Decizia CCR nr. 455 din 7.11.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

DECIZIA

Nr. 455

din 7 noiembrie 2013

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Corina Ruxandra Popescu în Dosarul nr. 690/2/2013 (număr în format vechi 328/2013) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 287D/2013.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 288D/2013, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ionuț Lovin în Dosarul nr. 776/32/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 337D/2013, care are ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Florin Efstatiade în Dosarul nr. 212/32/2013 al Curții de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 347D/2013, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ardos Balogh Suzanne Rita în Dosarul nr. 3.273/3/2013 (număr în format vechi 1.040/2013) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 287D/2013, nr. 288D/2013, nr. 337D/2013 și nr. 347D/2013, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile pentru conexarea cauzelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 288D/2013, nr. 337D/2013 și nr. 347D/2013 la Dosarul nr. 287D/2013, care este primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Sentința penală nr. 127 din 25 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 690/2/2013 [număr în format vechi 328/2013], Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Corina Ruxandra Popescu cu ocazia soluționării plângerii împotriva unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale.

Prin Decizia nr. 1.199 din 4 aprilie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 776/32/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Ionuț Lovin cu ocazia soluționării recursului împotriva unei sentințe penale pronunțate într-o cauză având ca obiect o plângere formulată împotriva unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale.

Prin Încheierea din 14 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. 212/32/2013, Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Florin Efstatiade cu ocazia soluționării plângerii împotriva unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale.

Prin Decizia penală nr. 883R din 9 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. 3.273/3/2013 (număr în format vechi 1.040/2013), Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Ardos Balogh Suzanne Rita cu ocazia soluționării recursului împotriva unei sentințe penale pronunțate într-o cauză având ca obiect o plângere formulată împotriva unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală - care prevăd că nu sunt supuse niciunei căi de atac soluțiile pronunțate de judecător, în temeiul art. 2781alin. 8 din Codul de procedură penală, în procedura plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată - încalcă principiile constituționale privind accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției și folosirea căilor de atac, precum și dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală instituit de Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, arată că art. 129 din Constituție instituie dreptul părților la exercitarea, în condițiile legii, a căilor de atac și împuternicește pe legiuitor să stabilească numărul căilor de atac, termenele și condițiile de exercitare a acestora, precum și instanțele competente, dar nu să decidă dacă există sau nu o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești de primă instanță. Altfel, dacă s-ar permite legiuitorului să suprime absolut orice cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești de primă instanță, ar fi lipsit de orice conținut dreptul constituțional la exercitarea căilor de atac. Consideră că acesta a fost raționamentul utilizat de Curtea Constituțională, care a constatat neconstituționalitatea altor două dispoziții ale Legii nr. 202/2010 prin care se suprima orice cale de atac, și anume în materie contravențională [Decizia nr. 500/2012] și în materie civilă, pentru procesele și cererile de mică valoare [Decizia nr. 967/2012]. De asemenea, arată că, în lipsa unei căi de atac împotriva hotărârilor pe care le pronunță, instanțele de fond care soluționează plângerile împotriva rezoluțiilor procurorului de netrimitere în judecată nu-și mai exercită rolul activ în ceea ce privește administrarea tuturor probelor utile, pertinente și concludente în cauză, respingând plângerile prin hotărâri definitive, fără a intra în cercetarea fondului. Lipsa căii de atac împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv asupra rezoluțiilor procurorului de netrimitere în judecată, dreptul de acces liber la justiție devenind astfel un drept iluzoriu și teoretic. Ca urmare, eliminarea căii de atac împotriva hotărârilor ce soluționează pe fond plângerile împotriva rezoluțiilor procurorului de netrimitere în judecată încalcă abrupt și definitiv dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, prevăzut de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție.

Curtea de Apel București - Secția a II-a penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor din Legea fundamentală invocate de autorul excepției. Potrivit art. 129 din Constituție, folosirea căilor de atac se realizează în condițiile legii. Or, art. 126 alin. (2) din Constituție prevede că legiuitorul stabilește condițiile în care acestea pot fi exercitate. Prin urmare, exercitarea căilor de atac ține de politica penală a statului, iar faptul că, dintr-un motiv sau altul, legiuitorul a dat posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva hotărârii judecătorești date în primă instanță, după care a suprimat acest drept, nu reprezintă o încălcare a Constituției, ci este o opțiune de politică legislativă. Existența hotărârii definitive nu împiedică reluarea cercetărilor în cauză dacă se descoperă elemente noi care justifică continuarea cercetărilor. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că efectivitatea dreptului de acces la un tribunal impune ca exercițiul acestuia să nu fie afectat de existența unor obstacole sau impedimente de drept sau de fapt, ce ar fi de natură să-i pună în discuție însăși exercitarea. Or, este evident, din acest punct de vedere, că legislația națională asigură persoanei nemulțumite de soluția adoptată de procuror posibilitatea clară și concretă de a contesta în fața unei instanțe de judecată actele efectuate de acesta.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală nu și-a exprimat opinia asupra temeiniciei excepției de neconstituționalitate.

Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile de lege criticate nu sunt contrare nici prevederilor constituționale și nici celor din convenții internaționale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, invocate de autorul excepției. În conformitate cu art. 129 din Constituție, constituie atributul exclusiv al legiuitorului reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de dispozițiile art. 2781din Codul de procedura penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curții Constituționale nr. 242/2011, nr. 753/2011, nr. 1.131/2011, nr. 1.181/2011, nr. 1.456/2011 și nr. 97/2013.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală este neîntemeiată. În acest sens, arată că, în cazul procedurii reglementate de art. 2781din Codul de procedură penală, accesul la justiție este asigurat prin aceea că persoanei vătămate i se recunoaște dreptul de a se adresa cu plângere instanței de judecată, contestând legalitatea și temeinicia soluției de netrimitere în judecată dispuse de procuror. Mai arată că principiul dublului grad de jurisdicție în materie penală își găsește aplicare numai atunci când obiectul judecății îl formează raportul penal de conflict. Având în vedere că obiectul judecății în cazul plângerii formulate potrivit art. 2781din Codul de procedură penală îl constituie legalitatea și temeinicia actului procurorului de netrimitere în judecată, iar nu fondul cauzei penale, acestei proceduri nu îi este aplicabil principiul dublului grad de jurisdicție în materie penală, prevăzut de art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul căruia "Orice persoană declarată vinovată de o infracțiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară“. În ceea ce privește dreptul la apărare, acesta presupune, în sensul său larg, posibilitatea părților de a exercita căile de atac prevăzute de lege, fiind deci circumscris unui anumit cadru procesual, creat în condițiile legii. Dreptul la apărare, pe de o parte, nu poate fi conceput într-o cale de atac nereglementată de lege și, pe de altă parte, nu obligă legiuitorul să instituie principiul dublului grad de jurisdicție fără să țină seama de natura și obiectul cauzelor, întrucât, potrivit art. 129 din Constituție, reglementarea căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești este atributul exclusiv al legiuitorului. Referitor la caracterul echitabil al procedurii de judecată, acesta este asigurat atunci când părțile se bucură de un tratament egal din partea legiuitorului din perspectiva mijloacelor procedurale puse la dispoziție pentru realizarea pretențiilor sau, după caz, pentru exercitarea apărărilor lor. Întrucât dreptul la exercitarea căilor de atac se naște în momentul pronunțării hotărârii supuse acestora, eliminarea unei căi de atac printr-o lege nouă ar aduce atingere caracterului echitabil al procesului dacă ar opera și în cazul hotărârilor pronunțate anterior intrării sale în vigoare. Or, norma juridică a art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală, deși este de imediată aplicare, nu vizează procesele în care s-a pronunțat deja o hotărâre de primă instanță. Pe de altă parte, ea urmărește un scop legitim, și anume evitarea aglomerării excesive a instanțelor și asigurarea celerității procedurii de judecată.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală sunt constituționale, întrucât nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate de autorul excepției, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. În acest sens, arată că eliminarea căii de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 2781din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului. În plus, argumentația reținută de Curtea Constituțională în Decizia nr. 500/2012 nu poate fi aplicată prin analogie în materia plângerii împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, întrucât, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 2781din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluția sau ordonanța de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt aplicabile, așa cum a reținut Curtea Constituțională prin mai multe decizii, între care deciziile nr. 711/2012, nr. 1.019/2012, nr. 1.021/2012 și nr. 1.072/2012.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Potrivit dispozitivului Sentinței penale nr. 127 din 25 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 690/2/2013 (număr în format vechi 328/2013) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 2781alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului excepției, Corina Ruxandra Popescu, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta privește dispozițiile art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală și ale art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Totodată, potrivit încheierii din 14 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. 212/32/2013 al Curții de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 2781din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului excepției, Florin Efstatiade, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta privește doar dispozițiile art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală. Având în vedere și celelalte două acte de sesizare, precum și faptul că prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 a fost modificat tocmai art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală, Curtea se va pronunța numai asupra dispozițiilor art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 este definitivă.“

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției și ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac, precum și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.019 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 10 ianuarie 2013, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, statuând că între dispozițiile de lege criticate, potrivit cărora hotărârea pronunțată de judecător în temeiul art. 2781alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, și prevederile din Constituție și din actele normative internaționale invocate de autorii excepției nu poate fi reținută nicio contradicție. Stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reținut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituție, text care face referire la "condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“), ca de altfel și al art. 126 alin. (2) din Constituție, care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea "sunt prevăzute numai de lege“ [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004].

Cu același prilej, Curtea a statuat că dispozițiile art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate de autorii excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituție stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 2781din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluția sau ordonanța de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt aplicabile.

De asemenea, Curtea a reținut că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 2781din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

În același sens sunt și Decizia nr. 599 din 5 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 18 iulie 2011, Decizia nr. 571 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 25 iulie 2012, și Decizia nr. 97 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 11 aprilie 2013.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Corina Ruxandra Popescu în Dosarul nr. 690/2/2013 (număr în format vechi 328/2013) și de Ardos Balogh Suzanne Rita în Dosarul nr. 3.273/3/2013 (număr în format vechi 1.040/2013), ambele dosare ale Curții de Apel București - Secția a II-a penală, de Ionuț Lovin în Dosarul nr. 776/32/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și de Florin Efstatiade în Dosarul nr. 212/32/2013 al Curții de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și constată că dispozițiile art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a II-a penală, Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și Curții de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 7 noiembrie 2013.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Decizia CCR nr. 455 din 7.11.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală