HG nr. 471/2014 - modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, aprobate prin HG nr. 1.251/2006
Comentarii |
|
GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRENr. 471/2014
pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.251/2006
Monitorul Oficial nr. 437 din 16.06.2014
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. I
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.251/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 805 din 25 septembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 9, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Între motivele de persecuție, cum sunt rasa, religia, naționalitatea, apartenența la un anumit grup social sau opinie politică, astfel cum acestea sunt prevăzute la art. 10, și actele de persecuție prevăzute la alin. (1) sau absența protecției împotriva unor astfel de acte trebuie să existe o legătură. Actele și faptele prevăzute la alin. (1) pot fi considerate că reprezintă persecuție indiferent dacă motivele de persecuție sunt reale sau au fost atribuite persoanei în cauză de agentul care exercită persecuția.“
2. După articolul 11 se introduce un nou articol, articolul 111, cu următorul cuprins:
Art. 111
"Agenții de protecție
(1) În analiza situației solicitantului, autoritatea competentă va lua în considerarejexistența posibilității asigurării, în țara de origine, a protecției împotriva persecuției sau a riscului serios. În țara de origine, protecția împotriva persecuției sau a riscului serios poate fi asigurată, cu condiția să fie dispusă și în măsură să ofere protecție în sensul alin. (2), de către:
a) stat; ori
b) partide sau organizații, inclusiv organizațiile internaționale, care controlează statul sau o parte importantă din teritoriul acestuia.
(2) Protecția împotriva persecuției sau a riscului serios trebuie să fie efectivă și să nu aibă caracter temporar. Există o astfel de protecție atunci când agenții de protecție menționați la alin. (1) iau măsuri rezonabile pentru a împiedica persecuția sau riscul serios, dispun de un sistem juridic eficient care să permită descoperirea, urmărirea și sancționarea actelor care constituie persecuție sau risc serios și solicitantul are acces la o astfel de protecție.
(3) În activitatea de determinare a faptului dacă o organizație internațională controlează un stat sau o parte importantă din teritoriul acestuia și dacă aceasta oferă protecția prevăzută la alin. (2), se ține cont de orientările care pot fi desprinse din acte ale Uniunii Europene în materie.“
3. Mențiunea privind transpunerea normelor Uniunii Europene se modifică și va avea următorul cuprins:
"Prezentele norme metodologice transpun:
- art. 3 alin. (3), art. 13 alin. (3), art. 25 alin. (1) și (2) și art. 27 din Directiva 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, seria L, nr. 212 din 7 august 2001;
- art. 5 alin. (2), art. 8,art. 14 alin. (3), (4) și (5) și art. 17 alin. (2) din Directiva 2003/9/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 de stabilire a standardelor minime pentru primirea solicitanților de azil în statele membre, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 31 din 6 februarie 2003;
- art. 2 lit. m), art. 4 alin. (1), (3) și (4), art. 5 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (2) art. 20 alin. (4), art. 24,art. 25 alin. (2), art. 36 și 37 din Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 337 din 20 decembrie 2011.
Prezentele norme metodologice creează cadrul necesar aplicării directe, la data aderării României la Uniunea Europeană, a Regulamentului (CE) nr. 1.030/2002 al Consiliului din 13 iunie 2002 de instituire a unui model uniform de permis de ședere pentru resortisanții țărilor terțe, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L157 din 15 iunie 2002, cu modificările și completările ulterioare, și a Regulamentului (CE) nr. 2.252/2004 al Consiliului din 13 decembrie 2004 privind standardele pentru elementele de securitate și elementele biometrice integrate în pașapoarte și în documente de călătorie emise de statele membre, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 383 din 29 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare.“
Art. II
Hotărârea Guvernului nr. 1.251/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 805 din 25 septembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta hotărâre, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
*
Prezenta hotărâre transpune art. 7 și art. 9 alin. (3) din Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 337 din 20 decembrie 2011.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Gabriel Oprea
p. Ministrul afacerilor externe,
George Ciamba,
secretar de stat
← Decizia ICCJ - RIL nr. 4 din 14.04.2014 | HG nr. 474/2014 - modificarea descrierii tehnice, respectiv a... → |
---|