Decizia CCR nr. 643 din 11.11.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 206 alin. (1) raportat la art. 208 alin. (4) din Codul de procedură penală

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 206 alin. (1) raportat la art. 208 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepție ridicată, din oficiu, de Judecătoria Sectorului 3 București - Secția penală în Dosarul nr. 62. 076/301/2013 și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 464 D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Arată că normele criticate reprezintă

materializarea art. 23 alin. (6) și (7) din Constituție referitoare la obligația instanței de verificare periodică a legalității și temeiniciei arestării preventive, respectiv potrivit cărora încheierile instanței privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 9 mai 2014, pronunțată în Dosarul nr. 62. 076/301/2013, Judecătoria Sectorului 3 București - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 alin. (1) raportat la art. 208 alin. (4) din Codul de procedură penală.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textele de lege criticate sunt neconstituționale în ce privește dreptul procurorului de a ataca în cursul judecății măsura revocării și înlocuirii arestării preventive cu măsura controlului judiciar. În opinia instanței de judecată, se încalcă astfel independența judecătorului, "care în cursul judecății trebuie să dea eficiență reală dreptului fundamental al inculpatului la un proces rezonabil prin circumstanțierea concret determinată și nu formală a obligației de a verifica existența temeiurilor care au determinat arestarea preventivă și a punerii în libertate a acestuia dacă nu există temeiuri noi care să justifice în continuare privarea de libertate. În condițiile noului

Cod de procedură penală există o reglementare suficientă de natură a garanta scopul procesului penal și ordinea de drept publică, drepturile și libertățile cetățenilor tocmai prin obligațiile presupuse de controlul judiciar impus. " Se mai susține că "dispozițiile sunt neconstituționale și raportat la situația că răspunderea trebuie să revină judecătorului nu numai cu privire la fondul cauzei, ci la întregul ansamblu al măsurilor de natură a raporta imperativ desfășurarea procesului la o durată rezonabilă și de a permite în mod real și nu pur teoretic respectarea dreptului inculpatului la libertate individuală atunci când menținerea arestării ar fi pur formală și de natură a crea impresia greșită că aceasta ar putea fi doar un avans al pedepsei. " Se arată și că "nu poate fi prezumat în mod real ca o instanță de control judiciar, deși compusă din mai mulți judecători, poate face o apreciere mai bună decât judecătorul fondului care are întreaga răspundere a cauzei, fiind vorba doar de o instanță superioară în grad. "

6. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctul de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

7. Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 5. 172 din 21 iulie 2014, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 3. 479 din 22 iulie 2014, prin care apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Arată că aceste prevederi, ce acordă și procurorului dreptul de a formula contestație împotriva încheierii prin care instanța dispune, în cursul urmăririi penale, măsura revocării și înlocuirii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, reprezintă o formă de aplicare a principiului legalității, precum și a principiului egalității armelor. În materia măsurilor preventive, prevederile procedurale sunt reglementate în așa fel încât să protejeze persoana acuzată de săvârșirea unei fapte penale de riscurile abuzului de putere din partea organelor de urmărire. Or, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, procedura de judecată este stabilită prin lege, iar potrivit art. 129 din Constituție, împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac în condițiile legii. Rezultă că, potrivit Constituției, legiuitorul este unica autoritate competentă de a reglementa procedura de judecată, precum și căile de atac și condițiile exercitării acestora. Contestația formulată de procuror împotriva încheierilor prin care instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive, este reglementată în conformitate cu prevederile constituționale. Se apreciază în acest context că sunt respectate exigențele referitoare la derularea procedurii penale în conformitate cu dreptul la un proces echitabil. Cât privește invocarea prevederilor art. 21 și art. 23 alin. (6) și (9) din Constituție, se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 605 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 26 iulie 2012, prin care Curtea a reținut că luarea măsurii arestării preventive și, dacă este cazul, menținerea acesteia în cursul judecății, nu implică pronunțarea instanței de judecată asupra fondului procesului, adică asupra vinovăției inculpatului, ci numai asupra legalității și temeiniciei măsurii privative de libertate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând Încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. I alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 206 alin. (1) raportat la art. 208 alin. (4) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

- Art. 206 alin. (1): "Împotriva încheierilor prin care instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune la instanța care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, instanței ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare."

- Art. 208 alin. (4): "În tot cursul judecății, instanța, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu dispuse față de inculpat."

11. În opinia instanței de judecată, dispozițiile legale criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (6) și (9) privitoare la libertatea individuală, cu raportare la art. 124 alin. (3) potrivit căruia judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.

13. Contrar celor arătate în încheierea de sesizare, Curtea reține că textele de lege criticate reprezintă aplicarea și dezvoltarea, în cadrul legislației infraconstituționale, a garanțiilor constituționale privitoare la libertatea individuală. Astfel, potrivit art. 23 alin. (6) din Constituție, "În faza de judecată instanța este obligată, în condițiile legii, să verifice periodic, și nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive și să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventive au încetat sau dacă instanța constată că nu există temeiuri noi care să justifice menținerea privării de libertate" iar, potrivit art. 23 alin. (7) din Constituție, "Încheierile instanței privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege". Dispozițiile art. 23 alin. (9) din Constituție, invocate de instanța de judecată în motivarea excepției, și care stabilesc că "Punerea în libertate a celui reținut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut, precum și în alte situații prevăzute de lege" nu pot fi interpretate ca fiind de natură să împiedice dreptul procurorului de a exercita căile de atac prevăzute de lege împotriva încheierii prin care instanța dispune asupra măsurii arestării preventive, ci ca o garanție a libertății individuale care se adaugă celorlalte garanții stabilite de legiuitorul constituant în cadrul aceluiași text constituțional, și care trebuie deopotrivă respectate și aplicate.

14. Faptul că normele criticate stabilesc atât pentru inculpat, cât și pentru procuror, dreptul de a formula contestație împotriva încheierilor prin care instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive, nu este de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, reprezintă o consacrare a garanțiilor acestui drept, și anume a egalității de arme în cadrul procesului penal.

15. Nu se aduce atingere în acest mod nici independenței judecătorului, reglementarea unei căi de atac împotriva

încheierilor pe care acesta le pronunță neputând fi interpretată ca fiind o atingere a acestei independențe. De altfel, argumentele reținute în încheierea de sesizare potrivit cărora "nu poate fi prezumat în mod real ca o instanță de control judiciar deși compusă din mai mulți judecători poate face o apreciere mai bună decât judecătorul fondului care are întreaga răspundere a cauzei", respectiv potrivit cărora "majoritatea însemnată a căilor de atac formulate de Parchete sunt admise" nu sunt de natură să susțină încălcarea independenței judecătorului, ci reprezintă mai degrabă aprecieri cu caracter general referitoare la modul de soluționare a contestațiilor întemeiate pe normele criticate. Astfel de aprecieri excedează însă controlului de constitutionalitate.