Ordinul Guvernului României nr. 340/2014 - stabilirea unor derogări de la prevederile Ordinului ministrului delegat pt. proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine nr. 290/2013 pt. aprobarea unor tarife aplicate de...

GUVERNUL ROMÂNIEI DEPARTAMENTUL PENTRU PROIECTE DE INFRASTRUCTURĂ, INVESTIȚII STRĂINE, PARTENERIAT PUBLIC-PRIVAT ȘI PROMOVAREA EXPORTURILOR

ORDINNr. 340/2014

privind stabilirea unor derogări de la prevederile Ordinului ministrului delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine nr. 290/2013 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.

Monitorul Oficial nr. 499 din 04.07.2014

În temeiul prevederilor art. 21 alin. (1), ale art. 41 alin. (13), ale art. 411alin. (1), ale art. 47 alin. (4), (6) și (8) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 11alin. (4) și aie art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 5 alin. (4), art. 3 alin. (1) pct. I lit. j) din Hotărârea Guvernului nr. 7/2013 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru proiecte de infrastructură și investiții străine, cu modificările și completările ulterioare,

secretarul de stat care conduce Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiții Străine, Parteneriat Public-Privat și Promovarea Exporturilor emite următorul ordin:

Art. 1

Prin derogare de la prevederile Ordinului ministrului delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine nr. 290/2013 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 484 din 2 august 2013, cu modificările și completările ulterioare, încasarea tarifelor de trecere pentru utilizarea podului peste Dunăre de la Fetești-Cernavodă se sistează de la data intrării în vigoare a prezentului ordin și până la data de 31 august 2014, după cum urmează:

• pe sensul București-Constanța:

- în zilele de vineri, în intervalul orar 18,00-24,00;

- în zilele de sâmbătă, în intervalul orar 06,00-12,00;

• pe sensul Constanta-București:

- în zilele de duminică, în intervalul orar 16,00-24,00.

Art. 2

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiții Străine, Parteneriat Public-Privat și Promovarea Exporturilor,

Alexandru Năstase,

secretar de stat

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul Guvernului României nr. 340/2014 - stabilirea unor derogări de la prevederile Ordinului ministrului delegat pt. proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine nr. 290/2013 pt. aprobarea unor tarife aplicate de...