Ordinul MFP nr. 47/2015 - revizuirea ratei dobânzii pentru certificatele de trezorerie către populaţie transformate în depozite la Trezoreria Statului

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE

ORDINNr. 47/2015

privind revizuirea ratei dobânzii pentru certificatele de trezorerie către populație transformate în depozite la Trezoreria Statului

Monitorul Oficial nr. 47 din 20.01.2015

Având în vedere:

- dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare;

- Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:

Art. 1.

Începând cu data de 2 februarie 2015, rata dobânzii pentru certificatele de trezorerie către populație transformate în depozite la Trezoreria Statului se stabilește la 2,50% pe an.

Art. 2.

La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 1.168/2014 privind revizuirea ratei dobânzii pentru certificatele de trezorerie către populație transformate în depozite la Trezoreria Statului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 5 septembrie 2014, se abrogă.

Art. 3.

Prevederile prezentului ordin vor fi duse la îndeplinire de Direcția generală de trezorerie și datorie publică din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, precum și de direcțiile generale regionale ale finanțelor publice.

Art. 4.

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, si intră în vigoare la data de 2 februarie 2015.

Ministrul finanțelor publice,

Darius-Bogdan Vâlcov

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul MFP nr. 47/2015 - revizuirea ratei dobânzii pentru certificatele de trezorerie către populaţie transformate în depozite la Trezoreria Statului