Decizia CCR nr. 178 din 1.04.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a...

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Nicolae Marinescu și Ecaterina-Nicoleta Marinescu în Dosarul nr. 1.726/63/2008 al Curții de Apel Brașov - Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, de Eniko Marinela Georgescu și Alessia Ana Maria Georgescu în Dosarul nr. 59.124/3/2010 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și, respectiv, de Parohia Bisericii Sfântul Ilie Hanul Colței în Dosarul nr. 1.388/3/2013 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 560D/2013, nr. 591D/2013 și nr. 643D/2013.

Dosarele au fost conexate, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în ședința publică din 18 martie 2014, dată la care au avut loc dezbaterile, acestea fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, având în vedere necesitatea întreruperii deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 57 și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, a amânat pronunțarea pentru data de 1 aprilie 2014, dată la care, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 47/1992, republicată, a disjuns Dosarul nr. 558D/2013 de dosarele nr. 560D/2013, nr. 591D/2013 și nr. 643D/2013, care au rămas conexate, și a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 4 septembrie 2013, 6 septembrie 2013 și 27 septembrie 2013, pronunțate în dosarele nr. 1.726/63/2008, nr. 59.124/3/2010 și nr. 1.388/3/2013, Curtea de Apel Brașov - Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul București - Secția a V-a civilă și, respectiv, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Nicolae Marinescu și Ecaterina-Nicoleta Marinescu, de Eniko Marinela Georgescu și Alessia Ana Maria Georgescu și de Parohia Bisericii Sfântul Ilie Hanul Colței din București în cauze având ca obiect soluționarea unor acțiuni privind acordarea unor despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și, respectiv, al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că principiul neretroactivității, consacrat de Legea fundamentală și de Codul civil, potrivit căruia o lege civilă se aplică numai situațiilor juridice apărute după intrarea ei în vigoare, este obligatoriu și pentru legiuitor, care este ținut să-l respecte în procesul de legiferare, indiferent de ierarhia actelor normative adoptate. În acest sens, principiul neretroactivității legii constituie o garanție a drepturilor fundamentale. Se mai arată că, potrivit art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislației interne, cu alte cuvinte, trebuie să respecte dispozițiile constituționale. Or, în opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, Legea nr. 165/2013, fiind un act normativ cu forță juridică inferioară Constituției, nu poate aduce modificări sau completări Legii fundamentale, astfel încât prevederile art. 4 din acest act normativ, dispunând cu caracter retroactiv aplicarea Legii nr. 165/2013 și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, este neconstituțională.

Mai mult, se arată că prevederile legale criticate încalcă principiul constituțional al separației puterilor în stat, deoarece legiuitorul intervine în cursul judecății cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată, dispunând că cererile aflate pe rolul instanțelor de judecată se soluționează de organele administrative. În acest sens, învederează faptul că, în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, notificarea depusă la organul administrativ nu a fost soluționată, astfel încât s-a adresat instanței de judecată. Or, obligarea, în temeiul prevederilor legale criticate, la reluarea procedurii administrative ar goli de conținut rolul puterii judecătorești. Desigur, alta este situația în privința cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului, în privința cărora există hotărâri interne definitive și irevocabile, părțile beneficiind de un proces, urmând a fi puse în executare conform Legii nr. 165/2013.

Se mai arată că, în contextul în care organele administrative nu au răspuns la notificările adresate, o nouă parcurgere a procedurii administrative încalcă principiul constituțional al ocrotirii proprietății private.

Curtea de Apel Brașov - Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale își exprimă opinia asupra excepției de neconstituționalitate arătând că prevederile legale criticate încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție.

În acest sens, reține că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 ar trebui interpretate că se aplică doar cererilor aflate în etapa de finalizare a procesului de restituire, în natură sau în echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv în cea de-a doua etapă pe care trebuie să o parcurgă persoanele îndreptățite la despăgubire, care au formulat și depus cererile în termenul legal, și anume după recunoașterea dreptului. În sprijinul acestei interpretări invocă faptul că prevederile art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rămân în continuare aplicabile și se referă la obligativitatea unității deținătoare de a se pronunța prin decizie/dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării/depunerea actelor doveditoare, în vreme ce termenele prevăzute de art. 33, 34 și 35 din Legea nr. 165/2013 sunt termene generale destinate entităților învestite de lege în vederea atingerii scopului legii. Astfel, interpretarea art. 33 din Legea nr. 165/2013 este în sensul că entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în termene care variază de la 12 până la 36 de luni, în funcție de numărul de cereri nesoluționate de către aceste entități, termene care încep să curgă de la 1 ianuarie 2014.

Legea nr. 165/2013 nu face nicio referire expresă la faptul că cererilor aflate în procedura judiciară, introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, le sunt aplicabile doar măsurile privind finalizarea procesului de restituire, iar nu și dispozițiile relative la procedura administrativă, prevăzute la art. 33, 34 și 35 din Legea nr. 165/2013, în urma căreia se emit decizii de admitere sau respingere a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Termenul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rămâne câștigat cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată învestite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, fiind singurul termen existent la care s-au raportat cererile de chemare în judecată declanșate la acel moment, argument în susținerea neretroactivității noii legi.

Aplicarea retroactivă a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 ar echivala, pe de o parte, cu o sancționare a persoanelor care au formulat cereri de chemare în judecată, în considerarea termenelor și condițiilor prevăzute de dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de Decizia nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vigoare la momentul sesizării instanțelor, și, pe de altă parte, cu obligarea acestor persoane să se supună noii ordini de drept intervenite ulterior, cu anularea oricărui drept câștigat și născut sub imperiul vechii legii.

Cu alte cuvinte, prin extinderea aplicabilității legii noi și asupra cererilor aflate pe rolul instanțelor, ce au ca obiect soluționarea notificări lor în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se încalcă principiul fundamental al neretroactivității legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție, principiu consacrat în doctrină ca o exigență a principiului securității juridice, inerentă statului de drept. Invocă Decizia Curții Constituționale nr. 830 din 8 iulie 2008, prin care s-a statuat că ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.

Tribunalul București - Secția a V-a civilă își exprimă opinia asupra excepției de neconstituționalitate, arătând că prevederile legale criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal își exprimă opinia asupra excepției de neconstituționalitate, arătând că prevederile legale criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate, deoarece se aplică pentru viitor, iar nu pentru trecut.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

Avocatul Poporului, exprimându-și punctul de vedere în Dosarul nr. 560D/2013, consideră că sintagma "cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor“ cuprinsă în art. 4 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, este retroactivă. În acest sens, arată că textul de lege criticat acționează asupra fazei inițiale de constituire a situației juridice, modificând în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. Invocă în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 830 din 8 iulie 2008.

Se mai arată că la stabilirea sferei de acțiune în timp a legii trebuie să se țină cont atât de prioritatea noii legi față de cea veche, dar și de siguranța raporturilor juridice, care presupune ca acestea să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv de ordine publică, o abordare diferită a principiului neretroactivității însemnând a-i solicita subiectului de drept, încă de la data introducerii cererii de chemare în judecată, o anumită conduită care nu era prevăzută de lege. Prin urmare, noua lege nu poate interveni asupra proceselor aflate în curs de judecată pe rolul instanțelor, întrucât o astfel de modificare nu face decât să creeze confuzii în ceea ce privește înțelegerea și aplicarea corectă a principiului constituțional al neretroactivității legilor.

De asemenea, se apreciază că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 nu pot fi considerate nici norme tranzitorii, destinate să asigure trecerea de la vechea la noua reglementare și care sunt sustrase de la incidența principiului neretroactivității legii, deoarece nu îndeplinesc condițiile impuse de normele de tehnică legislativă, care ar fi trebuit să cuprindă măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ și să fie incluse în capitolul VI - Dispoziții tranzitorii și finale al Legii nr. 165/2013. Este evident că prin adoptarea unor asemenea norme legiuitorul a intervenit asupra proceselor deja începute, aflate în diferite stadii de soluționare, cu încălcarea principiului neretroactivității.

În punctul de vedere exprimat în Dosarul nr. 591D/2013, Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituționale, contravenind principiilor constituționale ale separației puterilor în stat și accesului liber la justiție. În acest sens, arată că procesele în curs de judecată aflate pe rolul instanțelor sunt afectate în mod evident de noile reglementări prin întreruperea acestora, întrucât unii judecători, în virtutea rolului activ, au invocat, din oficiu, excepția de prematuritate, care este o excepție de fond, peremptorie și absolută, iar, odată admisă, face ca acțiunea să fie respinsă. În condițiile date, legiuitorul, prin adoptarea acestor norme, a intervenit în procesul de realizare a justiției, deoarece impune ca procesele aflate pe rolul instanțelor să fie întrerupte, prin respingerea cererilor de chemare în judecată, ca prematur introduse. Invocă, în acest sens, cele statuate de Curtea Constituțională în Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992.

Se mai arată că o reluare a procedurilor cu caracter administrativ, ca urmare a respingerii acțiunii, contravine și principiului soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil, prevăzut de art. 6 din Codul de procedură civilă. Termenul optim de soluționare a unei cauze implică durata care asigură cea mai bună eficiență în realizarea justiției, iar previzibilitatea acestuia conferă părților posibilitatea de a estima evoluția etapelor procesuale în timp. În egală măsură, în cazul unei reluări a procedurii administrative, noile termene în care legiuitorul a impus să fie soluționate cererile depuse în urmă cu 12 ani, nu sunt rezonabile, întrucât se mărește foarte mult, în mod nejustificat, fără criterii obiective, perspectiva rezolvării conflictelor ivite în materia restituirii imobilelor.

Se mai apreciază că prevederile legale criticate încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție. Astfel, actele normative care au reglementat procesul de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv au avut o aplicabilitate limitată în timp, legiuitorul instituind termene de decădere în interiorul cărora persoanele îndreptățite au avut posibilitatea de a formula cereri de restituire. Persoanele îndreptățite au formulat, în termenele prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, cereri de chemare în judecată, solicitând instanțelor să se pronunțe asupra notificărilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât unitățile deținătoare nu le-au soluționat, potrivit legii. Or, unele instanțe de judecată, odată cu apariția Legii nr. 165/2013, în aplicarea dispozițiilor art. 4 coroborate cu art. 33 din acest act normativ, au respins ca prematur introduse acțiunile formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, deși cererile de chemare în judecată au fost înregistrate în anii precedenți, anterior intrării în vigoare a noului act normativ.

Prin urmare, potrivit punctului de vedere al Avocatului Poporului, prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 au caracter retroactiv, întrucât acționează asupra fazei inițiale de constituire a situației juridice, modificând în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. Invocă în acest sens cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008. Mai mult, se arată că la stabilirea sferei de acțiune în timp a legii trebuie să se țină cont atât de prioritatea noii legi față de cea veche, cât și de siguranța raporturilor juridice, care presupune ca acestea să nu fie desființate sau modificate fără un motiv de ordine publică. O abordare diferită a principiului neretroactivității înseamnă, pe de o parte, a-i solicita subiectului de drept, încă de la data introducerii cererii de chemare în judecată, o anumită conduită care nu era prevăzută de lege. Prin urmare, noua lege nu poate interveni asupra proceselor aflate în curs de judecată pe rolul instanțelor, întrucât o astfel de modificare nu face decât să creeze confuzii în înțelegerea și aplicarea corectă a principiului constituțional al neretroactivității legilor.

De asemenea, Avocatul Poporului apreciază că prevederea legală criticată contravine principiului constituțional al egalității în drepturi. Noile reglementări impun un tratament diferit între persoanele ale căror procese judiciare s-au finalizat și cele care nu au beneficiat de finalizarea proceselor după intrarea în vigoare a modificărilor legislative, deși cererile de chemare în judecată au fost depuse în aceeași perioadă, întrucât instanțele de judecată, în virtutea Legii nr. 165/2013, vor întrerupe cursul acestora. În condițiile date, nu se poate identifica un criteriu obiectiv și rezonabil care să îl determine pe legiuitor să impună o diferență între cei ale căror procese s-au finalizat și cei ale căror procese sunt încă pe rolul instanțelor de judecată, având în vedere că atât în prima situație, cât și în cea de-a doua cererile de chemare în judecată au fost formulate sub imperiul acelorași reglementări, cu atât mai mult cu cât durata proceselor nu depinde numai de atitudinea părților care pot formula sau nu diverse cereri sau se pot afla în situații de natură obiectivă, ci se datorează unor alte circumstanțe, care țin de organizarea justiției și de gradul de încărcare a activității instanțelor. Or, simpla împrejurare de fapt - și anume soluționarea cu întârziere a cererilor de chemare în judecată de către instanțele judecătorești - nu poate fi calificată drept un criteriu obiectiv și rezonabil de diferențiere, astfel încât nu poate justifica pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor prevăzute în ipoteza normei.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 44 din Constituție, Avocatul Poporului consideră că aceasta nu poate fi reținută, însă dreptul de proprietate privată apare ca fiind supus unor ingerințe din partea legiuitorului, care nu răspund întocmai exigențelor de legalitate și proporționalitate între interesele generale și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale indivizilor.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Ținând seama de notele autorilor excepției, Curtea constată că, în realitate, criticile sunt formulate cu privire la teza a doua a art. 4 din Legea nr. 165/2013 raportată la termenele prevăzute de art. 33 din aceeași lege. Prin urmare, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul conținut:

- Art. 4:"Dispozițiile prezentei legi se aplică [_], cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor [_] la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

- Art. 33:"(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).“

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept, democratic și social, alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului,art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la principiul accesului liber la justiție și la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și art. 44 alin. (1) și (2) privind dreptul de proprietate privată.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.

Prin această decizie, Curtea a reținut că incidența termenelor procedurale prevăzute la art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, în cauzele referitoare la soluționarea unor cereri de chemare în judecată introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 a fost rezultatul interpretării judiciare date conținutului normativ al Legii nr. 165/2013, determinată de o anumită lipsă de precizie a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, care nu disting între normele procedurale și cele substanțiale, ceea ce poate genera confuzie în aplicarea acestora în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii.

Fiind chemată să stabilească dacă aplicarea noilor norme procedurale cauzelor introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, aflate pe rolul instanțelor la momentul intrării în vigoare a legii, determină o încălcare a principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, prin decizia menționată, Curtea a analizat în ce măsură dispozițiile criticate generează posibilitatea invocării excepției prematurității cererii de chemare în judecată, introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, și dacă au aceeași natură juridică precum cele de mai sus. În acest sens, Curtea a reținut că prematuritatea este o sancțiune procedurală ce intervine atât pentru neparcurgerea unei proceduri prealabile obligatorii, cât și pentru încălcarea unui termen dilatoriu sau prohibitiv. Astfel, prematuritatea unei acțiuni se transpune într-o condiționare a exercițiului dreptului la acțiune sub aspect suspensiv sau într-o afectare a dreptului procesual de un termen cu caracter suspensiv. Așadar, prematuritatea unei acțiuni în justiție impune o analiză a condițiilor în care procedura judiciară trebuia demarată, condiții care sunt prevăzute de legea în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată. În consecință, Curtea a constatat că prematuritatea nu poate rezulta dintr-o normă procesual civilă posterioară introducerii cererii de chemare în judecată.

Așa fiind, Curtea a reținut că, în temeiul art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, la momentul introducerii cererilor de chemare în judecată, moment anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, persoanele îndreptățite aveau un drept subiectiv actual, care, din punct de vedere procedural, nu era grevat decât de obligația respectării termenului de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Astfel, Curtea a reținut că dispozițiile art. 4, coroborate cu cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, din care rezultă că dispozițiile care instituie noile termene de soluționare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001 se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, nu fac decât să stabilească o condiție de exercitare a accesului la justiție, care la momentul introducerii cererii de chemare în judecată nu exista. Cu alte cuvinte, o atare ipoteză nu ține seama de faptul că cererea de chemare în judecată trebuie să respecte condițiile de formă și de fond care sunt reglementate de actele normative în vigoare de la momentul introducerii ei. Prin urmare, nu se recunosc efectele consumate ale raporturilor juridice născute în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în privința condițiilor de exercitare a dreptului la acțiune.

Având în vedere cele reținute, Curtea a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua, care pot fi interpretate în sensul că art. 33 din Legea nr. 165/2013 se aplică "cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor“, conferă noilor norme procedurale efecte retroactive, ceea ce contravine prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție.

De asemenea, prin decizia menționată, Curtea a reținut că, prin aplicarea retroactivă a termenelor procedurale prevăzute de art. 33 din Legea nr. 165/2013, se aduce atingere dreptului de acces liber la justiție al persoanelor îndreptățite la măsurile consacrate prin legile reparatorii, drept de care aceste persoane beneficiază de la momentul învestirii instanței de judecată până la soluționarea definitivă a cauzei. S-a mai reținut că efectul juridic al soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, în sensul respingerii acțiunilor menționate ca "devenite premature“, constituie o evidentă încălcare a liberului acces la justiție și, prin urmare, o nesocotire a dispozițiilor constituționale aie art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție.

În consecință, în prezenta cauză, Curtea constată că devin incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“. Având în vedere și faptul că actele de sesizare ale Curții Constituționale sunt anterioare deciziei de constatare a neconstituționalității, prezenta excepție urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, în procesul de aplicare și interpretare a legislației incidente în speța dedusă soluționării, instanța de judecată urmează să respecte deciziile Curții Constituționale, atât sub aspectul dispozitivului, cât și al considerentelor pe care acestea se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale - de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, și Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012 - deciziile anterioare de constatare a neconstituționalității reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz.