Decizia CCR nr. 317 din 30.04.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 1 alin. 2, art. 16 şi art. 41 alin. 1 teza întâi şi alin. 2-(4) din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în natură sau...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 și art. 41 alin. (1)-(5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Ana Zerge, prin mandatar Emilia Zerge, în Dosarul nr. 8.583/3/2014 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.020D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepției a transmis la dosar note scrise prin care solicită admiterea acesteia. De asemenea, părțile Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și-au exprimat în scris punctele de vedere în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, arătând, în esență, că textele de lege criticate recunosc dreptul la despăgubiri născut sub imperiul legii anterioare. Precizează că acestea nu prezintă caracter retroactiv și asigură un just echilibru între interesele persoanelor îndreptățite și interesul general al societății.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 18 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 8.583/3/2014, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 și art. 41 alin. (1)-(5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Ana Zerge, prin mandatar Emilia Zerge, într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva unei decizii de compensare emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și obligarea acestei instituții, precum și a Autorității Naționale pentru Restituirea Imobilelor să emită o nouă decizie care să conțină titlul de despăgubire în lei, conform procedurilor anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, cu privire la prevederile de lege cu care Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională, că sunt constituționale în măsura în care se aplică și cazurilor în care calitatea de persoană îndreptățită la despăgubire a fost dobândită printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă în instanță, dar în care nu s-a stabilit suma. Susține că, prin evaluarea imobilului pe baza grilei notariale existente în momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, se creează o discriminare evidentă între persoanele cărora li se reconstituie dreptul de proprietate în natură, primind, așadar, bunul la valoarea prezentă, cele cărora li se reconstituie dreptul de proprietate prin grila notarială și cele care au primit deja despăgubiri calculate la valoarea de piață a bunului. Arată că toate legile cu privire la restituirea imobilelor în România au prevăzut o despăgubire care a asigurat acoperirea justă și integrală a prejudiciului, după standardele internaționale de evaluare. Or, valorile imobilelor stabilite potrivit grilei notariale sunt inferioare valorii reale. Precizează, în esență, că, de vreme ce i-а fost recunoscută calitatea de persoană îndreptățită la despăgubire printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă pronunțată în baza unei legi de restituire, respectiv a Legii nr. 247/2005, și executarea acestei hotărâri trebuie făcută potrivit aceleiași legi, altfel s-ar încălca principiul neretroactivității legii.

7. Tribunalul București - Secția a V-a civilă apreciază că textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor din Constituție invocate de autoarea excepției.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului consideră că nu pot fi reținute criticile referitoare la prevederile art. 16 și art. 41 din Legea nr. 165/2013. Faptul că legiuitorul a intervenit printr-un act normativ nou atât asupra modalității de acordare a despăgubirilor, cât și cu privire la despăgubirile acordate în dosarele aprobate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a acestei legi și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu este de natură a avea caracter retroactiv. Arată că, în această materie, este opțiunea exclusivă a legiuitorului de a decide asupra modului de reparare a injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută. Apreciază că prevederile criticate nu se răsfrâng asupra evaluărilor deja realizate, ci acestea se aplică tuturor dosarelor care conțin hotărâri judecătorești prin care autoritatea este obligată la emiterea titlului de despăgubire și care vor fi soluționate după intrarea în vigoare a noului act normativ. Consideră că situația generată de prevederile legale criticate nu aduce atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii doar pentru că legiuitorul a ales să reglementeze în mod diferit modalitatea de calcul al despăgubirilor în vederea emiterii titlului de despăgubire. Arată că normele criticate nu neagă dreptul beneficiarilor la plata despăgubirilor, ci instituie aplicarea unui nou sistem de calcul, prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte. Subliniază, totodată, faptul că, într-un punct de vedere anterior, a apreciat că dispozițiile capitolului III din Legea nr. 165/2013 privind acordarea de măsuri compensatorii aduc atingere art. 20 și art. 44 din Constituție, întrucât procedura de acordare a măsurilor reparatorii este greoaie și de lungă durată.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 16 și art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013.

13. Curtea observă că din cuprinsul motivării scrise a excepției de neconstituționalitate rezultă că autoarea acesteia, prin mandatar, a invocat și neconstituționalitatea prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, dar instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu această excepție de neconstituționalitate, apreciind că nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 47/1992, întrucât acest text de lege nu are legătură cu cauza. În consecință, Curtea nu va examina conformitatea acestuia cu prevederile Legii fundamentale, întrucât nu a fost sesizată cu acesta, iar autoarea excepției avea posibilitatea de a formula recurs împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu acest text de lege.

14. De asemenea, autoarea excepției a mai criticat și prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, dar instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra acestora sub aspectul sesizării Curții Constituționale. Față de această situație, Curtea reține că în jurisprudența sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014, a statuat că omisiunea instanței judecătorești de a se pronunța cu privire la unele dispoziții din legi sau ordonanțe a căror neconstituționalitate a fost invocată de autorul excepției nu poate avea drept consecință înlăturarea controlului realizat de Curtea Constituțională.

15. Totodată, în ceea ce privește art. 41 din Legea nr. 165/2013, având în vedere obiectul cauzei, constând în contestarea unei decizii de compensare prin puncte emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Curtea constată că sunt incidente doar prevederile art. 41 alin. (1) teza întâi și alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013.

16. Având în vedere cele mai sus arătate, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 16 și art. 41 alin. (1) teza întâi și alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, care au următorul conținut:

- Art. 1 alin. (2): "În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III.";

- Art. 16: "Cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7).";

- Art. 41 alin. (1) teza întâi și alin. (2)-(4): "(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi (...) se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

(2) Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.

(3) Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), Comisia Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

(4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere."

17. În opinia autoarei excepției, textele de lege criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse la art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivității legii și la art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Prin raportare la prevederile art. 20 din Constituție referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, se invocă, de asemenea, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care vizează dreptul la un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă, mai întâi, că obiectul cauzei în cadrul căreia a fost ridicată excepția îl reprezintă cererea adresată instanței de anulare a deciziei de compensare prin puncte emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor pentru un imobil (teren și construcție) și obligarea acestei instituții la emiterea unei noi decizii care să conțină titlul de despăgubire în lei, conform procedurilor anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, care să poată fi executată silit, solicitându-se, totodată, și obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Imobilelor la achitarea despăgubirilor în numerar. Curtea observă totodată că, în contextul soluționării prezentei excepții, prezintă importanță și parcursul procesual al litigiului în cursul căruia a fost ridicată. Astfel, prin Sentința civilă nr. 328/C din 14 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor - Secția civilă, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost anulată Dispoziția nr. 5.294 din 28 decembrie 2005 emisă de primarul municipiului Oradea și s-a constatat că reclamanta autoare a excepției are calitatea de persoană îndreptățită la despăgubire pentru un imobil în integralitatea sa, format din construcție și teren, și a obligat primarul municipiului Oradea la emiterea unei noi decizii în acest sens. În executarea acestei hotărâri judecătorești, în favoarea reclamantei a fost emisă de către primarul municipiului Oradea Dispoziția nr. 5.964 din 3 iulie 2007 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Prin Decizia nr. 3.442/CA/2013-R din 30 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ, irevocabilă, pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a fost obligată să valideze Dispoziția primarului municipiului Oradea nr. 5.964 din 3 iulie 2007 și să emită decizie de compensare a imobilului în cauză. În executarea hotărârii judecătorești menționate, Comisia Națională de Compensare a Imobilelor a emis în favoarea reclamantei Decizia de compensare nr. 139 din 5 decembrie 2013, prin care a fost validată Dispoziția primarului municipiului Oradea nr. 5.964 din 3 iulie 2007, stabilindu-se măsura compensării printr-un anumit număr de puncte.

19. Pe fondul excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că autoarea acesteia susține că, în opinia sa, prevederile art. 41 alin. (1)-(4) din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care se aplică și cazurilor în care calitatea de persoană îndreptățită la despăgubire a fost dobândită printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă în instanță, dar în care nu s-a stabilit suma. Textele menționate au în vedere plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013. În ce privește art. 1 alin. (2), art. 16 și art. 41 alin. (5), consideră că sunt constituționale în măsura în care nu se aplică și cazurilor în care calitatea de persoană îndreptățită la despăgubire a fost dobândită printr-о hotărâre definitivă și irevocabilă în instanță, dar în care nu s-a stabilit suma. Aceste prevederi vizează modalitatea de soluționare prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte a cererilor de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură. Așadar, în esență, critica are la bază nemulțumirea față de introducerea prin Legea nr. 165/2013 a modalității de compensare prin puncte a imobilelor a căror valoare nu era stabilită la momentul intrării în vigoare a acesteia.

20. Sub acest aspect, Curtea observă că în jurisprudența sa a reținut, în legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, că modul de reparare a injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută ține de opțiunea exclusivă a legiuitorului. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 5 din 8 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 31 martie 2009, Decizia nr. 1.241 din 6 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009, sau Decizia nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 iunie 2013, prin care, referindu-se la prevederile titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, dar și la prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, Curtea a constatat că acestea sunt în acord cu cele ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Aceleași considerații își găsesc justificarea și în ce privește art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.

21. Curtea observă că și prevederile art. 16 din Legea nr. 165/2013 referitoare la acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte sunt criticate dintr-o perspectivă similară. Acestea au mai format, în precedent, obiect al excepției de neconstituționalitate, iar Curtea Constituțională a reținut, de exemplu, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, că acestea constituie modalitatea prin care legiuitorul a înțeles să transpună în legislația națională exigențele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens, în acord cu cele reținute în jurisprudența sa, reprezentată de Decizia nr. 188 din 3 aprilie 2014, Curtea a observat că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată de legiuitor ca urmare a pronunțării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, prin care a fost reținută în sarcina statului român obligația implementării unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, precum și obligația adoptării unor reguli de procedură clare și simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. Curtea a reținut, de asemenea, că prin hotărârea-pilot menționată a fost lăsată statului român o largă marjă de apreciere în privința mijloacelor prin care să aducă la îndeplinire obligațiile juridice impuse și să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate avute în vedere.

22. Tot astfel, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Preda și alții împotriva României (paragraful 127), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că, în cazul privării de proprietate în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, imperative de interes general pot pleda pentru o despăgubire inferioară valorii reale de pe piață a bunului, cu condiția ca suma plătită să se raporteze în mod rezonabil la valoarea bunului. De altfel, în jurisprudența sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, Curtea a constatat că, prin Legea nr. 165/2013, legiuitorul a stabilit, în mod expres, faptul că decizia de compensare în puncte emisă pe numele fostului proprietar/moștenitorilor acestuia nu poate fi afectată prin măsuri de plafonare. În acest sens, Curtea a reținut că numărul de puncte rezultat din evaluarea realizată, în temeiul art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, potrivit grilei notariale din anul 2013 reflectă valoarea integrală a bunului supus măsurii de restituire, statul nerecurgând la plafonarea sau reducerea acestei sume nominale (paragraful 30). În același sens, a se vedea și Decizia nr. 724 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2015, paragraful 46.

23. În privința pretinsei încălcări a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea a reținut că beneficiarii unui titlu de despăgubire, care a fost valorificat prin emiterea unui titlu de plată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, pe de o parte, și cei cărora nu le-a fost emis titlul de plată, corespunzător valorii titlului de despăgubire, până la intrarea în vigoare a legii noi, pe de altă parte, se află într-o situație juridică ce diferă în mod obiectiv sub aspectul reglementării legale incidente modalității de valorificare a titlului de despăgubire. Or, din acest punct de vedere, este firesc ca, în temeiul principiului de drept tempus regit actum, modalitatea de acordare a despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data emiterii deciziei administrative. De altfel, art. 41 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 165/2013 vizează o situație tranzitorie, având în vedere dosarele aprobate, în care încă nu a fost emis un titlu de despăgubire, pe când situația autorului excepției de neconstituționalitate se încadrează chiar în domeniul propriu de reglementare al legii. Cu alte cuvinte, acesta dorește ca domeniul propriu al legii să se raporteze la o situație tranzitorie, de excepție, ceea ce ar fi contrar rațiunii reglementării.

24. Mai mult, invocând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Decizia din 4 septembrie 2012 referitoare la Cererea nr. 57.265/08, pronunțată în Cauza Dumitru și alții împotriva României, paragrafele 47-52, Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Preda și alții împotriva României, paragraful 126), Curtea a reținut că modalitatea de valorificare a titlurilor de plată instituită de Legea nr. 165/2013, prin eșalonarea pe o perioadă de 5 ani, în tranșe anuale egale, reprezintă o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptățite la despăgubire și interesul general al colectivității.