Decizia CCR nr. 687 din 26.11.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 217 alin. (7) din Codul de procedură penală

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 217 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 5. 688/111/2013/a8, și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 463D/2014.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 11 noiembrie 2014, în prezența reprezentantului Ministerului Public, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 19 noiembrie 2014. Ulterior, pentru

același motiv, Curtea a amânat pronunțarea pentru 26 noiembrie 2014, când a decis cele ce urmează.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea penală nr. 47/C/2014 din 9 mai 2014, pronunțată în Dosarul nr. 5. 688/111 /2013/a8, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 217 alin. (7) din Codul de procedură penală.

4. Excepția a fost ridicată de instanța de judecată, din oficiu, în cadrul contestațiilor formulate de inculpați împotriva încheierii prin care s-au respins cererile acestora de constatare a încetării liberării provizorii sub control judiciar, respectiv de liberare provizorie pe cauțiune.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că plata cauțiunii reprezintă o garanție pentru instanță că inculpatul va participa la procesul penal și că va respecta obligațiile instituite de către aceasta, fără să mai fie necesară privarea sa de libertate. Întrucât cauțiunea constă într-o sumă de bani potrivit vechilor reglementări, spre deosebire de cele actuale potrivit cărora poate consta și în garanții mobiliare și imobiliare, instanța apreciază că, odată depusă la CEC, titularul acesteia devine creditor al statului, fiind vorba despre o creanță care urmează să fie restituită în timp, doar în situația în care inculpatul respectă obligațiile instituite de către magistrat, în caz contrar aceasta se confiscă și rămâne în patrimoniul statului. Se constată că, în momentul în care inculpatul arestat decide să formuleze o cerere de înlocuire a controlului judiciar pe cauțiune evaluează propria situație financiară, precum și posibilitatea respectării obligațiilor care ar urma să fie impuse de instanță. Instanța apreciază că, în momentul în care formulează o cerere de acordare de control judiciar pe cauțiune, după care plătește taxa cauțiunii, inculpatul se raportează la o legislație actuală care prevede condițiile acordării, restituirii sau refuzului restituirii acesteia, și ar fi excesiv și inechitabil ca, odată intrate în vigoare noile dispoziții de procedură penală, soarta cauțiunii să depindă de noile prevederi, cu atât mai mult cu cât în acest mod s-ar încălca dreptul de proprietate privată. Se susține că "linia urmată de către legiuitor aduce atingere calității de predictibilitate a legii, și implicit dreptului la judecarea echitabilă a cauzei, în sensul că ar fi injust ca soarta restituirii cauțiunii să depindă de un element obiectiv, posterior care nu a fost avut în vedere de parte la momentul achitării cauțiunii și nici nu ține de conduita sa ulterioară neglijentă ori imprudentă. Dimpotrivă, aceasta depinde de puterea legiuitoare care, pe parcursul desfășurării procesului penal, a modificat momentul și condițiile în care are loc restituirea cauțiunii, dispoziții cu care inculpatul nu poate fi de acord, în condițiile în care, probabil, acesta nu ar fi formulat cererea dacă avea în vedere noile prevederi, incertitudine care trebuie să profite acestuia". Se arată că "problema este sensibilă, întrucât, de multe ori, banii dați drept garanție pentru plata cauțiunii sunt adunați de reprezentanții inculpatului de la diferite persoane, care, la rândul lor, se raportează la anumite prevederi legale privind modalitatea de restituire a cauțiunii și implicit a banilor împrumutați". Se reține în acest sens că, "potrivit vechilor prevederi ale art. 160⁵ din Codul procedură penală din 1968, cauțiunea se restituia de regulă ori de câte ori inculpatul nu își încălca obligațiile impuse de către instanță în perioada liberării provizorii, spre deosebire de art. 217 din Codul de procedură penală care prevede că se restituie cauțiunea doar după plata despăgubirilor bănești, a cheltuielilor judiciare sau a plății amenzii, după caz."

6. Se concluzionează că, "în situația unor legi procesuale penale succesive, soarta cauțiunii ar trebui să se raporteze strict la legislația existentă la momentul acordării măsurii preventive pentru care s-a plătit cauțiunea, chiar dacă normele procesuale penale sunt de imediată aplicabilitate, întrucât cauțiunea presupune existența unui drept de proprietate asupra unor sume de bani, drept care este garantat de lege și de Constituție și nu trebuie să fie afectat prin raportare la o lege care nu exista la momentul constituirii acesteia. Altfel zis, cauțiunea are o componentă de drept material care beneficiază de protecția prevăzută de lege și, drept urmare, restituirea sau confiscarea acesteia trebuie să se raporteze strict la legislația existentă la momentul acordării."

7. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctul de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 5.171 din 21 iulie 2014, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 3.467 din 22 iulie 2014, prin care apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Referitor la pretinsa încălcare a art. 15 alin. (2) din Constituție, se arată că nu poate fi reținută, deoarece dispozițiile criticate sunt norme de procedură, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, cad în sarcina legiuitorului, acesta având deplina libertate de reglementare. Referitor la încălcarea principiului aplicării legii penale mai favorabile, se arată că acest principiu vizează dispoziții de drept substanțial or, în cauză, sunt în discuție aspecte legate de drept procesual, unde, de principiu, se impune aplicarea imediată a legii procesual penale. Nu se încalcă nici normele constituționale privitoare la dreptul de proprietate, întrucât luarea măsurii prevăzute de textul de lege criticat se poate exercita numai în condițiile prevăzute de lege, în speță Codul de procedură penală, fiind atributul legiuitorului să le stabilească. Se apreciază că prin depunerea unei cauțiuni și confiscarea acesteia, în cazul în care, pe durata măsurii controlului judiciar pe cauțiune, inculpatul încalcă, cu rea-credință, obligațiile ce îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, nu se aduce atingere dreptului de proprietate. Așa fiind, "cauțiunea garantează participarea inculpatului la procesul penal și respectarea de către acesta a obligațiilor prevăzute la art. 215 și apare ca o măsură rațională, pe care legiuitorul are competența să o adopte, în conformitate cu art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție." Rațiunea în considerarea căreia legiuitorul a instituit exigența plății unei cauțiuni, constând în preocuparea de a garanta participarea inculpatului la procesul penal și respectarea de către acesta a obligațiilor prevăzute de lege, nu este de natură a conduce la atingerea accesului liber la justiție sau dreptului la un proces echitabil.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând Încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. I alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 217 alin. (7) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: "Dispozițiile alin. (5) și (6) se aplică în măsura în care nu s-a dispus plata din cauțiune, în ordinea următoare, a despăgubirilor bănești acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infracțiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii."

12. Dispozițiile alin. (5) și (6) din același Cod au următorul cuprins:

".(5) Instanța de judecată dispune prin hotărâre confiscarea cauțiunii, dacă măsura controlului judiciar pe cauțiune a fost înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, pentru motivele prevăzute la alin. (9).

(6) În celelalte cazuri, instanța de judecată, prin hotărâre, dispune restituirea cauțiunii."

13. În opinia instanței de judecată, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivității legii, ale art. 44 privind dreptul de proprietate, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție privind protecția proprietății.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta a fost ridicată în cadrul contestațiilor formulate de inculpați împotriva încheierii penale din 29 aprilie 2014 a Tribunalului Bihor, prin care s-au respins cererile inculpaților de constatare a încetării liberării provizorii sub control judiciar, respectiv a liberării provizorii pe cauțiune. Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a respins contestațiile ca nefondate, reținând aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale potrivit cărora "Măsurile preventive aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a legii noi continuă și se mențin pe durata pentru care au fost dispuse, în condițiile prevăzute de legea veche. La expirarea acestei durate, măsurile preventive pot fi prelungite ori, după caz, menținute, revocate sau înlocuite cu o altă măsură preventivă, în condițiile legii noi".

15. Astfel, la fila 5 din Încheierea de sesizare se reține că "în mod corect prima instanță a statuat că cele două măsuri preventive dispuse în cauză liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune subzistă până la finalizarea procesului penal. [... ] Nu se poate susține că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 135/2010, efectele liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauțiune dispuse în cauze au încetat de drept, întrucât cazurile de încetare a măsurilor preventive sunt reglementate expres de art. 241 Cod procedură penală. Totodată, nu se poate afirma că am fi în prezența unei abrogări exprese a dispozițiilor care reglementau liberarea provizorie atâta timp cât această instituție juridică subzistă și în noua reglementare, însă sub o altă denumire, respectiv control judiciar și control judiciar pe cauțiune având un conținut similar cu liberarea provizorie." În continuare, instanța de judecată reține că "întrucât liberarea provizorie a fost luată pe tot parcursul judecării cauzei la instanța de fond, se apreciază că aceasta nu trebuia înlocuită cu alta prevăzută de Legea nr. 135/2010 decât în situația în care instanța considera că măsura dispusă trebuie înlocuită cu alta sau chiar revocată ori aceasta a ajuns la sfârșitul dezbaterilor când prin dispozitiv trebuie să se facă referire la măsurile preventive dispuse în cauză." Pentru aceste considerente, instanța a respins contestațiile ca nefondate, apreciind că "nu există niciun temei legal pentru revocarea măsurilor preventive dispuse și implicit restituirea cauțiunii depuse, atâta timp cât subzistă motivele care au dus la luarea acestora."

16. În acest context, și fără a face aplicarea art. 216-217 din Codul de procedură penală - Controlul judiciar pe cauțiune, respectiv fără a reține incidența sau legătura cu cauza a instituției reglementate de aceste prevederi legale, instanța a invocat neconstituționalitatea alin. (7) al art. 217 din Codul de procedură penală, potrivit căruia cauțiunea (instituită ca urmare a instituirii măsurii controlului judiciar pe cauțiune) se confiscă sau se restituie, după caz, "în măsura în care nu s-a dispus plata din cauțiune, în ordinea următoare, a despăgubirilor bănești acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infracțiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii". Neconstituționalitatea este motivată, în esență, prin aceea că textul criticat se aplică și măsurilor instituite înainte de intrarea în vigoare a acestuia, respectiv pentru cauțiunile depuse în temeiul normelor care reglementau liberarea provizorie pe cauțiune.

17. Altfel spus, instanța de judecată nu critică textul în sine în raport de prevederile constituționale, adică nu motivează că acesta ar încălca, prin dispozițiile sale, normele constituționale menționate, ci prin aplicarea lui unor măsuri instituite înainte de intrarea sa în vigoare. Astfel fiind, problematica asupra căreia Curtea Constituțională este chemată să se pronunțe nu privește constituționalitatea reglementărilor criticate, ci interpretarea și aplicarea legii, într-o situație de succesiune în timp a unor reglementări procedural penale care reglementează măsuri preventive distincte, cu regim juridic distinct. Această problematică este adusă în fața Curții Constituționale pentru o dezlegare de principiu, câtă vreme ea nu folosește cauzei de față, soluționată de instanță fără a face aplicarea normelor referitoare la controlul judiciar pe cauțiune.

18. Astfel fiind, și având în vedere dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei[... ]", excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.