Decizia CCR nr. 297 din 28.04.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pt. modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 - organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 3 și art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, precum și ale art. 11 alin. (1)-(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, excepție ridicată de Adrian Negru în Dosarul nr. 28.104/299/2006 al Tribunalului București - Secția a II-a penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.006 D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale în materia analizată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 18 octombrie 2013, îndreptată, sub aspectul inserării în dispozitivul ei a dispoziției instanței de sesizare a Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate, prin Încheierea din 15 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 28.104/299/2006, Tribunalul București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 3 și art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, precum și ale art. 11 alin. (1)-(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, excepție ridicată de Adrian Negru într-o cauză având ca obiect soluționarea unor apeluri formulate împotriva unei sentințe penale de condamnare a autorului excepției pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute la art. 18¹ și art. 18² din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate cu privire la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 3 și art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010, se arată că lipsa obligativității suspendării soluționării cauzelor în care sunt invocate excepții de neconstituționalitate până la data soluționării de către Curtea Constituțională a respectivelor excepții este de natură a încălca drepturile și libertățile fundamentale reglementate prin normele constituționale invocate. Se susține că este afectată, în acest fel, stabilitatea raporturilor juridice, principiu dedus de autorul excepției prin interpretarea normelor constituționale de la art. 1 alin. (3) și (5), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2) și art. 21 alin. (1) și (3). Se susține, de asemenea, că promulgarea actului normativ criticat reprezintă un grav pericol pentru ordinea publică și că această pârghie juridică permite Președintelui României și Parlamentului, cu concursul instanțelor judecătorești, să adopte, să promulge și să pună în aplicare acte normative contrare Legii fundamentale, situându-se în acest fel deasupra dispozițiilor Constituției, aspect ce contravine prevederilor constituționale ale art. 1. Se arată, de asemenea, că dreptul de a cere revizuirea hotărârilor judecătorești pronunțate pe baza unor dispoziții legale declarate neconstituționale nu oferă părților interesate o garanție echivalentă cu obligația suspendării cauzelor până la efectuarea controlului de constituționalitate, întrucât există situații în care pronunțarea unor astfel de hotărâri să aibă ca efect producerea de prejudicii ce nu mai pot fi reparate pe calea revizuirii.

6. În ceea ce privește pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. (1)-(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, autorul susține că acestea încalcă liberul acces la justiție și dreptul la apărare, prevăzute la art. 21 și art. 24 alin. (1) din Constituție, întrucât constatările tehnico-științifice efectuate de către angajații Direcției Naționale Anticorupție nu reprezintă mijloace de probă care să asigure o justiție liberă și echitabilă, întrucât împotriva rezultatelor acestor expertize nu pot fi propuse contraexpertize și nu pot fi formulate întâmpinări și concluzii pertinente.

7. Tribunalul București - Secția a II-a penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că textele criticate nu încalcă niciuna dintre normele constituționale invocate de autorul excepției.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

9. Guvernul arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestei opinii se face trimitere la deciziile Curții Constituționale nr. 805 din 3 iulie 2008 și nr. 1.106 din 22 septembrie 2010.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. I pct. 3 și art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, precum și cele ale art. 11 alin. (1)-(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002. Textele criticate au următorul cuprins:

- Art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010: "La articolul 29, alineatul (5) se abrogă.";

- Art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010: "La articolul 303, alineatul 6 se abrogă."

- Art. 11 alin. (1)-(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002: "(1) În cadrul Direcției Naționale Anticorupție sunt numiți, prin ordin al procurorului șef al acestei direcții, cu avizul ministerelor de resort, specialiști cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală.

(2) Specialiștii prevăzuți la alin. (1) au calitatea de funcționar public și își desfășoară activitatea sub directa conducere, supraveghere și control nemijlocit al procurorilor din Direcția Națională Anticorupție. Specialiștii au drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru funcționarii publici, cu excepțiile menționate în prezenta ordonanță de urgență. De asemenea, specialiștii beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Constatarea tehnico-științifică efectuată din dispoziția scrisă a procurorului de specialiștii prevăzuți la alin. (1) constituie mijloc de probă, în condițiile legii."

13. Art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 și art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală din 1968 aveau următorul cuprins:

- Art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992: "Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă.";

- Art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală din 1968: "Instanța suspendă judecata, prin încheiere motivată, și în cazul în care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției. Dacă inculpatul este arestat, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 300², iar dacă față de acesta s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau măsura obligării de a nu părăsi țara, se aplică, în mod corespunzător, art. 145 și 145¹. încheierea este supusă recursului în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

14. Art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 a fost abrogat prin art. 58 pct. 1 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Având însă în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea urmează a se pronunța și asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002.

15. Se susține că textele criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) referitor la statul român, art. 15 privind universalitatea, art. 16 alin. (1) și (2) cu privire la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) și (3) referitor la accesul liber la justiție, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 124 alin. (2) cu privire la înfăptuirea justiției și art. 147 alin. (1) referitor la efectele deciziilor Curții Constituționale.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. I pct. 3 și art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici de neconstituționalitate similare, prin Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, Decizia nr. 1.476 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 17 ianuarie 2012, Decizia nr. 1.610 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 7 martie 2012, și Decizia nr. 188 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 24 aprilie 2012, prin care a respins ca neîntemeiate excepțiile de neconstituționalitate invocate.

17. Prin Decizia nr. 1.476 din 8 noiembrie 2011, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, reținând, în esență, că opțiunea legiuitorului în sensul abrogării măsurii suspendării de drept se întemeiază pe faptul că invocarea excepțiilor de neconstituționalitate de către părți este folosită de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzelor. În condițiile în care scopul măsurii suspendării de drept a judecății cauzelor la instanțele de fond a fost acela de a asigura părților o garanție procesuală în exercitarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare, prin eliminarea posibilității judecării cauzei în temeiul unei dispoziții legale considerate a fi neconstituționale, realitatea a dovedit că această măsură s-a transformat, în majoritatea cazurilor, într-un instrument menit să tergiverseze soluționarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești. Reglementarea a încurajat abuzul de drept procesual și arbitrarul într-o formă care nu poate fi sancționată, atâta vreme cât suspendarea procesului este privită ca o consecință imediată și necesară a exercitării liberului acces la justiție. Astfel, scopul primordial al controlului de constituționalitate - interesul general al societății de a asana legislația în vigoare de prevederile afectate de vicii de neconstituționalitate - a fost pervertit într-un scop eminamente personal al unor părți litigante, care au folosit excepția de neconstituționalitate drept pretext pentru amânarea soluției pronunțate de instanța în fața căreia a fost dedus litigiul. Or, Curtea a reținut că, prin adoptarea Legii nr. 177/2010, voința legiuitorului a fost aceea de a elimina invocarea excepției de neconstituționalitate în alt scop decât cel prevăzut de Constituție și lege, preîntâmpinând, pentru viitor, exercitarea abuzivă de către părți a acestui drept procesual. Mai mult, măsura adoptată asigură echilibrul procesual între persoane cu interese contrare, fiind menită să garanteze egalitatea de arme a acestora, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime.

18. Curtea a mai constatat că aceleași rațiuni sunt valabile și în ce privește soluția legislativă prevăzută de art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010, care a abrogat art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală din 1968, potrivit căruia instanța era obligată să suspende judecata în cazul în care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate.

19. Distinct de cele arătate la paragrafele 16-18, instanța de contencios constituțional reține că, potrivit art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, în situația pronunțării unei soluții de admitere de către Curtea Constituțională, autorul excepției de neconstituționalitate, în privința căruia a fost pronunțată o hotărâre judecătorească bazată pe prevederea legală declarată neconstituțională, hotărâre ce a rămas definitivă, are dreptul de a formula cerere de revizuire.

20. În ceea ce privește dispozițiile art. 11 alin. (1)-(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, Curtea constată că acestea au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare, prilejuri cu care instanța de contencios constituțional a respins ca neîntemeiate excepțiile de neconstituționalitate invocate. Cu titlul de exemplu, au fost, în acest sens, pronunțate deciziile nr. 805 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 5 august 2008, nr. 952 din 23 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 22 octombrie 2008, și nr. 850 din 9 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 1 iulie 2009.

21. Prin Decizia nr. 805 din 3 iulie 2008, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor de lege criticate, în cadrul Direcției Naționale Anticorupție sunt numiți specialiști cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală. Aceștia au calitatea de funcționari publici, iar constatările tehnico-științifice efectuate din dispoziția scrisă a procurorului constituie mijloc de probă.

22. Prin aceeași decizie, Curtea a constatat că o componentă a garanțiilor unui proces echitabil, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, este principiul egalității armelor, ce semnifică tratarea egală a părților pe toată durata desfășurării procedurii în fața unei instanțe de judecată, fără ca una să fie dezavantajată în raport cu cealaltă. Din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea, din 18 martie 1977, pronunțată în cauza Mantovanelli împotriva Franței) reiese că se încalcă principiul egalității armelor atunci când procedura contestată, în ansamblul ei, nu a respectat prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenție. Totodată, Curtea a reținut că principiul contradictorialității, o altă componentă a dreptului la un proces echitabil, presupune, în esență, posibilitatea pentru părțile unui proces de a lua la cunoștință de toate probele și observațiile prezentate judecătorului, de natură să îi influențeze decizia și de a le discuta (Hotărârea, din 2 iunie 2005, pronunțată în Cauza Cottin împotriva Belgiei, paragraful 29).

23. Având în vedere aceleași aspecte, Curtea a reținut că partea poate lua cunoștință de existența constatării tehnico-științifice - mijloc de probă efectuat de specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - odată cu prezentarea materialului de urmărire penală, în condițiile art. 250-254 din Codul de procedură penală din 1968. Așadar, Curtea a arătat că partea poate formula obiecțiuni la raportul de constatare sau poate contesta în fața instanței de judecată, în condiții de contradictorialitate, mijlocul de probă respectiv.

24. De asemenea, Curtea a constatat că o reglementare similară cu cea criticată este cuprinsă în art. 112 din Codul de procedură penală din 1968, potrivit căruia, în anumite cazuri, organul de urmărire penală poate folosi cunoștințele unui specialist sau tehnician, dispunând, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-științifice, care se efectuează, de regulă, de către specialiști sau tehnicieni care funcționează în cadrul ori pe lângă instituția de care aparține organul de urmărire penală, dar care poate fi efectuată și de către specialiști sau tehnicieni care funcționează în cadrul altor organe.

25. Pe de altă parte, Curtea a observat că în procesul deliberării judecătorul verifică și evaluează materialul probator și își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea și aprecierea probelor, iar nu prin raportarea exclusivă la constatările tehnico-științifice întocmite de specialiștii prevăzuți de textele de lege criticate. Așadar, judecata se desfășoară de către o instanță independentă și imparțială, în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate, iar judecătorul își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat, verificând, evaluând și coroborând probele, astfel că informațiile conținute în constatările tehnico-științifice nu pot crea în mod concret riscul unui abuz de procedură.

26. În plus față de argumentele arătate la paragrafele 20-26, Curtea constată că și Codul de procedură penală în vigoare prevede, la art. 97 alin. (2) lit. e), ca mijloace de probă, rapoartele de expertiză sau de constatare, iar art. 172 alin. (9) și (10) din același cod arată că atunci când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate dispune prin ordonanță efectuarea unei constatări, iar această constatare este efectuată de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. De asemenea, ca o garanție suplimentară, art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală prevede că, după finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se dispune efectuarea unei expertize.