Decizia ICCJ nr. 17 din 4.06.2015 Completul pt. dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală

Dosar nr. 822/1/2015

Mirela Sorina Popescu - Președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele Completului

Corina Michaela Jîjîie - judecător la Secția penală - judecător-raportor

Aurel Gheorghe Ilie - judecător la Secția penală

Simona Daniela Encean - judecător la Secția penală

Silvia Cerbu - judecător la Secția penală

Ana Maria Dascălu - judecător la Secția penală

Maricela Cobzariu - judecător la Secția penală

Ioana Bogdan - judecător la Secția penală

Marius Dan Foitoș - judecător la Secția penală

Cristiana Georgeta Renghea - magistrat-asistent

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secția penală prin Încheierea din 17 februarie 2015 pronunțată în Dosarul nr. 14.434/180/2014, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a problemei de drept, respectiv "dacă, raportat la soluțiile prevăzute de art. 488 alin. 4 lit. a, b, c, dispozițiile art. 488 alin. 2 și 47 alin. 1 din Codul de procedură penală, instanța de apel poate să analizeze cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. 1 lit. b și să dispună soluția prevăzută de art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. b teza a II-a din Codul de procedură penală, respectiv desființarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei de către instanța competentă“.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și art. 27⁴din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Conform dispozițiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală, la ședință participă toți judecătorii completului.

Ședința a fost prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La ședința de judecată a participat doamna Cristiana Georgeta Renghea, magistrat-asistent în cadrul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 27⁶din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă, procuror în cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Fără citarea părților.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 822/1/2015 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum și faptul că, la termenul din 6 mai 2015, cauza a fost amânată după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curții Constituționale nr. 235 din 7 aprilie 2015, prin care s-au declarat neconstituționale dispozițiile art. 488 și art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală. Această decizie a fost publicată la data de 26 mai 2015 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul cu privire la sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, prevăzute de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, arătând că instanța care a formulat sesizarea este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, problema de drept nu a fost dezlegată de către instanța supremă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, iar chestiunea de drept are legătură cu soluționarea cauzei ca urmare a revirimentului adus dispozițiilor care reglementează procedura acordului de recunoaștere a vinovăției prin Decizia nr. 235 din 7 aprilie 2015 a Curții Constituționale.

În susținerea punctului de vedere, a arătat că dispozițiile art. 488 din Codul de procedură penală au fost declarate neconstituționale pentru că limitează motivele pentru care se poate declara apel împotriva sentinței prin care acordul de recunoaștere a vinovăției a fost admis, precum și soluțiile pe care instanța de apel le poate pronunța.

Ca atare, sesizarea este admisibilă, având în vedere considerentele deciziei Curții Constituționale din care rezultă că în calea de atac a apelului, în cazul acordului de recunoaștere a vinovăției, pot fi invocate cazurile de nulitate absolută, cum este și cel referitor la competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente, situație în care instanța de apel poate să dispună desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanța competentă.

Concluzionând, a precizat că problema de drept trebuie să primească o interpretare în sensul Deciziei nr. 235 din 7 aprilie a Curții Constituționale, respectiv că instanța de apel poate să analizeze cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. b) și să dispună soluția prevăzută de art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală.

Președintele completului, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, președinte al Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a declarat dezbaterile închise, reținându-se dosarul în pronunțare asupra problemei de drept supuse dezlegării.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

Prin încheierea de ședință din data de 17 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 14.434/180/2014, având ca obiect apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău și de inculpatul C.D.D. împotriva Sentinței penale nr. 2.390 din 20 noiembrie 2014 a Judecătoriei Bacău, Curtea de Apel Bacău - Secția penală, în temeiul art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "dacă, raportat la soluțiile prevăzute de art. 488 alin. 4 lit. a, b, c, dispozițiile art. 488 alin. 2 și 47 alin. 1 din Codul de procedură penală, instanța de apel poate să analizeze cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. 1 lit. b și să dispună soluția prevăzută de art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. b teza a II-a din Codul de procedură penală, respectiv desființarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei de către instanța competentă.“

Curtea de Apel Bacău - Secția penală a dispus suspendarea judecării cauzei până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept sesizate.

II. Expunerea succintă a cauzei

- Prin sentința penală nr. 2.390 din 20 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. 14.434/180/2014, instanța de fond a dispus următoarele:

În baza art. 485 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău cu inculpatul C.D.D., obiect al Cauzei penale nr. 7.286/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.

În temeiul art. 228 alin. (1) și (3) din Codul penal, condamnarea inculpatului C.D.D., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt de energie electrică.

În temeiul art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu referire la art. 292 alin. (1) din Codul penal, condamnarea inculpatului C.D.D. la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, contopirea pedepselor și aplicarea pedepsei celei mai grele, de 1 an și 8 luni, la care s-a adăugat sporul de 1/3 din pedeapsa de 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute 1 an și 10 luni închisoare.

În baza art. 91 din Codul penal, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilirea unui termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 din Codul penal.

În baza art. 93 alin. (1) din Codul penal, obligarea inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Iași la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (3) din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare, în cadrul Căminului de bătrâni.

În baza art. 91 alin. (4) din Codul penal, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din Codul penal.

În baza art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanța a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.

În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, obligarea inculpatului la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 19 septembrie 2014, pe rolul Judecătoriei Bacău, sub nr. 14.434/180/2014, a fost înregistrat acordul inculpatului C.D.D. de recunoaștere a vinovăției, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt de energie electrică prevăzute de art. 228 alin. (1) și (3) din Codul penal și infracțiunii de cumpărare de influență prevăzute de art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu referire la art. 292 alin. (1) din Codul penal.

Judecătoria Bacău a reținut că, sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) din Codul penal, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale instanța a reținut că, în cauză, sunt suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului; maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina acestuia în cuprinsul actului de inculpare este mai mic de 7 ani închisoare, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă și conține mențiunile prevăzute de art. 482 din Codul de procedură penală, iar cu ocazia încheierii sale inculpatul a fost asistat de apărător ales.

De asemenea, s-a apreciat ca fiind suficient cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la acordul dintre procuror și inculpat, în vederea atingerii scopului și îndeplinirii funcțiilor de constrângere, reeducare și exemplaritate ale pedepsei.

- Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău și inculpatul C.D.D., care, prin apărător ales, a invocat nulitatea absolută a hotărârii, în sensul că instanța de fond care a pronunțat admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției era necompetentă material, infracțiunea prevăzută de art. 308 alin. (1) cu referire la art. 292 alin. (1) din Codul penal fiind de competența tribunalului.

Punctele de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept, astfel cum au fost exprimate oral în fața Curții de Apel Bacău - Secția penală, cu ocazia dezbaterilor desfășurate pe acest aspect la termenul de judecată din 17 februarie 2015:

1) Reprezentantul Ministerului Public a opinat că soluția de a aplica dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală în calea de atac a apelului împotriva sentințelor prin care s-a admis acordul de vinovăție nu respectă principiul legalității procesului penal.

Acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă o procedură specială, de aplicare strictă și derogatorie, inclusiv a art. 488 alin. (4) lit. a)-c) din Codul de procedură penală, față de soluția propusă de procedura comună în calea apelului, cu referire la cea stabilită de art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală privind desființarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei de către instanța competentă.

2) Apelantul inculpat, prin apărător, a susținut că, fiind o chestiune de nulitate absolută care vizează competența instanței inferioare față de cea legal competentă, se aplică regulile din Codul de procedură penală și este posibilă o soluție de trimitere la instanța competentă.

III. Opinia instanței care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

Curtea de Apel Bacău și-a exprimat punctul de vedere în sensul că, în apelul formulat împotriva unei sentințe pronunțate potrivit art. 485 din Codul de procedură penală prin care acordul de recunoaștere a fost admis, nu este posibilă desființarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare la instanța competentă pentru încălcarea dispozițiilor privind competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

Potrivit art. 488 alin. (2) din Codul de procedură penală, în apelul declarat împotriva sentinței prin care s-a admis acordul pot fi formulate critici exclusiv cu privire la felul și cuantumul pedepsei sau la forma de executare. În cazul în care felul pedepsei, cuantumul acesteia și modalitatea de executare corespund celor stabilite în acord, aspectele de nelegalitate privind necompetența instanței de fond nu pot fi analizate de instanța de apel.

În susținerea acestei soluții sunt și prevederile art. 488 alin. (4) din Codul de procedură penală, conform cărora instanța de apel nu poate pronunța o soluție de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța competentă, ci doar de modificare a felului și cuantumului pedepsei, în cazul în care acordul a fost admis.

În cazul apelului declarat împotriva hotărârilor prin care s-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției, legiuitorul a înțeles să deroge de la efectul devolutiv al apelului, reglementat de art. 417 din Codul de procedură penală și a prevăzut reguli speciale, concluzia care se impune în urma examinării prevederilor art. 488 alin. (2) din Codul de procedură penală, fiind aceea că soluția pronunțată de prima instanță este definitivă sub aspectul condamnării, inclusiv din perspectiva încadrării juridice, singurele aspecte de nelegalitate sau netemeinicie care pot fi contestate în cadrul apelului fiind cele referitoare la felul pedepsei, cuantumul acesteia și modalitatea de executare.

IV. Opinia instanțelor judecătorești

Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție curțile de apel Alba Iulia, București, Bacău, Brașov, Constanța, Cluj, Galați, Iași, Timișoara, Suceava, care, după caz, au făcut referire și la punctele de vedere ale unora dintre instanțele arondate.

S-au conturat două opinii:

- O primă opinie este în sensul că, raportat la soluțiile prevăzute de art. 488 alin. (4) lit. a), b) și c), art. 488 alin. (2) și art. 47 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanța de apel poate să analizeze cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. b) și să dispună soluția prevăzută de art. 421 pct. 2 lit. b teza a II-a din același cod, respectiv desființarea hotărârii atacate și judecarea cauzei de către instanța competentă.

Potrivit punctului de vedere majoritar exprimat de către judecătorii secțiilor penale din cadrul Curții de Apel București, chiar dacă procedura soluționării cauzei, atât în primă instanță, cât și în apel, este una specială și derogă de la procedura de drept comun, totuși nulitatea, ca sancțiune care intervine atunci când sunt încălcate dispozițiile legale care reglementează desfășurarea procesului penal, este aplicabilă atât procedurilor comune, cât și procedurilor speciale, întrucât textul art. 280 alin. (1) din Codul de procedură penală se referă la încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea "procesului penal“, adică a procesului penal în ansamblu, nefiind făcute distincții după cum procedura este comună sau specială.

În susținerea opiniei exprimate de judecătorii Curții de Apel Bacău se arată că legea prezumă, în mod absolut (iuris et de iure), fără a permite dovada contrară, existența unor vătămări procesuale în toate cazurile de încălcare a dispozițiilor sancționate cu nulitate absolută, precum și faptul că această vătămare nu poate fi acoperită decât prin anularea actului; astfel încât aplicarea dispozițiilor privind nulitatea absolută trebuie și poate fi analizată inclusiv în procedura specială cu conținut închis a acordului de recunoaștere a vinovăției.

De asemenea, potrivit opiniei formulate de judecătorii Curții de Apel Galați, chiar dacă soluția desființării hotărârii atacate și judecării cauzei de către instanța competentă nu este prevăzută de art. 488 alin. (4) lit. a), b), c) din Codul de procedură penală, textul arătat se completează cu prevederile art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a, întrucât cazul de nulitate absolută menționat de art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală poate fi invocat în orice stare a procesului, conform art. 281 alin. (3) din același cod.

În motivarea opiniei majoritare la nivelul secției penale a Curții de Apel Constanța se arată că nu se poate accepta că nulitatea absolută prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală poate să fie ignorată în condițiile în care, potrivit alin. (3) al art. 281, nulitatea absolută privind încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești poate fi invocată în orice stare a procesului.

Prin urmare, art. 488 alin. (4) lit. a), b), c) din Codul de procedură penală vizează doar soluții care se pot pronunța în apel doar cu privire la fondul cauzei, legiuitorul neacoperind și soluțiile ce se pot pronunța în situația unor nulități absolute de genul celor prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală.

În aceste situații se aplică dispozițiile similare de sancționare a nulităților absolute, de exemplu cele privind soluționarea apelului potrivit art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, urmând a se admite apelul și a se dispune rejudecarea cauzei de către instanța competentă și în cazul procedurii privind acordul de vinovăție.

De asemenea, în sensul soluției mai sus menționate s-au pronunțat: curțile de apel Alba Iulia, Brașov, Cluj, Iași, Suceava, Tribunalele Arad, Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Timiș, Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, Tribunalul Vaslui, judecătoriile Timișoara, Moinești și Buhuși.

- Într-o altă opinie s-a apreciat că, raportat la soluțiile prevăzute de art. 488 alin. (4) lit. a), b), c) și dispozițiile art. 488 alin. (2) și 47 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanța de apel nu poate să analizeze cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. b) și să dispună soluția prevăzută de art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, respectiv desființarea hotărârii atacate și judecarea cauzei de către instanța competentă.

Potrivit punctului de vedere minoritar exprimat de către judecătorii secțiilor penale din cadrul Curții de Apel București, procedura soluționării cauzei, atât în primă instanță, cât și în apel, ca urmare a existenței unui acord de recunoaștere a vinovăției, este una specială și, prin urmare, derogând de la procedura comună nu se pot pronunța decât soluțiile arătate în mod expres și limitativ de textul de lege.

Magistrații Tribunalului Cluj au arătat că în cazul eventualei necompetențe absolute a instanței învestite cu soluționarea cauzei urmare încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției, în cadrul apelului promovat în condițiile art. 488 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanța de apel nu este abilitată de legiuitor să valorifice cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 47 alin. (1) din Codul de procedură penală, aspect ce decurge din interpretarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) din Codul de procedură penală, ce instituie limitativ motivele ce pot fi invocate în susținerea apelului declarat împotriva sentinței în condițiile art. 485-486 din Codul de procedură penală. S-a mai arătat că eventuala aplicare prin analogie a prevederilor art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, cu ocazia analizării apelului declarat potrivit art. 488 din Codul de procedură penală, ar fi lipsită de temei legal, ținând seama că acest din urmă text legal restrânge nu doar motivele ce se pot invoca în apel, ci și soluțiile ce se pot pronunța de instanța de apel.

În motivarea opiniei minoritare la nivelul secției penale a Curții de Apel Constanța se arată că acordul de recunoaștere a vinovăției constituie procedură specială de judecată prevăzută în titlul IV cap. 1 din Codul de procedură penală, iar legiuitorul a prevăzut expres la art. 488 alin. (2) din Codul de procedură penală că, împotriva sentinței prin care acordul de recunoaștere a fost admis se poate declara apel numai cu privire la felul și cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia; prin urmare, prin motivele de apel nu se poate invoca nulitatea absolută prevăzută de art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală.

Un alt argument în susținerea acestei opinii îl constituie însuși cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură penală privind nerespectarea dispozițiilor referitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei care nu poate fi invocat împotriva unei hotărâri pronunțate ca urmare a admiterii acordului de recunoaștere a vinovăției, astfel cum este menționat expres în art. 434 alin. (2) lit. g) din Codul de procedură penală, aspect care confirmă natura procedurii speciale a acordului de recunoaștere a vinovăției.

De asemenea, în sensul acestei soluții s-au pronunțat: judecătorii Secției penale a Curții de Apel Timișoara, judecătorii Tribunalului Maramureș, Tribunalului Alba, precum și cei ai judecătoriilor Bacău, Piatra Neamț, Rupea, Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc și Luduș.

- S-a transmis că la nivelul curților de apel Alba Iulia, București, Brașov, Constanța, Cluj, Galați, Iași, Timișoara, tribunalelor Arad, Bacău, Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, judecătoriilor Moinești, Buhuși, Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Luduș nu au fost identificate hotărâri judecătorești pronunțate în această materie.

- Curțile de apel Craiova, Pitești, Ploiești și Târgu Mureș, Tribunalul Covasna, Neamț, judecătoriile Făgăraș, Zărnești, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Onești, Podu Turcului și Întorsura Buzăului nu au transmis un punct de vedere, comunicând că nu au fost identificate la nivelul acestor instanțe hotărâri cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

V. Opinia specialiștilor consultați

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialiști cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

Opinia Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române este în sensul că, în controlul de legalitate efectuat potrivit art. 488 alin. 2 din Codul de procedură penală, care are ca obiect verificarea legalității și temeiniciei acordului de recunoaștere a vinovăției, instanța de apel - când constată că instanța care a admis sau a respins acordul nu a fost instanța competentă după materie sau după calitatea persoanei - va recurge la dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, text în temeiul căruia va admite apelul, va desființa sentința și va trimite cauza privind acordul de recunoaștere a vinovăției spre a fi analizat, în vederea validării sau invalidării instanței competente, potrivit legii.

În argumentarea acestei opinii se susține că soluția problemei de drept evocate este dată de aplicarea principiului "specialia generalibus derogant“, principiu care se completează cu principiul "semper specialia generalibus insunt“ (normele speciale se integrează în cele generale și se completează cu cele generale în măsura în care nu există dispoziții contrare).

Pe baza acestor principii, atât doctrina de specialitate, cât și jurisprudența au confirmat că în situații speciale se aplică, desigur, normele speciale care derogă de la cele generale, dar se completează cu normele generale, dacă nu există dispoziții contrare.

În cauză, dispozițiile procesual penale prevăzute de art. 488 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt cuprinse în titlul IV al acestuia cu denumirea "Proceduri speciale“ și conțin norme speciale derogatorii celor din titlul III referitoare la judecată, care reprezintă normele generale în materie.

Această soluție este impusă și de existența cazului de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, nulitate care nu poate fi acoperită și care operează cu efectele cunoscute, în tot parcursul procesului penal.

VI. Punctul de vedere al Direcției legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție

Direcția de specialitate din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a exprimat punctul de vedere potrivit căruia, în raport cu soluțiile prevăzute în art. 488 alin. (4) lit. a), b) și c) și cu dispozițiile art. 488 alin. (2) din Codul de procedură penală, în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, instanța de apel nu poate dispune soluția prevăzută în art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală - desființarea sentinței primei instanțe și rejudecarea de către instanța competentă.

Dispozițiile legale care reglementează procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, configurând o procedură specială, sunt dispoziții legale de strictă interpretare. În acest sens, prin Decizia nr. 25 din 17 noiembrie 2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 22 decembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că "acordul de recunoaștere a vinovăției este reglementat printr-o procedură specială, de strictă interpretare“.

Opțiunea legiuitorului de a nu reglementa, în materia acordului de recunoaștere a vinovăției, soluția desființării sentinței primei instanțe și a rejudecării, fie de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată, fie de către instanța competentă este criticabilă, întrucât nu permite cenzurarea încălcării dispozițiilor legale în cadrul acestei proceduri speciale.

În acest sens, cu privire la dispozițiile art. 488 alin. (2) și (4) din Codul de procedură penală, în doctrină¹ s-a arătat că "nu este reglementată posibilitatea formulării apelului cu privire la legalitatea încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, legalitatea sentinței de admitere a acordului de recunoaștere a vinovăției, competența materială a instanței de judecată care l-a admis, vicierea consimțământului persoanelor care au încheiat acordul sau aspecte legate de modul de soluționare a laturii civile. Având în vedere principiul legalității procesului penal, menționat în art. 2 din Codul de procedură penală ca regulă fundamentală a procesului penal român, este discutabilă această restrângere a posibilității de atacare a soluției pronunțate de instanța de fond în materia acordului de recunoaștere a vinovăției.“

Deși restrângerea soluțiilor care pot fi pronunțate în apel în materia acordului de recunoaștere a vinovăției este criticabilă, extinderea acestor soluții prevăzute expres și limitativ în dispozițiile art. 488 alin. (4) din Codul de procedură penală nu poate fi realizată pe cale de interpretare, ci numai printr-o modificare legislativă².

VII. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Prin Adresa nr. 549/C/572/III-5/2015 din data de 24 martie 2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii privind chestiunea de drept supusă interpretării.

Opinia exprimată asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, în cadrul concluziilor depuse la dosarul cauzei, este în sensul că instanța nu poate soluționa apelul declarat împotriva unei hotărâri prin care a fost admis un acord de recunoaștere a vinovăției decât strict prin prisma dispozițiilor art. 488 din Codul de procedură penală, dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. b) teza finală nefiind incidente.

Ulterior, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus precizări la aceste concluzii, raportându-se la Decizia Curții Constituționale nr. 235 din 7 aprilie 2015, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 488 alin. (1)-(4) din Codul de procedură penală și s-a constatat că aceste dispoziții sunt neconstituționale.

Arătând că hotărârea ce urmează a fi pronunțată trebuie să fie conformă deciziei instanței de contencios constituțional, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, procurorul a apreciat că se impune admiterea sesizării, chestiunea de drept urmând să primească următoarea rezolvare: instanța de apel poate să analizeze cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. b) și să dispună soluția prevăzută de art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, respectiv desființarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei de către instanța competentă, în raport cu dispozițiile art. 488 alin. (1)-(4) din același cod, astfel cum au fost analizate prin Decizia Curții Constituționale nr. 235 din 7 aprilie 2015.

Prin concluziile orale, formulate la termenul din 4 iunie 2015, procurorul de ședință a susținut că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, prevăzute de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, având în vedere și revirimentul adus dispozițiilor care reglementează procedura acordului de recunoaștere a vinovăției prin Decizia nr. 235 din 7 aprilie 2015 a Curții Constituționale.

Pe fond, a susținut că instanța de apel poate să analizeze cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. b) și să dispună soluția prevăzută de art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală.

VIII. Examenul jurisprudenței

1. Curtea de Apel Suceava a înaintat Decizia nr. 146 din 18 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.796/297/2014, prin care s-a dispus, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, admiterea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni împotriva Sentinței penale nr. 577 din 8 decembrie 2014 a Judecătoriei Săveni.

A fost desființată în totalitate sentința penală apelată și s-a dispus rejudecarea cauzei de către Judecătoria Săveni.

S-a arătat că dispozițiile art. 484 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală impun ascultarea procurorului, a inculpatului și avocatului acestuia, precum și a părții civile, dacă este prezentă; rezultă că este obligatorie nu numai citarea procurorului, a inculpatului și avocatului acestuia, ci și prezența acestora la judecarea cauzei. Sancțiunea nerespectării acestei obligații la judecarea acordului de recunoaștere a vinovăției este cea prevăzută de dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. d), e) și f) din Codul de procedură penală, respectiv nulitatea absolută, sancțiune ce poate fi invocată în orice stare a procesului, inclusiv în calea de atac ce poate fi promovată împotriva sentinței pronunțate în această procedură, conform art. 281 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală.

Cum instanța de fond s-a pronunțat asupra acordului de recunoaștere a vinovăției fără ascultarea avocatului inculpatului, Curtea a constatat că sentința este lovită de nulitate absolută, conform art. 281 alin. (4) lit. c) coroborat cu alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală.

2. Jurisprudență relevantă a Curții Constituționale

Decizia nr. 235 din 7 aprilie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 484 alin. (2) și ale art. 488 din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 26 mai 2015, prin care Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile art. 488 și art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală.

3. Jurisprudență relevantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

4. Jurisprudență relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului

Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

IX. Dispoziții din Codul de procedură penală incidente

Art. 47 cu titlul marginal "Excepțiile de necompetență“ alin. (1) și (4)

"Art. 47. - (1) Excepția de necompetență materială sau după calitatea persoanei a instanței inferioare celei competente potrivit legii poate fi invocată în tot cursul judecății, până la pronunțarea hotărârii definitive.

(2) (_)

(3) (_)

(4) Excepțiile de necompetență pot fi invocate din oficiu, de către procuror, de către persoana vătămată sau de către părți.“

Art. 281 cu titlul marginal "Nulitățile absolute“

"Art. 281. - (1) Determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind:

a) compunerea completului de judecată;

b) competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente;

c) publicitatea ședinței de judecată;

d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;

e) prezența suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;

f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie.

(2) Nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere.

(3) Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) poate fi invocată în orice stare a procesului.

(4) (_)“

Art. 282 cu titlul marginal "Nulitățile relative“

"Art. 282. - (1) Încălcarea oricăror dispoziții legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului.

(2) Nulitatea relativă poate fi invocată de procuror, suspect, inculpat, celelalte părți sau persoana vătămată, atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale încălcate.

(3) Nulitatea relativă se invocă în cursul sau imediat după efectuarea actului ori cel mai târziu în termenele prevăzute la alin. (4).

(4) Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) poate fi invocată:

a) până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură;

b) până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, când instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției;

c) până la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății.

(5) Nulitatea relativă se acoperă atunci când:

a) persoana interesată nu a invocat-o în termenul prevăzut de lege;

b) persoana interesată a renunțat în mod expres la invocarea nulității.“

Art. 342 cu titlul marginal "Obiectul procedurii în camera preliminară“

"Art. 342. - Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.“

Art. 351 cu titlul marginal "Oralitatea, nemijlocirea și contradictorialitatea“

"Art. 351. - (1) Judecata cauzei se face în fața instanței constituite potrivit legii și se desfășoară în ședință, oral, nemijlocit și în contradictoriu.

(2) Instanța este obligată să pună în discuție cererile procurorului, ale părților sau ale celorlalți subiecți procesuali și excepțiile ridicate de aceștia sau din oficiu și să se pronunțe asupra lor prin încheiere motivată.

(3) (_)“

Art. 393 cu titlul marginal "Obiectul deliberării“

"Art. 393. - (1) Completul de judecată deliberează mai întâi asupra chestiunilor de fapt și apoi asupra chestiunilor de drept.

(2) Deliberarea poartă asupra existenței faptei și vinovăției inculpatului, asupra stabilirii pedepsei, asupra stabilirii măsurii educative ori măsurii de siguranță, dacă este cazul să fie luată, precum și asupra deducerii duratei măsurilor preventive privative de libertate și a internării medicale.

(3) Completul de judecată deliberează și asupra reparării pagubei produse prin infracțiune, asupra măsurilor preventive și asigurătorii, a mijloacelor materiale de probă, a cheltuielilor judiciare, precum și asupra oricărei alte probleme privind justa soluționare a cauzei.

(4) (_)

(5) (_)“

Art. 420 cu titlul marginal "Judecarea apelului“

"Art. 420. - (1) (_)

(2) (_)

(3) (_)

(4) Instanța de apel procedează la ascultarea inculpatului, când aceasta este posibilă, potrivit regulilor de la judecata în fond.

(5) Instanța de apel poate readministra probele administrate la prima instanță și poate administra probe noi, în condițiile art. 100.

(6) (_)

(7) Procurorul și părțile au dreptul la replică cu privire la chestiunile noi ivite cu ocazia dezbaterilor. Inculpatului i se acordă ultimul cuvânt.

(8) Instanța verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror probe administrate în fața instanței de apel.

(9) În vederea soluționării apelului, instanța, motivat, poate da o nouă apreciere probelor.

(10) Instanța se pronunță asupra tuturor motivelor de apel invocate.

(11) La judecarea apelului se aplică regulile de la judecata în fond, în măsura în care în prezentul titlu nu există dispoziții contrare.

(12) (_)“

Art. 421 cu titlul marginal "Soluțiile la judecata în apel“

"Art. 421. - Instanța, judecând apelul, pronunță una dintre următoarele soluții:

1. respinge apelul, menținând hotărârea atacată:

a) dacă apelul este tardiv sau inadmisibil;

b) dacă apelul este nefondat;

2. admite apelul și:

a) desființează sentința primei instanțe și pronunță o nouă hotărâre procedând potrivit regulilor referitoare la soluționarea acțiunii penale și a acțiunii civile la judecata în fond;

b) desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată se dispune și atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepția cazului de necompetență, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă.“

Art. 479 cu titlul marginal "Obiectul acordului de recunoaștere a vinovăției“

"Art. 479. - Acordul de recunoaștere a vinovăției are ca obiect recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia.“

Art. 483 cu titlul marginal "Sesizarea instanței cu acordul de recunoaștere a vinovăției“ alin. (1)

"Art. 483. - (1) După încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, procurorul sesizează instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond și trimite acesteia acordul de recunoaștere a vinovăției, însoțit de dosarul de urmărire penală.“

Art. 484 cu titlul marginal "Procedura în fața instanței“

"Art. 484. - (1) Dacă acordului de recunoaștere a vinovăției îi lipsește vreuna dintre mențiunile obligatorii sau dacă nu au fost respectate condițiile prevăzute la art. 482 și 483, instanța dispune acoperirea omisiunilor în cel mult 5 zile și sesizează în acest sens conducătorul parchetului care a emis acordul.

(2) Instanța se pronunță asupra acordului de recunoaștere a vinovăției prin sentință, în urma unei proceduri necontradictorii, în ședință publică, după ascultarea procurorului, a inculpatului și avocatului acestuia, precum și a părții civile, dacă este prezentă.“

Art. 485 cu titlul marginal "Soluțiile instanței“

"Art. 485. - (1) Instanța, analizând acordul, pronunță una dintre următoarele soluții:

a) admite acordul de recunoaștere a vinovăției și dispune una dintre soluțiile prevăzute de art. 396 alin. (2)-(4), care nu poate crea pentru inculpat o situație mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480-482 cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului;

b) respinge acordul de recunoaștere a vinovăției și trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480-482 cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului, sau dacă apreciază că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.

(2) Instanța poate admite acordul de recunoaștere a vinovăției numai cu privire la unii dintre inculpați.

(3) În situația prevăzută la alin. (1) lit. b), instanța se pronunță din oficiu cu privire la starea de arest a inculpaților.

(4) Dispozițiile art. 396 alin. (9), art. 398 și art. 399 se aplică în mod corespunzător.“

Art. 488 cu titlul marginal "Calea de atac“

"Art. 488. - (1) Împotriva sentinței pronunțate potrivit art. 485, procurorul și inculpatul pot declara apel, în termen de 10 zile de la comunicare.

(2) Împotriva sentinței prin care acordul de recunoaștere a fost admis, se poate declara apel numai cu privire la felul și cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia.

(3) La soluționarea apelului se citează inculpatul.

(4) Instanța de apel pronunță una dintre următoarele soluții:

a) respinge apelul, menținând hotărârea atacată, dacă apelul este tardiv sau inadmisibil ori nefondat;

b) admite apelul, desființează sentința prin care acordul de recunoaștere a fost admis numai cu privire la felul și cuantumul pedepsei sau la forma de executare a acesteia și pronunță o nouă hotărâre, procedând potrivit art. 485 alin. (1) lit. a), care se aplică în mod corespunzător;

c) admite apelul, desființează sentința prin care acordul de recunoaștere a fost respins, admite acordul de recunoaștere a vinovăției, dispozițiile art. 485 alin. (1) lit. a) și art. 486 aplicându-se în mod corespunzător.“

X. Raportul asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării

În cuprinsul raportului întocmit de judecătorul desemnat s-a propus, în principal, respingerea ca inadmisibilă a sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău - Secția penală, în Dosarul nr. 14.434/180/2014, pe motiv că nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, arătându-se în esență că obiectul sesizării îl reprezintă probleme de drept ce se circumscriu sferei normelor procesual penal, instanța fiind chemată să se pronunțe asupra unei cereri incidentale de care nu depinde lămurirea cauzei pe fond; examinarea excepției de necompetență materială nu are înrâurire asupra rezolvării raportului de drept penal dedus judecății, care constă în examinarea învinuirii aduse inculpatului prin rechizitoriu și stabilirea eventualei răspunderi penale a acestuia.

Referitor la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, în măsura în care se va aprecia ca fiind admisibilă sesizarea, judecătorul-raportor a considerat că, în raport cu soluțiile prevăzute în art. 488 alin. (4) lit. a), b) și c) și cu dispozițiile art. 488 alin. (2) din Codul de procedură penală, în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, instanța de apel nu poate dispune soluția prevăzută în art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală - desființarea sentinței primei instanțe și rejudecarea de către instanța competentă.

În procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, în dispozițiile art. 488 alin. (4) din Codul de procedură penală referitoare la calea de atac, legiuitorul stabilește că "instanța de apel pronunță una dintre următoarele soluții:

a) respinge apelul, menținând hotărârea atacată, dacă apelul este tardiv sau inadmisibil ori nefondat;

b) admite apelul, desființează sentința prin care acordul de recunoaștere a fost admis numai cu privire la felul și cuantumul pedepsei sau la forma de executare a acesteia și pronunță o nouă hotărâre, procedând potrivit art. 485 alin. (1) lit. a), care se aplică în mod corespunzător;

c) admite apelul, desființează sentința prin care acordul de recunoaștere a fost respins, admite acordul de recunoaștere a vinovăției, dispozițiile art. 485 alin. (1) lit. a) și art. 486 aplicându-se în mod corespunzător.“

Legiuitorul, reglementând explicit soluțiile pe care le poate pronunța instanța de apel în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, a adoptat o soluție legislativă derogatorie de la dispozițiile art. 421 din Codul de procedură penală care stabilesc soluțiile la judecata în apel.

Această soluție legislativă derogatorie, justificată de unicitatea caracterului procedurii acordului de recunoaștere a vinovăției, este întărită de specificitatea tuturor normelor speciale pe care le presupune această procedură în raport cu procedura de drept comun.

Mergând pe aceeași linie derogatorie, legiuitorul a prevăzut soluții limitative și pentru instanța de apel.

În cazul procedurii speciale a acordului de recunoaștere a vinovăției, art. 488 alin. (4) din Codul de procedură penală stabilește încă din partea introductivă că "instanța de apel pronunță una dintre următoarele soluții“, atrăgând astfel atenția asupra faptului că numai una din soluțiile imediat enumerate pot fi adoptate în cazul acestei proceduri; este vorba despre o enumerare expresă și limitativă care se constituie în voința legiuitorului de a deroga astfel de la procedura comună.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (2) din Codul de procedură penală, împotriva sentinței prin care acordul de recunoaștere a vinovăției a fost admis se poate declara apel numai cu privire la felul și cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia.

Prin dispozițiile art. 488 alin. (2) din Codul de procedură penală, legiuitorul a limitat, în procedura specială a acordului de recunoaștere a vinovăției, motivele pentru care procurorul și inculpatul pot declara apel în cazul în care acordul de recunoaștere a vinovăției a fost admis, restrângând sfera acestora la felul și cuantumul pedepsei și la forma de executare a pedepsei.

În consecință, în cazul în care acordul de recunoaștere a vinovăției a fost admis, nici procurorul și nici inculpatul nu pot declara apel cu privire la alte motive decât cele prevăzute limitativ în dispozițiile art. 488 alin. (2) din Codul de procedură penală, cum ar fi existența cazului de nulitate absolută reglementat în art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală³.

Invocarea, în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, la cerere sau din oficiu, a excepției de necompetență nu este prevăzută și permisă de legiuitor; de altfel, desființarea hotărârii ca urmare a admiterii unei astfel de excepții și rejudecarea cauzei de către instanța competentă constituie o soluție pe care legiuitorul nu a vrut să o atribuie instanței de control judiciar în această procedură specială. Absența acestei soluții din enumerarea făcută de art. 488 din Codul de procedură penală nu poate conduce însă, în mod obligatoriu și automat, la concluzia necesității completării normelor din partea specială cu cele din partea generală, întrucât ar însemna să adăugăm la lege. Această situație reprezintă încă o derogare de la procedura de drept comun care se adaugă celor prezentate anterior și care conturează intenția legiuitorului de a introduce în Cod o procedură nouă, cu o desfășurare rapidă și restrictivă, care să excludă posibilitatea rejudecării, atât timp cât această procedură se întemeiază pe existența unui acord între procuror și inculpat. Departe de a fi cea mai bună reglementare legislativă, procedura restrictivă a acordului de recunoaștere a vinovăției trebuie interpretată și aplicată în spiritul voinței legiuitorului, iar nu prin extinderea acesteia la alte soluții care, în mod evident, s-a dorit a fi excluse.

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Cu privire la sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău, prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept menționate, reține următoarele:

Reglementând condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor instanțe, învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, care constată, în cursul judecății, existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și asupra căreia instanța supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.

Astfel, sesizarea Completului competent să pronunțe hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru a fi admisibilă, trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe cerințe, respectiv să fie solicitată într-o cauză aflată în curs de judecată în ultimă instanță pe rolul uneia dintre instanțele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, obiectul acesteia să vizeze o chestiune de drept de care depinde soluționarea pe fond a cauzei, iar problema de drept să nu fi fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești și nici să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.

În speță, se constată că este îndeplinită condiția privind existența unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanță, Curtea de Apel Bacău fiind învestită în Dosarul nr. 14.434/180/2014 cu soluționarea apelurilor formulate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău și inculpatul C.D.D. împotriva Sentinței penale nr. 2.390 din 20 noiembrie 2014 a Judecătoriei Bacău.

De asemenea, este îndeplinită condiția ca problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită, pentru următoarele argumente:

Obiectul prezentei sesizări a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept îl constituie posibilitatea instanței de apel de a analiza cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală în raport cu dispozițiile art. 488 alin. (2) din același cod și de a dispune soluția prevăzută de art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, respectiv desființarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei de către instanța competentă, în raport cu dispozițiile art. 488 alin. (4) lit. a), b), c) din același cod.

Prin Decizia nr. 235 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 26 mai 2015, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Curtea de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, din oficiu, și de reprezentantul Ministerului Public în dosarele nr. 656/310/2014 și, respectiv, nr. 6.220/300/2014 (1.757/2014) ale Curții de Apel București - Secția I penală și a constatat că dispozițiile art. 488 din Codul de procedură penală, precum și soluția legislativă cuprinsă în art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală, care exclude persoana vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente de la audierea în fața instanței de fond, sunt neconstituționale.

Dispozițiile art. 488 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală au următorul cuprins: "(1) Împotriva sentinței pronunțate potrivit art. 485, procurorul și inculpatul pot declara apel, în termen de 10 zile de la comunicare.

(2) Împotriva sentinței prin care acordul de recunoaștere a fost admis, se poate declara apel numai cu privire la felul și cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia.“

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a constat, în esență, că în cadrul procedurii speciale a acordului de recunoaștere a vinovăției, reglementată de art. 478-488 din Codul de procedură penală, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) din Codul de procedură penală, partea civilă, partea responsabilă civilmente și persoana vătămată sunt excluse total de la dreptul de a face apel, indiferent că este vorba despre latura penală sau civilă a cauzei, fiind încălcate dispozițiile art. 16,art. 21 alin. (1) și (3), art. 24 alin. (1) și art. 129 din Constituție.

Totodată, Curtea a arătat că, din cauza restrângerii motivelor de apel numai la cele cu privire la felul și cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia, dispozițiile art. 488 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, contravenind prevederilor art. 16,art. 21 și art. 24 din Constituție, întrucât exclud formularea apelului împotriva modului de soluționare a laturii civile.

În ceea ce privește critica expresă de neconstituționalitate a prevederilor art. 488 alin. (2) din Codul de procedură penală, din coroborarea acestor dispoziții cu cele ale art. 488 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că legiuitorul nu a reglementat posibilitatea participanților la procesul penal de a ataca hotărârea instanței de fond pentru alte motive decât felul și cuantumul pedepsei și forma de executare a acesteia.

În analiza criticii, Curtea a pornit de la ideea că procesul penal este guvernat de principiul legalității, prevăzut la art. 2 din Codul de procedură penală, care presupune ca întreaga sa desfășurare să aibă loc potrivit dispozițiilor legale. Nerespectarea acestor dispoziții atrage nulitatea absolută sau relativă a actului încheiat, potrivit distincțiilor făcute prin prevederile art. 281 și 282 din Codul de procedură penală. Așa fiind, și acordul de recunoaștere a vinovăției, ca instituție procesual penală, trebuie să respecte normele procesual penale, în general, și dispozițiile legale care îl reglementează, în special, fiindu-i aplicabile potențialele cauze de nulitate absolută prevăzute de art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv și cea referitoare la competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

Conform art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală, nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere, iar, potrivit art. 281 alin. (3), aceasta poate fi invocată în orice stare a procesului, cu excepția nulității pentru cauzele prevăzute la art. 281 alin. (1) lit. e) și f) din Codul de procedură penală.

Ca atare, Curtea a constatat că limitarea motivelor de apel împotriva soluției instanței de fond prin care aceasta admite sau respinge acordul de recunoaștere a vinovăției la cele referitoare la felul și cuantumul pedepsei și forma de executare a acesteia lasă nesancționate aspectele legate de lipsa competenței materiale a instanței de fond care a admis acordul, o astfel de limitare fiind de natură a prejudicia interesele părților interesate să solicite, pe calea apelului, desființarea sentinței instanței de fond de soluționare a acordului de recunoaștere a vinovăției, încheiat cu nerespectarea altor condiții decât cele limitativ prevăzute de textul de lege.

În continuare, Curtea a constatat că dispozițiile art. 488 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, ce reglementează dreptul procurorului și al inculpatului de a declara apel împotriva sentinței referitoare la admiterea sau respingerea de către instanța de judecată a acordului de recunoaștere a vinovăției, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile art. 488 alin. (4) din Codul de procedură penală.

Extinzându-și controlul de constituționalitate și asupra acestor prevederi, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 488 alin. (4) din Codul de procedură penală, care reglementează soluțiile ce pot fi dispuse de către instanța de apel în urma examinării sentinței de admitere sau de respingere a acordului de recunoaștere a vinovăției.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (4) din Codul de procedură penală, instanța de apel, în urma examinării sentinței de admitere sau de respingere a acordului de recunoaștere a vinovăției, poate dispune următoarele soluții:

- să respingă apelul și să mențină hotărârea atacată, dacă apelul este tardiv sau inadmisibil ori nefondat;

- să admită apelul și să desființeze sentința prin care acordul de recunoaștere a fost admis numai cu privire la felul și cuantumul pedepsei sau la forma de executare a acesteia și pronunță o nouă hotărâre, procedând potrivit art. 485 alin. (1) lit. a), care se aplică în mod corespunzător;

- să admită apelul și să desființeze sentința prin care acordul de recunoaștere a fost respins și, pe cale de consecință, să admită acordul de recunoaștere a vinovăției, dispozițiile art. 485 alin. (1) lit. a) și art. 486 aplicându-se în mod corespunzător.

Reținând că, printre soluțiile prevăzute de art. 488 alin. (4) din Codul de procedură penală, nu se regăsește soluția admiterii apelului și a desființării sentinței prin care acordul de recunoaștere a vinovăției a fost admis, pentru aspecte precum lipsa competenței materiale a instanței de fond care a admis acordul, Curtea Constituțională a constatat că, în pofida normelor procedurale cuprinse în partea generală a Codului de procedură penală referitoare la dispozițiile speciale privind competența instanțelor și la regimul nulităților, care constituie fundamentul interpretării și aplicării normelor din partea specială a codului, instanța de apel competentă să se pronunțe asupra sentinței prin care s-a dispus cu privire la acordul de recunoaștere a vinovăției poate pronunța doar soluțiile prevăzute la art. 488 alin. (4) din Codul de procedură penală, deși, potrivit art. 124 din Constituție, trebuie să înfăptuiască justiția, în numele legii.

Prin urmare, Curtea a reținut că respectarea principiilor constituționale și a drepturilor fundamentale prevăzute la art. 1 alin. (5), art. 21 și art. 24 din Constituție impune reglementarea de către legiuitor, la art. 488 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, a dreptului persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente, alături de procuror și de inculpat, de a formula apel împotriva sentinței de admitere sau de respingere a acordului de recunoaștere a vinovăției și pentru alte motive decât cele referitoare la felul, cuantumul și forma de executare a pedepsei, atunci când acestea au interesul procesual de a invoca astfel de motive de nulitate absolută sau relativă, și corelativ la art. 488 alin. (4) din Codul de procedură penală, a competenței instanței de apel de a pronunța și alte soluții decât cele de la lit. a)-c) ale alin. (4) al acestui articol.

Față de declararea neconstituțională a dispozițiilor art. 488 alin. (2) și art. 488 alin. (4) lit. a), b), c) din Codul de procedură penală, în raport cu care se solicită rezolvarea problemei de drept ce formează obiectul sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău, Înalta Curte observă că, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial al României și au putere numai pentru viitor.

În conformitate cu art. 147 alin. (1) din legea fundamentală, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, iar pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Revenind la chestiunea de drept, a cărei rezolvare de principiu se solicită, se observă că aceasta vizează interpretarea art. 488 alin. (2) și art. 488 alin. (4) lit. a), b), c) din Codul de procedură penală, dispoziții declarate neconstituționale și a căror aplicare este suspendată.

În aceste împrejurări, condiția existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei nu mai subzistă, pentru a fi admisibilă sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, conform art. 475 din Codul de procedură penală.

În consecință, Înalta Curte constată că sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău nu îndeplinește cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală și, ca urmare, chestiunea de drept invocată nu poate primi o rezolvare de principiu prin pronunțarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casație și Justiție.