Decizia ICCJ - RIL nr. 19 din 18.11.2013

Dosar nr. 13/2013

Iulia Cristina Tarcea - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele completului

Lavinia Curelea - președintele Secției I civile

Roxana Popa - președintele delegat al Secției a II-a civile

Ionel Barbă - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal

Corina Michaela Jîjîie - președintele Secției penale

Adina Georgeta Nicolae - judecător la Secția I civilă

Simona Gina Pietreanu - judecător la Secția I civilă, judecător-raportor

Simona Lala Cristescu - judecător la Secția I civilă

Laura Ivanovici - judecător la Secția I civilă

Cristina Petronela Văleanu - judecător la Secția I civilă

Dragu Crețu - judecător la Secția I civilă

Ileana Izabela Dolache - judecător la Secția a II-a civilă

Aurelia Motea - judecător la Secția a II-a civilă

Rodica Dorin - judecător la Secția a II-a civilă, judecător-raportor

Nela Petrișor - judecător la Secția a II-a civilă

Ruxandra Monica Duță - judecător la Secția a II-a civilă

Rodica Zaharia - judecător la Secția a II-a civilă

Zoița Milășan - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal, judecător-raportor

Gheorghița Luțac - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Iuliana Rîciu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Eugenia Ion - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Viorica Iancu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Cezar Hîncu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Ilie Iulian Dragomir - judecător la Secția penală

Mariana Ghena - judecător la Secția penală

Completul competent să judece recursul în interesul legii este legal constituit în conformitate cu dispozițiile art. 516 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul de procedură civilă), raportat la art. 27²alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna Antonia Constantin, procuror șef adjunct al Secției judiciare.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent-șef Ruxandra Petre, din cadrul Secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, desemnată pentru această cauză în conformitate cu dispozițiile art. 27³din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1,art. 2 alin. (1) și art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, în referire la timbrarea cererilor prin care cheltuielile de judecată sunt solicitate pe cale separată.

Reprezentantul procurorului general, doamna Antonia Constantin, arată că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1,art. 2 alin. (1) și art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, cererile prin care se solicită, pe cale principală, acordarea cheltuielilor de judecată sunt supuse taxei judiciare de timbru, calculată la valoarea pretențiilor deduse judecății, indiferent dacă cererile care au format obiectul litigiului din care aceste cheltuieli provin au fost sau nu scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.

În concluzie, solicită admiterea recursului în interesul legii și pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii.

Președintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare asupra recursului în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

1. Problema de drept care a generat practica neunitară

Din cuprinsul recursului în interesul legii, declarat, potrivit prevederilor art. 514 din Codul de procedură civilă, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, rezultă că nu există o practică judiciară unitară în ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1,art. 2 alin. (1) și art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, în referire la timbrarea cererilor prin care cheltuielile de judecată sunt solicitate pe cale separată.

Problema de drept care a generat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a conturat în legătură cu calificarea cererilor prin care se solicită, pe cale separată, plata cheltuielilor de judecată și a normelor legale aplicabile din perspectiva Legii nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, în vreme ce unele instanțe au stabilit în sarcina titularilor acestor cereri obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, alte instanțe au apreciat că cererile având ca obiect acordarea, pe cale separată, a cheltuielilor de judecată sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru, în considerarea caracterului lor accesoriu față de cererile principale a căror soluționare a ocazionat efectuarea cheltuielilor, cereri principale care intrau sub incidența dispozițiilor legale de exceptare de la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea de recurs în interesul legii a fost însoțită de hotărâri judecătorești exemplificative.

2. Examenul jurisprudențial

2.1. Într-o orientare jurisprudențială s-a apreciat că atunci când cheltuielile de judecată sunt solicitate pe cale accesorie (în procesul în care au fost efectuate), își găsește aplicare regula cuprinsă în art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 760/C/1999, acestea fiind scutite de taxa judiciară de timbru, însă, în cazul în care aceste cheltuieli sunt solicitate pe cale separată, se aplică regula cu caracter general, conform căreia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești se timbrează. Scutirea de la plata acestor taxe constituie excepția, iar excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare (excepția est strictissimae interpretationis et aplicationis). În lumina principiilor care se desprind din legislația privitoare la taxele de timbru, interpretând per a contrarie prevederile art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 760/C/1999, rezultă că cererea principală prin care se solicită acordarea cheltuielilor de judecată suportate în cadrul unor procese finalizate este supusă taxei judiciare de timbru. Fiind o cerere evaluabilă în bani, taxa judiciară de timbru datorată se va calcula în funcție de cuantumul debitului solicitat, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare.

2.2. Într-o altă opinie, aceste cereri au fost socotite scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, reținându-se existența unui raport de accesorialitate față de cererile principale inițiale, cereri inițiale care prezintă particularitatea că au beneficiat în temeiul unor prevederi legale de scutire de la plata taxelor judiciare de timbru.

În justificarea acestui raport de accesorialitate au fost invocate și dispozițiile art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 760/C/1999, care au următorul conținut: "De asemenea, nu se timbrează: cererile de îndreptare a erorilor materiale, tranzacțiile intervenite între părți în cursul procesului civil, cererile accesorii privind cheltuielile de judecată, precum și cererile pentru exercitarea căilor de atac în astfel de situații.“

3. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut că punctul de vedere care rezultă din prima orientare jurisprudențială, respectiv acela că cererile prin care cheltuielile de judecată sunt solicitate pe cale separată, au natura unor cereri principale, evaluabile în bani, pentru care se datorează taxa judiciară de timbru în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, este în acord cu litera și spiritul legii.

Astfel, s-a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, regula o constituie plata taxei judiciare de timbru, în vreme ce scutirea de la plata acestei taxe reprezintă o excepție de strictă interpretare și aplicare, precum și că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat în sensul că "art. 21 din Constituție nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind legal și normal ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Prin urmare, regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Taxa de timbru este o modalitate de acoperire, în parte, a cheltuielilor pe care le implică serviciul public al justiției. Potrivit legii, contribuția justitiabilului, prin avansarea unei părți din aceste cheltuieli, poate fi recuperată de la partea care cade în pretenții.“

Cu privire la situațiile de excepție reglementate de Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, s-a arătat că acestea sunt prevăzute la art. 15-17², care nu fac nicio referire la cererile având ca obiect acordarea cheltuielile de judecată.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut referire la dispozițiile art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 760/C/1999, și, prin raportare la prevederile art. 61 alin. (1) și art. 139 alin. (1) din Constituție și, respectiv, la cele ale art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a concluzionat că sunt de strictă interpretare în sensul că sunt aplicabile numai în cazul în care cheltuielile de judecată se solicită în procesul care le-a ocazionat.

S-a arătat că posibilitatea părții îndreptățite de a-și valorifica dreptul de a solicita plata cheltuielilor de judecată pe calea unei acțiuni civile separate este recunoscută în mod constant în jurisprudența, dar această acțiune este o cerere principală întrucât caracterul accesoriu al unei cereri se stabilește în raport cu cererea principală prin care se declanșează procedura judiciară, iar nu în raport cu o cerere care a format obiectul altui proces.

În ceea ce privește rațiunea instituirii scutirii de plată a taxelor judiciare de timbru pentru cererile accesorii prin care se solicită cheltuielile de judecată, s-a arătat că acestea nu modifică valoarea obiectului acțiunii principale și, pe cale de consecință, nici valoarea supusă taxării; or, în cazul cererilor formulate pe cale separată, o asemenea rațiune nu subzistă.

Subliniind caracterul distinct al cererii de acordare, pe cale separată, a cheltuielilor de judecată de procesul inițial care le-a generat, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că nu prezintă nicio relevanță dacă acțiunea sau cererea care a format obiectul litigiului inițial a fost scutită, potrivit legii, de plata taxei judiciare de timbru.

Cu referire la dispozițiile art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, s-a arătat că acestea sunt aplicabile doar în situațiile în care prin legi speciale se instituie în mod expres scutiri de la plata taxelor judiciare de timbru.

În lipsa unei dispoziții legale exprese în sensul scutirii și față de sfera de aplicare a dispozițiilor art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 760/C/1999, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, în problema de drept analizată, legiuitorul nu a înțeles să deroge de la regula timbrării cererilor și acțiunilor în justiție.

4. Jurisprudența relevantă a Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 504 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 8 iunie 2000, Curtea Constituțională a statuat că: "accesul liber la justiție nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. În virtutea dispozițiilor constituționale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora «Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice», plata taxelor și a impozitelor reprezintă o obligație constituțională a cetățenilor. Echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții.“ De asemenea, Curtea a mai reținut că, pentru aceleași considerente, textul de lege criticat nu cuprinde prevederi de natură să aducă atingere principiului potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți, consacrat de art. 124 alin. (2) din Constituția României.

De asemenea, prin Decizia nr. 422 din 13 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 19 decembrie 2003, Curtea Constituțională a statuat că: "echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor de judecată stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții.

În felul acesta reclamantul care a plătit taxele judiciare de timbru va suporta pierderea sumelor de bani plătite cu titlul acesta, numai atunci când instanța hotărăște că acțiunea sa nu este întemeiată sau nu îndeplinește alte condiții prevăzute de lege pentru a fi admisă, altfel spus, atunci când reclamantul a pus în mișcare în mod nejustificat serviciul public al justiției. În cazul în care acțiunea introdusă de reclamant a fost admisă, instanța de judecată îl obligă pe pârât la plata cheltuielilor de judecată, în acestea cuprinzându-se și taxele judiciare de timbru.

În ambele ipoteze enunțate mai sus, plata taxelor judiciare de timbru nu este de natură să-i cauzeze plătitorului o pierdere injustă și nu poate fi caracterizată, în consecință, ca o împiedicare a accesului liber la justiție. [_]“

5. Jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului

În Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a evidențiat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut (Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 1985). Astfel, acest drept, care cere prin însăși natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa.

În cauze precum Iorga împotriva României 2007, Rusen împotriva României 2008, Bejan împotriva României 2008 sau Nemeti împotriva României 2008, Curtea a statuat că, prin stabilirea unei taxe judiciare de timbru, a existat o limitare a dreptului reclamantului de a accede la o instanță, însă aceasta urmărea un scop legitim, și anume limitarea cererilor în justiție abuzive și colectarea de fonduri pentru bugetul justiției; în schimb, nu a fost întrunită condiția proporționalității cuantumului stabilit raportat la scopul urmărit.

Din Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se observă faptul că, în materia stabilirii taxelor judiciare de timbru, statele dispun o anumită marjă de apreciere, însă măsurile adoptate în cadrul acestei marje de apreciere trebuie să urmărească un scop legitim și să existe un grad rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit. Se recunoaște obligația justițiabililor de a contribui la costurile pe care statul le are cu privire la organizarea serviciului public al justiției, însă există preocuparea constantă ca, ținându-se seama de criterii precum natura dreptului dedus judecății, cuantumul taxei, faza procesuală în care este impusă taxa, circumstanțele cauzei și situația financiară a părților, această obligație să nu reprezinte, în cazuri particulare, un impediment efectiv pentru accesul la justiție.

6. Doctrina în materie

În literatura de specialitate, cu referire la problema de drept supusă analizei, au fost exprimate argumente care susțin prima orientare jurisprudențială, arătându-se că "atunci când cererea de cheltuieli de judecată este formulată pe cale separată, vor fi urmate regulile de competență de drept comun, pretenția nemaiputând fi considerată accesorie, pentru ca, prin efectul prorogării de competență să fie în căderea instanței învestite cu judecata litigiului principal“ (Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat-coordonatori V.M. Ciobanu și M. Nicolae, Ed. Universul Juridic, București, 2013, vol. I, pag. 1024); în mod similar, alți autori au apreciat că "în toate situațiile în care cheltuielile de judecată sunt solicitate printr-o acțiune separată, aceasta se înfățișează ca o cerere având un caracter principal, iar temeiul acțiunii îl constituie principiul răspunderii civile delictuale“ (Noul Cod de procedură civilă, Comentariu pe articole - I. Leș, Ed. C.H. Beck, București, 2013, pag. 600 cu notă de trimitere la Tribunalul Suprem, Secția civilă, Decizia nr. 135/3.02.1981 C.D. 1981, p. 233; Tribunalul Suprem, Secția civilă, Decizia nr. 328/11.02.1984 C.D. 1984, p. 208), respectiv că: "_ în cazul în care cheltuielile de judecată sunt solicitate printr-o cerere separată (fie că nu au fost solicitate în procesul care le-a prilejuit, fie că, deși au fost solicitate, instanța a omis să se pronunțe asupra lor), atunci, indiferent de natura procesului în care au fost făcute cheltuielile respective (civil, comercial, litigiu de muncă etc.), procesul care are ca obiect numai acordarea cheltuielilor de judecată este un proces civil, distinct, astfel încât cererea se judecă în primă instanță de judecătorie (afară de cazul în care ar deveni incidente prevederile înscrise în art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă, când competența de primă instanță va aparține tribunalului)“ (Codul de procedură civilă adnotat, G. Boroi și O. Spineanu-Matei, Ed. Hamangiu, București, 2011, pag. 457-458).

În sens contrar, a fost exprimată opinia conform căreia: "Deși art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru dispune că nu se timbrează cererile accesorii privind cheltuielile de judecată, această scutire operează și atunci când cererea de recuperare a cheltuielilor este formulată pe cale separată, întrucât aceasta este o pretenție accesorie, derivată din litigiul principal, și are doar o existență formală ca cerere principală.“ (Noul Cod de procedură civilă, Comentariu pe articole, G. Boroi, O. Șpineanu-Matei, Andreea Liana Constanda [_] Ed. Hamangiu, 2013, vol. 1, pag. 843.)

7. Raportul asupra recursului în interesul legii

Raportul asupra recursului în interesul legii, întocmit de judecătorii raportori desemnați conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă, a concluzionat că cererile prin care se solicită acordarea, pe cale separată, a cheltuielilor de judecată sunt, în toate cazurile, cereri principale supuse taxelor judiciare de timbru.

8. Înalta Curte

Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii raportori și dispozițiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reține următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost legal sesizată, iar recursul în interesul legii este admisibil, fiind îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 514 și 515 din codul de procedură civilă privitoare la titularul sesizării și la existența unei jurisprudențe neunitare relativ la problema de drept ce se cere a fi interpretată.

Pentru hotărârile judecătorești pronunțate sub imperiul Codului de procedură civilă anterior, subzistă condiția ca hotărârile menționate să fie irevocabile; hotărârile anexate îndeplinesc condiția de a fi irevocabile.

Deși ulterior înregistrării recursului în interesul legii pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, a fost abrogată Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, prezentul demers judiciar nu devine lipsit de obiect întrucât prevederile legii vechi ultraactivează în privința cererilor de chemare în judecată și a celorlalte cereri care au fost înregistrate pe rolul instanțelor judecătorești anterior intrării în vigoare a noii reglementări.

Astfel, norma tranzitorie cuprinsă în art. 55 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 prevede că "Pentru cererile și acțiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc și se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor.“

"Dispozițiile legii vechi se aplică pentru acțiunile și cererile introduse sub imperiul acesteia, inclusiv pentru cererile incidentale și căile de atac formulate în cadrul acestora“. În plus, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 păstrează, în esență, dispozițiile legale examinate în recursul în interesul legii pendinte.

Înalta Curte este chemată să interpreteze, în vederea aplicării unitare, următoarele prevederi legale din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru:

1. Art. 1 care are următorul conținut: "Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege.“

2. Art. 2 alin. (1) care, în forma în vigoare la data sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, avea următorul conținut: "Acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești, se taxează astfel:

a) până la valoarea de 50 lei - 6 lei;

b) între 51 lei și 500 lei - 6 lei + 10% pentru ce depășește 50 lei;

c) între 501 lei și 5.000 lei - 51 lei + 8% pentru ce depășește 500 lei;

d) între 5001 lei și 25.000 lei - 411 lei + 6% pentru ce depășește 5.000 lei;

e) între 25.001 lei și 50.000 lei - 1.611 lei + 4% pentru ce depășește 25.000 lei;

f) mire 50.001 lei și 250.000 lei - 2.611 lei + 2% pentru ce depășește 50.000 lei;

g) peste 250.000 lei - 6.611 lei + 1% pentru ce depășește 250.000 lei.“

3. Art. 15 lit. p) care are următorul conținut: "Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la: [_]

p) orice alte acțiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd, prin legi speciale, scutiri de taxă judiciară de timbru.“

Dispozițiile art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, instituie principiul conform căruia regula generală o constituie plata taxei judiciare de timbru pentru acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești.

Excepțiile de la regula timbrării cererilor și acțiunilor formulate în justiție, care, potrivit principiilor generale de interpretare, sunt de strictă interpretare și aplicare, sunt prevăzute în art. 15-17² din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, iar în cuprinsul acestor articole nu se regăsesc textual mențiuni privitoare la cererile privind cheltuielile de judecată.

Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 760/C/1999, prevăd la art. 13 și 14 alte situații de excepție în care taxa judiciară de timbru nu este datorată.

Astfel, art. 13 prevede că "nu se timbrează cererile depuse în cursul judecății și care nu modifică valoarea taxabilă sau caracterul cererii inițiale, ca de exemplu: cererea cu care se depune lista de martori, cererea pentru precizarea domiciliului ales sau pentru schimbarea domiciliului, cererea pentru depunerea recipiselor de consemnare și a chitanțelor de plată a sumelor ce reprezintă onorarii pentru experți, pensii de întreținere și altele“.

Art. 14 prevede că: "De asemenea, nu se timbrează cererile de îndreptare a erorilor materiale, tranzacțiile intervenite între părți în cursul procesului civil, cererile accesorii privind cheltuielile de judecată, precum și pentru exercitarea căilor de atac, în astfel de situații.“

Potrivit art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "Ordinele [_] trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora“.

Rezultă că prevederile cuprinse în normele metodologice de aplicare a legii se află în raport de subordonare față de actul normativ cu forță juridică superioară pe baza și în executarea căruia au fost emise și nu pot adăuga la prevederile legale din actul de bază.

Din interpretarea coroborată a ipotezelor expres prevăzute de art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 760/C/1999, cu dispozițiile art. 13 din același act normativ (care reglementează exceptarea de la plata taxei judiciare de timbru a cererilor care îndeplinesc cumulativ două condiții, respectiv sunt depuse în cursul judecății și nu modifică valoarea taxabilă sau caracterul cererii inițiale) se poate concluziona că art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul nr. 760/C/1999 al ministrului justiției este aplicabil exclusiv cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată care îndeplinesc condiția de a fi cereri accesorii, respectiv sunt formulate în chiar litigiul în care au fost efectuate.

În funcție de criteriul de clasificare determinat de calea procedurală aleasă de parte, pentru considerentele care au fost expuse și în doctrină, acestea au caracterul de cereri principale. În plus, acestea au caracter autonom față de litigiile primare, care decurge din: a) natura civilă a procesului, independent de natura litigiului care a generat efectuarea cheltuielilor, b) fundamentul juridic, reprezentat de răspunderea civilă delictuală (decurgând din culpa procesuală și necesitatea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat părții câștigătoare) și c) împrejurarea că rațiunea prorogării competenței instanței în temeiul dispozițiilor art. 17 din vechiul Cod de procedură civilă (respectiv art. 123 din Codul de procedură civilă) nu subzistă în cazul acestor cereri, cu consecința aplicării regulilor de competență de drept comun.

Aceste caracteristici (cereri principale cu caracter autonom) aparțin deopotrivă și cererilor prin care se solicită, pe cale separată, acordarea cheltuielilor de judecată rezultate din procese care au fost scutite de taxă judiciară de timbru.

Prin urmare, aceste cereri nu se fundamentează pe dispozițiile legale din legile speciale care instituie scutiri de la plata taxelor de timbru și, în consecință, nu intră sub incidența art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Cu referire la argumentul principal expus de instanțele care s-au pronunțat în sensul celei de-a doua orientări jurisprudențiale, respectiv existența unui raport de accesorialitate față de cererile principale inițiale, cereri inițiale care prezintă particularitatea că au beneficiat, în temeiul unor prevederi legale, de scutire de la plata taxelor judiciare de timbru, se constată că, pentru justificarea în drept a soluției adoptate, au fost coroborate dispozițiile art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 760/C/1999 cu dispozițiile art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, ori cu dispoziții din legi speciale care prevăd scutiri de la plata taxelor de timbru.

Această asociere de norme nu apare ca fiind necesară întrucât, așa cum s-a arătat, art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 760/C/1999, este aplicabil exclusiv cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată care îndeplinesc condiția de a fi cereri accesorii, respectiv sunt formulate în chiar litigiul în care au fost efectuate, fiind fără relevanță dacă cererile principale sunt supuse timbrajului.

Prin urmare, dacă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată este formulată în procesul primar, dispozițiile art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 760/C/1999, sunt suficiente pentru a justifica exceptarea de la plata taxelor judiciare de timbru. În schimb, dacă aceeași cerere este formulată pe cale principală, respectiv ipoteza examinată în prezentul demers judiciar, art. 14 din aceleași norme metodologice nu este aplicabil în nicio situație, de vreme ce, așa cum s-a arătat, el se aplică exclusiv cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată care îndeplinesc condiția de a fi cereri accesorii.

Având în vedere regula instituită de legea taxelor de timbru (conform căreia cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează) și împrejurarea că aceasta nu prevede scutirea de la plata taxelor de timbru pentru cererile principale prin care se solicită, pe cale separată, plata cheltuielilor de judecată rezultă că, în astfel de situații, cererea trebuie taxată la valoarea pretențiilor, conform prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Această concluzie rezultă și din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 760/C/1.999, interpretare care conduce la concluzia că cererea principală prin care se solicită acordarea cheltuielilor de judecată suportate de reclamant în cadrul unor procese anterioare, finalizate, este supusă taxei judiciare de timbru. Scutirea de la plata acestor taxe constituie excepția, iar potrivit unui principiu esențial al dreptului, excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare (exceptio est strictissimae interpretationis et aplicationis).

Rațiunea acestei soluții rezidă și în faptul că, prin declanșarea unui nou litigiu pentru recuperarea cheltuielilor de judecată, se generează costuri suplimentare pentru sistemul judiciar, iar, așa cum a reținut și Curtea Constituțională, nu numai că accesul liber la justiție nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, dar este justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție.

În considerarea caracterului lor autonom, care, așa cum s-a arătat, derivă, în principal, din faptul că temeiul juridic al cererii de recuperare a cheltuielilor de judecată este unul distinct de cel al procesului care a generat efectuarea cheltuielilor de judecată, cererile de acordare, pe cale separată, a cheltuielilor de judecată rezultate din procese în care nu au fost datorate taxe judiciare de timbru nu se circumscriu dispozițiilor de excepție cuprinse în art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare.