Decizia CCR nr. 194 din 31.03.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 26 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, excepție ridicată de Mircea Mihail, Cristian Mihail, Ioana Roxana Mihail, Aurel Nicolae Camberea, Ioana Camberea și Nicolae Haliu în Dosarul nr. 20.132/301/2011/a1 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 941D/2014.

2. La apelul nominal răspunde autorul excepției Mircea Mihail, personal și în calitate de mandatar al autorilor Cristian Mihail și Ioana Roxana Mihail. Lipsesc ceilalți autori ai excepției și părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, autorul Mircea Mihail, în nume personal și în calitate de mandatar al autorilor Cristian Mihail și Ioana Roxana Mihail, a depus concluzii scrise prin care solicită judecarea în lipsă și admiterea excepției de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției Mircea Mihail, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate și prezintă aspecte care țin de fondul litigiului. Susține, în esență, că instanța de judecată nu a dat eficiență Deciziei Curții Constituționale nr. 670 din 18 mai 2011 și că a fost încălcat dreptul de proprietate comună pe cote-părți și a fost lezată folosința normală a apartamentului proprietatea sa, prin desființarea conductei de aducțiune a apei reci, împreună cu robineții aferenți. Arată că dispozițiile art. 649 alin. (1) lit. c) din Codul civil definesc părțile comune. Or, dacă legea civilă interzice partajul având ca obiect instalațiile enumerate în art. 649 alin. (1) din Codul civil, este inadmisibilă și desființarea conductei de apă rece printr-o hotărâre nelegală. Depune concluzii scrise.

5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

6. Prin Decizia civilă nr. 1.266 R din 9 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 20.132/301 /2011 /a 1, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă - admițând recursul formulat împotriva Încheierii din 15 aprilie 2014 a Tribunalului București - Secția a V-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. 20.132/301/2011 /a1, încheiere prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale - a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari. Excepția a fost ridicată de Mircea Mihail, Cristian Mihail, Ioana Roxana Mihail, Aurel Nicolae Camberea, Ioana Camberea și Nicolae Haliu într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului declarat împotriva unei sentințe civile a Judecătoriei Sectorului 3 București pronunțată într-un dosar având ca obiect acțiune în constatare.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii susțin, în esență, că dispozițiile de lege criticate nu prevăd nicio publicitate a hotărârilor adunării generale care încalcă legea, pentru ca aceste hotărâri să poate fi cunoscute de proprietarii condominiului care le pot ataca în justiție. Consideră că, din cauza acestei omisiuni esențiale, art. 26 din Legea nr. 230/2007 contravine dreptului la apărare. De asemenea, apreciază că textul de lege criticat este redactat în mod generic și imprecis, iar în lipsa unei precizări a sintagmei "hotărâre a adunării generale contrară legii" se ajunge la încălcarea dreptul de proprietate privată, atât sub forma proprietății exclusive, cât și a modalității sale de coproprietate perpetuă și forțată.

8. Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă apreciază ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată, întrucât pretinsa contrarietate a dispozițiilor criticate cu Legea fundamentală vizează, în fapt, omisiunea legiuitorului de a reglementa, în mod expres, natura legii încălcate de o hotărâre a adunării generale, ce poate fi contestată în condițiile art. 26 din Legea nr. 230/2007.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin.(1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, deoarece critica, pe de o parte, este formulată din perspectiva unei omisiuni de reglementare, iar, pe de altă parte, vizează modul de aplicare și interpretare a textului legal criticat.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente și concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 23 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare, cu următorul cuprins: "Dacă o hotărâre a adunării generale este contrară legii, statutului sau acordului de asociere a asociației de proprietari ori este de natură să producă daune intereselor proprietarilor, aceștia pot ataca în justiție respectiva hotărâre, în termen de 45 de zile. Acționarea în justiție nu întrerupe executarea hotărârii decât în cazul în care instanța dispune suspendarea acesteia."

14. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) - Statul român, art. 24 - Dreptul la apărare și art. 44 - Dreptul de proprietate privată.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată, referitor la critica de neconstituționalitate potrivit căreia dispozițiile de lege criticate nu prevăd nicio publicitate a hotărârilor adunării generale care încalcă legea, pentru ca aceste hotărâri să poate fi cunoscute de proprietarii condominiului care le pot ataca în justiție, că această critică nu poate fi reținută, deoarece, potrivit art. 25 alin.(4) din Legea nr. 230/2007, hotărârile adunărilor generale se consemnează în registrul de procese-verbale al asociației de proprietari, se semnează de către toți membrii comitetului executiv și se comunică, în scris, tuturor proprietarilor. Or, dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate prevăd dreptul oricărui proprietar dintr-un imobil cu destinație de locuințe de a ataca în justiție hotărârea adunării generale a asociației, dacă aceasta "este de natură să producă daune intereselor proprietarilor", și în cadrul procesului acesta poate să își formuleze apărările. Prin urmare, textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituționale privind dreptul la apărare.

16. Cât privește critica de neconstituționalitate potrivit căreia art. 26 din Legea nr. 230/2007 este redactat în mod generic și imprecis, iar în lipsa unei precizări a sintagmei "hotărâre a adunării generale contrară legii" se ajunge la încălcarea dreptului de proprietate privată, Curtea reține că și aceasta este neîntemeiată.

17. În privința incidenței normelor de tehnică legislativă în cadrul controlului de constituționalitate, Curtea, în jurisprudența sa, a statuat cu valoare de principiu că, deși acestea nu au valoare constituțională, prin reglementarea lor legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației, precum și conținutul și forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislații care respectă principiul securității raporturilor juridice, având claritatea și previzibilitatea necesare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). Din analiza textelor de lege deduse controlului de constituționalitate, Curtea constată că acestea îndeplinesc cerințele mai sus menționate, fiind norme clare, previzibile și care stabilesc cât se poate de precis situațiile în care proprietarii pot ataca în justiție o hotărâre a adunării generale a asociației de proprietari și, prin urmare, nu contravin dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție.

18. Cu privire la critica referitoare la încălcarea prevederilor constituționale ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi primită, întrucât art. 26 din Legea nr. 230/2007 reglementează dreptul oricărui proprietar dintr-un imobil cu destinație de locuințe de a ataca în justiție hotărârea adunării generale a asociației atunci când aceasta este contrară legii, statutului sau acordului de asociere a asociației de proprietari. Prin Decizia nr. 734 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iulie 2008, Decizia nr. 1.068 din 20 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 8 decembrie 2007, și Decizia nr. 402 din 19 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 9 aprilie 2009, Curtea a reținut că dispozițiile art. 44 alin. (1) din Constituție, care consacră garantarea dreptului de proprietate privată, prevăd în teza a doua că atât limitele, cât și conținutul acestui drept "sunt stabilite de lege". Curtea a observat că, în aceste condiții, rezultă, în mod evident, că limitele aduse prin lege dreptului de proprietate asupra părților destinate folosirii în comun de către toți proprietarii dintr-o clădire cu mai multe locuințe se justifică constituțional prin asigurarea posibilității efective de administrare, folosire, întreținere și exploatare a imobilului în interesul tuturor proprietarilor de locuințe din acel imobil.