Decizia CCR nr. 186 din 3.04.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 28 alin. (5), (6), (7) şi (8) din Legea nr. 1/2000 pt. reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate...

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 28 alin. (5), (6), (7) și (8) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, excepție ridicată de Asociația "Composesoratul lușuri Vălișoara“ în Dosarul nr. 1.557/328/2013 al Tribunalului Cluj - Secția civilă.

Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 439D/2013.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 18 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 1.557/328/2013, Tribunalul Cluj - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 28 alin. (5), (6), (7) și (8) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997.

5. Excepția a fost ridicată de Asociația "Composesoratul Iușuri Vălișoara“ într-o cauză având ca obiect "modificări acte constitutive persoane juridice“.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că prevederile de lege criticate supun dreptul de proprietate unor limitări neconstituționale și îl golesc de conținut prin aceea că interzic membrilor formelor asociative, aflați în devălmășie sau indiviziune, dispoziția juridică asupra terenurilor forestiere obținute în urma procedurilor de reconstituire, această interdicție operând atât în cazul înstrăinării cotelor părți, cât și a terenurilor în materialitatea lor. În opinia autorului excepției, prohibiția impusă de legiuitor nu este justificată de dispozițiile art. 53 din Constituție, dat fiind că "reglementarea legislativă în statul român este în sensul reconstituirii dreptului de proprietate și nu în sensul exproprierii membrilor composesori“, iar "finalitatea textelor de lege criticate nu este reconstituirea dreptului de proprietate ci, mai degrabă, exproprierea, dar fără despăgubirile cuvenite“.

7. De asemenea, apreciază că prin reglementarea legală criticată se încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 care consacră nu doar egalitatea cetățenilor în fața legii, ci și faptul că nimeni nu este mai presus de lege, inclusiv statul român. În acest context, arată că prin art. 28 alin. (5), (6), (7) și (8) din Legea nr. 1/2000 se creează un tratament preferențial pentru statul român, având în vedere că acesta este, în cele din urmă, dobânditorul dreptului de proprietate asupra imobilelor - terenuri ale asociațiilor, fără o contraprestație.

8. Tribunalul Cluj - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 28 alin. (5), (6), (7) și (8) din Legea nr. 1/2000 este neîntemeiată. În acest sens, arată că legiuitorul a reglementat în mod deosebit categoria de bunuri ce face obiectul dreptului de proprietate al composesoratelor - subiecte colective de drept, sub condiția exploatării terenurilor forestiere în forme asociative și cu respectarea regimului silvic actual. Instanța consideră că un astfel de drept a fost stabilit în acord cu dispozițiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora "conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.“

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În susținerea acestui punct de vedere, arată că, în cazul suprafețelor forestiere reconstituite formelor asociative de proprietate, regimul special al dreptului de dispoziție juridică se explică, pe de o parte, prin statutul acestor subiecte de drept, iar, pe de altă parte, prin particularitățile regimului juridic al coproprietății în general. Așadar, întrucât situația particulară a acestor bunuri este cea care determină reglementarea specială, nu se poate susține caracterul discriminatoriu al prevederilor de lege criticate.

11. De asemenea, apreciază că este nefondată și critica privind golirea de conținut a dreptului de proprietate câtă vreme membrii formelor asociative pot să le înstrăineze între ei, cu singura condiție ca prin aceste operațiuni să nu se ajungă la dizolvarea formei asociative. Având în vedere că limitarea dreptului de dispoziție juridică vizează menținerea stării de coproprietate pe toată durata existenței bunului, dar și păstrarea formei asociative, ca titular al dreptului de proprietate, Guvernul apreciază că această reglementare respectă toate condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 28 alin. (5), (6), (7) și (8) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 31 din titlul VI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005.

Prevederile de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 28:"(5) Suprafețele forestiere aflate în proprietate comună, conform naturii acestora, rămân în proprietate indiviză pe toată durata existenței lor.

(6) Membrii formelor asociative aflați în devălmășie sau indiviziune nu pot înstrăina propriile cote-părți unor persoane din afara acestora.

(7) Terenurile acestor forme asociative nu pot fi înstrăinate în niciun mod, în întregime sau în parte.

(8) În cazul dizolvării formelor asociative proprietatea indiviză a acestora va trece în proprietatea publică a consiliilor locale în raza cărora se află terenurile respective.“

15. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 44 alin. (1), (2), (3) și (4) referitor la dreptul de proprietate privată, precum și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 28 alin. (5), (6), (7) și (8) din Legea nr. 1/2000 au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare.

17. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 173 din 12 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 9 iulie 2002, Decizia nr. 521 din 31 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 15 august 2007, sau Decizia nr. 634 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 17 august 2011, prin care Curtea a reținut că legiuitorul reglementează, în mod deosebit, această categorie de bunuri, ce fac obiectul dreptului de proprietate al composesoratelor - subiecte colective de drept, sub condiția exploatării terenurilor forestiere în forme asociative și cu respectarea regimului silvic. Limitele și conținutul acestui drept au fost stabilite însă în acord cu dispozițiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora "Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.“

18. Față de criticile autorului excepției de constituționalitate, Curtea reține că o formă atipică a proprietății comune pe cote-părți forțate o reprezintă aceea asupra unor bunuri imobile asupra cărora s-a reconstituit dreptul de proprietate în beneficiul unor subiecte colective de drept specifice, și anume composesoratele, obștile de moșneni sau de răzeși ori alte forme asociative ale lor. Această coproprietate perpetuă și forțată este reglementată prin art. 46 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare, art. 26-28 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, și art. 63 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005. Textele de lege evocate reglementează dreptul foștilor composesori, moșneni sau răzeși, ori al moștenitorilor acestora de a cere reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri cu vegetație forestieră, pășuni, fânețe împădurite, zăvoaie și alte asemenea terenuri, care au avut ca titulari ai dreptului de proprietate composesorate, obști de răzeși, "păduri grănicerești“, "păduri urbariale“ și alte forme asociative asimilate acestora.

19. Formelor asociative specifice prevăzute de lege li se va restitui în întregime suprafața pe care au avut-o în proprietate; deși în aceste cazuri se eliberează un singur titlu de proprietate, în care este precizată forma asociativă căreia i-au aparținut terenurile și localitatea în care ele se află, totuși aceste bunuri nu formează obiectul unui drept de proprietate comună devălmașă.

20. Curtea constată că, potrivit art. 28 alin. (5) din Legea nr. 1/2000, suprafețele forestiere aflate în proprietate comună, conform naturii acestora, rămân în "proprietatea indiviză“ a subiectelor colective cărora li s-a restituit dreptul de proprietate, "pe toată durata existenței lor“, deși suprafețele restituite se împart în cote-părți egale între membrii formelor asociative. De altfel, art. 26 alin. (2¹) din aceeași lege dispune că în cazul în care forma asociativă a fost în devălmășie, fără specificarea cotei-părți pentru fiecare asociat deposedat, suprafața ce se restituie se stabilește în cote-părți egale.

21. Curtea reține că, de principiu, proprietatea, în majoritatea cazurilor, este pură și simplă. Sunt situații însă când proprietatea este afectată de modalități și prezintă forme speciale. O astfel de modalitate o reprezintă proprietatea comună, cu cele 3 forme: coproprietatea, indiviziunea și devălmășia.

22. În această situație particulară, a reconstituirii dreptului de proprietate în beneficiul unor subiecte colective de drept specifice, în speță composesoratele, Curtea observă că este vorba despre o formă de proprietate comună, pe cote-părți, forțată și perpetuă. Caracterul forțat al acestui tip de proprietate comună este accentuat și de prevederile art. 28 alin. (5) din Legea nr. 1/2000, care prevede că "Suprafețele forestiere aflate în proprietate comună, conform naturii acestora, rămân în proprietate indiviză pe toată durata existenței lor“.

23. Bunurile care formează obiectul acestei proprietăți comune pe cote-părți pot fi divizate în materialitatea lor, însă, spre a li se asigura destinația lor economică de terenuri forestiere, legiuitorul le-a declarat nepartajabile, iar transmiterea cotelor-părți ale formei asociative se poate face numai către alți membri ai acesteia.

24. Mai mult, Curtea reține că existența acestui caz de coproprietate este condiționată de existența formei asociative care administrează bunul comun. Dacă aceasta se dizolvă, bunul comun va trece în proprietatea publică a consiliilor locale în raza cărora se află terenurile respective, [art. 28 alin. (8) din Legea nr. 1/2000].

25. În acest context, Curtea constată că, în cazul terenurilor forestiere restituite, potrivit legii, către persoanele îndreptățite, membre ale formelor asociative (obști de moșneni în devălmășie, obști răzeșești nedivizate, composesorate, obști de cumpărare), regimul juridic stabilit imperativ are, în principiu, următoarele particularități:

a) suprafețele forestiere se restituie celor îndreptățiți, în proprietate comună, în cadrul formelor asociative - subiecte colective de drepturi - ce se constituie ca persoane juridice în temeiul art. 28 din Legea nr. 1/2000, în vederea administrării și exploatării terenurilor cu respectarea regimului silvic, care au scop patrimonial și își desfășoară activitatea cu sprijinul și sub controlul organizațiilor din sistemul silvic;

b) înstrăinarea de către titulari a cotei-părți din proprietate nu se poate face către persoane din afara formei asociative;

c) în cazul în care încetează existența formelor asociative, proprietatea indiviză a acestora va trece în proprietatea publică a consiliilor locale în raza cărora se află terenurile respective.

26. Aceste elemente definesc dreptul de proprietate comună în indiviziune forțată și perpetuă, sub condiția exploatării terenurilor forestiere în forme asociative și cu respectarea regimului silvic impus de reglementările legale în materie, ceea ce determină unitatea indisolubilă între teren și vegetația forestieră care se găsește pe suprafața lui. Limitele și conținutul acestui drept au fost stabilite, însă, în acord cu dispozițiile art. 44 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora: "Dreptul de proprietate, precum și creanțele statului sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.“

27. În jurisprudența sa anterior citată, Curtea a reținut că, în concepția legiuitorului, reconstituirea dreptului de proprietate în cazul suprafețelor forestiere aflate, la data dobândirii lor de către stat, în proprietatea comună a formelor asociative (obști de moșneni în devălmășie, obști răzeșești nedivizate, composesorate, obști de cumpărare) nu poate fi concepută decât tot în cadrul acelor forme; dreptul de proprietate urmează să aibă configurarea, prerogativele și, în general, regimul juridic avute din epoca respectivă. În aceste condiții, regimul juridic al proprietății privind terenurile forestiere restituite foștilor proprietari, în cadrul formelor asociative menționate, este determinat de legiuitor în mod special, în considerarea particularităților economice și sociale ale formelor de exploatare anterioare trecerii terenurilor în proprietatea statului. Aceste particularități cuprind anumite limitări ale unor prerogative ale dreptului de proprietate, în speță a dreptului de dispoziție, decurgând din faptul că acest drept poartă asupra unei proprietăți aflate într-o perpetuă indiviziune forțată; bunurile respective sunt administrate și exploatate exclusiv în formele asociative prevăzute de lege, corespunzător situației existente în momentul trecerii terenurilor forestiere în proprietatea statului.

28. Așa cum a reținut Curtea Constituțională prin Decizia nr. 237 din 27 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 8 martie 2000, "proprietatea comună, sub toate formele pe care sistemul juridic românesc le cunoaște, inclusiv atunci când îmbracă forma «indiviziunii forțate și perpetue [_]», nu este o formă de proprietate al cărei exercițiu ar fi supus unor îngrădiri. Indiviziunea, ca formă a proprietății comune, are în vedere pluralitatea subiectelor dreptului de proprietate, iar nu conținutul acestuia, și anume prerogativele pe care le conferă. Atunci când există diferențe între formele de proprietate comună ori între acestea și proprietatea exclusivă, în ceea ce privește exercitarea unora dintre atributele dreptului de proprietate, aceste diferențe corespund particularităților regimului juridic al acelei forme de proprietate, neputând fi considerate ca îngrădiri ale exercițiului dreptului de proprietate, în sensul la care se referă art. 53 din Constituție. [..] Regimul juridic al coproprietății forțate nu are, așadar, nicio legătură cu restrângerea exercițiului unor drepturi, la care se referă art. 53 din Constituție.“

29. În contextul celor expuse mai sus, Curtea apreciază că este neîntemeiată critica autorului excepției de neconstituționalitate, potrivit căreia "finalitatea textelor de lege criticate nu este reconstituirea dreptului de proprietate ci, mai degrabă, exproprierea, dar fără despăgubirile cuvenite“. Având în vedere că dreptul asupra terenurilor la care se referă reglementarea legală criticată este condiționat de existența formelor asociative, încetarea acestora nu poate avea alt efect decât acela prevăzut de lege, respectiv trecerea în proprietatea publică a consiliilor locale.

30. De asemenea, Curtea consideră că nu este întemeiată nici critica potrivit căreia prin art. 28 alin. (5), (6), (7) și (8) din Legea nr. 1/2000 se creează un tratament preferențial pentru statul român, determinat de faptul că, drept urmare a dizolvării formelor asociative, dobânditorul final al proprietății indivize a acestor forme asociative devine statul. Având în vedere că situația particulară a acestor bunuri este cea care determină reglementarea specială, Curtea apreciază că nu se poate reține caracterul discriminatoriu al prevederilor de lege criticate.