Decizia CCR nr. 246 din 29.04.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 7 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 85/1992 - vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor...

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, excepție ridicată de Societatea Comercială "Emfor Montaj“ - S.A. din București în Dosarul nr. 7.817/197/2011 al Judecătoriei Brașov și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 894D/2013.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, consilier juridic Bogdan Constantin Iordache, cu împuternicire depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 895D/2013, nr. 896D/2013, nr. 897D/2013, nr. 898D/2013, nr. 899D/2013 și nr. 900D/2013, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, excepție ridicată de aceeași autoare a excepției de neconstituționalitate în dosarele nr. 7.818/197/2011, nr. 7.819/197/2011, nr. 7.820/197/2011, nr. 7.821/197/2011, nr. 7.822/197/2011 și nr. 13.914/197/2010 ale Judecătoriei Brașov.

4. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, consilier juridic Bogdan Constantin Iordache, cu împuternicire depusă la dosar, precum și partea Gheorghe Gotu, în Dosarul nr. 895D/2013 și Nicolae Ciubotaru, în Dosarul nr. 900D/2013. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Având în vedere excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele anterior menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 895D/2013, nr. 896D/2013, nr. 897D/2013, nr. 898D/2013, nr. 899D/2013 și nr. 900D/2013 la Dosarul nr. 894D/2013.

6. Reprezentantul autoarei excepției de neconstituționalitate, precum și părțile prezente nu se opun măsurii conexării.

7. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării.

8. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 895D/2013, nr. 896D/2013, nr. 897D/2013, nr. 898D/2013, nr. 899D/2013 și nr. 900D/2013 la Dosarul nr. 894D/2013, care este primul înregistrat.

9. Având cuvântul, reprezentantul autoarei excepției solicită admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. 1 și 4 din Legea nr. 85/1992, în considerarea faptului că societatea comercială pe care o reprezintă este una cu capital integral privat, care nu a fost înființată prin reorganizarea fostelor unități economice sau bugetare de stat, și nici nu a dobândit, prin privatizare, proprietatea asupra unor imobile edificate anterior anului 1989. În aceste condiții, arată că Legea nr. 85/1992 nu ar trebui să fie aplicabilă unor societăți comerciale înființate în temeiul prevederilor Legii societăților nr. 31/1990, în caz contrar fiind încălcate dispozițiile art. 1 - Protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora "(_) Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. (_)“. Arată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, despăgubirea în caz de privare de proprietate poate să nu fie totală, totuși, în prezenta cauză, obligarea unei societăți comerciale cu capital integral privat la vânzarea unor locuințe pe care le deține în proprietate, la un preț cu mult inferior valorii de piață, reprezintă o veritabilă încălcare a dreptului de proprietate. Se mai susține că textele de lege criticate contravin și principiului securității raporturilor juridice, deoarece Legea nr. 85/1992 nu cuprinde nicio condiție pe care titularii dreptului de proprietate trebuie să o îndeplinească, iar aplicarea, de către instanțele de judecată, a actului normativ criticat, astfel cum a fost interpretat prin deciziile în interesul legii pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și prin deciziile Curții Constituționale, nu echivalează cu respectarea principiului constituțional potrivit căruia judecătorii se supun numai legii. Se mai arată că situația autoarei excepției de neconstituționalitate este mai împovărătoare decât cea a statului care poate vinde locuințe în temeiul Legii locuinței nr. 114/1996. Se mai arată că dispozițiile Legii nr. 85/1992 sunt deficitare, deoarece nu prevăd numărul de locuințe care se pot vinde persoanei îndreptățite. În concluzie, arată că sarcina pe care statul o impune persoanelor juridice cu capital privat este excesivă și lipsită de o indemnizație corespunzătoare. Invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie, spre exemplu deciziile nr. 70 din 27 februarie 2001 și nr. 570 din 29 aprilie 2010. Depune concluzii scrise.

10. Partea Gheorghe Gotu solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, arătând că are o vechime în muncă considerabilă la societatea care a edificat imobilul în cauză, înaintea anului 1989. Depune un certificat de încadrare în grad de handicap.

11. Partea Nicolae Ciubotaru învederează anumite aspecte ce privesc fondul cauzei deduse soluționării instanței de judecată.

12. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că în prezenta cauză nu se impune o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale. Arată că obligația de vânzare instituită prin textele de lege criticate este obligație in rem, în considerarea bunului supus vânzării, iar nu în considerarea persoanei. Se mai arată că aspectele relevate de către autoarea excepției de neconstituționalitate se referă la aplicarea actului normativ criticat de către instanțele de judecată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

13. Prin încheierile din 27 septembrie 2013, pronunțate în dosarele nr. 7.817/197/2011, nr. 7.818/197/2011, nr. 7.819/197/2011, nr. 7.820/197/2011, nr. 7.821/197/2011, nr. 7.822/197/2011 și nr. 13.914/197/2010, Judecătoria Brașov a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, excepție ridicată de Societatea Comercială "Emfor Montaj“ - S.A. din București în cauze având ca obiect soluționarea unei acțiuni privind obligarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a unui imobil cu destinația de locuință, în temeiul Legii nr. 85/1992.

14. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că instituirea obligativității vânzării locuințelor construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a actului normativ criticat, la un preț "derizoriu“, care nu ține seama de prețul de piață al imobilelor contravine dispozițiilor cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la protecția proprietății. Din acest punct de vedere se arată că societatea comercială obligată să vândă aceste locuințe suportă, în acord cu cele statuate prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, o sarcină excesivă și disproporționată, de natură a genera încălcarea dreptului său de proprietate. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederea legală criticată încalcă principiul securității raporturilor juridice, deoarece "nu conferă criterii clare în ceea ce privește modalitatea de obținere a acestor imobile“. Mai mult, vânzarea locuințelor în cauză, în condițiile instituite prin textul de lege criticat, afectează în mod negativ activitatea economică desfășurată de societatea comercială, ceea ce este de natură să contravină principiului constituțional al libertății economice.

15. Judecătoria Brașov își exprimă opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, în temeiul textului de lege criticat, imobilele în cauză se vor înstrăina în schimbul unui preț, calculat în funcție de creșterea salariului minim brut pe țară, la data cumpărării, față de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992. Dată fiind prevalența interesului public față de cel privat, prevalentă pe deplin permisă atât de normele constituționale, cât și de cele convenționale, restrângerea dreptului de proprietate și chiar privarea de acest drept sunt în conformitate cu dispozițiile art. 1 cuprins în Primul Protocol adițional la Convenție, cu condiția ca privarea sau restrângerea să urmărească o cauză de utilitate publică și să respecte condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Or, textul de lege criticat are în vedere satisfacerea unui interes general, respectând principiul echității, cu atât mai mult cu cât bunurile imobile vizate au fost construite din fonduri publice, fiind astfel firesc ca ele să folosească satisfacerii unei nevoi publice, anume aceea a procurării de locuințe la prețuri accesibile pentru beneficiarii vizați de actul normativ criticat.

16. Din perspectiva textului convențional invocat, dreptul de proprietate nu este un drept absolut, putând fi supus unor limitări, Convenția recunoscând dreptul statelor de a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că trebuie respectat modul în care statul membru concepe imperativele de utilitate publică, fiind recunoscută marja largă de apreciere de care dispun autoritățile naționale în adoptarea unor politici sociale, excepție făcând doar situația în care aprecierea acestora se dovedește a fi complet lipsită de orice bază rezonabilă.

17. În acest context se arată că obligația de a vinde, instituită prin textul de lege criticat, nu este de natură să aducă atingere protecției instituite prin art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, întrucât conferă posibilitatea chiriașilor de a cumpăra locuințele chiar în considerarea contribuției lor la edificarea acestora. Mai mult, prețul social la care proprietarul este obligat să le vândă nu poate fi considerat ca instituind pentru proprietar o sarcina exorbitantă, dat fiind faptul că dispozițiile convenționale invocate nu pot fi interpretate ca instituind un drept la o compensare integrală, în cazul privării de bun, iar obiectivele legitime ce țin de necesitatea asigurării unei protecții sociale a chiriașilor pot fi considerate ca elemente ce militează pentru o rambursare inferioară valorii de piață a bunului. În consecință, potrivit opiniei instanței de judecată exprimată în cauză, dispozițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale Legii nr. 85/1992, republicată, reprezintă măsuri legislative de reglementare a folosinței bunurilor, în acord cu interesul general impus de circumstanțele social-economice care determină protejarea persoanelor ce nu au în proprietate locuințe și nici nu pot accede la acestea în condițiile pieței libere.

18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

19. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

20. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

21. Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierilor de sesizare, îl constituie prevederile art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998, cu modificările și completările ulterioare. Analizând motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea va reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile art. 7 alin. 1 și 4 din Legea nr. 85/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: "Locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi.

(_)

Evaluarea și vânzarea locuințelor prevăzute la alin. 1 și 2 și la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienții de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un preț indexat în funcție de creșterea salariului minim brut pe țară la data cumpărării, față de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.“

22. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept, art. 11 - Dreptul internațional și dreptul intern,art. 45 - Libertatea economică. De asemenea, sunt invocate dispozițiile și art. 1 - Protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

23. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că vânzarea către chiriași a locuințelor construite din fondurile statului sau din fondurile unităților economice sau bugetare de stat a făcut obiectul mai multor reglementări legale. Astfel, Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 8 februarie 1990, potrivit căruia locuințele construite din fondurile statului se vând cetățenilor români cu domiciliul în țară, cu achitarea integrală a prețului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare sau prin acordarea unui împrumut de către Casa de Economii și Consemnațiuni, fără restricții privind deținerea în proprietate a unei a doua locuințe, a fost modificat și completat de Legea nr. 85/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Legea nr. 85/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a abrogat art. 4 din Decretul-lege nr. 61/1990 (ce interzicea revânzarea locuințelor cumpărate în condițiile acelui act normativ) și a extins reglementarea vânzării și la alte spații decât cele cu destinația de locuință, construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat. De asemenea, Legea nr. 76/1994 pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 29 iulie 1994, a extins sfera vânzării și la locuințele care, înainte de 6 august 1945, au aparținut instituțiilor de stat, regiilor autonome și societăților cu capital de stat care și-au încetat existența după această dată sau, după caz, au devenit, prin reorganizare, unități economice sau bugetare de stat. În toate aceste cazuri, prețul de vânzare al locuințelor a fost reglementat prin lege, fiind stabilit, așa cum s-a statuat în jurisprudența Curții Constituționale, într-un cuantum care să permită chiriașilor să își poată exercita efectiv dreptul la cumpărarea locuințelor. (A se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 270 din 22 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 879 din 6 decembrie 2002).

24. Ulterior, prin Legea nr. 244/2011 pentru modificarea art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 14 decembrie 2011, legiuitorul a renunțat să mai acorde beneficiul vânzării acestor locuințe la un preț stabilit prin lege, instituind un mod de calcul al valorii de vânzare a acestor locuințe prin raportare la prețul pieței, stabilit de la caz la caz de către un expert autorizat, cu consecința creșterii semnificative a prețului de vânzare. Potrivit dispozițiilor tranzitorii cuprinse în art. II din acest ultim act normativ, locuințele pentru care procedurile de vânzare au început sub imperiul Legii nr. 85/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se vând la prețul stabilit potrivit Decretului-lege nr. 61/1990.

25. În prezenta cauză, dat fiind faptul că cererea de chemare în judecată privind obligarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a unui imobil cu destinația de locuință, în temeiul Legii nr. 85/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost introdusă în luna martie 2011, deci înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 244/2011, în cauză sunt în continuare aplicabile dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în acord cu principiul de drept tempus regit actum.

26. Autorii excepției de neconstituționalitate critică această soluție legislativă, arătând, în esență, că obligativitatea vânzării locuințelor construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a actului normativ criticat, fără a ține seama de prețul de piață al imobilelor, generează încălcarea dreptului de proprietate al societății comerciale asupra unui bun din patrimoniul său, constituind, în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, o sarcină excesivă și disproporționată. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederea legală criticată încalcă principiul securității raporturilor juridice, deoarece "nu conferă criterii clare în ceea ce privește modalitatea de obținere a acestor imobile“. Mai mult, vânzarea locuințelor în cauză, în condițiile instituite prin textul de lege criticat, afectează în mod negativ activitatea economică desfășurată de societatea comercială, ceea ce este de natură să contravină principiului constituțional al libertății economice.

27. Analizând aceste susțineri, Curtea, în acord cu jurisprudența sa constantă, reține că prevederile legale criticate consacră o normă de justiție socială, întrucât dă posibilitatea chiriașilor să cumpere locuințele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 278 din 1 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 6 august 2003, Decizia nr. 223 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 14 iunie 2004, Decizia nr. 651 din 28 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 27 mai 2009, sau Decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 23 martie 2012). Astfel, prin deciziile menționate, Curtea a reținut că, deși în proprietatea societăților comerciale sau a regiilor autonome au intrat și locuințele construite din fondurile proprii în condițiile contractului de privatizare, legiferarea, ulterior adoptării Constituției, a posibilității ca fiecare chiriaș al unei asemenea locuințe să devină proprietar nu poate fi privită decât ca o limitare legală a dreptului de proprietate al persoanelor juridice respective, limitare care este conformă dispozițiilor art. 44 din Constituție și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.

28. Obligația de vânzare către chiriași, prevăzută de dispozițiile Legii nr. 85/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este o obligație in rem, instituită în considerarea obiectului (locuința construită din fondurile unității economice sau bugetare), iar nu o obligație in personam, reglementată în considerarea subiectului, societatea comercială în al cărui patrimoniu a intrat locuința respectivă. În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3 din 18 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 3 aprilie 2013, referitoare la soluționarea unui recurs în interesul legii, statuând că nu pot fi reținute ca impedimente la vânzare nici schimbarea structurii capitalului social al fostelor unități economice sau bugetare de stat din ale căror fonduri s-au construit locuințele respective anterior intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și nici obiectul de activitate al societăților comerciale astfel constituite.

29. Distinct de cele reținute prin jurisprudența anterior citată, în prezenta cauză, Curtea mai reține că textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, având în vedere că, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, textul convențional amintit nu garantează în toate situațiile o compensație integrală pentru lipsirea de proprietate, iar obiective legitime, de utilitate publică, precum cele ce urmăresc măsuri de reformă economică sau justiție socială, pot milita pentru o rambursare inferioară valorii de piață a bunului (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 54). De asemenea, statele-părți la Convenție dispun de o largă marjă de apreciere în ceea ce privește măsurile generale de strategie economică sau socială (a se vedea, în acest sens, hotărârile din 15 octombrie 2013, pronunțate în cauzele Natale și alții împotriva Italiei și Casacchia și alții împotriva Italiei, paragrafele 47 și, respectiv, 56.) Astfel, opțiunea legiuitorului de a reglementa vânzarea locuințelor construite din fondurile statului, către chiriași, prin norme cu caracter social, obligație legală ce subzistă și în cazul privatizării unităților economice din ale căror fonduri a fost construită locuința ce face obiectul vânzării, răspunde exigențelor convenționale, precum și celor instituite prin jurisprudența instanței de contencios european al drepturilor omului.

30. Mai mult, așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3 din 18 februarie 2013, anterior citată, soluția legislativă criticată, ce privește obligarea unei persoane juridice să vândă un bun din patrimoniul său, respectă imperativele statuate prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv este prevăzută prin lege și urmărește un scop legitim, constând în oferirea posibilității chiriașilor de a cumpăra locuințele, în considerarea contribuției lor la edificarea acestora, precum și a stării materiale a acestora.

31. Pentru aceleași considerente, în cauză nu poate fi reținută nici încălcarea dispozițiilor art. 45 din Constituție, referitor la principiul constituțional al libertății economice. Mai mult, așa cum s-a reținut în jurisprudența Curții Constituționale, principiul libertății economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiționat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum și asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 19 aprilie 2011).

32. În motivarea excepției de neconstituționalitate se mai susține că prevederea legală criticată încalcă principiul securității raporturilor juridice, deoarece "nu conferă criterii clare în ceea ce privește modalitatea de obținere a acestor imobile“ de către persoanele îndreptățite la cumpărarea acestor locuințe, respectiv titularii contractelor de închiriere. Analizând aceste susțineri, Curtea reține că acestea nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate, ci se referă la aspecte ce țin de interpretarea și aplicarea textelor de lege incidente situației juridice deduse controlului instanței de judecată învestite cu soluționarea unei cereri privind obligarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a unui imobil cu destinația de locuință, în temeiul Legii nr. 85/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

33. Astfel, instanța de judecată are deplina competență să aprecieze, în concret, în ce măsură persoana care solicită cumpărarea acestor locuințe poate beneficia de prevederile actului normativ criticat, în condițiile în care mai deține o locuință în proprietate sau în cazul în care solicită cumpărarea a două sau multe dintre aceste bunuri imobile.