Decizia CCR nr. 287 din 28.04.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. 1 teza întâi şi alin. 2 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 raportate la cele ale art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Cristian-Virgil Scorobețiu și Elena-Maria Scorobețiu în Dosarul nr. 3.699/62/2013 al Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 745D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă că, la dosar, părțile Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor au depus note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, și menținerea jurisprudenței Curții Constituționale, respectiv soluția și considerentele care au stat la baza deciziilor nr. 566 din 16 octombrie 2014 și nr. 595 din 21 octombrie 2014, apreciind că nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 4 iulie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 3.699/62/2013, Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 raportate la cele ale art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepția a fost invocată de Cristian-Virgil Scorobețiu și Elena-Maria Scorobețiu, prin mandatar, într-o cauză având ca obiect obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și a statului român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la emiterea titlului de plată pentru întreaga sumă cuprinsă în titlul de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în anul 2009, potrivit art. 3 lit. h) din titlul VII din Legea nr. 247/2005. Autorii au introdus cererea de chemare în judecată prin care au solicitat obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și a statului român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de plată înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii arată, în esență, că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 potrivit cărora prevederile acesteia sunt incidente în cauzele în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, aduc atingere art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii din Constituție, deoarece legea nouă desființează sau modifică situații juridice anterioare existente datorită actelor normative care au fost în vigoare. Prevederile legale criticate aduc atingere dispozițiilor art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi din Legea fundamentală, deoarece unii dintre beneficiarii dreptului la despăgubire au încasat deja sumele de bani stabilite cu titlu de despăgubire într-un termen rezonabil, pe când alte categorii de beneficiari vor încasa sumele cuvenite eșalonat pe o perioadă de cinci ani, astfel cum prevede art. 41 din Legea nr. 165/2013. Eșalonarea tranșelor pe o perioadă de cinci ani nu este justificată de lipsa disponibilităților bănești pentru a executa o hotărâre judecătorească sau o decizie administrativă în care s-a constatat deja cuantumul unei despăgubiri, în acest sens fiind Hotărârea din 15 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Burdov împotriva Rusiei de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Printre măsurile de combatere a crizei economice, Guvernul nu a inclus reducerea cheltuielilor la bugetul de stat, cu stabilirea cuantumului despăgubirilor de minimum 5.000 de lei pe o perioadă de 5 ani, astfel cum prevede textul de lege criticat. Este încălcat, de asemenea, dreptul la soluționare a cererilor într-un termen rezonabil, prevăzut de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, datorită comportamentului discreționar al instituțiilor abilitate. În acest sens este invocată Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Brumărescu împotriva României. În cazul autorilor excepției întârzierea la plata primei tranșe este de trei ani, iar, în total, până la realizarea creanței, de opt ani, ceea ce face ca dreptul autorilor să devină unul iluzoriu. Asupra unei situații similare s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013 prin care s-a constatat neconstituționalitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006. Referitor la încălcarea dreptului de proprietate privată al persoanelor ce sunt titulare ale unui drept de creanță, ce constituie un "bun" în accepțiunea art. 1 paragraful 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, autorii apreciază că o plată condiționată de existența disponibilităților financiare este neconformă jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv celor reținute prin hotărârile din 1 decembrie 2005 și 9 decembrie 2008, pronunțate în cauzele Societatea Comercială "Mașinexportimport Industrial Group"- S A. împotriva României și Viașu împotriva României.

7. Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că mecanismul eșalonării plății, ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătorești, poate fi considerat în concordanță cu principiile consacrate în jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului dacă sunt respectate anumite condiții, respectiv: tranșe de efectuare a plăților intermediare precis determinate și un termen rezonabil de executare integrală și acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate, termenul de 5 ani fiind unul rezonabil pentru executarea titlurilor de despăgubire eliberate în temeiul Legii nr. 165/2013.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 4 raportat la art. 41 din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale, făcând referire la punctul de vedere transmis în Dosarul nr. 350D/2014 în care s-a pronunțat Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014. Cu acel prilej s-a arătat că textele de lege criticate se aplică numai pentru viitor și nu instituie un tratament diferit pentru persoane aflate în aceeași situație juridică și nu contravin dispozițiilor art. 44 din Constituție, deoarece stabilirea conținutului și a limitelor dreptului de proprietate este de competența exclusivă a legiuitorului, care reglementează, totodată, cadrul juridic al exercitării acestui drept.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost formulat de autori și reținut de instanța de judecată în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. În realitate, din observarea circumstanțelor cauzei și a criticilor formulate punctual de autori, obiectul excepției îl constituie prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1) teza întâi și alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, care au următorul conținut:

- Art. 4 teza a doua: "Dispozițiile prezentei legi se aplică [...] cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor[...], la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 41: "(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi [...] se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

(2) Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 5.000 lei."

13. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) și (2) referitor la dreptul de proprietate, precum și celor ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și celor ale art. 1 paragraful 1 referitoare la dreptul de proprietate din Protocolul adițional la Convenție.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorii excepției de neconstituționalitate sunt titularii unui drept de despăgubire, drept născut sub imperiul Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, prin emiterea titlului de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, drept care însă nu a fost valorificat până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, întrucât nu s-a eliberat titlul de plată. După intrarea în vigoare a acestui din urmă act normativ, procedura de emitere a titlului de plată este reglementată prin dispozițiile legale criticate, care prevăd că acesta se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în conformitate cu graficul de eșalonare stabilit în art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

15. Referitor la critica privind încălcarea, prin textele de lege criticate, a dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, Curtea constată că prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României (paragraful 232 și paragraful 235), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a prevăzut obligația statului român de a implementa proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, precum și de a adopta reguli de procedură clare și simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. Or, textele de lege criticate reprezintă modalitatea prin care legiuitorul a înțeles să transpună, în legislația națională, pentru viitor, exigențele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, așa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013, astfel încât nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală. Recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate nu pot avea caracter retroactiv. Ipoteza avută în vedere de legiuitor este aceea a unei obligații neexecutate, deci a unei situații juridice în curs, față de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Or, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 566 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 15 ianuarie 2015, și Decizia nr. 764 din 18 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 9 martie 2015).

16. În ceea ce privește critica privind încălcarea art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi din Legea fundamentală, Curtea reține că, în temeiul principiului de drept tempus regit actum, modalitatea de acordare a despăgubirilor trebuie să se supună regulilor în vigoare la data emiterii deciziei administrative, în speță titlul de plată, care, potrivit noii legi, trebuie emis de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în temeiul art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013. Reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferențe determinate de condițiile obiective în care ele au fost adoptate. În același sens, în jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut în mod constant că respectarea principiului egalității în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011, și Decizia nr. 634 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 13 februarie 2015).

17. Referitor la critica privind încălcarea art. 44 alin. (1) și (2) privind dreptul de proprietate din Legea fundamentală, precum și a dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și celor ale art. 1 paragraful 1 din Protocolul adițional la Convenție, Curtea reține că nici aceasta nu poate fi primită. Modalitatea de valorificare a titlurilor de plată în mod eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, în tranșe anuale egale, reprezintă o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptățite la despăgubire și interesul general al colectivității. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că măsurile de amenajare a plății creanțelor datorate de stat, cum ar fi eșalonarea plății acestora, adoptate cu scopul menținerii echilibrului bugetar, pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publică și menținerea unui just echilibru între interesele aflate în joc, în condițiile în care statul respectă mecanismul de plată instituit și dă dovadă de diligență în executarea sa (Decizia din 4 septembrie 2012, pronunțată în Cauza Dumitru și alții împotriva României, paragrafele 47-52). În același context, instanța europeană a reamintit larga marjă de apreciere de care dispun statele în privința soluțiilor legislative referitoare la reforme economice, sociale sau de altă natură, de mare anvergură, care au în vedere eliminarea anumitor consecințe ale unui regim totalitar (Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Preda și alții împotriva României, paragraful 126). Ținând seama de cele statuate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit cărora despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă și executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin Decizia nr. 802 din 27 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 24 octombrie 2012, Curtea Constituțională a statuat, cu privire la problematica plăților eșalonate, că printr-o asemenea măsură nu se neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu se refuză punerea în aplicare a acestora, ci, dimpotrivă, aceasta apare ca o măsură de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, într-un context economic caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în menținerea echilibrului bugetar (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 634 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 13 februarie 2015).

18. Curtea constată, totodată, că autorii prezentei excepții încearcă să argumenteze neconstituționalitatea prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1) teza întâi și alin. (2) din Legea nr. 165/2013, arătând că instanța de contencios constituțional ar trebui să utilizeze un raționament similar celui dezvoltat de aceasta în considerentele Deciziei nr. 528 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 24 ianuarie 2014. Curtea observă că acest argument nu poate fi reținut, întrucât între cele două reglementări există diferențe majore constând, pe de o parte, în durata perioadei pe care eșalonarea plății a fost preconizată de legiuitor, de 10 ani în cazul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013, față de 5 ani în cazul Legii nr. 165/2013, iar, pe de altă parte, în prelungirea excesivă prin eșalonări succesive în primul caz, față de caracterul unic al eșalonării prevăzute prin art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 634 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 13 februarie 2015].

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,