Decizia CCR nr. 580 din 21.10.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 4 teza a doua raportate la prevederile art. 34 alin. 1, art. 33 şi art. 35 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire,...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4,art. 33,art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Magdalena Petrescu în Dosarul nr. 9.477/2/2011* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 78D/2014.

2. La apelul nominal, se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosar, partea Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus un punct de vedere prin care arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, arată că aceasta este inadmisibilă, textul de lege criticat neavând legătură cu soluționarea cauzei. În acest sens menționează Decizia nr. 234 din 15 aprilie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 16 ianuarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 9.477/2/2011*, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4,art. 33,art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepția a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva sentinței prin care a fost obligat pârâtul - statul român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - să desemneze evaluator și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire. Pe parcursul soluționării recursului a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013. Subsecvent intrării în vigoare a acestui act normativ, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor [care, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor] a depus note de ședință prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, ca prematur introdusă, întemeindu-și susținerile pe prevederile art. 4 teza a doua, art. 34 alin. (1) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că prevederile legale criticate aduc atingere principiului neretroactivității legii, deoarece litigiile aflate pe rolul instanțelor au avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării acestora. Acest principiu este obligatoriu atât pentru judecător, cât și pentru legiuitor, neretroactivitatea constituind o garanție fundamentală a drepturilor constituționale, a libertății și siguranței. Procesele trebuie să se judece potrivit reglementării de drept material aplicabile în momentul introducerii acțiunii, nefiind posibil să se schimbe regulile de drept material în timpul soluționării litigiului, deoarece s-ar rupe echilibrul procesual și s-ar încălca dreptul la un proces echitabil, care presupune soluționarea cauzei potrivit unor norme de drept clare și previzibile. Totodată, textele de lege criticate sancționează atitudinea persoanelor care au formulat cereri de chemare în judecată în considerarea termenelor și condițiilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente în vigoare la momentul sesizării instanțelor, obligând respectivele persoane să se supună noii ordini de drept intervenite ulterior și anulându-le orice drept câștigat și născut sub imperiul legii vechi. În acest sens, sunt invocate considerentele de principiu care au stat la baza Deciziei Curții Constituționale nr. 830 din 8 iulie 2008.

7. Textele de lege criticate contravin art. 4 alin. (2) și art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție referitoare la principiile egalității între cetățeni și egalității în drepturi, art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenție, deoarece Legea nr. 165/2013 nu oferă o garanție a drepturilor și libertăților în egală măsură tuturor destinatarilor.

8. Accesul liber la justiție permite depunerea oricărei cereri a cărei rezolvare este de competența instanțelor judecătorești, caracterul legitim al acesteia urmând a fi apreciat în urma judecării cauzei și constatat prin hotărâre judecătorească. Or, prin textele de lege criticate, se aduce atingere acestui drept a cărui exercitare este împiedicată pe perioada reglementată de acestea.

9. Totodată, se mai arată că restrângerea drepturilor fundamentale poate avea loc numai cu respectarea condițiilor înscrise în art. 53 din Constituție, or textele de lege criticate nu respectă aceste condiții.

10. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal își exprimă opinia în sensul că textele de lege criticate sunt constituționale.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 4 și art. 33 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere exigențelor impuse de art. 16 din Constituție, iar art. 4, prin raportare la art. 33-35 din același act normativ, nesocotește atât art. 15 alin. (2), cât și art. 21 din Constituție. Astfel, în temeiul acestor norme coroborate cu art. 33 din Legea nr. 165/2013, cele mai multe acțiuni formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 au fost respinse. S-a acționat astfel asupra fazei inițiale de constituire a situației juridice, modificându-se în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum, în acest sens fiind și considerentele care au stat la baza Deciziei Curții Constituționale nr. 830 din 8 iulie 2008. Or neretroactivitatea legii impune ca noua lege să nu se aplice actelor îndeplinite conform dispozițiilor legii anterioare, ci doar acțiunilor care se efectuează după intrarea acesteia în vigoare, rămânând valabile cele efectuate în perioada activității legii vechi. Pe de altă parte, prevederile art. 4 și art. 33 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere art. 16 din Constituție, deoarece prin instituirea noilor reguli privind soluționarea dosarelor, care ar putea determina judecătorul să respingă cererile de chemare în judecată ca prematur introduse, se creează premisele unei discriminări fără un criteriu obiectiv și rezonabil de diferențiere. Astfel, persoanele ale căror procese s-au finalizat înainte de intrarea în vigoare a legii s-au aflat într-o situație mai favorabilă, dar discriminatorie față de persoanele ale căror procese erau în curs de soluționare la data intrării în vigoare a actului normativ. Nici criteriul de diferențiere ca termen de soluționare în funcție de gradul de încărcare al autorităților publice competente să le soluționeze nu poate fi considerat ca fiind obiectiv sau rezonabil, statul putând lua măsuri pentru suplimentarea personalului competent să soluționeze cererile de restituire. Prevederile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 îngrădesc accesul liber la justiție doar prin raportare la art. 4, deoarece prin adoptarea unor astfel de norme legiuitorul a intervenit în procesul de realizare a justiției, întrucât excepția de prematuritate este o excepție de fond peremptorie și absolută care, odată admisă, face ca acțiunea să fie respinsă. Or, după cum a statuat Curtea în Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, o imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitate de a funcționa chiar dacă numai cu privire la o anumită categorie de cauze și pentru o anumită perioadă de timp ar avea drept consecință ruperea echilibrului constituțional dintre aceste autorități. Referitor la celelalte critici, apreciază că normele de lege criticate sunt în concordanță cu principiile constituționale pretins încălcate.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere depus la dosar de partea Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost invocat de autorul excepției și reținut în dispozitivul actului de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie prevederile art. 4,art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. În realitate, astfel cum rezultă din motivarea autorului excepției raportată la circumstanțele cauzei, obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 4 teza a doua raportate la dispozițiile art. 34 alin. (1), art. 33 și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 4 teza a doua: "Dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 33:"(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1)."

- Art. 34 alin. (1): "Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.";

- Art. 35 alin. (2): "În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor."

16. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 53 alin. (2) privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți din Legea fundamentală, precum și prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv și art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenție.

17. Examinând excepția, Curtea observă că, referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportat la prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, a admis excepția și a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.

18. Întrucât autorul excepției formulează critici de neconstituționalitate care vizează dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în interpretarea ce a fost exclusă cadrului constituțional prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, precum și faptul că decizia menționată a fost pronunțată la un moment ulterior sesizării instanței constituționale, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a devenit inadmisibilă.

19. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea constată că autorul excepției este beneficiar al unei dispoziții emise de primar prin care s-a propus acordarea de despăgubiri, dosarul aferent dispoziției fiind trimis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Întrucât această din urmă autoritate nu a procedat la analizarea dosarului, autorul a formulat cerere de chemare în judecată, iar prin sentința pronunțată aceasta a fost admisă, iar pârâtul - Statul român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligat să desemneze evaluator și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire. Împotriva acestei sentințe, pârâtul a declarat recurs, iar intimatul - reclamant a ridicat excepția de neconstituționalitate. Din această perspectivă, prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 care reglementează cu privire la obligația entităților învestite de lege de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001 nu au legătură cu soluționarea cauzei în sensul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât excepția urmează a fi respinsă ca inadmisibilă în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

20. În ce privește dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că acesta consacră dreptul persoanei care se consideră îndreptățită de a se adresa instanței judecătorești în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de art. 33 și 34, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele menționate. Așa fiind, art. 4 teza a doua raportat la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu este incident în cauză, neavând legătură cu soluționarea acesteia, în sensul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepția urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.