Decizia CCR nr. 277 din 23.04.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010 pt. aprobarea OUG nr. 50/2010 - contractele de credit pt. consumatori şi ale art. 95 alin. (5) din OUG nr. 50/2010, în...

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II alin. (2) din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori și ale art. 95 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 (în forma nemodificată de Legea nr. 288/2010), excepție ridicată de Gabriel Varga și de Ana-Maria Varga în Dosarul nr. 8.110/300/2013 al Tribunalului București - Secția a VI-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.362D/2014.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru partea The Royal Bank of Scotland PLC Edinburgh, avocat Sorin Susnea, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Se constată lipsa celorlalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. În acest sens arată că autorii acesteia pornesc de la premisa eronată că principiul egalității în fața legii echivalează cu o uniformitate, astfel, acest principiu permite existența unui tratament diferențiat atunci când există situații juridice diferite. În acest context se arată că sunt situații diferite, respectiv se are în vedere situația persoanelor care au refuzat încheierea actelor adiționale anterior modificării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 și cele care au refuzat semnarea actelor adiționale în termen de 60 de zile de la modificarea acestui act normativ. Dacă s-ar considera altfel, ar însemna că legislația nu ar putea fi niciodată modificată.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. În acest context face referire la Directiva 93/13/CEE, potrivit căreia statele au obligația pozitivă de a preveni utilizarea clauzelor abuzive, obligație confirmată de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, iar ca remediu - posibilitatea notificării.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 5 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 8.110/300/2013, Tribunalul București - Secția a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II alin. (2) din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori și ale art. 95 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 (în forma nemodificată de Legea nr. 288/2010), excepție ridicată de Gabriel Varga și de Ana-Maria Varga într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în constatarea nulității absolute a unui act adițional la un contract de credit.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că prevederile criticate sunt neconstituționale în măsura în care sintagmele "acceptate tacit“ și "acceptare tacită“ sunt interpretate în sensul validării unui act adițional nesemnat de una dintre părți și contestată expres de acea parte. Astfel, dacă s-ar accepta ca un asemenea act adițional la un contract de credit să fie considerat valabil, persoanele care s-au opus intrării lui în vigoare înainte de apariția Legii nr. 288/2010 s-ar afla într-o poziție de inferioritate, fiind discriminate față de cele care l-au contestat după intrarea în vigoare a acestei legi, precum și față de toți ceilalți cetățeni care au dreptul de decizie cu privire la încheierea unui act juridic de drept privat.

7. Tribunalul București - Secția a VI-a civilă opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, raportat la împrejurarea că, astfel cum rezultă din jurisprudența constantă a Curții Constituționale, principiul egalității nu are semnificația uniformității, ci permite un tratament juridic diferențiat pentru persoane aflate în situații juridice diferite. Autorii excepției de neconstituționalitate se raportează în analiza acesteia la persoane aflate în situații juridice diferite, respectiv persoanele care s-au opus intrării în vigoare a actului adițional înainte de apariția Legii nr. 288/2010 și persoanele care au contestat actul după intrarea în vigoare a legii.

8. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. II alin. (2) din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 30 decembrie 2010, și ale art. 95 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 288/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 11 iunie 2010, care au următorul cuprins:

- Art. II alin. (2) din Legea nr. 288/2010:"Actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

- Art. 95 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010: "Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită“.

12. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) potrivit căruia "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări“.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorii excepției de neconstituționalitate au în vedere o presupusă discriminare între persoanele cărora le sunt aplicabile prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 și cele cărora le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 288/2010. Astfel, în opinia acestora, persoanele care s-au opus actelor adiționale încheiate înainte de apariția Legii nr. 288/2010, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010, s-ar afla într-o poziție de inferioritate, fiind discriminate față de cele care le-au contestat după intrarea în vigoare a acestei legi, precum "și față de toți ceilalți cetățeni care au dreptul de decizie cu privire la încheierea unui act juridic de drept privat“.

14. Potrivit art. 95 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 (în forma nemodificată de Legea nr. 288/2010), pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii aveau obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile acesteia. Modificarea contractelor aflate în derulare urma a se face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență [alin. (2)]. Creditorul trebuia să facă dovada că a depus toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale. Se interzicea, totodată, introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din ordonanța de urgență menționată, sancțiunea nerespectării acestei interdicții fiind nulitatea absolută a actelor adiționale. Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) era considerată acceptare tacită.

15. Prin legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010, respectiv Legea nr. 288/2010,art. 95 a fost modificat în sensul că "prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția dispozițiilor (_)“. Totodată, prin art. II din legea menționată s-a statuat că "actele adiționale încheiate și semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformității contractelor cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 își produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați între părți. Actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi“.

16. Așadar, prin art. II din Legea nr. 288/2010 de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010, sintagma "cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar“, legiuitorul nu a făcut altceva decât să dea eficiență opoziției formulate de una dintre părți, prin notificarea celeilalte că nu este de acord - pentru motive care țin de protecția consumatorului - cu actul adițional nesemnat dar considerat acceptat tacit, repunând, astfel, părțile în termenul de a formula o opoziție reală și nu una formală. Astfel, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 288/2010, consumatorii care nu și-au exprimat voința cu privire la actele adiționale transmise de către creditori, în conformitate cu dispozițiile art. 95 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010, ipoteză care, potrivit prevederilor art. 95 alin. (5) din această ordonanță de urgență, echivala cu o acceptare tacită, au avut posibilitatea să notifice cealaltă parte că nu sunt de acord cu actele adiționale întocmite și acceptate tacit în baza acestei ordonanțe de urgență. Prin urmare, dispozițiile art. 95 alin. (5) din acest act normativ, în modul arătat, au fost lipsite de eficiență și, potrivit art. II din Legea nr. 288/2010, acceptarea tacită menționată de acest text nu poate opera.

17. În acest sens sunt și cele statuate, în mod corect, de către instanța de judecată în speța de față, aceasta constatând nulitatea absolută a actului adițional contestat, atât pentru lipsa totală a consimțământului la încheierea acestuia, cât și în raport de legea specială, întrucât dispozițiile art. II alin. (2) din Legea nr. 288/2010 sunt aplicabile numai în ipoteza tăcerii consumatorului, doar astfel putându-se vorbi de o acceptare tacită. Astfel, instanța a reținut că, ulterior intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010, care a impus o serie de obligații pentru instituțiile bancare, inclusiv în privința contractelor de credit aflate în derulare, instituția de credit în cauză a înaintat autorilor excepției de neconstituționalitate o propunere de act adițional la contractul de credit, cuprinzând și modificări ale stipulațiilor contractuale vizând modalitatea de calcul al dobânzii și eliminării ale unor comisioane, însă autorii excepției au refuzat semnarea actului adițional și au notificat banca, respectiv au învederat faptul că nu sunt de acord cu prevederile actului adițional propus. Cu toate că refuzul de semnare a actului adițional fusese motivat, instituția de credit a acționat ca și când nesemnarea ar fi fost pură și simplă și, prin urmare, ar produce efecte depline, procedând la recalcularea dobânzii și la emiterea unui nou grafic de rambursare. Ca atare, instanța a constatat că nu se poate reține tăcerea consumatorilor reclamanți atât timp cât aceștia și-au exprimat dezacordul față de respectivul act adițional.

18. În concluzie, față de succesiunea în timp a celor două acte normative, Curtea observă că prin legea de aprobare a ordonanței de urgență tocmai s-a instituit posibilitatea consumatorului sau creditorului de a notifica cealaltă parte, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare, în situația în care nu este de acord cu actul adițional acceptat tacit în conformitate cu prevederile art. 95 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010.

19. Cu privire la pretinsa încălcarea a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea constată că, potrivit jurisprudenței sale constante, tratamentul juridic egal constituie un drept al cetățenilor numai în măsura în care aceștia se găsesc în situații juridice identice, deosebirile sub acest aspect impunând, în mod necesar, un regim juridic diferențiat. Așa fiind, în măsura în care reglementările art. II alin. (2) din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care modifică art. 95 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010, se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută de ipoteza normelor legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica având un atare obiect nu este întemeiată.

20. În ceea ce privește referirea la presupusa discriminare între persoanele cărora le sunt aplicabile, pe de o parte, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 și cele ale Legii nr. 288/2010 și, pe de altă parte, "ceilalți cetățeni care au dreptul de decizie cu privire la încheierea unui act juridic de drept privat“ în virtutea unor alte acte normative, spre exemplu Codul civil, Curtea observă că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor situații juridice diferite și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele.