Decizia CCR nr. 209 din 8.04.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 4 teza a doua raportat la art. 33, precum şi ale art. 31–35 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin...

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 și ale art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Victoria Vasilescu, Emilia Rotaru și Societatea Comercială "Real Grup Invest“ - S.A. din București în Dosarul nr. 6.096/3/2012 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă, cauză ce constituie Dosarul nr. 597D/2013 al Curții Constituționale, de Maria Becuț și Paul Schiteanu în Dosarul nr. 26.322/3/2012 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 598D/2013 al Curții Constituționale, de Elena Raicu, Niculina Olar și Societatea Comercială "Real Grup Invest“ - S.A. din București în Dosarul nr. 24.518/3/2012 al aceleiași instanțe judecătorești, cauză ce constituie obiectul Dosarului nr. 662 D/2013 al Curții Constituționale, și, respectiv, de Gabriel-Emilian Mureșanu în Dosarul nr. 73.253/3/2011 al Tribunalul București - Secția a V-a civilă, această din urmă cauză constituind obiectul Dosarului nr. 737D/2013 al Curții Constituționale.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 13 martie 2014, în prezența reprezentantului Ministerului Public, când Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a dispus conexarea dosarelor nr. 737D/2013, nr. 662D/2013 și nr. 598D/2013 la Dosarul nr. 597D/2013, primul înregistrat, și apoi a amânat pronunțarea pentru data de 1 aprilie 2014, așa cum rezultă din încheierea din ședința de la acea dată. Ulterior, în temeiul art. 57 și art. 58 alin. (3) din aceeași lege, Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru data de 8 aprilie 2014, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 5 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 6.096/3/2012 (Dosarul nr. 597D/2013 al Curții Constituționale), Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 și ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Victoria Vasilescu, Emilia Rotaru și Societatea Comercială "Real Grup Invest“ - S.A. din București într-o cauză (repusă pe rol) având ca obiect soluționarea unei cereri de restituire întemeiate pe Legea nr. 10/2001.

4. Prin Încheierea din 5 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 26.322/3/2012 (Dosarul nr. 598D/2013 al Curții Constituționale), Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Maria Becuț și Paul Schiteanu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de restituire întemeiate pe Legea nr. 10/2001.

5. Prin Sentința civilă nr. 1.550 din 13 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 24.518/3/2012 (Dosarul nr. 662D/2013 al Curții Constituționale), Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 și ale art. 31-33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție de neconstituționalitate ridicată de Elena Raicu, Niculina Olar și Societatea Comercială "Real Grup Invest“ - S.A. din București, într-o cauză având ca obiect o cerere de restituire întemeiată pe Legea nr. 10/2001.

6. Prin Încheierea din 19 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 73.253/3/2011 (Dosarul nr. 737D/2013 al Curții Constituționale), Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (2), art. 4 și ale art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Gabriel-Emilian Mureșanu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de restituire întemeiate pe Legea nr. 10/2001.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate ce constituie obiectul Dosarului nr. 597D/2013 al Curții Constituționale, autorii excepției susțin că dispozițiile art. 4 și ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 contravin prevederilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și ale art. 21 alin. (1) din Constituție. Astfel, sintagma "cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor“, cuprinsă la art. 4 din legea criticată, impune aplicarea tuturor dispozițiilor acestui act normativ, deci și a termenelor astfel reglementate, fără a ține seama de faptul că cererile aflate deja pe rolul instanțelor judecătorești au depășit etapa administrativă specifică procedurii notificării entității învestite de lege cu respectarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Or, normele acestui din urmă act normativ sunt aplicabile doar măsurilor pentru finalizarea procesului de restituire, nu și procedurii administrative referitoare la pronunțarea deciziilor de admitere sau de respingere a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001. Dispozițiile art. 33-35 nu oferă drepturi egale persoanelor aflate în aceeași situație, deoarece instituie termene diferite de soluționare a notificărilor. Totodată, persoana interesată nu se poate adresa justiției până la curgerea acestor termene, ceea ce este de natură să îngrădească exercitarea accesului liber la justiție. Prin urmare, aplicarea art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, astfel cum prevede, fără distincție, art. 4, încalcă, în opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, principiul neretroactivității legii civile, principiul egalității și liberul acces la justiție.

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate ce constituie obiectul Dosarului nr. 598D/2013 al Curții Constituționale, autorii excepției consideră că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013, prin aceea că prevăd aplicarea reglementărilor acestei legi inclusiv cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, încalcă flagrant principiul constituțional al neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.

9. În motivarea excepției de neconstituționalitate ce constituie obiectul Dosarului nr. 662D/2013 al Curții Constituționale, rezultă, astfel cum a fost consemnat în cuprinsul încheierii de sesizare, și în lipsa unui document distinct depus la dosar prin care să fie expuse critici de neconstituționalitate, că autorii acesteia consideră că dispozițiile art. 4 și ale art. 31-33 din Legea nr. 165/2013 nesocotesc prevederile art. 15,art. 16,art. 21 alin. (1)-(3) și ale art. 53 din Constituție.

10. În motivarea excepției de neconstituționalitate ce constituie obiectul Dosarului nr. 737D/2013 al Curții Constituționale, autorul acesteia susține că dispozițiile art. 4 raportat ia dispozițiile art. 33,art. 34 și art. 35, și, distinct, ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 contravin normelor constituționale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1), (2) și (3) și ale art. 53, pentru aceleași motive formulate și în celelalte cauze conexate la care se referă prezenta decizie.

11. Tribunalul București - Secția a V-a civilă, exprimându-și opinia asupra excepțiilor de neconstituționalitate invocate, apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale. Se arată, în acest sens, că nu se poate reține încălcarea principiului neretroactivității, deoarece în speță este vorba despre situații în curs de constituire (facta pendentia), și nu de drepturi definitiv câștigate sau situații juridice deja constituite, iar regula tempus regit actum guvernează actele juridice contravenționale; prin urmare, nu este vorba despre raporturi juridice determinate de părți, cu drepturi și obligații prestabilite, astfel că promovarea unei acțiuni judiciare sub imperiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și cu invocarea Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii nu înseamnă că efectele acestora se întind pe toată durata desfășurării procedurii judiciare. În privința pretinsei stări de discriminare create prin aplicarea dispozițiilor art. 4 și ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 sub aspectul termenelor diferite instituite, se arată că situația de dezavantaj sau de discriminare în care s-ar găsi unele persoane are o justificare obiectivă, constând în necesitatea reglementării legale a situațiilor juridice impuse de volumul mare al notificărilor nesoluționate, pe de o parte, și a măsurilor ce s-au impus prin Hotărârea-pilot Maria Atanasiu și alții împotriva României. Dispozițiile art. 33 din lege nu contravin nici art. 21 din Constituție, privind accesul liber la justiție, întrucât prin reglementarea criticată doar s-au stabilit noi termene pentru soluționarea administrativă a cererilor de restituire, la expirarea cărora orice persoană interesată se poate adresa instanței judecătorești pentru verificarea legalității deciziilor și dispozițiilor emise în această procedură.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13. Avocatul Poporului, exprimându-și punctul de vedere în dosarele nr. 597D/2013, nr. 598D/2013 și nr. 662D/2013, apreciază că dispozițiile art. 4 și ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 încalcă prevederile art. 15 alin. (2) și ale art. 16 alin. (1) din Constituție.

14. În considerarea acestor norme, în cele mai multe cauze similare celei de față, instanțele judecătorești au ridicat, din oficiu, excepția prematurității acțiunilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și au respins cererile de chemare în judecată ca prematur introduse, deși acestea au fost formulate în anii precedenți, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Dispozițiile art. 4 și art. 33 din legea examinată au caracter retroactiv în ceea ce privește cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a acesteia, întrucât acționează asupra fazei inițiale de constituire a situației juridice, modificând în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. În același sens este indicată și Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008 a Curții Constituționale.

15. Avocatul Poporului apreciază ca fiind întemeiate și criticile de neconstituționalitate ale art. 4 și art. 33 din Legea nr. 165/2013 cu referire la încălcarea principiului egalității în drepturi, care presupune că la aceleași situații juridice tratamentul aplicat nu poate fi decât identic, iar diferența de tratament juridic, dacă există, trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rezonabil. Textele legale menționate tind să genereze discriminări cel puțin din două puncte de vedere: a) persoanele ale căror procese s-au finalizat au beneficiat de un tratament juridic favorabil față de cel reglementat prin Legea nr. 165/2013 pentru procesele aflate pe rolul instanțelor judecătorești, deci nefinalizate, procese al căror curs va fi întrerupt, deși ambele categorii de persoane au depus cererile de chemare în judecată în aceeași perioadă, sub imperiul aceleiași reglementări; b) dispozițiile art. 33 impun termene diferite de soluționare a cererilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001, acesta variind în funcție de gradul de încărcare a autorităților publice competente să le soluționeze și de numărul de cereri rămase nerezolvate.

16. În situația dată, statul ar fi putut să ia anumite măsuri pentru suplimentarea personalului competent să soluționeze cererile de restituire, astfel încât termenul de rezolvare să fie același, iar toate persoanele prevăzute de ipoteza normei să beneficieze de același tratament egal, din moment ce sunt în situații identice.

17. Referitor la celelalte critici de neconstituționalitate ale art. 33 din Legea nr. 165/201 în raport de art. 21 alin. (1)-(3) și art. 53 din Legea fundamentală, Avocatul Poporului apreciază că normele legale indicate sunt în concordanță cu principiile constituționale invocate de autorii excepției.

18. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse la dosarul cauzei și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

19. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

20. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din actele de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 4 și ale art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, lege ce, ulterior sesizării Curții Constituționale, a fost modificată și completată prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013. În privința excepției de neconstituționalitate ce constituie obiectul Dosarului nr. 737D/2013, Curtea observă că, potrivit încheierii de sesizare, aceasta privește dispozițiile "art. 1 alin. (2), art. 4 și ale art. 31-35“ din Legea nr. 165/2013, în timp ce în cuprinsul motivării scrise, autorul excepției indică, mai întâi, prevederile "art. 1 alin. (3), ale art. 4 și art. 31-35“ din aceeași lege, pentru ca apoi să formuleze argumente ce susțin neconstituționalitatea dispozițiilor art. 4 raportat la dispozițiile art. 33,art. 34 și art. 35, și, distinct, ale art. 33-35 din lege. Constatând lipsa de concordanță dintre dispozitivul încheierii de sesizare și textele de lege criticate prin motivarea scrisă a autorului excepției, Curtea, observând și specificul litigiului în care a fost ridicată excepția, apreciază ca obiect real al acesteia dispozițiile art. 4 și ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, considerând că art. 1 alin. (2) a fost înscris în cuprinsul încheierii de sesizare dintr-o eroare materială și că invocarea art. 1 alin. (3) în cuprinsul motivării excepției reprezintă tot rezultatul unei erori, din moment ce autorul excepției nu are calitatea de cesionar de drepturi, deci nu are interes în cauză, situație ce explică, de altfel, lipsa motivării neconstituționalității acestui text. În consecință, Curtea reține că obiectul excepției de față, rezultat în urma conexării dosarelor nr. 737D/2013, nr. 662D/2013 și nr. 598D/2013 la Dosarul nr. 597D/2013, îl constituie prevederile art. 4 teza a doua raportat la art. 33, precum și ale art. 31-35 din Legea nr. 165/2013, texte care, la data invocării excepției de neconstituționalitate, aveau următoarea redactare:

- Art. 4 teza a doua: "Dispozițiile prezentei legi se aplică (_) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (_) la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

- Art. 31:"(1) În termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deținătorul poate opta pentru valorificarea punctelor și în numerar.

(2) În aplicarea alin. (1), deținătorul poate solicita, anual, după 1 ianuarie 2017, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților emiterea unui titlu de plată pentru cel mult 14% din numărul punctelor acordate prin decizia de compensare și nevalorificate în cadrul licitațiilor naționale de imobile. Ultima tranșă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate.

(3) Sumele cuprinse în titlurile prevăzute la alin. (2) se plătesc de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

(4) Punctele netransformate în numerar se pot valorifica în continuare în cadrul licitațiilor naționale de imobile.

(5) Modalitatea de valorificare în numerar se stabilește prin normele de aplicare a prezentei legi.“;

- Art. 32:"(1) Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 90 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluționării cererii sale.

(2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptățită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entității învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situația în care persoana care se consideră îndreptățită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituții.

(3) Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) și va fi însoțită de dovada demersurilor întreprinse.

(4) Instituțiile deținătoare au obligația de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate.“;

- Art. 33:"(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).“;

- Art. 34:"(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și se comunică, la cerere, persoanelor îndreptățite.“;

- Art. 35:"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.“.

21. În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate normele constituționale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 16 - Egalitatea în drepturi ale art. 21 alin. (1), (2) și (3) privind accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și ale art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

(1) Admisibilitatea excepției de neconstituționalitate

22. Litigiile în cadrul cărora a fost invocată excepția de neconstituționalitate au ca obiect soluționarea unor acțiuni de chemare în judecată întemeiate pe Legea nr. 10/2001, prin care autorii excepției de neconstituționalitate solicită instanței judecătorești să soluționeze pe fond notificările adresate entității deținătoare a imobilelor preluate abuziv, ca urmare a refuzului nejustificat al acesteia de a le soluționa în termenul legal, și să dispună măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele preluate abuziv în perioada 1945-1989, imobile imposibil de restituit în natură.

23. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua, Curtea reține că acestea sunt criticate prin raportare la termenele și procedura prevăzute la art. 33,art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013.

24. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33 din legea examinată, Curtea constată că aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, în temeiul prevederilor art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, din interpretarea coroborată a cărora rezultă că este inadmisibilă o excepție de neconstituționalitate al cărei obiect îl constituie prevederi constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Astfel, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, încă nepublicată la data pronunțării prezentei decizii, Curtea, constatând, pentru argumentele acolo arătate, că aceste prevederi încalcă atât principiul neretroactivității legii, cât și dreptul de acces liber la justiție, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.

25. Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, în procesul de aplicare și interpretare a legislației incidente în speța dedusă soluționării, instanța de judecată urmează să respecte deciziile Curții Constituționale, atât sub aspectul dispozitivului, cât și sub cel al considerentelor pe care acestea se sprijină. Prin urmare, Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014 urmează să își producă efectele juridice pentru viitor, de la momentul publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, inclusiv în cauza pendinte în cadrul căreia s-a ridicat prezenta excepție de neconstituționalitate, având în vedere că prin această decizie a fost stabilită în mod definitiv și general obligatoriu modalitatea de interpretare constituțională a textului ce constituie obiectul excepției.

26. Dată fiind identitatea dintre criticile cu privire la dispozițiile art. 4 teza a doua raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013, formulate în prezenta cauză, și motivele pentru care Curtea a pronunțat, la o dată ulterioară însă sesizării cu prezenta excepție, o decizie de admitere, sub rezervă de interpretare, rezultă că soluția ce se justifică, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, conform cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“, dar și jurisprudenței sale în materie, este cea de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013.

27. Deși în cauza de față Curtea va pronunța o soluție procedurală de respingere ca devenită inadmisibilă a excepției, se impune precizarea că, în temeiul deciziei de admitere mai sus menționate, prezenta decizie poate constitui de asemenea motiv de revizuire, dacă litigiul a fost definitiv soluționat în timp ce excepția de neconstituționalitate se afla, spre soluționare, pe rolul Curții Constituționale, deoarece aceasta a fost ridicată anterior publicării Deciziei nr. 88 din 27 februarie 2014 în Monitorul Oficial al României, Partea I. În consecință, soluția procedurală în cauza de față nu împiedică ci, din contră, dă posibilitatea valorificării deciziei de admitere menționate în condițiile arătate.

28. În ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 și ale art. 32 din Legea nr. 165/2013, invocate de autorii excepției ce constituie obiectul Dosarului nr. 662D/2013, Curtea constată că urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. Aceasta deoarece pe de o parte, la dosar nu a fost depusă o motivare scrisă care să expliciteze pretinsa neconstituționalitate a acestor texte, iar din cuprinsul încheierii de sesizare nu se poate deduce raportul lor de contrarietate față de prevederile art. 15,art. 16,art. 21 alin. (1)-(3) și ale art. 53 din Constituție, invocate. Pe de altă parte, Curtea reține că aceste texte nu sunt incidente în cauza în care a fost ridicată excepția, deci nu îndeplinesc cerința legăturii cu soluționarea cauzei prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, obiectul lor de reglementare fiind modalitatea în care se realizează compensarea prin puncte după emiterea deciziei de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (art. 31), respectiv instituirea unui termen de decădere în procedura administrativă, de 90 de zile (potrivit redactării de la momentul invocării excepției), în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege (art. 32).

29. În ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 și ale art. 35 din Legea nr. 165/2013, Curtea constată că și aceasta urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deoarece textele legale pretins neconstituționale nu au incidență în soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost invocată excepția. Astfel, dispozițiile art. 34 se referă la termenele în care vor fi soluționate dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și cele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, iar art. 35 reglementează procedura și termenele aplicabile în situația în care decizia emisă în condițiile art. 33 și 34 din lege este atacată de persoana îndreptățită. Or, cauzele în care a fost invocată excepția au ca obiect soluționarea pe fond a notificărilor transmise entităților învestite de lege, formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, ceea ce înseamnă, pe de o parte, că au depășit această etapă administrativă dar și că, pe de altă parte, nu au atins încă etapa administrativă următoare, cea desfășurată în fața Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, devenită Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. Prin urmare, dispozițiile art. 34 și ale art. 35 - criticate - nu sunt aplicabile în cauză.

30. Având în vedere că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33, precum și ale art. 31, 32, 34 și 35 din Legea nr. 165/2013 nu îndeplinesc condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel cum s-a arătat mai sus, rezultă că instanța de contencios va examina pe fond doar excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 din legea menționată.

(2) Analiza pe fond a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 165/2013

31. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 165/2013, criticate în mod distinct și prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) și (2) și ale art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție, Curtea constată că este neîntemeiată.

32. Critici de neconstituționalitate asemănătoare au fost analizate, parțial, de Curtea Constituțională cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 95 din 27 februarie 2014^**), nepublicată încă la data pronunțării prezentei decizii. În legătură cu pretinsa discriminare pe care o generează dispozițiile art. 33 din lege prin instituirea unor termene diferite de soluționare, de către entitățile învestite de lege, a cererilor sau notificărilor întemeiate pe Legea nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, și de emitere a deciziei de admitere sau de respingere a acestora, Curtea, observând întinderea diferită a acestor termene (de 12 luni, 24 de luni, respectiv de 36 de luni), a admis existența unui tratament diferit, însă, analizând dacă această situație se circumscrie unei justificări obiective și rezonabile, dar și unui raport de proporționalitate între măsura legislativă și situația care a deterrriinat-o, a constatat că termenele introduse prin textul legal criticat au ca scop eficientizarea procedurilor administrative și, în final, respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, reprezentând în același timp un scop legitim, fiind termene pe care legiuitorul și le-a asumat și trebuie să le respecte, fără a interveni pentru amânarea aplicării lor, pentru că, în acest fel, s-ar goli de conținut dreptul consacrat de norma criticată și s-ar anula însuși scopul legii. În concluzie, Curtea a statuat, prin decizia amintită, că tratamentul juridic diferențiat instituit de textul de lege criticat are o justificare obiectivă și rezonabilă și nu se constituie într-o încălcare a dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetățenilor.

33. Pentru identitate de rațiune, Curtea constată că cele reținute prin decizia amintită își mențin valabilitatea și în această cauză, sub aspectul criticilor de neconstituționalitate referitoare la încălcarea, prin art. 33 din Legea nr. 165/2013, a prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, privind principiul egalității și interzicerea discriminării.

34. Curtea constată ca fiind neîntemeiate și criticile de neconstituționalitate referitoare la încălcarea, prin art. 33 din Legea nr. 165/2013, a accesului liber la justiție, drept fundamental garantat de art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție. Aceasta deoarece textul legal menționat nu împiedică exercitarea liberului acces la justiție, ci doar îl condiționează de respectarea unor termene înăuntrul cărora entitățile prevăzute de lege au obligația soluționării cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în sensul emiterii unei decizii de admitere sau de respingere a acestora. Potrivit art. 35 alin. (1) și (2) din lege, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești fie împotriva deciziei emise de entitatea prevăzută de lege (în termen de 30 de zile de la data comunicării), fie împotriva refuzului nejustificat al soluționării cererii de către aceeași entitate (în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor). De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, ocrotite în egală măsură (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 201 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, sau Decizia nr. 754 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 23 octombrie 2012).

35. Cu privire la pretinsa nerespectare a dispozițiilor art. 53 din Constituție, referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, Curtea constată că aceste norme nu au incidență în cauză, de vreme ce nu s-a reținut încălcarea art. 16 sau a art. 21 din Legea fundamentală, invocate în motivarea excepției de neconstituționalitate.