Decizia CCR nr. 316 din 30.04.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 21 alin. (5) şi (8) teza întâi din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (5) și (8) teza întâi din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Filicia Dinoiu, Marian Dinoiu, Vasile Dinoiu și Ecaterina Voicu în Dosarul nr. 9.990/2/2011* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 950D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent învederează Curții că partea Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus la dosar punctul său de vedere asupra excepției, apreciind că este neîntemeiată.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, precizând că, prin dispozițiile Legii nr. 165/2013, legiuitorul a încercat să prevadă proceduri simplificate și eficiente, inclusiv măsuri prin care să se acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită, scopul final fiind acela al finalizării procesului de acordare a despăgubirilor, fără să nesocotească principiul neretroactivității legii.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Decizia civilă nr. 6.537 din 18 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 9.990/2/2011*, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (5) și (8) teza întâi din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Filicia Dinoiu, Marian Dinoiu, Vasile Dinoiu și Ecaterina Voicu într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea cererii de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor) de a transmite către evaluatorul desemnat dosarul acestora referitor la o dispoziție a primarului general al municipiului București prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru un imobil care nu mai poate fi restituit în natură, a cărui retrocedare a fost solicitată în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

6. Curtea Constituțională a fost sesizată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate prin decizia prin care Curtea de Apel București a admis recursul și a obligat Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să verifice existența dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, să aprecieze cu privire la întinderea acestuia și să evalueze despăgubirile cuvenite în cazul în care se ajunge la concluzia că solicitanții sunt titularii dreptului de proprietate, precum și de a emite decizia de compensare în termen de 30 de zile de la pronunțarea deciziei instanței.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile de lege criticate încalcă principiul neretroactivității legii, deoarece se aplică unui act juridic unilateral, respectiv dispoziția unității deținătoare, emisă în condițiile Legii nr. 10/2001, act care devenise irevocabil înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 prin intrarea sa în circuitul civil, epuizarea sau neexercitarea căilor de atac prevăzute de legea veche. Arată că irevocabilitatea titlului reclamanților consacră în mod definitiv între stat și aceștia existența și limitele dreptului preluat de stat prin expropriere, calitatea de persoană îndreptățită și caracterul abuziv al preluării bunului reclamaților. Prin urmare, la intrarea în vigoare a noii legi, reclamanții îndeplineau deja toate condițiile prevăzute de legea veche pentru a primi despăgubiri și aveau cel puțin o speranță legitimă în legătură cu acestea. Fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu avea competența de a efectua un nou control de legalitate asupra acestor elemente, ci de a reverifica dacă restituirea în natură mai este posibilă.

8. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (5) și (8) teza întâi din Legea nr. 165/2013 este neîntemeiată, precizând, în acest sens, că își însușește pe deplin considerentele de la paragrafele 42-49 din Decizia nr. 269 din 7 mai 2014 prin care Curtea Constituțională a reținut că nu este încălcat principiul neretroactivității legii civile.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Avocatul Poporului consideră că textele de lege supuse controlului de constituționalitate nu contravin dispozițiilor din Legea fundamentală invocate de autorii excepției, arătând că își menține punctul de vedere reținut în Decizia nr. 413 din 3 iulie 2014.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 21 alin. (5) și (8) teza întâi din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următorul conținut:

-Art. 21 alin. (5) și (8) teza întâi: "(5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante. (...)

(8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, Comisia Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege (...)".

14. Autorii excepției au mai criticat și prevederile art. 4,art. 35 și art. 50 lit. c) din Legea nr. 165/2013 și ale art. 19 și art. 20 din titlul VI capitolul V al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, dar instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, considerând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de Legea nr. 47/1992.

15. În opinia autorilor excepției, textele de lege criticate contravin art. 15 alin. (2) din Constituție, care instituie principiul neretroactivității legii, cu excepția celei penale și contravenționale mai favorabile.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, a constatat că dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate. Curtea a apreciat că atribuția conferită de legiuitor Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și Secretariatului acesteia de a verifica dosarele din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii și în consecință de a valida/invalida în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii chiar și în cazul în care existența dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească, iar decizia care conține propunerea de acordare de măsuri compensatorii a fost emisă ca urmare a acestei hotărâri judecătorești, generează posibilitatea ca un organ administrativ să exercite atribuții care țin exclusiv de competența instanțelor judecătorești, contravenind prevederilor art. 1 alin. (4), art. 124,art. 126 alin. (1) și ale art. 129 din Legea fundamentală.

17. În cauza de față, critica de neconstituționalitate este formulată din perspectiva unor critici diferite, referitoare la pretinsa nesocotire a principiului neretroactivității legii civile, astfel că excepția de neconstituționalitate este admisibilă, urmând să fie analizată pe fond. În plus, decizia entității învestite de lege cu soluționarea notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 (Primăria Municipiului București) nu a fost emisă în urma pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Ca atare, nici sub acest aspect nu pot fi incidente cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014.

18. Curtea observă că, prin Decizia nr. 413 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 14 august 2014, a examinat critici similare celor din cauza de față. Cu acel prilej, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, legea nouă civilă dispune numai pentru viitor, așadar aceasta nu poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau unor situații juridice finalizate la intrarea în vigoare a acesteia. În speță, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, procedura administrativă derulată în temeiul Legii nr. 247/2005 a fost continuată - potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013 - cu procedura reglementată prin acest din urmă act normativ. Prin urmare, contrar susținerilor autorilor excepției de neconstituționalitate, raporturile juridice derulate între persoana îndreptățită la restituire, pe de o parte, și autoritățile administrative cu atribuții în procesul de stabilire a măsurilor reparatorii, pe de altă parte, nu sunt raporturi juridice finalizate, asupra cărora intervenția legii noi ar aduce modificări esențiale, de natură a genera o încălcare a principiului constituțional al neretroactivității legii civile. Cu alte cuvinte, analiza pretinsei încălcări a principiului neretroactivității privește, în speță, ansamblul procedurilor administrative finalizate prin emiterea titlului de despăgubire/deciziei de compensare în puncte, iar nu fiecare etapă în parte, astfel încât, din punctul de vedere al aplicării legii în timp, incidența legii noi asupra unor situații juridice în curs de constituire (facta pendentia) nu echivalează cu retroactivitatea acesteia.

19. De asemenea, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, pronunțându-se asupra constituționalității prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (6) și (8) din Legea nr. 165/2013, care reglementează atribuția Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de a valida sau de a invalida decizia entității învestite de lege care conține propunerea de acordare de măsuri reparatorii și, după caz, să aprobe punctajul cuvenit, Curtea a reținut că această atribuție nu este de natură să aducă atingere stabilității raporturilor juridice, întrucât oferă un control suplimentar pentru asigurarea legalității dreptului de proprietate. Prin decizia menționată Curtea a mai observat că invalidarea deciziilor emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii poate avea mai multe justificări, și anume constatarea posibilității restituirii în natură a imobilului respectiv, modalitate care prevalează asupra restituirii în echivalent, în concepția Legii nr. 165/2013, conform principiului enunțat în art. 2 lit. a) din lege, ori constatarea faptului că solicitantul nu este titularul dreptului de proprietate privată asupra imobilului revendicat, ca urmare a verificării documentelor în completare solicitate entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante, potrivit art. 21 alin. (5) din același act normativ. Așa cum s-a reținut în decizia menționată, scopul unei verificări suplimentare față de cea realizată de entitatea învestită îl constituie prevenirea unor situații generatoare de inechități, care au avut loc sub imperiul Legii nr. 10/2001, precum restituirea aceluiași imobil mai multor persoane care reclamau un drept propriu și exclusiv ori recunoașterea dreptului de proprietate altei persoane decât titularul stabilit ulterior pe cale judecătorească. De aceea, stabilirea cu certitudine sporită a unui drept nu constituie o nesocotire a dreptului de proprietate, din perspectiva speranței legitime de valorificare a acestuia, ci, dimpotrivă, o garanție a recunoașterii acestuia în mod just.

20. Întrucât în cauza de față se critică aceleași aspecte analizate de Curtea Constituțională prin deciziile menționate, fără să fie prezentate elemente noi care să poată conduce la o reconsiderare a acestei jurisprudențe, își mențin valabilitatea cele statuate prin deciziile amintite.