Decizia CCR nr. 214 din 15.04.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. Legii partidelor politice nr. 14/2003, în ansamblul său şi, în special, ale art. 46 alin. (2) din aceasta

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii partidelor politice nr. 14/2003, în ansamblul său, și, în special, ale art. 46 alin. (2) din aceasta, excepție ridicată de Lazăr Plăcintă, în nume personal și în calitate de mandatar al contestatorilor Bazil Herdea, Ioan Gordan, Ioan Baciu, Simion Lăncrăjan și Roman Groza în Dosarul nr. 36.288/3/2012 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 690D/2013 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se prezintă autorul excepției Lazăr Plăcintă, lipsind celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul părții prezente, care, în susținerea excepției de neconstituționalitate ridicate, reiterează argumentele formulate și prin motivarea scrisă a excepției, arătând, în esență, că Legea partidelor politice nr. 14/2003, la fel ca și Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, au avut ca efecte politizarea generală a instituțiilor statului, discriminând astfel peste 95% din populația țării, deoarece, neafiliați politic, aceste persoane nu au avut acces la funcțiile publice din cadrul aparatului administrativ de stat. Or, rezultatele obținute ca urmare a conducerii României de către "partidocrați" arată o drastică scădere a nivelului de trai al cetățenilor, o rată ridicată a șomajului, mărirea numărului de taxe și impozite, evaziune fiscală etc. O serie dintre aceste neajunsuri ar putea fi corectate prin eliminarea privilegiilor de care beneficiază, în temeiul celor două legi, partidele politice, o asemenea sursă financiară fiind redistribuită către fondul de pensii și salarii.

4. Având cuvântul asupra excepției de neconstituționalitate, reprezentantul Ministerului Public susține că în cauză nu sunt formulate veritabile critici de neconstituționalitate ale textelor legale vizate, considerațiile pe care autorul excepției le face referindu-se, în realitate, la modalitatea de interpretare și aplicare a acestor norme legale și urmărind, totodată, modificarea acestora. În acest sens, arată că autorul excepției sugerează, prin criticile formulate, ca titular al dreptului de a formula o cerere de dizolvare a unui partid politic să nu fie exclusiv Ministerul Public, așa cum prevede art. 46 alin. (2) din Legea nr. 14/2003, ci și alte persoane interesate. Așa fiind, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 18 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 36.288/3/2012, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii partidelor politice nr. 14/2003, în ansamblul său, și, în special, ale art. 46 alin. (2) din aceasta, excepție ridicată de Lazăr Plăcintă, în nume personal și în calitate de mandatar al contestatorilor Bazil Herdea, Ioan Gordan, Ioan Baciu, Simion Lăncrăjan și Roman Groza. În cadrul soluționării contestației formulate împotriva unei sentințe civile prin care a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale active acțiunea introdusă de autorii excepției de neconstituționalitate, având ca obiect cererea de dizolvare a partidelor politice din România.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, ce face parte integrantă din contestația aflată pe rolul instanței de judecată, autorul acesteia susține că dispozițiile Legii nr. 14/2003 contravin prevederilor art. 2 alin. (1) și ale art. 16 alin. (1) din Constituție deoarece, promovând "politizarea partizană totală", acestea "elimină din start de la activitatea de conducere, adică discriminează, 95% dintre cetățenii români, cei neînregistrați politic, precum și organizațiile lor", restul de 5% dintre cetățenii membri ai partidelor politice fiind privilegiați, în sensul că apartenența la un partid politic s-a dovedit a fi un criteriu de acces la funcțiile și demnitățile publice, contrar cerințelor prevăzute în acest sens de art. 16 alin. (3) din Legea fundamentală, referitoare doar la cetățenia română și domiciliul în țară. Totodată, dispozițiile art. 46 alin. (2) din aceeași lege limitează accesul cetățenilor la justiție, deoarece nu permit decât Ministerului Public să ceară Tribunalului București dizolvarea unui partid politic.

7. Ulterior sesizării Curții cu prezenta excepție, atât instanța de judecată (la data de 16 ianuarie 2014), cât și autorul excepției (la data de 22 ianuarie 2014) au transmis la dosarul cauzei un înscris prin care autorul excepției solicită completarea concluziilor referitoare la excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 14/2003, dar prin care ridică și o nouă excepție, referitoare la Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.

8. Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă arată că nu își poate exprima opinia referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 14/2003, în ansamblul său, și, în special, ale art. 46 alin. (2) din aceasta, deoarece aceasta ar echivala cu o antepronunțare.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile Legii partidelor politice nr. 14/2003 sunt constituționale. Se arată că autorii excepției, criticând dispozițiile art. 46 alin. (2) din lege prin raportare la prevederile art. 21 alin. (2) și (3) din Constituție, solicită, în realitate, lărgirea sferei subiecților care au dreptul de a introduce cererea de dizolvare a unui partid politic, ceea ce excedează, însă, controlului de constituționalitate, deoarece, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". În opinia Avocatului Poporului, textul legal criticat nu aduce atingere exigențelor constituționale ale art. 21 alin. (2) și (3). În ce privește dispozițiile art. 16 din Constituție, invocate, acesta arată că cetățenii se bucură de drepturile prevăzute de Constituție și alte legi, fiind egali în fața acestora și a autorităților publice, în timp ce persoanele juridice de drept public exercită atribuțiile ce le sunt stabilite prin lege, potrivit competenței lor, în stabilirea funcțiilor pentru care sunt create. Principiul egalității cetățenilor în drepturi nu poate ca, prin extensie, să primească semnificația unei egalități între cetățeni și persoanele juridice de drept public, deoarece cele două categorii de persoane se află în mod evident în situații diferite, astfel că nu se poate reține încălcarea sa. Referitor la prevederile art. 2 alin. (1) din Constituție, invocate, se apreciază că acestea nu au incidență în cauza de față.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susținerile părții prezente, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie Legea partidelor politice nr. 14/2003, în ansamblul său, și, în special, ale art. 46 alin. (2) din aceasta. Legea nr. 14/2003 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 6 august 2012, iar dispozițiile art. 46 alin. (2) au următorul conținut: "(2) Cererea de dizolvare se adresează Tribunalului București de către Ministerul Public și se soluționează potrivit normelor de procedură stabilite la art. 26 alin. (2)-(5)."

14. Dispozițiile constituționale considerate încălcate sunt cele ale art. 2 alin. (1) referitoare (a suveranitatea națională, ale art. 8 alin. (2) privind rolul partidelor politice și ale art. 16 alin. (1)-(3) referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor și egalitatea de șanse pentru ocuparea funcțiilor publice, civile și militare.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține mai întâi, cu privire la obiectul acesteia, că autorul excepției a solicitat, printr-o cerere adresată Curții ulterior sesizării sale, extinderea obiectului excepției și la Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 22 iulie 2010.

16. Curtea arată că o astfel de cerere este inadmisibilă, întrucât echivalează cu invocarea direct în fața sa a unei excepții de neconstituționalitate, ceea ce este contrar prevederilor art. 29 alin. (1) teza întâi și alin. (4) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial (...)" și "(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți.(_)". Prin urmare, cadrul procesual al soluționării excepției de neconstituționalitate este cel fixat în momentul ridicării excepției, prin actul de învestire al Curții, adică prin încheierea de sesizare, și constă în normele legale criticate, normele constituționale pretins încălcate și motivarea, explicitarea pretinsului raport de contrarietate dintre primele două elemente (a se vedea, în acest sens, paragraful 1 din Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012), astfel că orice altă modificare asupra excepției, intervenind ulterior acestui moment de referință, echivalează cu o sesizare directă a Curții, nepermisă de prevederile legale mai sus menționate.

17. Cu privire la dispozițiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 14/2003, Curtea reține că, deși acestea nu au constituit obiect distinct al criticilor de neconstituționalitate, se impune precizarea că neconstituționalitatea acestora a fost constatată prin Decizia nr. 530 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 13 ianuarie 2014. Prin această decizie, nepublicată încă la momentul ridicării excepției de neconstituționalitate, Curtea a constatat că prevederile art. 16 alin. (3) din lege aduc atingere art. 21 și art. 126 alin. (1) din Constituție. întrucât legiuitorul nu a intervenit în sensul punerii lor de acord cu decizia Curții, așa cum prevede art. 147 alin. (1) din Constituție, Curtea, raportat la momentul pronunțării prezentei decizii, constată că acestora le-a încetat efectul juridic. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, dat fiind faptul că excepția a fost invocată la o dată anterioară publicării deciziei menționate în Monitorul Oficial al României.

18. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 14/2003, în ansamblul său, Curtea reține că, potrivit susținerilor autorului excepției, acestea îngrădesc accesul unei persoane apolitice la funcții și demnități publice și că întreaga clasă politică ce a participat la guvernare între anii 1990-2012

se face vinovată de "eșecul economic al țării", motiv pentru care invocă prevederile art. 2 alin. (1) și ale art. 16 alin. (1) din Constituție.

19. Curtea Constituțională constată că aceste susțineri nu pot fi reținute, deoarece autorul lor nu prezintă veritabile criticile de neconstituționalitate, care să evidențieze relația de contrarietate dintre textul legal atacat și norma fundamentală invocată, ci exprimă, mai degrabă, nemulțumiri cu caracter general la adresa întregii clase politice. Din această perspectivă, excepția de neconstituționalitate are caracter inadmisibil.

20. Cât privește dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 14/2003, acestea contravin, în opinia autorului excepției, prevederilor art. 21 alin. (2) și (3) din Constituție, deoarece prevăd că cererea de dizolvare a unui partid politic se adresează Tribunalului București de către Ministerul Public, nu și de către orice persoană interesată.

21. Curtea constată că susținerile autorului excepției, referitoare la încălcarea accesului liber la justiție al oricărei persoane interesate a adresa Tribunalului București o cerere de dizolvare a unui partid politic au, raportat la redactarea actuală a textului legal criticat, caracterul unei propuneri de lege ferenda sau al unor solicitări ce vizează completarea acestui text. Or, instanța constituțională a statuat constant în jurisprudența sa (exemplificative sunt Decizia nr. 215 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficia! al României, Partea I, nr. 408 din 5 iulie 2013, sau Decizia nr. 478 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 21 ianuarie 2014) că nu poate analiza critici de neconstituționalitate ce urmăresc, în realitate, modificări legislative ale textelor legale în vigoare și care conțin propuneri de lege ferenda, deoarece controlul de constituționalitate semnifică verificarea conformității dispozițiilor legale criticate cu normele și principiile fundamentale invocate, în limita unor critici ce vizează evidențierea unui raport de contrarietate dintre acestea, și nu modificarea sau completarea textelor legale atacate în funcție de aprecierea subiectivă a autorului excepției. A converti, în cazul de față, susținerile autorului excepției în veritabile critici de neconstituționalitate și a proceda la examinarea textului da lege vizat excedează competenței Curții și ar echivala, totodată, cu încălcarea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării". Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 14/2003 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.