Decizia CCR nr. 404 din 28.05.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 253 alin. 2 din C. pr. civ. din 1865

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 253 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Mihai Marchidann în Dosarul nr. 26.399/3/2010 (nr. în format vechi 5.226/2014) al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.250D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei autorul excepției de neconstituționalitate a depus note prin care își precizează excepția de neconstituționalitate, iar

partea Intrasoft Internațional - S.A. Luxemburg a depus note scrise prin care solicită respingerea acesteia.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând precedentul constituțional, respectiv Decizia nr. 311 din 15 noiembrie 2001, Decizia nr. 124 din 16 februarie 2006 sau Decizia nr. 1.276 din 29 septembrie 2011.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 7 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 26.399/3/2010* (număr în format vechi 5.226/2014), Curtea de Apel București - Secția a Vii-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 253 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Mihai Marchidann într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei sentințe civile a Tribunalului București prin care a fost admisă excepția perimării.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prin dispoziția legală criticată se încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece "anulează posibilitatea de a avea dreptul la judecare în lipsă, întrucât partea lipsă nu poate lua la cunoștință de pronunțarea oficială a unei cauze". Justițiabilul care are un interes nu poate declara recurs, deoarece nu і se comunică în scris motivele prin care і se încalcă un drept. Reclamantul nu poate depune motivele de recurs în termenul legal câtă vreme nu are la dispoziție redactarea și motivarea hotărârii, fiindu-i astfel încălcat accesul la cele două grade de jurisdicție.

7. Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Stabilirea începerii curgerii unui termen procedural de la o anumită dată nu reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare și nici a principiului nediscriminării, consacrat în Constituție prin art. 6 privind dreptul la identitate, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 32 privind dreptul la învățătură și art. 120 privind principiile de bază pe care se întemeiază administrația publică locală.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

9. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege, iar, potrivit art. 129 din Legea fundamentală, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește și că este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. Se mai menționează jurisprudența Curții, respectiv Decizia nr. 311 din 15 noiembrie 2001, Decizia nr. 124 din 16 februarie 2006, Decizia nr. 1.606 din 26 noiembrie 2009 sau Decizia nr. 351 din 25 martie 2010.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curții Constituționale, îl reprezintă dispozițiile art. 253 din Codul de procedură civilă din 1865. În realitate, având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea va reține ca obiect al acesteia dispozițiile art. 253 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, text de lege care are următorul cuprins: "Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului in termen de 5 zile de la pronunțare."

13. Dispozițiile legale criticate au fost abrogate prin art. 83 lit. a) din titlul V din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dar și dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, potrivit cărora "dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale criticate din Codul de procedură civilă din 1865.

14. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și art. 24 privind dreptul la apărare.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispoziția legală criticată reglementează existența unei căi de atac care poate fi formulată împotriva hotărârii care constată perimarea, precum și condițiile folosirii acesteia, respectiv în termen de 5 zile de la pronunțarea acestei hotărâri.

16. Dispozițiile art. 253 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 au mai format obiectul controlului de constituționalitate, Curtea reținând, de exemplu, prin Decizia nr. 1.454 din 3 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 11 ianuarie 2012, referitor la sancțiunea procedurală a perimării, că aceasta este determinată de necesitatea de a se curma starea de incertitudine creată asupra unor raporturi juridice deduse judecății prin cererea de chemare în judecată lăsată în nelucrare timp de un an, din vina părții. Perimarea și, implicit, consecințele ei, prevăzute de art. 254 din Codul de procedură civilă, ar fi putut fi evitate dacă părțile s-ar fi interesat în perioada de un an de la data suspendării cauzei de stadiul în care se află judecata. Prin reglementarea instituției perimării, ca sancțiune procedurală aplicabilă titularului unei cereri de chemare în judecată care a lăsat-o în nelucrare din vina sa, nu este încălcat liberul acces la justiție, ci acesta este supus condiției respectării unor exigențe legale, determinate tocmai de necesitatea asigurării unui proces echitabil.

17. În jurisprudența sa, de exemplu prin Decizia nr. 236 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 20 noiembrie 2001, Curtea a statuat în mod constant că accesul liber la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări. Este de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție care rezultă din dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora "Competența [...] și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", și ale art. 129, potrivit cărora "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a tuturor celor interesați de a utiliza aceste proceduri în formele și în modalitățile instituite de lege, nicio lege neputând exclude de la exercițiul drepturilor procesuale astfel instituite vreo categorie sau vreun grup social.

18. Totodată, prin Decizia nr. 311 din 15 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 17 ianuarie 2002, Curtea a statuat că dispozițiile art. 253 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 nu contravin art. 21 și 24 din Constituție, arătând că părțile sunt încunoștințate din timp despre judecată și, prin urmare, au posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare. Totodată Curtea a constatat că niciun text constituțional nu prevede obligativitatea curgerii termenului de exercitare a unei căi de atac de la data comunicării hotărârii judecătorești.

19. Curtea a mai reținut că dispoziția legală criticată este în concordanță și cu dispozițiile art. 6 privind dreptul oricărei persoane la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece niciun text al Convenției nu prevede că termenul de exercitare a unei căi de atac curge de la comunicarea hotărârii judecătorești, dimpotrivă, fiind recunoscut dreptul statelor semnatare ale convenției de a-și stabili propriile căi de atac.

20. Astfel, Curtea reține că stabilirea de către legiuitor a începerii curgerii unui termen procedural de la o anumită dată nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor constituționale privind dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare și nici a principiului nediscriminării.

21. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

22. Cu privire la invocarea încălcării dreptului la dublul grad de jurisdicție prin aceea că nu poate formula recurs în termenul legal deoarece nu are la dispoziție redactarea și motivarea hotărârii, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată pentru cele arătate mai sus, precum și pentru motivul că, potrivit art. 252 din Codul de procedură civilă din 1865, perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate, iar părțile vor fi citate de urgență, în acest fel părțile având posibilitatea prezentării la termenul de judecată și participarea la dezbateri, prin urmare și la pronunțarea hotărârii în ședință publică. Așadar, părțile pot cunoaște hotărârile judecătorești pronunțate și pot acționa în consecință, exercitându-și fără nicio îngrădire drepturile procesuale prevăzute de lege (a se vedea în acest sens, mutatis mutandis, Decizia nr. 266 din 22 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 18 mai 2011).