Decizia CCR nr. 172 din 20.03.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 524şi art. 527din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52⁴și art. 52⁷din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Georgeta Stegaru în Dosarul nr. 3.149/1/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 889D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Apreciază că susținerile autoarei excepției de neconstituționalitate nu relevă probleme ce țin de constituționalitatea textului de lege criticat.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din data de 12 noiembrie 2013, pronunțată în

Dosarul nr. 3.149/1/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52⁴și art. 52⁷din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Excepția a fost ridicată de Georgeta Stegaru cu ocazia soluționării unei contestații formulate împotriva dispoziției Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a realizat evaluarea în cadrul interviului pentru concursul de promovare la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că toți magistrații trebuie să se bucure de prezumția legală relativă de integritate, independență și imparțialitate, aceasta fiind atașată statutului profesional. Abilitarea dată de dispozițiile art. 52⁴Consiliului Superior al Magistraturii de a emite o hotărâre prin care evaluează gradul de integritate al unui magistrat echivalează cu posibilitatea răsturnării acestei prezumții și implicit cu o atingere adusă reputației acestuia. De asemenea, rezultatul acestei evaluări este public, fără a se da posibilitatea magistratului în cauză de a formula apărările pe care le consideră adecvate. Astfel, se ajunge la o situație discriminatorie între un judecător supus procedurii acțiunii disciplinare, care poate produce apărări în favoarea sa, și un judecător care participă la concursul de promovare la instanța supremă. Totodată, dispozițiile criticate sunt discriminatorii în măsura în care se interpretează că se pot adresa inclusiv întrebări ce excedează aspectelor privind modalitatea în care candidatul se raportează la valori precum independența justiției, imparțialitatea și integritatea magistraților.

Având în vedere că evaluarea integrității candidaților se face pe baza raportului întocmit de Inspecția Judiciară, art. 52⁴apare ca fiind neconstituțional, contravenind prevederilor art. 124 din Constituție, în măsura în care permite Consiliului Superior al Magistraturii să realizeze o evaluare proprie ce ignoră cele statuate în raportul inspecției și "să acorde un punctaj pentru integritatea candidatului în funcție de impresia formată în cele câteva minute de derulare a probei interviului“.

În ceea ce privește dispozițiile art. 52⁷se susține că acestea sunt neconstituționale în măsura în care permit suprimarea exercitării unei căi de atac împotriva rezultatelor uneia dintre etapele concursului de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal opinează în sensul netemeiniciei excepției invocate, apreciind că se impune respingerea acesteia.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Împrejurarea că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii evaluează aspecte referitoare la integritatea candidaților, pe baza raportului întocmit de Inspecția Judiciară, nu este de natură să aducă atingere imparțialității justiției și independenței judecătorilor. Un criteriu esențial, menit să garanteze imparțialitatea justiției și independenței judecătorilor, este reprezentat tocmai de modalitatea de recrutare și promovare a judecătorilor. În acest context apare ca fiind firească necesitatea evaluării integrității candidaților la funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv din perspectiva modului în care candidatul se raportează la valori precum independența justiției, imparțialitatea și integritatea magistraților. În ceea ce privește invocarea dispozițiilor constituționale ale art. 133 alin. (1) și ale art. 134 alin. (2), arată că acestea nu au incidență în cauza dedusă controlului. În continuare, în ceea ce privește invocarea prevederilor art. 16 și ale art. 24 din Constituție, arată că un concurs de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate fi asimilat prin analogie cu un proces desfășurat în fața organelor judiciare. În plus, textele de lege criticate nu cuprind în sine nicio dispoziție cu caracter discriminatoriu, departajarea între candidați pentru aceeași funcție, interpretată de autoarea excepției drept discriminare, fiind de esența concursului.

Referitor la critica dispozițiilor art. 52⁷din Legea nr. 303/2004 arată că nici aceasta nu poate fi primită. Astfel, posibilitatea de a ataca rezultatele unui concurs nu constituie un drept de sine stătător, reglementat ca atare prin lege, ci un mijloc de realizare a dreptului de a ocupa funcția pentru care s-a organizat concursul prin intermediul procedurilor pe care legea le reglementează. A decide altfel ar însemna să se recunoască organelor de justiție competența de a se substitui examinatorilor, de a invalida evaluările făcute de aceștia și de a le înlocui cu evaluările proprii ale judecătorilor, ceea ce ar excede atribuțiilor instanțelor judecătorești. În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin deciziile nr. 340/2002 și nr. 480/2010. În continuare face referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - Cauza Van Marle și alții contra Belgiei, Cauza San Juan contra Franței.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 52⁴și art. 52⁷din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005. Textele de lege criticate au fost introduse prin art. I pct. 2 din Legea nr. 300/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 27 decembrie 2011. Dispozițiile art. 52⁴au fost modificate prin art. I pct. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 12 decembrie 2012, ordonanță aprobată prin Legea nr. 126/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 30 aprilie 2013. Având în vedere că evaluarea în cadrul interviului pentru concursul de promovare la Înalta Curte de Casație și Justiție s-a realizat la data de 15 mai 2013 (astfel cum reiese din încheierea de sesizare), Curtea constată că incidente în cauză sunt prevederile art. 52⁴din Legea nr. 303/2004, astfel cum acestea au fost modificate.

Dispozițiile criticate au următorul conținut:

- Art. 52⁴:"(1) În cadrul probei interviului, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii evaluează aspecte referitoare la integritatea candidaților.

(2) La ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în care se susține interviul va participa, cu rol consultativ, și un psiholog desemnat de plen, care va putea adresa întrebări candidaților în scopul evaluării motivației și competențelor umane și sociale ale acestora.

(3) Evaluarea integrității candidaților se face pe baza raportului întocmit de Inspecția Judiciară sub acest aspect, precum și a răspunsurilor primite de la candidat la întrebările puse acestuia pe baza acestui raport, a datelor existente la dosarul profesional, a documentelor depuse de candidat, a modului în care candidatul se raportează la valori precum independența justiției, imparțialitatea magistraților, integritatea și a aspectelor ridicate în cadrul discuțiilor“;

- Art. 52⁷:"(1) În termen de cel mult 15 zile de la comunicarea rezultatelor concursului de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii dispune, prin hotărâre, promovarea candidaților declarați admiși.

(2) Procedura de desfășurare a concursului de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv modalitatea de contestare a rezultatelor se stabilesc prin regulament aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, în conformitate cu prezenta lege, prin hotărâre care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.“

În opinia autoarei excepției, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 124 referitor la înfăptuirea justiției, art. 133 alin. (1) referitor la Consiliul Superior al Magistraturii, art. 134 alin. (2) referitor la îndeplinirea rolului de instanță de judecată de către Consiliul Superior al Magistraturii. De asemenea, invocă prevederile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autoarea excepției susține că evaluarea aspectelor referitoare la integritatea candidaților la concursul pentru promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție creează o situație discriminatorie între un judecător supus procedurii acțiunii disciplinare, care poate produce apărări în favoarea sa, și un judecător care participă la concursul de promovare la instanța supremă.

În legătură cu aceste aspecte, Curtea reține că, potrivit art. 39 alin. (1) din Legea nr. 303/2004,"pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competență profesională și de performanță judecătorii și procurorii sunt supuși la fiecare 3 ani unei evaluări privind eficiența, calitatea activității șiintegritatea,obligația de formare profesională continuă și absolvirea unor cursuri de specializare, iar în cazul judecătorilor și procurorilor numiți în funcții de conducere, și modul de îndeplinire a atribuțiilor manageriale“.

De asemenea, Curtea observă că, potrivit art. 52⁴alin. (1) din același act normativ, aspecte referitoare la integritate sunt evaluate și în cadrul probei interviului la concursul pentru promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Curtea apreciază că integritatea apare, astfel, ca o componentă a evaluării profesionale și a performanței magistraților - judecători și procurori - realizată în diverse etape ale carierei acestora.

În legătură cu acest aspect, Curtea observă că evaluarea profesională a magistraților variază de la țară la țară relativ la metodele și momentul realizării ei, precum și la organul abilitat să o realizeze. În unele state evaluarea are loc în momentul în care magistratul face subiectul unei promovări, iar în alte state aceasta se realizează periodic la intervale regulate. Aceste evaluări sunt luate apoi în considerare atunci când apare necesitatea de a alege între cele mai calificate persoane apte pentru promovare la niveluri mai înalte și pentru ocuparea posturilor vacante din aceste niveluri de jurisdicție (Resource Guide on Strengthening Judicial Integrity and Capacity, United Nations Office on Drugs and Crime, United Nations, Decembrie 2011).

Curtea reține că în România integritatea magistraților se apreciază, potrivit art. 6 și art. 8 din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007, în funcție de respectarea standardelor de conduită conforme cu onoarea și demnitatea profesiei, stabilite de Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, sancțiunile disciplinare rămase irevocabile în perioada supusă evaluării și imparțialitatea.

De asemenea, Curtea observă că răspunderea magistraților este reglementată de titlul IV din Legea nr. 303/2004, iar abaterile disciplinare sunt reglementate, în concret, la art. 99 din aceeași lege. Astfel, având în vedere și cele reținute anterior, Curtea constată că evaluarea integrității unui magistrat și acțiunea disciplinară îndreptată împotriva acestuia sunt două proceduri distincte și, implicit, persoanele care fac obiectul acestor proceduri se află în situații diferite, astfel că nu se poate reține critica autoarei excepției de neconstituționalitate referitoare la acest aspect.

În continuare, Curtea observă că autoarea excepției susține că dispozițiile art. 52⁴alin. (3) din Legea nr. 303/2004 sunt discriminatorii în măsura în care se interpretează că se pot adresa inclusiv întrebări ce excedează aspectelor privind modalitatea în care candidatul se raportează la valori precum independența justiției, imparțialitatea și integritatea magistraților. De asemenea, susține că art. 52⁴apare ca fiind neconstituțional, contravenind prevederilor art. 124 din Constituție, în măsura în care permite Consiliului Superior al Magistraturii să realizeze o evaluare proprie ce ignoră cele statuate în raportul inspecției și "să acorde un punctaj pentru integritatea candidatului în funcție de impresia formată în cele câteva minute de derulare a probei interviului“.

Relativ la aceste afirmații, Curtea constată că, în realitate, se solicită instanței de contencios constituțional ca, pe baza relatărilor autoarei excepției referitoare la o presupusă aplicare greșită a legii de către comisia de concurs, să dea o anumită interpretare textului de lege criticat, interpretare care, analizată fiind din punct de vedere constituțional, ar înfrânge dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (2) și pe cele ale art. 124. Determinând în acest fel neconstituționalitatea textului de lege criticat, Curtea, în final, ar trebui să pronunțe o decizie de interpretare în sensul celor reținute de autoarea excepției. Având în vedere aceste aspecte, Curtea consideră că nu pot fi reținute susținerile autoarei excepției, deoarece acestea vizează probleme ce țin de modul de interpretare și aplicare a legii la cauzele deduse judecății, aspect ce excedează competenței instanței de contencios constituțional.

Referitor la invocarea prevederilor constituționale ale art. 134 alin. (2), Curtea observă că acestea se referă la rolul de instanță de judecată al Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor. Totodată, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate se referă la concursul de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, Curtea constată că textul constituțional invocat nu are incidență în soluționarea cauzei deduse controlului de constituționalitate.

De asemenea, în ceea ce privește prevederile art. 133 alin. (1) din Constituție, Curtea observă că, prin Decizia nr. 518 din 31 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 15 august 2007, și Decizia nr. 1.556 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 6 februarie 2012, a statuat că, potrivit art. 133 alin. (1) din Constituție, "Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției“, în realizarea acestei competențe consacrate prin Legea fundamentală, el îndeplinind atribuțiile stabilite prin lege. Factorii ce asigură independența și imparțialitatea acestui organ de jurisdicție îi constituie modul de desemnare a membrilor săi, durata mandatului și inamovibilitatea membrilor în cursul mandatului, precum și existența unei protecții adecvate împotriva presiunilor exterioare. Totodată, Consiliul Superior al Magistraturii este independent și se supune în activitatea sa numai legii, iar membrii acestuia răspund în fața judecătorilor și procurorilor pentru activitatea desfășurată în exercitarea mandatului (Decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 22 aprilie 2013).

Având în vedere cele expuse, Curtea reține că, evaluând aspecte referitoare la integritatea candidaților în cadrul probei interviului la concursul de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii îndeplinește o atribuție stabilită prin lege - în speță dispozițiile art. 52⁴din Legea nr. 303/2004. Astfel, simpla îndeplinire a unei atribuții prevăzute de lege nu poate duce la concluzia că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii acționează împotriva intereselor justiției afectând în acest mod independența acesteia.

În ceea ce privește critica potrivit căreia dispozițiile art. 52⁷sunt neconstituționale în măsura în care permit suprimarea exercitării unei căi de atac împotriva rezultatelor uneia dintre etapele concursului de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea constată că, potrivit art. 133 alin. (7) din Constituție, "hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive și irevocabile, cu excepția celor prevăzute la articolul 134 alineatul (2)“. În această materie, conform art. 134 alin. (2) și (3) din Constituție, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, pronunțând hotărâri ce pot fi atacate la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin Decizia nr. 433 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.267 din 29 decembrie 2004, constatând că dispozițiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 contravin dispozițiilor art. 21 din Constituție, art. 6 paragraful 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care din conținutul lor se înțelege că magistratul nu poate ataca în justiție o hotărâre prin care Consiliul Superior al Magistraturii îi refuză exercitarea unui drept dobândit, Curtea Constituțională a reținut că împiedicarea exercitării căii de atac în justiție, în alte cazuri decât în materie disciplinară, nu s-ar putea întemeia pe dispozițiile art. 133 alin. (7) din Constituție.

Prin considerentele acestei decizii, Curtea a statuat că dispozițiile art. 133 alin. (7) din Constituție au în vedere hotărârile cu caracter jurisdicțional care, numai acestea, pot avea, prin natura lor, însușirea de a fi "definitive și irevocabile“, iar nu și alte hotărâri, cu caracter administrativ, emise de Consiliul Superior al Magistraturii. Alte hotărâri, cum sunt cele prevăzute de art. 36 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, prin care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii dispune eliberarea din funcție a judecătorilor stagiari și a procurorilor stagiari, transferul magistraților, suspendarea din funcție a magistraților și alte măsuri privind cariera magistraților, nu intră sub incidența prevederilor art. 133 alin. (7) din Constituția României, întrucât, nefiind hotărâri cu caracter jurisdicțional, nu pot fi "definitive și irevocabile“. Aceste hotărâri sunt prin natura lor acte juridice cu caracter administrativ, supuse controlului judecătoresc.

Cu alte cuvinte, Curtea a statuat că, în cazul în care nu există o reglementare specială, hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii au natura unor acte administrative și sunt supuse controlului de legalitate, potrivit Legii contenciosului administrativ. Plecând de la cele constatate în jurisprudența sa, Curtea reține că promovarea judecătorilor și procurorilor (inclusiv promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție) constituie o componentă a carierei acestora, hotărârile referitoare la acest aspect fiind susceptibile de a fi atacate în instanță.

În ceea ce privește procedura de desfășurare a concursului de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea observă că, potrivit art. 52⁷alin. (2) din Legea nr. 303/2004, aceasta, precum și modalitatea de contestare a rezultatelor se stabilesc prin regulament aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, în conformitate cu prezenta lege, prin hotărâre care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Astfel, prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 74/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 13 februarie 2012, a fost aprobat Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, care, într-adevăr, nu prevede posibilitatea contestării rezultatelor obținute de candidați la proba interviului.

Curtea apreciază că sancționarea imposibilității contestării rezultatelor obținute de candidați la această probă nu intră în sfera de competență a instanței de contencios constituțional, Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii prin care se reglementează modalitatea de contestare a rezultatelor concursului de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție putând fi contestat pe calea unei excepții de nelegalitate, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și nicidecum pe calea unei excepții de neconstituționalitate.

Curtea apreciază că, din susținerile autoarei excepției, rezultă faptul că aceasta este mai degrabă nemulțumită de limitarea controlului judecătoresc la problemele ce țin de legalitatea desfășurării concursului, ceea ce determină imposibilitatea instanței de judecată de a face aprecieri asupra evaluării făcute de comisia de concurs - în speță comisia în fața căreia a fost susținută proba interviului la concursul de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Referitor la acest aspect, Curtea reține că instanța de contencios constituțional, prin Decizia nr. 480 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 10 iunie 2010, a constatat că posibilitatea de a ataca rezultatele unui examen sau ale unui concurs nu constituie un drept de sine stătător, reglementat ca atare prin lege, ci un mijloc de realizare a dreptului de a ocupa funcția pentru care s-a organizat examenul sau concursul, prin intermediul procedurilor de examen sau de concurs pe care legea le reglementează. A decide altfel ar însemna să se recunoască organelor de justiție competența de a se substitui examinatorilor, de a invalida evaluările făcute de aceștia și de a le înlocui cu evaluările proprii ale judecătorilor, ceea ce ar excede în mod evident atribuțiilor instanțelor judecătorești. Prevederile art. 21 din Legea fundamentală, referitoare la accesul la o instanță de judecată, nu au aplicabilitate în materia contestării baremului sau rezultatului unui examen sau concurs, existând obligativitatea comisiilor de contestații de a se pronunța asupra acestor cereri. Dispozițiile menționate din Constituție sunt însă aplicabile în ceea ce privește legalitatea procedurii de desfășurare a examenului sau concursului respectiv.

Cu aceeași ocazie, instanța de contencios constituțional a constatat că în același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, prin hotărârea din 26 iunie 1986, pronunțată în Cauza Van Marle și alții contra Belgiei, și prin decizia de inadmisibilitate din 28 februarie 2002, pronunțată în Cauza San Juan contra Franței, a statuat, cu valoare de principiu, că evaluarea cunoștințelor și a experienței necesare pentru admiterea într-o profesie este similară cu susținerea unui examen de tip școlar sau universitar și nu poate intra în domeniul de aplicare a art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, îndepărtându-se atât de la competența normală a unui judecător, învestit de regulă cu soluționarea unui diferend, cât și de la garanțiile instituite de art. 6 din Convenție, care nu sunt de natură să se aplice "litigiilor“ ce ar putea apărea în această materie.

Așa fiind, Curtea reține că instanțele judecătorești nu pot cenzura modul în care comisiile de concurs, respectiv comisiile de soluționare a contestațiilor, au evaluat candidații care au susținut un examen/concurs, instanțele neputându-se substitui acestor comisii, acestea din urmă având competența exclusivă de a evalua cunoștințele necesare pentru promovarea concursului.

Așa fiind, Curtea apreciază că susținerile autoarei excepției sunt neîntemeiate și din această perspectivă.