Decizia CCR nr. 708 din 27.11.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 200 alin. (2)-(6) din C. pr. civ.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (2)-(6) din Codul de procedură civilă, excepție invocată de Florica Pascariu în Dosarul nr. 24.571/300/2013/a1 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 756D/2014.

2. La apelul nominal se prezintă părțile Ioana Lăzărescu și Gheorghe Gheorghe, lipsind celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părților prezente care lasă la aprecierea Curții soluționarea excepției de neconstituționalitate.

4. În continuare, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5. Prin Încheierea din 28 mai 2014, pronunțată în Dosarul nr. 24.571/300/2013/a1, Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (2)-(6) din Codul de procedură civilă, excepție invocată de Florica Pascariu într-un dosar având ca obiect soluționarea unei cereri de reexaminare.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul în care acestea dau posibilitatea judecătorilor de a impune orice fel de obligații în sarcina reclamantului, sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată. Se arată că instanța a interpretat textul de lege în sensul în care a impus reclamantului și alte cerințe decât cele prevăzute la art. 194-197 din Codul de procedură civilă, sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată, sancțiune care a și fost aplicată.

7. De asemenea, autoarea arată că dispozițiile alin. (4)-(6) al art. 200 din codul de procedură civilă sunt neconstituționale, întrucât încalcă posibilitatea părții de a cere și de a obține restabilirea legalității prin casarea unei hotărâri nelegale de către o instanță superioară. În situația creată de aceste dispoziții, instanța chemată să reexamineze încheierea de anulare a cererii de chemare în judecată are posibilitatea să revină asupra măsurii anulării numai în două situații: dacă măsura anulării a fost dispusă eronat și dacă neregularitățile au fost înlăturate potrivit art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă, însă limitele acestei verificări sunt vagi, textul de lege fiind neclar și lipsit de precizie, condiție esențială a calității și constituționalității unei norme juridice. Astfel, sintagma "dacă aceasta a fost dispusă eronat" contravine art. 1 alin. (5) din Constituție, iar lipsa de claritate și de previzibilitate a acestui text încalcă accesul liber la justiție.

8. În cadrul motivelor de nelegalitate, pot fi incluse și acele motive de aplicare greșită a legii, respectiv când judecătorul a dispus măsura anulării cererii de chemare în judecată interpretând greșit legea, în sensul în care a adăugat la cerințele legale prevăzute de art. 194-197 din Codul de procedură civilă și alte obligații în sarcina reclamantei.

9. Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă și-a exprimat opinia potrivit căreia excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Instanța arată că textele legale criticate constituie opțiunea legiuitorului, având drept scop complinirea lipsurilor cererii de chemare în judecată, situație de natură a determina - la momentul declanșării procedurii judiciare de fixare a primului termen de judecată - o formă a acțiunii introductive care să fie în acord cu dispozițiile art. 194 din Codul de procedură civilă. În aceste condiții, pârâtul poate formula întâmpinarea în condițiile art. 205 din Codul de procedură civilă, iar, totodată, în cadrul cercetării procesului, pot fi înlăturate impedimentele referitoare la caracterul inform al cererii, de natură să conducă la prelungirea judecății. Toate acestea, cu consecința determinării disciplinării părților, a respectării principiului celerității și a dreptului la un proces echitabil.

10. Normele legale criticate reglementează o procedură privind administrarea justiției și nicidecum judecarea pe fond a cererii de chemare în judecată (procedură distinctă, în cadrul căreia pot fi invocate și aplicate alte sancțiuni prevăzute de normele de procedură civilă) - părțile putând introduce o nouă cerere având același obiect, părți și cauză, cerere care să cuprindă elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă, fără a i se opune autoritatea de lucru judecat.

11. Totodată, instanța apreciază că soluționarea cererii de reexaminare de către un alt complet decât cel căruia i-a fost repartizată cauza, cu citarea reclamantului, precum și cu posibilitatea de a se reveni asupra încheierii de anulare - cu consecința trimiterii cauzei la completul inițial - implică analizarea legalității măsurii anulării din perspectiva îndeplinirii condițiilor de formă ale cererii promovate. Prin urmare, nu se poate reține că textele indicate de reclamantă limitează posibilitatea justițiabililor de a supune spre verificare legalitatea hotărârilor date la instanța de fond, cererea de reexaminare având caracterul unei căi efective de atac.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale. Acesta arată că instituirea unor condiții formale ale cererii de chemare în judecată nu pot fi considerate de plano drept o negare a efectivității dreptului de acces la justiție, ci aceasta constituie o expresie a obligativității exercitării drepturilor și libertăților cu bună-credință, în limitele instituite de lege. Nerespectarea condițiilor prescrise pentru conformitatea cererii introductive de instanțe nu atrage în mod necondiționat anularea actului procedural, existând posibilitatea modificării sau completării acestuia în termenul stabilit de instanță.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 200 alin. (2)-(6) din Codul de procedură civilă, dispoziții ce au următoarea redactare: "(2) Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3).

(3) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.

(4) Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.

(5) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.

(6) Cererea se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (2)."

17. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituției și a legilor în componenta sa privitoare la claritatea și previzibilitatea legii și în art. 21 privind liberul acces la justiție.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând constituționalitatea acestora.

19. Astfel, prin Decizia nr. 410 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 30 iulie 2014, Curtea a statuat că procedura prevăzută de dispozițiile legale criticate reprezintă opțiunea legiuitorului și are drept scop remedierea unor lipsuri ale acțiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. Legiuitorul a dorit disciplinarea părților din proces și, în acest fel, respectarea principiului celerității și a dreptului la un proces echitabil. Curtea a mai reținut că procedura regularizării cererii introductive are rolul de a degreva instanțele de judecată de cereri incomplete, fiind de natură a pregăti judecata sub toate aspectele sale. Prin această procedură se realizează și o protecție a pârâtului, căruia i se comunică o cerere de chemare în judecată completă față de care va putea formula apărări prin întâmpinare. Spre deosebire de reglementarea art. 200 din actualul Cod de procedură civilă, vechea reglementare din Codul de procedură civilă din 1865 presupunea, în vederea remedierii cererilor incomplete, acordarea de noi termene, care, de cele mai multe ori, conduceau la prelungirea procesului, afectându-se astfel termenul optim și previzibil. Totodată, atrăgea angajarea de noi cheltuieli atât ale părților, cât și din partea instanței.

20. Conform art. 200 din Codul de procedură civilă, completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, la primirea cererii, dacă aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de lege. Atunci când constată că aceasta este neconformă, comunică reclamantului în scris lipsurile, punându-i totodată în vedere necesitatea regularizării cererii în termen de 10 zile de la primirea comunicării. Dacă termenul prevăzut de art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu este respectat, instanța urmează să anuleze cererea de chemare în judecată prin încheiere dată în camera de consiliu, potrivit alin. (3) al aceluiași articol. Față de vechea reglementare, unde sancțiunea consta în suspendarea judecății potrivit art. 114 din Codul de procedură civilă din 1865, actuala reglementare prevede sancțiunea anulării cererii introductive, cu consecința dezînvestirii completului de judecată de cererea informă, procedura regularizării cererii introductive fiind o procedură obligatorie. Curtea consideră că prin comunicarea reclamantului de către instanță a lipsurilor cererii introductive, judecătorul își manifestă rolul activ în asigurarea accesului efectiv la justiție al titularului cererii; instanța nu restituie cererea de chemare în judecată, ci doar pune în vedere reclamantului să completeze lipsurile în termenul prevăzut de lege. Instanța, potrivit art. 200 alin. (1) din Codul de procedură civilă, face aprecieri formale referitoare la întocmirea cererii de chemare în judecată, care trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de lege.

21. Încheierea de anulare a cererii astfel pronunțate este supusă căii de atac a reexaminării, cererea de reexaminare putând fi făcută de reclamant în 15 zile de la data comunicării. Soluționarea cererii de reexaminare se face de către un alt complet decât cel căruia i s-a repartizat cauza, prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului. Acest complet poate reveni asupra încheierii de anulare dacă măsura a fost dispusă în mod eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat, caz în care cauza va fi retrimisă completului inițial învestit. Curtea a apreciat, astfel, că prin cererea de reexaminare se analizează inclusiv legalitatea măsurii prin prisma îndeplinirii condițiilor de formă.

22. O astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăși esența dreptului protejat, având în vedere că este însoțită și de garanția conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Faptul că împotriva încheierii de anulare reclamantul poate face numai cerere de reexaminare, aceasta soluționându-se de către un alt complet decât cel căruia i s-a repartizat cauza, prin încheiere definitivă, nu poate constitui o încălcare a vreunei prevederi constituționale, întrucât instanța nu soluționează fondul litigiului și există astfel posibilitatea de a reveni asupra măsurii anulării, reexaminarea apărând ca o cale specifică de retractare. Astfel, Curtea a reținut că instanța de judecată se pronunță asupra unei probleme care privește exclusiv buna administrare a justiției. Or, așa cum a stabilit în repetate rânduri instanța de contencios european a drepturilor omului, cea mai mare parte a drepturilor procedurale, prin natura lor, nu constituie, în sensul Convenției, "drepturi civile" și, deci, nu intră în câmpul de aplicare al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (pentru același raționament, a se vedea și Decizia Curții Constituționale nr. 142 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 11 aprilie 2013). În acest sens sunt citate ca exemple: refuzul autorizării introducerii apelului pronunțat de o curte supremă - Decizia din 9 mai 1989, pronunțată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Helmers împotriva Suediei (Cererea nr. 11.826/85); examinarea cererii de revizuire a unui proces civil - Decizia din 8 octombrie 1976, pronunțată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza X, Y și Z împotriva Elveției (Cererea nr. 6.916/75).

23. Așadar, cât timp procedura criticată nu privește însăși judecarea pe fond a cererii introductive, dispozițiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor, respectiv la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părților.

24. De altfel, mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția presupun și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili prin lege procedura de judecată. Aceste prevederi constituționale dau expresie principiului consacrat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, de exemplu, prin Hotărârea din 16 decembrie 1992, pronunțată în Cauza Hadjianastassiou împotriva Greciei, paragraful 33, a stabilit că "statele contractante se bucură de o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii care să permită sistemului judiciar să respecte imperativele articolului 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale."

25. Prin urmare, Curtea a reținut că dispozițiile art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă dispun că, în situația în care se constată neconformitatea cererii de chemare în judecată cu cerințele instituite prin art. 194-197 din Codul de procedură civilă, instanța de judecată comunică lipsurile reclamantului, în scris, punându-i totodată în vedere necesitatea regularizării cererii în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării. Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut de alin. (2) cuprins în art. 200 din același cod, instanța are posibilitatea să anuleze cererea de chemare în judecată, prin încheiere dată în camera de consiliu, potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

26. În ceea ce privește aspectele privind îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 194 și 197 din Codul de procedură civilă și care pot conduce la anularea cererii de chemare în judecată, Curtea a reținut că aceste susțineri privesc interpretarea și aplicarea legii de către instanțele de judecată, singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată (cum ar fi neindicarea codului numeric personal, sau, după caz, a contului bancar al părților, "în măsura în care acestea sunt cunoscute", astfel cum precizează în mod expres art. 194 din Codul de procedură civilă) au o suficientă gravitate, în sensul imposibilității complinirii acestora din actele depuse la dosar, pentru a justifica anularea cererii în procedura regularizării.

27. Curtea a mai reținut că prin Decizia de inadmisibilitate din 15 aprilie 2014 pronunțată în Cauza Lefter împotriva României (Cererea nr. 66.268/13), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată reglementată de art. 200 din Codul de procedură civilă nu se substituie unei cereri judiciare și nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmărește să impună reclamanților o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege și urmărește o bună administrare a justiției (paragraful 18). Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantului nu constituie o ingerință disproporționată în dreptul său de acces la instanță, deoarece partea este informată atât asupra omisiunii sale, cât și cu privire la sancțiunea susceptibilă de a-i fi aplicată (paragrafele 20 și 21).

28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate sunt valabile și în cauza de față.