Decizia CCR nr. 207 din 8.04.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 3,art. 4 teza a doua raportat la art. 33, precum şi ale art. 33 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în...

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 3,art. 4,art. 33 și ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Muradian Varujan și Muradian Silvia în Dosarul nr. 24.056/3/2012 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 539D/2013 al Curții Constituționale.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 13 martie 2014, în prezența reprezentantului Ministerului Public, când Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunțarea pentru data de 1 aprilie 2014, așa cum rezultă din încheierea din ședința de la acea dată. Ulterior, în temeiul art. 57 și art. 58 alin. (3) din aceeași lege, Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru data de 8 aprilie 2014, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 27 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 24.056/3/2012, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3,art. 4,art. 33 și ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Muradian Varujan și Muradian Silvia într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea pe fond a unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de sesizare și în lipsa unui înscris distinct care să conțină argumentarea pretinsei neconstituționalități a textelor de lege examinate, se deduce faptul că autorii excepției au invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3,art. 4,art. 33 și ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 "pe motiv că încalcă principiul neretroactivității legii și accesul liber la justiție“. Prin notele de ședință transmise la dosarul Curții Constituționale, aceștia au precizat că solicită admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, prin înlăturarea sintagmei "cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor“, că "își mențin în totalitate motivele invocate în fața Tribunalului București - Secția a V-a civilă“, solicitând ca, la pronunțarea soluției, Curtea Constituțională "să aibă în vedere decizia sa pronunțată în data de 27 februarie 2014“.

5. Tribunalul București - Secția a V-a civilă, exprimându-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate, apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale.

6. În acest sens, se arată că dispozițiile legale examinate nu retroactivează, ci se aplică cauzelor aflate pe rolul instanțelor, nesoluționate la momentul apariției Legii nr. 165/2013. Nici accesul liber la justiție nu este încălcat, căci chiar art. 33 și art. 35 din lege prevăd posibilitatea persoanei îndreptățite de a se adresa justiției în cazul respingerii cererii sale de restituire, dar și în cazul în care unitatea deținătoare nu emite decizia/dispoziția motivată în termenul legal stabilit la art. 33, fiind astfel asigurat controlul judecătoresc asupra activității entității respective.

7. De asemenea, instanța de judecată are în vedere contextul adoptării Legii nr. 165/2013, și anume ca urmare a pronunțării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României și a considerentelor pe care această instanță le-a reținut cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri eficiente în materia restituirii, dar cu respectarea marjei de apreciere de care beneficiază autoritățile naționale în acest domeniu sensibil și cu implicații complexe.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, apreciază că dispozițiile art. 4, prin raportare la prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituționale, deoarece aduc atingere principiului neretroactivității, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. În considerarea acestor norme, în cele mai multe cauze similare celei de față, instanțele judecătorești, în aplicarea art. 4 și art. 33 din Legea nr. 165/2013, au invocat, din oficiu, excepția prematurității cererilor și le-au respins ca prematur introduse, deși acestea au fost formulate sub imperiul Legii nr. 10/2001, deci anterior intrării în vigoare a noului act normativ în materie. Din momentul înregistrării notificării în condițiile legii, pentru fostul proprietar, titular al notificării, se naște dreptul de a redobândi în natură imobilul sau dreptul la despăgubiri, iar pentru unitatea deținătoare a imobilului se naște obligația de a emite, în termen de 60 de zile, decizia sau dispoziția de restituire sau de propunere de acordare a despăgubirilor. Or, prin art. 33 din Legea nr. 165/2013, acest termen este modificat în sensul instituirii unor noi termene (de 12, 24 și 36 de luni) care curg de la data de 1 ianuarie 2014 în favoarea entităților notificate. Așa fiind, dispozițiile art. 4 și art. 33 din legea examinată au caracter retroactiv în ceea ce privește cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a acesteia, întrucât acționează asupra fazei inițiale de constituire a situației juridice, modificând în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum.

10. În plus, Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 4 raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere și accesului liber la justiție, deoarece impun ca procesele aflate pe rolul instanțelor în curs de judecată să fie întrerupte, prin respingerea cererilor de chemare în judecată ca prematur introduse, ca urmare a invocării de către instanța judecătorească, din oficiu, a excepției de prematuritate.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, notele scrise transmise de autorii excepției și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispozițiile art. 3,art. 4,art. 33 și ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, modificată și completată prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013. Curtea constată că, în realitate, obiectul excepției îl constituie prevederile art. 3,art. 4 teza a doua raportat la art. 33, precum și ale art. 33 și ale art. 35 din Legea nr. 165/2013, texte care au următoarea redactare:

- Art. 3 reglementează semnificația juridică a următoarelor expresii și termeni: cereri, persoana care se consideră îndreptățită, persoana îndreptățită, entitatea învestită de lege, decizia entității învestite de lege, restituirea în natură, grila notarială, investiții.

- Art. 4 teza a doua: "Dispozițiile prezentei legi se aplică (_) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (_) la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

- Art. 33:"(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).“;

- Art. 35:"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.“.

14. În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate normele constituționale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, și ale art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(1) Admisibilitatea excepției de neconstituționalitate

15. Litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are ca obiect soluționarea unei acțiuni de chemare în judecată, introdusă în anul 2012 în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care autorii excepției de neconstituționalitate au solicitat instanței judecătorești ca, în principal, să oblige entitatea învestită de lege (în speță municipiul București, prin primar general) la restituirea în natură a unui imobil, iar în subsidiar, la emiterea unei dispoziții prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc asupra cererii cu care a fost notificată, în situația în care restituirea în natură nu mai este posibilă. La termenul de judecată la care instanța de judecată a sesizat, prin încheiere, Curtea Constituțională cu prezenta excepție de neconstituționalitate, aceasta a pus în discuție, din oficiu, excepția prematurității acțiunii în justiție, având în vedere aplicabilitatea dispozițiilor art. 3, 4, 33 și 35 din noua lege în materia finalizării procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România - Legea nr. 165/2013. Ulterior acestui termen de judecată, instanța judecătorească, în urma admiterii excepției prematurității invocate din oficiu, a respins acțiunea de chemare în judecată ca "devenită prematură“.

16. În legătură cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că textul legal criticat reglementează semnificația unor termeni și expresii utilizate în cuprinsul legii, iar potrivit consemnărilor din încheierea de sesizare, acestea ar fi contrare, în opinia autorilor excepției, dispozițiilor art. 15 alin. (2) și ale art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție. În lipsa unei argumentații care să expliciteze aceste aprecieri, și având în vedere și specificul litigiului dedus judecății, raportat la obiectul excepției, Curtea constată că nu poate deduce în mod logic și rezonabil o relație de contrarietate dintre textul legal criticat și temeiurile fundamentale invocate (în sensul celor arătate prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012). În consecință, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 165/2013 se justifică a fi respinsă ca inadmisibilă.

17. Cu referire la dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 - de asemenea criticate - Curtea observă că acestea trebuie analizate prin prisma incidenței lor în cauza dedusă soluționării instanței judecătorești. Aceasta deoarece, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia“. Or, "legătura cu soluționarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului.

18. În acest sens, Curtea reține, pe de o parte, că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 reglementează căile de atac împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 și ale art. 34 din aceeași lege, sau a refuzului entității învestite de lege de a emite această decizie; pe de altă parte, obiectul litigiului în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate privește soluționarea pe fond a unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, acțiune judiciară formulată de autorii excepției ca urmare a refuzului nejustificat al autorității învestite de lege de a răspunde notificării.

19. Având în vedere reglementările criticate, raportate la obiectul cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei în sensul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013 urmând să fie respinsă ca inadmisibilă.

20. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea constată că aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, în temeiul prevederilor art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, din interpretarea coroborată a cărora rezultă că este inadmisibilă o excepție de neconstituționalitate al cărei obiect îl constituie prevederi constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

21. Astfel, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, încă nepublicată la data pronunțării prezentei decizii, Curtea, constatând, pentru argumentele acolo arătate, că aceste prevederi încalcă atât principiul neretroactivității legii, cât și dreptul de acces liber la justiție, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.

22. Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014 urmează să își producă efectele juridice pentru viitor, de la momentul publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, inclusiv în cauza pendinte în cadrul căreia s-a ridicat prezenta excepție de neconstituționalitate, având în vedere că prin această decizie a fost stabilită în mod definitiv și general obligatoriu modalitatea de interpretare constituțională a textului ce constituie obiectul excepției. Totodată, întrucât deciziile Curții sunt general obligatorii și produc efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept și au putere de lucru judecat, care se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta.

23. Prin urmare, de la același moment al publicării deciziei de admitere a Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I, instanțele judecătorești vor interpreta și aplica dispozițiile art. 4 teza a doua raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013 în acord cu această decizie a Curții în toate cauzele pendinte în care acestea sunt incidente, precum și în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data sus-menționată; în această ultimă ipoteză, dacă litigiul a fost soluționat, deciziile pronunțate de Curtea Constituțională constituie temei al revizuirii potrivit art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă din anul 1865 sau art. 509 pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz (a se vedea jurisprudența Curții Constituționale în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2013, sau Decizia nr. 7 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 4 martie 2014).

24. Dată fiind identitatea dintre criticile cu privire la dispozițiile art. 4 teza a doua raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013, formulate în prezenta cauză, și motivele pentru care Curtea a pronunțat, la o dată ulterioară însă sesizării cu prezenta excepție, o decizie de admitere, sub rezervă de interpretare, rezultă că soluția ce se justifică, potrivit dispozițiilor legale indicate din Legea nr. 47/1992, dar și jurisprudenței sale în materie, este cea de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013.

25. Deși în cauza de față Curtea va pronunța o soluție procedurală de respingere ca devenită inadmisibilă a excepției, se impune precizarea că, în temeiul deciziei de admitere mai sus menționate, prezenta decizie poate constitui motiv de revizuire, potrivit art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din anul 1865 sau art. 509 pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz, dacă litigiul a fost definitiv soluționat în timp ce excepția de neconstituționalitate se afla, spre soluționare, pe rolul Curții Constituționale, deoarece aceasta a fost ridicată anterior publicării Deciziei nr. 88 din 27 februarie 2014 în Monitorul Oficial al României, Partea I. În consecință, soluția procedurală în cauza de față nu împiedică ci, din contră, dă posibilitatea valorificării deciziei de admitere menționate în condițiile arătate.

26. Având în vedere că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33, precum și ale art. 3 și 35 din Legea nr. 165/2013 nu îndeplinesc condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel cum s-a arătat mai sus, rezultă că instanța de contencios va examina pe fond doar excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 din legea menționată.

(2) Analiza pe fond a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 165/2013

27. Curtea observă că, în lipsa unei motivări scrise depuse de autorii excepției în sensul explicitării distincte a pretinsei neconstituționalități a fiecăruia dintre textele de lege ce constituie obiectul excepției, acestea sunt considerate, la fel ca și celelalte texte criticate, a fi contrare prevederilor art. 15 alin. (2) și ale art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție.

28. Dispozițiile art. 33 instituie termene între 12 și 36 de luni înăuntrul cărora entitățile prevăzute de lege au obligația soluționării cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în sensul emiterii unei decizii de admitere sau de respingere a acestora. Curtea constată că prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, mai sus menționată, a analizat conformitatea art. 33 față de imperativele prevederilor art. 15 alin. (2) și ale art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție, cu referire la cauzele în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. În ce privește celelalte cauze, ce au fost sau urmează să fie înregistrate pe rolul instanțelor ulterior acestui moment de referință, Curtea constată că nu se poate reține încălcarea principiului neretroactivității, dispozițiile art. 33 urmând să fie aplicate pentru viitor, în acord cu normele art. 15 alin. (2) și art. 78 alin. (2) din Legea fundamentală. Pentru identitate de rațiune în ce privește aceeași categorie a cauzelor ce au fost sau urmează a fi înregistrare pe rolul instanțelor ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, Curtea constată ca fiind neîntemeiate și criticile de neconstituționalitate referitoare la încălcarea, prin art. 33 din Legea nr. 165/2013, a accesului liber la justiție, drept fundamental garantat de art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție. Aceasta deoarece textul legal menționat nu împiedică, în sine, exercitarea liberului acces la justiție, ci doar îl condiționează de respectarea unor termene înăuntrul cărora entitățile prevăzute de lege au obligația soluționării cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în sensul emiterii unei decizii de admitere sau de respingere a acestora. Potrivit art. 35 alin. (1) și (2) din lege, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești fie împotriva deciziei emise de entitatea prevăzută de lege (în termen de 30 de zile de la data comunicării), fie împotriva refuzului nejustificat al soluționării cererii de către aceeași entitate (în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor). În acest sens, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, ocrotite în egală măsură (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 201 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, sau Decizia nr. 754 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 23 octombrie 2012).