Decizia CCR nr. 467 din 14.11.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Bogdan Minea în Dosarul nr. 653/239/2013 al Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 452D/2013.

La apelul nominal se prezintă partea Pavel Ștefanache, lipsind celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei autorul excepției a depus note scrise prin care solicită admiterea acesteia.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părții prezente, care expune situația de fapt și solicită admiterea excepției.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, făcând trimitere la jurisprudența în această materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 755 din 25 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 653/239/2013, Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Bogdan Minea într-o cauză având ca obiect soluționarea unui recurs promovat împotriva unei sentințe penale de respingere a unei plângeri formulate împotriva unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că, prin rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate de judecătorie în soluționarea plângerii formulate împotriva unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, ca urmare a modificării art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, sunt încălcate prevederile constituționale și cele convenționale referitoare la accesul liber la justiție, la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Se arată că inadmisibilitatea recursului golește, practic, de conținut principiul exercitării căilor de atac și încalcă, în consecință, dispozițiile referitoare la înfăptuirea justiției și la folosirea căilor de atac reglementate la art. 124 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, contravenind, totodată, dispozițiilor art. 24 din Constituție privind dreptul la apărare. Se susține că este încălcat, în acest fel, și principiul asigurării dublului grad de jurisdicție în materie penală, prevăzut la art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenție, fiind încălcate, totodată, și dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) cu privire la statul român. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 500 din 15 mai 2012, arătându-se că acestea sunt aplicabile și prevederilor art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală, care instituie o reglementare similară.

Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală necontravenind prevederilor constituționale și celor convenționale invocate de autorul excepției. Se arată că textele criticate nu restrâng dreptul părții interesate de a se adresa instanței, de a formula apărări și de a se prevala de toate garanțiile specifice asigurării dreptului la un proces echitabil.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că prevederile art. 278¹din Codul de procedură penală asigură accesul liber la justiție, dând persoanei vătămate dreptul de a formula plângere în fața unei instanțe de judecată împotriva soluției de netrimitere în judecată pronunțate de către organele de urmărire penală. Se arată că principiul dublului grad de jurisdicție este aplicabil numai în cauzele penale și numai în prezența raporturilor penale de conflict, or, în cazul plângerii formulate conform dispozițiilor art. 278¹din Codul de procedură penală, obiectul judecății îl constituie legalitatea și temeinicia actului de netrimitere în judecată, și nu fondul cauzei penale. Se susține, de asemenea, că textele criticate oferă părților cauzelor penale egalitate de tratament din punctul de vedere al mijloacelor procedurale puse la dispoziție pentru realizarea pretențiilor sau pentru exercitarea drepturilor, fiind asigurat, astfel, caracterul echitabil al procedurii de judecată. Se arată, totodată, că prevederile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală nu îngrădesc nici dreptul la apărare, prevăzut la art. 24 din Legea fundamentală, întrucât acest drept se circumscrie, în fiecare caz în parte, cadrului procesual legal, neobligând legiuitorul să asigure dublul grad de jurisdicție indiferent de natura și obiectul cauzelor. Se subliniază faptul că reglementarea căilor de atac este, conform dispozițiilor art. 129 din Constituție, atributul exclusiv al legiuitorului.

Avocatul Poporului susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că textele criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat la art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenție, întrucât nu înlătură dreptul părților de a beneficia de garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces echitabil, judecat de o instanță independentă și imparțială, a cărei competență este stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Se susține că eliminarea recursului împotriva sentinței de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este justificată de caracterul special al procedurii instituite prin art. 278¹din Codul de procedură penală și are ca scop asigurarea celerității procesului penal. Se arată, de asemenea, că atât competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată, cât și exercitarea căilor de atac sunt prevăzute prin lege, reglementarea acestora fiind atributul exclusiv al legiuitorului. Se susține, totodată, că dispozițiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție referitoare la asigurarea dublului grad de jurisdicție în materie penală nu sunt aplicabile, întrucât textele criticate reglementează procedura de judecată a plângerilor formulate împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, nefiind vizat fondul cauzelor penale. Se mai arată că nu sunt aplicabile în cauză nici prevederile art. 13 din Convenție, dreptul la un recurs efectiv neconfundându-se cu dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile părții prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 este definitivă.“

Se susține, în esență, că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) referitor la statul român, ale art. 21 alin. (1)-(3) cu privire la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiției și ale art. 129 cu privire la folosirea căilor de atac, precum și prevederilor art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la principiul dublului grad de jurisdicție în materie penală.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală, prin raportare la aceleași critici de neconstituționalitate, respingând ca neîntemeiate excepțiile invocate, prin numeroase decizii, dintre care, cu titlu de exemplu, pot fi reținute: Decizia nr. 711 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 16 august 2012, Decizia nr. 977 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2013, Decizia nr. 1.019 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 10 ianuarie 2013, și Decizia nr. 181 din 28 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 22 mai 2013.

Prin Decizia nr. 181 din 28 martie 2013, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală și a statuat că între textele criticate, potrivit cărora hotărârea pronunțată de judecător în temeiul art. 278¹alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, și prevederile din Legea fundamentală și din actele normative internaționale invocate de autorii excepției nu poate fi reținută nicio contradicție, întrucât stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reținut că acesta este sensul art. 129 din Constituție, text care face referire la "condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“), ca, de altfel, și al art. 126 alin. (2) din Constituție, care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea "sunt prevăzute numai prin lege“ [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004].

Curtea a constatat că nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate de autorii excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, Curtea a statuat că art. 129 din Constituție stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Totodată, Curtea a reținut că, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 278¹din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării ori urmăririi penale, ci rezoluția sau ordonanța de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt aplicabile.

Cu același prilej, Curtea a statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278¹din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

Prin aceeași decizie Curtea a reținut că dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituție, întrucât nu înlătură posibilitatea părților de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil.

Pentru motivele arătate, nu a putut fi reținută nici încălcarea prin dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală a prevederilor art. 1 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât soluția, cât și considerentele deciziilor invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.