Decizia CCR nr. 191 din 31.03.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 2711şi art. 2712din OUG nr. 34/2006 - atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 271¹ și art. 271² din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, excepție ridicată de Societatea "Star Storage" - S.A. din București în Dosarul nr. 5.024/2/2014 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 905D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, avocatul Alina Fetița, cu împuternicire avocațială depusă la dosar și pentru partea Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, avocatul Daniela Ilinca, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 969D/2014, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, excepție ridicată de Societatea "Confer Group" - S.R.L. - lider al Asocierii Societatea "Confer Group" - S.R.L. - Societatea

"Institutul de Studii și Proiectări Căi Ferate" - S.A. din Bacău în Dosarul nr. 4.747/2/2014 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

4. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.

6. Reprezentanții părților prezente și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării cauzelor.

7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 969D/2014 la Dosarul nr. 905D/2014, care a fost primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului autorului excepției, care solicită admiterea criticilor de neconstituționalitate. Precizează, în esență, că în urma Deciziei Curții Constituționale nr. 5 din 15 ianuarie 2015, excepția de neconstituționalitate a art. 271² alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 a devenit inadmisibilă, astfel încât, în prezent, există o necorelare între celelalte norme cuprinse în prevederile de lege criticate. Susține că instituirea garanției de bună conduită, care reprezintă o condiție de admisibilitate a acțiunii, blochează accesul liber la justiție, de vreme ce cuantumul acesteia implică costuri prohibitive pentru justițiabili. În acest sens, invocă aspecte din jurisprudența Curții Constituționale, spre exemplu, Decizia nr. 1.291 din 4 octombrie 2011 și Decizia nr. 1.202 din 5 octombrie 2010.

9. Avocatul părții Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică solicită respingerea excepției, ca inadmisibilă, în privința prevederilor art. 271² alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 5 din 15 ianuarie 2015, și ca neîntemeiată, a celorlalte prevederi cuprinse în textele de lege criticate. Precizează că, în prezenta cauză, sunt formulate critici de neconstituționalitate similare celor deja examinate de Curtea Constituțională, în jurisprudența sa în materie, astfel încât susține menținerea acesteia.

10. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca devenită inadmisibilă în ceea ce privește prevederile art. 271² alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 și ca neîntemeiată în ceea ce privește prevederile art. 271¹ și ale art. 271² alin. (3)-(6) din același act normativ. În acest sens, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 5 din 15 ianuarie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

11. Prin Încheierea din 18 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 5.024/2/2014, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 271¹ și art. 271² din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii. Excepția a fost ridicată de Societatea "Star Storage" - S.A. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri împotriva unei decizii a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

12. Prin Încheierea din 18 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 4.747/2/2014, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor "punctului 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii". Excepția a fost ridicată de Societatea "Confer Group" - S.R.L. - lider al Asocierii Societatea "Confer Group" - S.R.L. - Societatea "Institutul de Studii și Proiectări Căi Ferate" - S.A. într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri împotriva unei decizii a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

13. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii susțin, în esență, că stabilirea obligației de plată a garanției de bună conduită drept condiție de admisibilitate a acțiunii este de natură a împiedica liberul acces la justiție. De asemenea, susțin că liberul acces la justiție este îngrădit prin cuantumul garanției de bună conduită. Sunt invocate aspecte din jurisprudența Curții Constituționale, spre exemplu, deciziile nr. 1.291 din 4 octombrie 2011 și nr. 40 din 29 ianuarie 2004, din care rezultă că instituirea unei cauțiuni nu împiedică accesul liber la justiție, în măsura în care plata respectivei cauțiuni nu constituie o condiție de admisibilitate a acțiunii înseși. Or, garanția de bună conduită încalcă art. 21 din Constituție, câtă vreme constituirea acesteia reprezintă o condiție de admisibilitate a acțiunii prin care se tinde la anularea unui act al autorității contractante.

14. Susțin, de asemenea, că prevederile de lege criticate au ca efect instituirea unor costuri prohibitive pentru justițiabilii care înțeleg să își exercite dreptul de a contesta actele autorităților contractante, în cadrul procedurilor de atribuire. Valoarea garanției, care este de 1% din valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit și care poate ajunge la 25.000 euro în cazul contractelor de servicii sau furnizare, respectiv la 100.000 euro în cazul contractelor de lucrări, este vădit excesivă, iar la sumele arătate se adaugă costurile constituirii garanției, asociate emiterii unei scrisori de garanție bancară sau unei polițe de asigurare. În susținerea criticii de neconstituționalitate sunt invocate deciziile Curții Constituționale nr. 1.202 din 5 octombrie 2010 și nr. 778 din 12 mai 2009 prin care s-a statuat că, deși prestațiile judecătorești nu trebuie și nu pot fi în toate cazurile, gratuite, totuși, cuantumul taxelor judiciare de timbru nu poate fi prohibitiv pentru justițiabil.

15. În fine, arată că stabilirea unei sancțiuni pecuniare în sarcina operatorilor economici pentru obținerea unui rezultat nefavorabil, ca urmare a exercitării unui drept, încalcă efectivitatea accesului liber la justiție. Accesul la instanța de judecată al persoanelor interesate în a declanșa controlul judecătoresc este obstrucționat prin instituirea unei obligații deosebit de oneroase în sarcina acestora, iar caracterul oneros este cu atât mai evident cu cât, în cazul respingerii demersului juridic al justițiabilului, autoritatea contractantă este nu doar îndreptățită, ci chiar obligată, să execute garanția de bună conduită. Reținerea sumelor operează pur și simplu, la prima cerere a autorității contractante, fără fi condiționată de obligarea acesteia de a face dovada vreunui prejudiciu cauzat de operatorul economic contestator.

16. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal își exprimă opinia în sensul neconstituționalității reglementărilor criticate, sens în care apreciază că nu doar cuantumul, ci și configurația juridică a intitulatei "garanții de bună conduită" este de natură a impieta în mod grav asupra dreptului operatorilor economici la un remediu efectiv împotriva actelor autorităților contractante. Cu toate că este intitulată "garanție", iar scopul afirmat legislativ al acesteia este "de a proteja autoritatea contractantă de riscul unui eventual comportament necorespunzător", din reglementarea națională nu reiese care este modul în care autoritatea contractantă este "protejată" prin reținerea garanției în cazul respingerii contestației/cererii/plângerii. Dacă legiuitorul a avut cumva în vedere scopul despăgubirii autorității contractante pentru eventuale prejudicii aduse de întârzierea derulării procedurii prin formularea de contestații nejustificate, similar rațiunii cauțiunilor, atunci reținerea în final a garanției s-ar fi impus a fi condiționată de probarea unui prejudiciu. Cu toate că în expunerea de motive a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2014 de modificare și completare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006, care a introdus textele supuse analizei, se face vorbire despre un "mecanism comprehensiv care să descurajeze contestațiile abuzive", în textul ordonanței de urgență se vorbește despre "comportament necorespunzător". Deși sintagma "comportament necorespunzător" uzitată de legiuitor nu este definită de acesta, sfera ei poate fi circumscrisă de instanță ca subsumând orice contestație nefondată împotriva actelor autorității contractante, aspect care reiese din lecturarea textului art. 271² alin. (1), potrivit căruia, în caz de respingere a contestației/cererii, autoritatea contractantă este obligată a reține garanția de bună conduită. Premisa reținerii garanției nu este nici formularea unei contestații abuzive, eventual coroborată cu producerea vreunui prejudiciu, nici măcar a unei contestații vădit nefondate, ci pur și simplu formularea unei contestații, care, în cele din urmă, se vădește a fi nefondată. Intitulată "garanție de bună conduită", se aseamănă, pe de o parte, cu taxele judiciare de timbru, suma fiind achitată în avans, soluționarea contestației/cererii/plângerii fiind condiționată de plata prealabilă a acesteia, putând fi recuperată doar dacă a fost admisă contestația/cererea/plângerea. Pe de altă parte, ceea ce diferențiază esențial garanția de bună conduită de taxa judiciară de timbru este imposibilitatea absolută de a obține o eventuală amânare, eșalonare, reducere sau scutire de la plata garanției, în considerarea situației concrete a operatorului economic, după cum permite, în materia taxelor de timbru, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

17. Instanța consideră că garanția de bună conduită, prin cuantum, dar mai ales prin configurația ei juridică, constituie mai degrabă, o sancțiune aplicată operatorilor/ofertanților pentru formularea unor contestații/cereri/plângeri neîntemeiate, nicidecum o garanție, aducând atingere accesului efectiv la o cale de atac împotriva actelor autorității contractante, precum și caracterului gratuit al jurisdicțiilor administrative.

18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

19. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Precizează că Ministerul Justiției, în faza procedurii de avizare a proiectului de ordonanță de urgență, a semnalat, în avizul cu observații transmis inițiatorului proiectului de act normativ, prin Adresa nr. 55.224/2014, că, referitor la introducerea garanției de bună conduită, ca și condiție prealabilă pentru contestarea actului administrativ, revine Curții Constituționale competența de a se pronunța, în eventualitatea unui control de constituționalitate, dacă prin cuantumul concret se aduce atingere principiului liberului acces la justiție. Invocă Decizia Curții Constituționale nr. 35 din 5 februarie 2013, iar, în ceea ce privește eventuala încălcare a prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituție, precizează că reglementarea nu este de natură a împiedica posibilitatea de exercitare a controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice pe calea contenciosului administrativ.

20. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

21. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

22. Obiectul excepției de neconstituționalitate, în Dosarul nr. 905D/2014, îl constituie prevederile art. 271¹ și art. 271² din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 20 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare.

23. În același timp, Curtea observă că, potrivit încheierii de sesizare din Dosarul nr. 969D/2014, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. I pct. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 30 iunie 2014. Prevederile art. I pct. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2014 introduc în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 două noi articole, și anume art. 271¹ și art. 271².

24. Astfel, având în vedere art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit căruia "Dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta", Curtea reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate prevederile art. 271¹ și art. 271² din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins:

- Art. 271¹; "(1) În scopul de a proteja autoritatea contractantă de riscul unui eventual comportament necorespunzător, contestatorul are obligația de a constitui garanția de bună conduită pentru întreaga perioadă cuprinsă între data depunerii contestației/cererii/plângerii și data rămânerii definitive a deciziei Consiliului/hotărârii instanței de judecată de soluționare a acesteia.

(2) Contestația/Cererea/Plângerea va fi respinsă în cazul în care contestatorul nu prezintă dovada constituirii garanției prevăzute la alin. (1).

(3) Garanția de bună conduită se constituie prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis în condițiile legii de o societate bancară ori de o societate de asigurări și se depune în original la sediul autorității contractante și în copie la Consiliu sau la instanța de judecată, odată cu depunerea contestației/cererii/plângerii.

(4) Cuantumul garanției de bună conduită se stabilește prin raportare la valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit, astfel:

a) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. a) și b);

b) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. c), dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 10.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garanției;

c) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. a) și b), dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 25.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garanției;

d) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. c), dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 100.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garanției.

(5) Garanția de bună conduită trebuie să aibă o perioadă de valabilitate de cel puțin 90 de zile, să fie irevocabilă și să prevadă plata necondiționată la prima cerere a autorității contractante, în măsura în care contestația/cererea/plângerea va fi respinsă.

(6) În cazul în care, în ultima zi de valabilitate a garanției de bună conduită, decizia Consiliului sau hotărârea instanței de judecată nu este rămasă definitivă, iar contestatorul nu a prelungit valabilitatea garanției de bună conduită în aceleași condiții de la alin. (1)-(5). autoritatea contractantă va reține garanția de bună conduită. Prevederile art. 271² alin. (3)-(5) se aplică în mod corespunzător.

(7) Prevederile alin. (1)-(6) se aplică în mod corespunzător și în situația în care plângerea împotriva deciziei Consiliului este formulată de o altă persoană decât autoritatea contractantă sau contestator, conform art. 281."

-Art. 271²: "(1) În cazul în care contestația este respinsă de către Consiliu sau de către instanța de judecată, atunci când contestatorul se adresează direct instanței, autoritatea contractantă are obligația de a reține garanția de bună conduită de la momentul rămânerii definitive a deciziei Consiliului/ hotărârii instanței de judecată. Reținerea se aplică pentru loturile la care contestația a fost respinsă.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul în care contestatorul renunță la contestație/cerere/plângere.

(3) Măsura prevăzută la alin. (1) nu va fi aplicată în cazul în care Consiliul/instanța de judecată respinge contestația ca rămasă fără obiect sau în cazul în care s-a renunțat la contestație/cerere/plângere, ca urmare a adoptării de către autoritatea contractantă a măsurilor de remediere necesare, în condițiile art. 256³ alin. (1).

(4) În situația în care Consiliul admite contestația, respectiv instanța competentă admite plângerea formulată împotriva deciziei Consiliului de respingere a contestației, autoritatea contractantă are obligația de a restitui contestatorului garanția de bună conduită, în cel mult 5 zile de la momentul rămânerii definitive a deciziei/hotărârii.

(5) În situația în care contestatorul se adresează direct instanței de judecată și aceasta admite cererea introdusă, prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător.

(6) Sumele încasate de autoritatea contractantă din executarea garanției de bună conduită reprezintă venituri ale autorității contractante."

25. În opinia autorilor excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 21 referitor la accesul liber la justiție și art. 126 alin. (6) privind controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice pe calea contenciosului administrativ.

26. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 271¹ și art. 271² din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, iar prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din data de 19 martie 2015, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 271¹ și ale art. 271² alin. (3)-(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

27. Cu acel prilej, Curtea a reținut, în esență, că plângerea formulată împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor la instanța judecătorească este o cale de atac, aspect ce reiese atât din prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 care constituie reglementarea specială în materia achizițiilor publice, cât și din cele statuate prin jurisprudența Curții Constituționale referitoare la calea de atac împotriva deciziei organului de jurisdicție administrativă. În acest sens este Decizia nr. 296 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 1 august 2014.

28. Referitor la legitimitatea constituțională a procedurilor administrativ-jurisdicționale, Curtea, în jurisprudența sa, a statuat, de principiu, că instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicționale nu contravine dispozițiilor constituționale atât timp cât decizia organului administrativ de jurisdicție poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești, iar existența unor organe administrative de jurisdicție nu poate să ducă la înlăturarea intervenției instanțelor judecătorești în condițiile legii, sens în care este Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, și Decizia nr. 284 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 21 mai 2012. De asemenea, pe lângă această exigență, desprinsă din jurisprudență, potrivit art. 21 alin. (4) din Constituție, jurisdicțiile speciale administrative trebuie să fie facultative și gratuite, în acest sens fiind și Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, paragrafele 63-66.

29. În ceea ce privește gratuitatea jurisdicțiilor-administrative raportat la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006, analizând dispozițiile ce reglementează procedura soluționării contestațiilor în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Curtea a constatat că nu există nicio normă care să ateste existența vreunei taxe sau cauțiuni care să se facă venit la bugetul de stat sau la bugetul autorității administrativ-jurisdicționale. Curtea a reținut că gratuitatea consacrată de norma constituțională cuprinsă în art. 21 alin. (4) semnifică lipsa oricărei contraprestații pecuniare din partea persoanei care, alegând calea contenciosului administrativ-jurisdicțional, beneficiază gratuit de serviciul prestat de autoritatea administrativ-jurisdicțională. În acest sens este Decizia nr. 282 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 11 mai 2012.

30. Dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 nu fixează imperativ urmarea căii de atac administrativ-jurisdicționale, ci o prevăd ca facultate de care beneficiază persoana care se consideră vătămată. De altfel, rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut această cale a fost aceea de a institui o modalitate eficientă de prevenire și limitare a abuzului de drept, având în vedere faptul că soluționarea contestațiilor în materia achizițiilor publice este necesar să se desfășoare și să se judece după o procedură caracterizată prin celeritate. Existența acestei căi nu împiedică respectiva persoană să apeleze direct la calea de atac judiciară, în măsura în care apreciază că aceasta îi servește mai bine interesele. Nicio dispoziție din cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 nu prevede că actele autorităților contractante pot fi atacate numai la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, astfel cum nicio dispoziție din același act normativ nu împiedică persoana să se adreseze numai instanțelor de judecată. Neexistând stabilită o interdicție în privința sesizării directe a instanțelor de judecată, persoanele pot recurge la această sesizare, în acest sens fiind și Decizia nr. 284 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 21 mai 2012.

31. Față de cele prezentate mai sus, Curtea a constatat că este neîntemeiată critica de neconstituționalitate raportată la art. 21 alin. (4) din Constituție, potrivit căruia "Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite."

32. Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (1) și (2), Curtea, în jurisprudența sa, a statuat în mod constant că liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări; competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești revenindu-i legiuitorului, prevederile criticate fiind o aplicare a dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 126 alin. (2), potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", sens în care este Decizia nr. 221 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 17 iunie 2005.

33. În acest context, Curtea a reținut faptul că, astfel cum reiese din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2014, care modifică și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, legiuitorul delegat, având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente care să fluidizeze procedura de atribuire a contractelor de achiziții publice și care să protejeze autoritățile contractante împotriva depunerii unor contestații abuzive care tind să modifice scopul pentru care au fost instituite căile de atac în domeniul achizițiilor publice, a instituit garanția de bună conduită. Așadar, dispozițiile criticate, prin instituirea garanției de bună conduită, astfel cum aceasta a fost introdusă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2014, reglementează reguli procedurale specifice cu privire la judecarea contestației în materia achizițiilor publice, fără a putea fi calificate ca fiind o îngrădire a dreptului de acces liber la justiție.

34. În consecință, Curtea nu a reținut critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 271¹ și ale art. 271² alin. (3)-(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, raportată la art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție.

35. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale în materie, soluția și considerentele cuprinse în deciziile anterior menționate își găsesc aplicabilitatea și în cauza de față.

36. Distinct de acestea, reținând că deciziile Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor pot fi supuse controlului instanței judecătorești, Curtea constată că dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituție nu sunt sub niciun aspect încălcate.

37. Pe de altă parte, Curtea precizează că, prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, citată mai sus, a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 271² alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, constatând că aceste norme sunt neconstituționale. În aceste condiții, sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Ca urmare, având în vedere că data sesizării Curții Constituționale este anterioară publicării Deciziei nr. 5 din 15 ianuarie 2015 în Monitorul Oficial al României, Partea I, Curtea constată că excepția art. 271² alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 a devenit inadmisibilă.