Decizia CCR nr. 323 din 30.04.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. II art. 17 alin. 2 din OUG nr. 80/2010 pt. completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008 - reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pt....

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor "art. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 astfel cum a fost modificată prin art. unic pct. 2 din Legea nr. 283/2011", excepție ridicată de Fundația Jules Verne în Dosarul nr. 3.111/62/2014 al Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.194D/2014.

2. La apelul nominal răspunde avocat Nicolae Cristinel Anghel, cu delegație de substituire a avocatului Balint Judit Erzsébet, cu împuternicire avocațială la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent face referatul cauzei și arată că autorul excepției a depus la dosar precizări cu privire la excepția de neconstituționalitate, anexând o copie a Hotărârii nr. 28 din 14 ianuarie 2015 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, iar partea Ministerul Educației și Cercetării a depus un punct de vedere prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției de neconstituționalitate care solicită, în esență, admiterea acesteia, întrucât dispozițiile criticate care suspendă acordarea finanțării de bază pentru învățământul particular și confesional instituie discriminări, contravenind astfel atât art. 16 din Constituție, precum și Hotărârii nr. 28 din 14 ianuarie 2015 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a exprimat un punct de vedere cu privire la existența discriminării.

5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, arătând, pe de-o parte, că art. 32 alin. (4) din Constituție se referă la gratuitatea învățământului de stat, iar, pe de altă parte, că legiuitorul a suspendat, din lipsa resurselor economice, finanțarea de bază pentru învățământul privat și confesional, astfel cum era prevăzută de Legea nr. 1/2011.

6. Având cuvântul în replică, reprezentantul autorului excepției de neconstituționalitate arată că, potrivit art. 32 din Constituție, orice cetățean are dreptul de a-și alege forma de învățământ, iar alin. (5) al aceste norme constituționale prevede că învățământul se realizează în școlile de stat, particulare sau confesionale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

7. Prin Încheierea din 4 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 3.111/62/2014, Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor "art. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 astfel cum a fost modificată prin art. unic pct. 2 din Legea nr. 283/2011". Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Fundația Jules Verne în cadrul soluționării unei cauze de contencios administrativ având ca obiect acțiune în constatare.

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate contravin art. 16 din Constituție, deoarece creează discriminări în sensul Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2014. Astfel, prin faptul că școlile particulare au fost excluse de la acordarea finanțării, s-a creat o discriminare între elevii care beneficiază de aceste finanțări și elevii de la școlile particulare care nu beneficiază de aceleași finanțări. Or, elevii care frecventează școlile particulare au aceleași drepturi și trebuie să beneficieze de aceleași facilități acordate de stat și nu se pot crea situații prin care aceștia sunt dezavantajați față de elevii care frecventează cursurile învățământului de stat. În concluzie, prevederile de lege criticate creează discriminări între școlarii din învățământul de stat și cei din învățământul particular, deoarece se prevede că nu se acordă finanțarea de bază pentru elevii din învățământul particular acreditat, iar inițial această finanțare nu s-a acordat pentru anul școlar 2012-2013, apoi s-a prelungit această neacordare și în anul 2014.

9. Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal opinează, în esență, că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, precizările și punctul de vedere depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile "art. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 astfel cum a fost modificată prin art. unic pct. 2 din Legea nr. 283/2011". Însă analizând notele scrise depuse de autor în susținerea excepției, în care este redat conținutul normativ al dispozițiilor criticate, Curtea reține că autorul excepției critică dispozițiile art. II art. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, dispoziții introduse prin Legea nr. 283/2011 de aprobare a acesteia, cu modificări și completări, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011. De asemenea, Curtea reține că, deși invocă în mod formal întregul art. II art. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, aprobată prin Legea nr. 283/2011, autorul excepției critică numai alin. (2) al acestui articol, referitor la amânarea finanțării pentru învățământul particular. Prin urmare, obiect al excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. II art. 17 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată prin Legea nr. 283/2011, text care are următorul conținut: (2) Până la începutul anului școlar 2012-2013 nu se acordă finanțarea de bază pentru elevii din învățământul primar particular acreditat, gimnazial particular acreditat, profesional particular acreditat, liceal particular acreditat, prevăzută la art. 101 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare. Începând cu anul școlar 2012-2013, finanțarea de bază se asigură pentru toți preșcolarii și pentru toți elevii din învățământul primar, gimnazial, profesional și liceal de stat, particular sau confesional acreditat, precum și pentru elevii din învățământul postliceal special de stat, conform prevederilor art. 101 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare."

14. Deși prevederile de lege criticate au avut o aplicabilitate temporară, până la începutul anului școlar 2012-2013, acestea continuă să își producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza constituționalitatea acestora.

15. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi și prevederilor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind interzicerea discriminării.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, a reglementat pentru prima dată în legislația din România principiul potrivit căruia "finanțarea urmează elevul" la art. 9 alin. (5) din titlul I - Dispoziții generale, potrivit căruia "Finanțarea de bază a învățământului preuniversitar se face după principiul «resursa financiară urmează elevul», în baza căruia alocația bugetară aferentă unui elev sau unui preșcolar se transferă la unitatea de învățământ la care acesta învață, cu respectarea prevederilor alin. (2)-(4)." Totodată, art. 9 alin. (2) prevede că "Statul asigură finanțarea de bază pentru toți preșcolarii și pentru toți elevii din învățământul general obligatoriu de stat, particular și confesional acreditat. De asemenea, statul asigură finanțarea de bază pentru învățământul profesional și liceal acreditat, de stat, particular și confesional, precum și pentru cel postliceal de stat. Finanțarea se face în baza și în limitele costului standard per elev sau per preșcolar, după metodologia elaborată de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului", iar art. 101 alin. (2) face parte din capitolul VIII - Finanțarea și baza materială a învățământului preuniversitar, care avea în forma inițială a Legii nr. 1/2011 următorul conținut: "Statul asigură finanțarea de bază pentru toți preșcolarii și pentru toți elevii din învățământul primar, gimnazial, profesional și liceal de stat, particular sau confesional acreditat, precum și pentru elevii din învățământul postliceal special de stat. Finanțarea de bază se face în limitele costului standard per elev/preșcolar, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului." De asemenea, potrivit art. 361 alin. (3) lit. f) și g) din Legea nr. 1/2011, în forma inițială, "f) măsura privind introducerea costului standard per elev și a principiului «finanțarea urmează elevul» se aplică din anul 2012", iar "g) prevederile art. 8 intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2012".

17. Curtea reține că măsura legislativă referitoare la finanțarea de bază pentru învățământul preuniversitar particular și confesional acreditat nu a fost aplicată până în prezent, deoarece aplicarea dispozițiilor art. 101 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 [și ale art. 9 alin. (2) din aceeași lege] a fost prorogată, după cum urmează:

- până la începutul anului școlar 2012-2013, potrivit dispozițiilor de lege criticate pe calea prezentei excepții de neconstituționalitate, și anume art. II art. 17 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010;

- până la data de 31 decembrie 2013, potrivit art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării, precum și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie- 31 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 864 din 19 decembrie 2012;

- până la data de 31 decembrie 2014, potrivit art. 24 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 21 martie 2014;

- până la data de 31 decembrie 2016, potrivit art. 36 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 6 aprilie 2015. De asemenea, în mod corelativ, a fost prorogată și aplicarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 1/2011 privind alocarea anuală din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale a minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv pentru finanțarea educației naționale.

18. Dispozițiile de lege criticate au fost introduse în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 prin Legea nr. 283/2011, asupra căreia Curtea s-a pronunțat în cadrul controlului de constituționalitate a priori prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, reținând că actul normativ criticat reglementează o serie de măsuri cu caracter financiar având impact asupra unei game largi de drepturi de natură bănească, drepturi ce își au izvor fie în Legea fundamentală, fie în alte acte normative, precum și neacordarea în anul 2012 a unor drepturi neconsacrate la nivelul Constituției. Prin aceeași decizie, Curtea a reținut că, în măsura în care drepturile avute în vedere de Legea nr. 283/2011 nu sunt nominalizate expres de Constituție, legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituțional, care sunt măsurile prin care va asigura cetățenilor un nivel de trai decent și să stabilească condițiile și limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor luate, fără a fi necesar să se supună condițiilor art. 53 din Constituție, întrucât acest text constituțional privește numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu și cele stabilite prin legi.

19. Întrucât autorul excepției critică măsura legislativă a suspendării finanțării de bază a învățământului preuniversitar particular și confesional acreditat, din perspectiva instituirii unei discriminări, Curtea amintește jurisprudența sa cu privire la art. 16 din Constituție, prin care a stabilit că acesta "presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice" (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, Curtea a statuat că art. 16 din Constituție "vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor" (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, și Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012). Totodată, Curtea a reținut că art. 16 din Constituție are în vedere egalitatea în drepturi între cetățeni. Dobândind un sens mai larg, mai ales datorită semnificațiilor stabilite prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea prevederilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, principiul egalității în drepturi a fost extins și în ceea ce privește persoanele juridice, având în vedere că acestea sunt constituite și reprezintă voința unor persoane fizice. Chiar și în această interpretare extinsă, Curtea a apreciat, totuși, că acest principiu nu își găsește aplicarea atunci când este vorba de a compara regimul juridic al unor persoane fizice sau juridice de drept privat, cu sau fără scop comercial, cu cel căruia îi sunt supuse instituțiile publice, ca persoane juridice înființate prin acte de putere sau de dispoziție ale autorităților publice centrale sau locale în scopul realizării unor acțiuni fără caracter comercial sau pentru îndeplinirea unui serviciu public nepatrimonial. În acest sens este Decizia nr. 1.300 din 13 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 21 decembrie 2009.

20. Cu privire la art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind interzicerea discriminării, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că acesta nu are o existență autonomă și nu poate fi invocat decât prin raportare la alte dispoziții ale Convenției sau protocoalelor sale adiționale. În acest sens este, spre exemplu, Decizia de inadmisibilitate din 3 aprilie 2012, pronunțată în Cauza Coriolan Gabriel Iovițoni și alții împotriva României, paragraful 52. Cu toate acestea, Curtea a statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 25 octombrie 2011, pronunțată în Cauza Valkov și alții împotriva Bulgariei, paragraful 112, că art. 14 din Convenție se aplică și acelor drepturi "adiționale" care se subsumează scopului general al oricărui articol din Convenție, drepturi pe care statul a decis să le reglementeze. Referitor la conceptul de "discriminare", Curtea a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, aceasta însemnând că nu urmărește un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere, în acest sens, fiind, de exemplu, hotărârile din 13 iunie 1979 și 6 iulie 2004, pronunțate în cauzele Marckx împotriva Belgiei, paragraful 33, respectiv Bocancea și alții împotriva Moldovei, paragraful 24. Totodată, Curtea a stabilit că statele beneficiază de o marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații similare justifică un tratament juridic diferit, iar această marjă de apreciere este largă atunci când vizează măsuri de strategie economică sau socială. În acest sens sunt, de exemplu, Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunțată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60 și Hotărârea din 16 martie 2010, pronunțată în Cauza Carson și alții împotriva Regatului Unit, paragrafele 61 și 83.

21. Aplicând aceste considerente de principiu la speța de față, Curtea reține că Legea fundamentală nu prevede un drept al unităților din învățământul preuniversitar particular acreditat de a primi finanțare de bază de la stat și nici obligația statului de a finanța învățământul particular acreditat. Astfel, chiar dacă legiuitorul (Legea nr. 1/2011) a consacrat principiul "finanțarea urmează elevul" (potrivit căruia alocația bugetară aferentă unui elev sau unui preșcolar se transferă la unitatea de învățământ la care acesta învață), precum și măsura legislativă a asigurării de către stat a finanțării de bază pentru toți preșcolarii și pentru toți elevii din învățământul primar, gimnazial, profesional și liceal de stat, particular sau confesional acreditat, Curtea constată că acestea nu sunt principii de rang constituțional, fiind de competența legiuitorului reglementarea măsurilor legislative pe care le consideră necesare într-un anumit domeniu, evident, cu respectarea principiilor și prevederilor Constituției. Or, Curtea reține că, în aceeași măsură, este constituțională și reglementarea prorogării măsurii legislative privind asigurarea de către stat a finanțării de bază pentru învățământul preuniversitar particular și confesional acreditat, această prorogare intrând în competența conferită de Constituție legiuitorului, care stabilește măsuri legislative de politică economică și socială.

22. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale și economice, de o amplă marjă de apreciere pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a actului. În acest sens este Decizia din 4 septembrie 2012 cu privire la Cererea nr. 57.265/08 introdusă de Dumitru Daniel Dumitru și alții împotriva României, paragraful 41. De asemenea, prin Decizia din 7 mai 2013 cu privire la cererile nr. 57.665/12 și nr. 57.657/12 introduse de Ioanna Koufaki și Adedy împotriva Greciei, paragraful 31, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că statele părți ale Convenției se bucură de o largă marjă de apreciere în reglementarea politicilor lor sociale și că o hotărâre privind neaplicarea unor legi, hotărâre luată pentru a echilibra cheltuielile și veniturile bugetare, implică aspecte politice, economice și sociale pe care autoritățile naționale sunt în mare măsură să le aprecieze, cu excepția situației în care aceste măsuri sunt lipsite de fundament rezonabil.

23. De asemenea, Curtea observă că legiuitorul a prevăzut la art. 102 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 că "Finanțarea învățământului preuniversitar particular și confesional acreditat se face din taxe, din fonduri publice, în cazul învățământului preșcolar și al celui obligatoriu, precum și din alte surse, potrivit legii." Potrivit art. 101 alin. (3) din aceeași lege, în învățământul preuniversitar particular, taxele de școlarizare se stabilesc de consiliul de administrație al fiecărei instituții sau unități de învățământ, în condițiile legii, iar, potrivit art. 60 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, "Unitățile particulare de învățământ sunt unități libere, deschise, autonome atât din punct de vedere organizatoric, cât și economico-financiar, având drept fundament proprietatea privată, garantată de Constituție." Așadar, Curtea reține că, în timp ce finanțarea învățământului de stat se face din fonduri publice și din alte surse, potrivit legii, finanțarea învățământului preuniversitar particular acreditat se face din taxe, din fonduri publice și din alte surse. Prin urmare, sub aspectul modalităților de finanțare, cele două forme de învățământ, cel particular acreditat și cel de stat, nu se găsesc în aceeași situație juridică.

24. Având în vedere toate aceste considerente și ținând cont de jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia principiului egalității, critica de neconstituționalitate privind existența unei discriminări a elevilor din școlile particulare acreditate față de elevii din școlile de stat, sub aspectul prorogării finanțării de bază de către stat numai pentru cei din prima categorie, este neîntemeiată.

25. De altfel, în același sens s-a pronunțat Curtea Constituțională și prin Decizia nr. 266 din 23 aprilie 2015, nepublicată la data pronunțării prezentei decizii.