Decizia CCR nr. 180 din 1.04.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 4 teza a doua raportat la art. 33 şi art. 50 lit. b), precum şi ale art. 33 alin. 1 şi art. 35 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea...

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4,art. 33 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, ridicată de Alexandra Cristina Gheorghiu în Dosarul nr. 32.183/3/2010 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă, și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din aceeași lege, ridicată de Varujan Muradian și Silvia Muradian în Dosarul nr. 48.133/3/2012 al aceleiași instanțe, care constituie obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 596D/2013 și, respectiv, nr. 695D/2013.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 18 martie 2014, în prezența apărătorului ales al autorului excepției ce formează obiectul Dosarului nr. 596D/2013 și a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate, a dispus, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conexarea Dosarului nr. 695D/2013 la Dosarul nr. 596D/2013, care a fost primul înregistrat. La aceeași dată, în temeiul prevederilor art. 57 și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, Curtea a amânat pronunțarea la data de 1 aprilie 2014, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin încheierile din 13 septembrie 2013 și 25 iunie 2013, pronunțate în dosarele nr. 32.183/3/2010 și, respectiv, nr. 48.133/3/2012, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4,art. 33 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, respectiv a prevederilor art. 4 din aceeași lege, excepție ridicată de Alexandra Cristina Gheorghiu și, respectiv, de Varujan Muradian și Silvia Muradian, în cauze civile având ca obiect soluționarea unor cereri de restituire a unor imobile, întemeiate pe Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în care instanța, din oficiu, a ridicat excepția prematurității cererii.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că art. 4 din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul egalității în fața legii și a autorităților publice, că este nesocotit principiul neretroactivității legii civile, ajungându-se ca aplicarea într-un litigiu pendinte a unor norme legale nou-intrate în vigoare să conducă la respingerea ca inadmisibilă a acțiunii, fără să se mai examineze fondul cauzei, sau la pronunțarea unei soluții diferite de cea previzibilă la introducerea acțiunii. Se mai arată că sunt nesocotite dreptul de acces liber la justiție, egalitatea armelor și dreptul la un proces echitabil. Se invocă și încălcarea independenței justiției, prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la folosirea legislației cu efect retroactiv, care poate influența soluționarea judiciară a unui litigiu în care statul este parte, transformând litigiul în unul imposibil de câștigat. Se susține că aplicarea art. 4 din Legea nr. 165/2013 ar însemna și încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale din perspectiva creanței contra statului calculată la o altă valoare decât cea care s-ar stabili sub imperiul legii noi.

Tribunalul București - Secția a V-a civilă apreciază că textele legale criticate nu aduc atingere prevederilor constituționale invocate. Arată că Legea nr. 165/2013 cuprinde norme care reglementează procedura restituirii imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România și care sunt de imediată aplicare, cu efecte pentru viitor, nu pentru trecut. Totodată, prevederile art. 4 din legea menționată nu creează nicio distincție între subiectele de drept supuse incidenței lor, întrucât se aplică în mod egal tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără discriminări pe considerente arbitrare.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 contravin art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât, în baza acestora, coroborate cu cele ale art. 33 din aceeași lege, se ridică din oficiu excepția prematurității acțiunilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și se modifică în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. Consideră că prevederile art. 33 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere și accesului liber la justiție, prin raportare la art. 4, întrucât legiuitorul a intervenit în procesul de realizare a justiției, determinând respingerea acțiunii ca prematur introdusă, iar reluarea procedurilor cu caracter administrativ după respingerea acțiunii, din cauza noilor termene legale de soluționare a notificărilor, contravine și principiului soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil. Apreciază că art. 4 din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul egalității în drepturi, întrucât impune un tratament diferit între persoanele care se află în aceeași situație, și anume au introdus cereri de chemare în judecată pentru a solicita instanței soluționarea pe fond a notificărilor. Referitor la critica referitoare la pretinsa încălcare a art. 44 din Constituție, precum și la celelalte critici de neconstituționalitate, consideră că nu pot fi reținute.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susținerile reprezentantului părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 4,art. 33 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Din motivarea scrisă a excepției de neconstituționalitate, rezultă că în Dosarul nr. 596D/2013 au fost criticate prevederile art. 4 teza a doua coroborate cu art. 33 și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, acestea urmând să fie examinate de Curtea Constituțională. În plus, Curtea observă că din cuprinsul motivării excepției se deduce că este contestată și constituționalitatea prevederilor art. 50 lit. b) coroborat cu art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013. Ca atare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 4 teza a doua raportate la art. 33 și art. 50 lit. b), precum și ale art. 33 alin. (1) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care au următorul conținut:

- Art. 4:"Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

- Art. 33:"(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).“;

-Art. 35 alin. (2): "(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor“;

- Art. 50 lit. b): "La data intrării în vigoare a prezentei legi: (_)

b) orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare și la măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă“.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse la art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivității legii, cu excepția celei penale și contravenționale mai favorabile, art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalității în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, art. 21 alin. (1) și (3) referitor la dreptul de acces liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și art. 44 alin. (1) care garantează dreptul de proprietate privată și creanțele asupra statului. Prin raportare la prevederile art. 20 din Constituție referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului se invocă, de asemenea, art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 din Primul Protocol adițional la aceeași convenție referitor la protecția proprietății.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, nepublicată până la data pronunțării prezentei decizii, a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Prin decizia menționată, Curtea a constatat că, într-o interpretare contrarie, s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile, dreptul la un proces echitabil, sub aspectul egalității armelor în procesul civil și dreptul de acces liber la justiție al persoanelor îndreptățite la măsurile consacrate prin legile reparatorii.

Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, în cazul în care a fost constatată constituționalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, rezultată direct din dispozitivul deciziei, devin incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“ (a se vedea, în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 898 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, și Decizia nr. 13 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 13 februarie 2014). În schimb, poate forma obiect al controlului de constituționalitate textul în acea interpretare care nu a fost declarată neconstituțională. Or, în cauza de față, este criticată aceeași interpretare pe care Curtea a avut-o în vedere atunci când a pronunțat Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014. În consecință, față de momentul intervenirii acestei cauze de inadmisibilitate, ulterior sesizării Curții Constituționale de către instanța judecătorească, urmează ca excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

În considerarea acestei soluții și având în vedere cele statuate în jurisprudența sa din perspectiva efectelor deciziilor Curții Constituționale, astfel cum acestea sunt reglementate în art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, Curtea subliniază că, în temeiul deciziei de admitere menționate, prezenta decizie poate constitui motiv de revizuire, potrivit art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă din anul 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz, dacă procesul în cadrul căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate a fost judecat definitiv în timp ce aceasta se afla, spre soluționare, pe rolul Curții Constituționale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2013, sau Decizia nr. 7 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 4 martie 2014).

În continuare, Curtea reține că prevederile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 sunt criticate și prin raportare la art. 16 alin. (1) din Constituție. Motivarea excepției cuprinde însă afirmații generale referitoare la necesitatea respectării principiului egalității, fără a fi evidențiate aspecte de natură să circumscrie în mod rezonabil critica de neconstituționalitate și fără să se contureze argumente care să facă posibilă compararea reală a textului de lege criticat cu reperul constituțional invocat. Or, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea a teoretizat existența unei anumite structuri a excepției de neconstituționalitate. Este vorba despre 3 elemente, inerente și intrinseci oricărei excepții de neconstituționalitate, și anume: textul de lege contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte, adică motivarea neconstitutionalității textului criticat. Curtea a observat că, dacă primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Mai mult decât atât, chiar dacă excepția de neconstituționalitate este în mod formal motivată, deci cuprinde cele 3 elemente, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referință este unul general, soluția pronunțată de Curte va fi de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, ca urmare a neîndeplinirii condiției cuprinse în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Având în vedere cele arătate, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 va fi respinsă ca inadmisibilă.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că acestea se referă la căile de atac care pot fi introduse împotriva deciziilor emise potrivit art. 33 și art. 34 din aceeași lege, adică după scurgerea termenelor prevăzute de acestea. Așadar, în etapa procesuală în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate, acest text de lege nu este incident în cauză, neavând legătură cu soluționarea acesteia, în sensul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. În consecință, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 apare ca inadmisibilă.

În fine, Curtea observă că din motivarea scrisă a excepției rezultă că sunt criticate și prevederile art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013, prin prisma abrogării dispozițiilor referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare. Curtea constată că este neîntemeiată excepția de neconstituționalitate având acest obiect, întrucât textul de lege nu face altceva decât să dea expresie celor reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, referitoare la obligația statului român de a implementa proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, precum și de a adopta reguli de procedură clare și simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. Or, textul de lege criticat reprezintă modalitatea prin care legiuitorul a înțeles să transpună în legislația națională exigențele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, așa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013. În plus, Curtea Constituțională observă că este aplicabil principiul tempus regit actum, fiind firesc ca modalitatea de calcul al despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data acordării lor prin decizie a autorității abilitate. Sub acest aspect, în jurisprudența sa, de exemplu Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Curtea a statuat că, dacă, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor interese, ca defavorabile, acest fapt nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea textelor respective.