Ordinul MDRAP nr. 962/2015 - aprobarea reglementării tehnice „Procedură pentru inspecţia tehnică a staţiilor pentru producerea agregatelor minerale pentru betoane şi lucrări de drumuri“, indicativ PCC 018–2015

MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

ORDINNr. 962/2015

privind aprobarea reglementării tehnice "Procedură pentru inspecția tehnică a stațiilor pentru producerea agregatelor minerale pentru betoane și lucrări de drumuri“, indicativ PCC 018-2015

Monitorul Oficial nr. 459 din 25.06.2015

În conformitate cu prevederile art. 10 și art. 38 alin. 2 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare, ale art. 2 alin. (3) și (4) din Regulamentul privind tipurile de reglementări tehnice și de cheltuieli aferente activității de reglementare în construcții, urbanism, amenajarea teritoriului și habitat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 203/2003, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere Procesul-verbal de avizare nr. 19/2014 al Comitetului tehnic de specialitate nr. 8 "Procedee și echipamente tehnologice pentru construcții“ și Procesul-verbal de avizare nr. 1/2014 al Comitetului tehnic de coordonare generală, în temeiul art. 4 pct. II lit. e) și al art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul dezvoltării regionale și administrației publice emite prezentul ordin.

Art. 1

Se aprobă reglementarea tehnică "Procedură pentru inspecția tehnică a stațiilor pentru producerea agregatelor minerale pentru betoane și lucrări de drumuri“, indicativ PCC 018-2015, prevăzută în anexa* care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2

Prezentul ordin1 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării.

p. Ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,

Shhaideh Sevil,

secretar de stat

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul MDRAP nr. 962/2015 - aprobarea reglementării tehnice „Procedură pentru inspecţia tehnică a staţiilor pentru producerea agregatelor minerale pentru betoane şi lucrări de drumuri“, indicativ PCC 018–2015