HG nr. 537/2014 - condiţiile, procedura şi termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pt. motorina utilizată drept combustibil pt. motor

Index
HG nr. 537/2014 - condiţiile, procedura şi termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pt. motorina utilizată drept combustibil pt. motor
Anexa 1 - REGISTRUL.
Anexa 2 - CERERE.
Anexa 3 - LISTA.
Anexa 4 - CERERE.
Anexa 5 - BORDEROUL
Anexa 6 - BORDEROUL

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRENr. 537/2014

privind condițiile, procedura și termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferența dintre nivelul standard al accizelor și nivelul accizelor diferențiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor

Monitorul Oficial nr. 512 din 09.07.2014

În aplicarea art. 176 alin. (6) și (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, care transpun prevederile art. 7 alin. (2) și (3) din Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și electricității, și a art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14/2014 pentru completarea art. 176 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,

având în vedere prevederile Regulamentului (CE) al Comisiei de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața comună în aplicarea art. 107 și 108 din tratat, aprobat în data de 21 mai 2014,

în temeiul dispozițiilor art. 108 din Constituția României, republicată, și ale art. 3 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

CAPITOLUL I

Dispoziții generale

Art. 1

(1) Scopul prezentei hotărâri îl constituie instituirea unei scheme de ajutor de stat sub forma restituirii sumelor reprezentând diferența dintre nivelul standard al accizelor și nivelul accizelor diferențiat prevăzut la art. 176 alin. (6) din Codul fiscal, pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor, denumită în continuare restituire de accize, în conformitate cu Regulamentul (CE) al Comisiei de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața comună în aplicarea art. 107 și 108 din tratat, aprobat în data de 21 mai 2014. Prezenta schemă este exceptată de la obligația de notificare și Comisia Europeană este informată în termen de 20 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, în vederea publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007.

(2) Se desemnează ca Administrator al schemei de ajutor de stat Autoritatea Rutieră Română.

(3) Ajutorul de stat constă în restituirea sumelor reprezentând diferența dintre nivelul standard al accizelor și nivelul accizelor diferențiat prevăzut la art. 176 alin. (6) din Codul fiscal, pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor în:

a) transportul rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane, cu autovehicule sau ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri și cu o greutate brută maximă autorizată de cel puțin 7,5 tone;

b) transportul de persoane, regulat sau ocazional, exclusiv transportul public local de persoane, cu un autovehicul din categoria M2 sau M3, definit în Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor și a remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective.

(4) În sensul prezentei hotărâri:

a) prin transport rutier de mărfuri în cont propriu se înțelege transportul rutier de mărfuri prevăzut la art. 3 pct. 41 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare;

b) prin transport rutier de mărfuri pentru alte persoane se înțelege transportul rutier de mărfuri contra cost prevăzut la art. 3 pct. 40 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare;

c) prin greutate brută maximă autorizată se înțelege masa totală maximă autorizată definită la art. 3 pct. 23 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare, respectiv masa totală maximă a unui vehicul rutier, așa cum este declarată de constructorul acestuia;

d) prin transport public local de persoane se înțelege transportul rutier local de persoane așa cum este definit la art. 3 pct. 48 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare;

e) prin transport regulat de persoane se înțelege serviciile regulate definite la art. 3 pct. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și serviciile regulate speciale prevăzute la art. 3 pct. 35 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare;

f) prin transport ocazional de persoane se înțelege serviciile ocazionale conform definiției prevăzute la art. 3 pct. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare;

g) prin motorină se înțelege produsele energetice prevăzute la art. 20616 alin. (3) lit. c) din Codul fiscal.

(5) Referirile la Codul fiscal din cuprinsul prezentei hotărâri reprezintă trimiteri la Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 2

(1) Perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat în cadrul căreia se pot emite acorduri pentru finanțare este cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei hotărâri și 31 martie 2019 inclusiv.

(2) Plata ajutorului de stat se efectuează în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei hotărâri și 31 martie 2019 inclusiv, în limita bugetului anual alocat schemei.

(3) Bugetul total maxim estimat al schemei este de 3.021,6 milioane lei, respectiv echivalentul a 637,73 milioane euro, cu posibilitatea suplimentării, astfel:

a) credite de angajament pentru emiterea de acorduri pentru finanțare pentru perioada prevăzută la alin. (1);

b) credite bugetare pentru plata ajutorului de stat pentru perioada 2014-2020.

(4) Numărul total estimat al operatorilor economici care urmează să beneficieze de ajutor de stat în baza schemei este de 20.114, numărul mediu anual de operatori economici beneficiari fiind de 20.114.

(5) Măsura instituită conform prevederilor art. 1 alin. (1) și (3) se acordă pentru motorina achiziționată în condițiile prevederilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14/2014 pentru completarea art. 176 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

(6) Ministrul finanțelor publice are calitatea de ordonator principal de credite pentru deschiderea de credite, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor legale aferente schemei de ajutor de stat instituite prin prevederile prezentei hotărâri.

Art. 3

Aplicarea nivelului diferențiat de accize stabilit prin diminuarea cu 40 euro/1.000 litri, respectiv cu 47,34 euro/tonă a nivelului standard prevăzut pentru motorină se realizează prin restituirea către operatorii economici licențiați în Uniunea Europeană a sumelor reprezentând diferența dintre nivelul standard al accizelor pentru motorină și nivelul accizelor diferențiat, pentru cantitățile de motorină aprovizionate de pe teritoriul României.

CAPITOLUL II

Condiții de eligibilitate

Art. 4

(1) Sunt eligibili pentru restituirea de accize operatorii economici care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) sunt licențiați în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene;

b) dețin vehicule eligibile;

c) în cazul operatorilor economici stabiliți în România, dacă:

  1. (i)

    nu intră în categoria întreprinderilor în dificultate potrivit prevederilor cap. 2 secțiunea 2.1 din Comunicarea Comisiei - Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 244 din 1 octombrie 2004;

  2. (ii)

    nu se află în procedură de executare silită, faliment, orice formă de reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operațională sau lichidare;

  3. (iii)

    nu au fost declarați inactivi conform prevederilor art. 781 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau nu au intrat în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerțului, potrivit legii;

  4. (iv)

    nu beneficiază de alte compensații pentru activitatea de transport desfășurată cu vehiculele eligibile;

  5. (v)

    atât la momentul înregistrării în Registrul vehiculelor și al operatorilor economici eligibili pentru restituirea de accize, cât și la momentul efectuării restituirii de accize de către ordonatorul de credite, nu au obligații de plată restante la bugetul general consolidat;

d) nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea nu au fost executate conform prevederilor legale în vigoare;

e) sunt înregistrați în registrul prevăzut la art. 8;

f) alimentează vehiculele eligibile:

  1. (i)

    de la stațiile de distribuție înregistrate în baza art. 20669 alin. (6) din Codul fiscal, utilizând un card de gestiune a alimentărilor;

  2. (ii)

    din rezervoarele pentru consum propriu deținute la punctele lor de alimentare, prin intermediul unor dispersoare electronice pentru distribuție, în cazul operatorilor economici stabiliți în România. Operatorii economici trebuie să țină în format electronic evidența intrărilor/ieșirilor de motorină aferente fiecărui rezervor propriu, din care să rezulte cantitățile de motorină cu care au fost alimentate vehiculele eligibile în cursul trimestrului care face obiectul cererii de restituire, să dețină pentru aceste rezervoare certificate de calibrare eliberate de Biroul Român de Metrologie Legală sau de un laborator de metrologie agreat de acesta, iar rezervoarele să fie dotate cu dispersoare electronice pentru distribuție. Prin dispersor electronic pentru distribuție se înțelege pompa de motorină care are integrat un debitmetru electronic și are cel puțin următoarele specificații tehnice:

1. accesul se realizează prin cheie magnetică sau cod PIN;

2. există posibilitatea de a introduce numărul de înmatriculare al vehiculului și kilometrajul, înainte de a alimenta;

3. există posibilitatea înregistrării datei și orei la care se face alimentarea;

4. dispune de o memorie locală care înregistrează alimentările, iar datele se transferă pe unități electronice de stocare cu ajutorul unei chei magnetice sau direct prin cablu cu ajutorul unui convertor.

(2) În sensul prezentei hotărâri sunt considerați operatori licențiați în România:

a) în cazul transportului rutier de mărfuri în cont propriu prevăzut la art. 1 alin. (3) lit. a), operatorii economici deținători ai certificatului de transport în cont propriu definit la art. 3 pct. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare;

b) în cazul transportului rutier de mărfuri pentru alte persoane prevăzut la art. 1 alin. (3) lit. a), operatorii economici deținători ai licenței comunitare definite la art. 3 pct. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare;

c) în cazul transportului de persoane prevăzut la art. 1 alin. (3) lit. b), operatorii economici deținători ai licenței comunitare definite la art. 3 pct. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare.

(3) În sensul prezentei hotărâri sunt considerați operatori licențiați în alte state membre ale Uniunii Europene:

a) în cazul transportului rutier de mărfuri în cont propriu, operatorii care prezintă o declarație pe propria răspundere, din care să rezulte că efectuează transport rutier de mărfuri în cont propriu, precum și o listă a vehiculelor eligibile utilizate în acest scop, care trebuie să conțină cel puțin numărul de înmatriculare al vehiculului și statul membru în care este înmatriculat;

b) în cazul transportului rutier de mărfuri pentru alte persoane prevăzut la art. 1 alin. (3) lit. a), operatorii economici deținători ai licenței comunitare definite la art. 3 pct. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare, prevăzută de Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri;

c) în cazul transportului de persoane prevăzut la art. 1 alin. (3) lit. b), operatorii economici deținători ai licenței comunitare definite la art. 3 pct. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare, prevăzută de Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006.

(4) În scopul restituirii de accize operatorii economici licențiați în alt stat membru al Uniunii Europene pot să își desemneze un reprezentant în baza unei cereri depuse la Administratorul schemei. Cererea trebuie însoțită de acceptul scris al persoanei propuse ca reprezentant, din care să reiasă îndeplinirea obligațiilor ce îi revin conform prezentei proceduri de restituire a accizelor.

(5) În sensul alin. (1) lit. b), prin deținător al vehiculelor eligibile se înțelege proprietarul, respectiv locatarul acestora, în calitate de titular al unui contract de leasing sau al unui contract de închiriere/subînchiriere a unui vehicul încheiat potrivit art. 3 pct. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare.

(6) În sensul prezentei hotărâri, prin card de gestiune a alimentărilor se înțelege dispozitivul electronic personalizat pentru fiecare vehicul, utilizat ca modalitate de alimentare, specific pentru achiziția de motorină pentru care se solicită restituirea de accize. Cardul de gestiune a alimentărilor este valabil doar pentru alimentarea vehiculului eligibil pentru care este utilizat.

Art. 5

(1) Sunt considerate eligibile în sensul prezentei hotărâri vehiculele prevăzute la art. 1 alin. (3) lit. a) care sunt efectiv utilizate pentru transportul de mărfuri și care dețin documentele prevăzute de lege pentru efectuarea transportului rutier de marfă, după cum urmează:

a) în cazul vehiculelor deținute de operatorii economici licențiați în România care acționează în cont propriu, copie conformă a certificatului de transport în cont propriu, definit la art. 3 pct. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare;

b) în cazul vehiculelor deținute de operatorii economici licențiați în alte state membre ale Uniunii Europene, care acționează în cont propriu, declarația pe propria răspundere prevăzută la art. 4 alin. (3) lit. a);

c) în cazul vehiculelor deținute de operatorii economici licențiați în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene care acționează pentru alte persoane, copie conformă a licenței comunitare, definită la art. 3 pct. 12 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În sensul prezentei hotărâri sunt considerate eligibile vehiculele prevăzute la art. 1 alin. (3) lit. b) care sunt efectiv utilizate pentru transportul de persoane, regulat sau ocazional, exclusiv transportul public local de persoane, și dețin copia conformă a licenței comunitare, definită la art. 3 pct. 12 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Pe lângă condițiile de eligibilitate prevăzute la alin. (1) și (2), vehiculele trebuie să fie înscrise în registrul prevăzut la art. 8.

CAPITOLUL III

Procedura de restituire de accize

Art. 6

(1) Perioada de restituire de accize este trimestrul calendaristic.

(2) În cazul operatorilor economici care aprovizionează vehiculele eligibile direct de la operatorii economici înregistrați potrivit art. 20669 alin. (6) din Codul fiscal, prin intermediul unui card de gestiune a alimentărilor, baza pentru restituirea de accize reprezintă cantitatea totală de motorină obținută prin însumarea cantităților alimentate efectiv de fiecare vehicul eligibil în parte.

(3) În cazul operatorilor economici care alimentează vehiculele eligibile pe care le dețin din rezervoarele proprii de alimentare dotate cu dispersoare electronice pentru distribuție, baza pentru restituirea de accize reprezintă cantitatea totală de motorină obținută prin însumarea cantităților alimentate efectiv de fiecare vehicul eligibil de la rezervor.

(4) Baza pentru restituire reprezintă mii litri alimentați efectiv și se exprimă sub forma unui număr cu 3 zecimale.

(5) Operatorii economici eligibili pot solicita restituirea de accize pentru toate vehiculele eligibile deținute în cursul trimestrului pentru care se solicită restituirea și care sunt înscrise în Registrul vehiculelor și al operatorilor economici eligibili pentru restituirea de accize.

Art. 7

(1) Suma de restituit aferentă accizei reduse potrivit art. 176 alin. (6) din Codul fiscal reprezintă valoarea exprimată în lei a rezultatului obținut prin înmulțirea bazei de restituire prevăzute la art. 6 cu 40 euro/1.000 litri.

(2) Conversia în lei a sumei de restituit se face utilizând cursul de schimb prevăzut la art. 218 din Codul fiscal.

(3) Suma de restituit se stabilește la nivel de lei, fără subdiviziuni, prin reducere atunci când fracțiunile în bani sunt mai mici de 50 și prin majorare atunci când fracțiunile în bani sunt mai mari sau egale cu 50.

Art. 8

(1) Operatorii economici care doresc să solicite restituirea de accize prevăzută la art. 176 alin. (7) din Codul fiscal au obligația ca, înainte de a efectua prima solicitare, să se înregistreze în Registrul vehiculelor și al operatorilor economici eligibili pentru restituirea de accize, denumit în continuare Registru, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1.

(2) Înregistrarea în Registru se face prin depunerea unei cereri la Administratorul schemei, care trebuie să cuprindă informațiile și să fie însoțită de documentele prevăzute în anexele nr. 2 și 3.

(3) Între Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Transporturilor se încheie un protocol de colaborare cu privire la transmiterea:

a) informațiilor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. c) pct. (i)-(iv) și lit. d), care se transmit de către Ministerul Finanțelor Publice către Autoritatea Rutieră Română. Protocolul va conține prevederi privind frecvența cu care se comunică informațiile către Autoritatea Rutieră Română pentru operatorii deja înregistrați în Registru;

b) informațiilor necesare controlului ulterior prevăzut la art. 17, care trebuie comunicate de către Autoritatea Rutieră Română la solicitarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Art. 9

(1) În vederea înregistrării în Registru, Administratorul schemei verifică eligibilitatea fiecărui vehicul potrivit art. 5 și confruntă informațiile prevăzute la art. 8 alin. (2) cu informațiile pe care le deține din baza sa de date. În urma acestei analize:

a) cererea se aprobă în situația în care informațiile referitoare la operatorul economic corespund cu informațiile înscrise în baza sa de date și numai pentru vehiculele înscrise în cerere care corespund cu informațiile înscrise în baza sa de date;

b) cererea se respinge dacă informațiile referitoare la operatorul economic nu corespund cu informațiile înscrise în baza sa de date.

(2) Decizia de aprobare ori de respingere a cererii de înregistrare în Registru este comunicată operatorului economic solicitant în termen de maximum 15 zile de la data depunerii cererii prevăzute la art. 8 alin. (2), cu justificarea corespunzătoare a motivelor care au condus la aceasta.

(3) Cererile aprobate se operează în Registru de către Administratorul schemei.

Art. 10

(1) Documentele și informațiile prevăzute la art. 8 alin. (2) se depun o singură dată, cu ocazia primei înregistrări în Registru.

(2) Orice modificare ulterioară a informațiilor prezentate cu ocazia depunerii cererii inițiale se notifică Administratorului schemei în maximum 15 zile lucrătoare de la data la care a intervenit modificarea. Termenul de 15 zile este obligatoriu numai în măsura în care aceste informații sunt de natură să afecteze eligibilitatea operatorului economic sau a vehiculelor. În acest sens operatorul economic depune documentele prevăzute la art. 8, corespunzătoare modificărilor intervenite.

(3) Administratorul schemei verifică cererile modificatoare depuse de operatorul economic, urmând procedura prevăzută la art. 9.

(4) Modificările care nu conduc la invalidarea înregistrării în Registru a operatorului economic sau a vehiculului, dar care sunt solicitate conform art. 8, se operează în Registru la data comunicării acestora.

(5) În cazul în care informațiile comunicate conduc la invalidarea înregistrării în Registru a operatorului economic sau a vehiculului ori la înregistrarea unor noi vehicule, Administratorul schemei operează în Registru:

a) data de la care operatorul economic nu mai este eligibil, respectiv data invalidării sale în Registru:

b) data de la care vehiculele nu mai sunt eligibile, respectiv data invalidării acestora în Registru; ori

c) data de la care se introduc noi vehicule eligibile în Registru.

(6) Administratorul schemei are dreptul de a acționa din oficiu în ceea ce privește invalidarea în Registru a operatorilor economici și a vehiculelor aflate în evidența sa, în situația în care constată modificări ulterioare ale informațiilor comunicate de operatorul economic potrivit art. 8, dar care nu i-au fost comunicate potrivit alin. (2) și care au drept consecință afectarea eligibilității operatorului economic sau a vehiculului.

(7) Invalidarea în Registru a operatorului economic se face din oficiu de către Administratorul schemei și în cazul în care operatorul economic a fost radiat ca urmare a încetării activității sale economice, a fost declarat inactiv conform prevederilor art. 781din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau a intrat în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerțului, potrivit legii. În aceste cazuri, invalidarea operează de la data la care operatorul economic nu mai îndeplinește condițiile de eligibilitate conform prezentei proceduri.

(8) Invalidarea în Registru a operatorului economic atrage invalidarea din Registru a tuturor vehiculelor deținute de acesta pe perioada respectivă.

(9) Administratorul schemei revalidează înregistrarea unui operator economic sau a unui vehicul atunci când motivele care au condus la invalidare au încetat.

Art. 11

În vederea restituirii accizelor, operatorii economici eligibili depun la Administratorul schemei o cerere, în format electronic sau pe suport hârtie, potrivit modelului din anexa nr. 4.

Art. 12

(1) Cererea de restituire de accize se depune, în format electronic sau pe suport hârtie, pentru un trimestru calendaristic, începând cu prima zi a trimestrului următor celui pentru care se solicită restituirea, dar nu mai târziu de un an de la această dată.

(2) Pot fi depuse simultan cereri de restituire aferente mai multor trimestre calendaristice.

Art. 13

(1) Cererea de restituire de accize este însoțită de următoarele documente, prezentate în format electronic sau pe suport hârtie:

a) în cazul în care alimentarea vehiculelor se face de la stațiile de distribuție înregistrate potrivit art. 20669 alin. (6) din Codul fiscal, un borderou centralizator al cantităților de motorină alimentate de fiecare vehicul eligibil în parte, întocmit conform modelului din anexa nr. 5, copii de pe facturile de achiziție a motorinei împreună cu anexele la facturi, emise de către stațiile de distribuție sau de către terți, precum și dovada plății integrale a facturilor prin instrumente de plată bancare. Borderoul se întocmește pe baza informațiilor din facturile de achiziție a motorinei și din anexele la facturi;

b) în cazul în care alimentarea vehiculelor se face de la rezervoarele proprii de alimentare, un borderou centralizator al cantităților de motorină alimentate de fiecare vehicul eligibil în parte, întocmit conform modelului din anexa nr. 6, copii de pe facturile de achiziție a motorinei, precum și dovada plății integrale a facturilor prin instrumente de plată bancare. Acest borderou se întocmește pe baza informațiilor stocate pe unitățile electronice de stocare prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. f).

(2) Facturile de achiziție a motorinei trebuie să conțină informațiile prevăzute la art. 155 alin. (19) din Codul fiscal.

(3) Facturile și anexele acestora sunt emise de stațiile de distribuție, în situația în care cardurile de gestiune a alimentărilor sunt emise de către aceste stații, sau de către terți, în situația în care stațiile de distribuție acceptă carduri de gestiune a alimentărilor emise de terți.

(4) În cazul operatorilor economici care alimentează direct de la stațiile de distribuție înregistrate potrivit art. 20669 alin. (6) din Codul fiscal, pe anexele la facturi trebuie să fie înscrise cel puțin următoarele informații: stația de alimentare, data alimentării, numărul de înmatriculare al vehiculului alimentat, numărul cardului de gestiune a alimentărilor, cantitatea de motorină alimentată exprimată în litri pe fiecare vehicul, numărul de kilometri înregistrați la bordul vehiculului la momentul alimentării.

(5) În cazul operatorilor economici care dețin rezervoare proprii din care efectuează alimentarea vehiculelor eligibile pe care le dețin, facturile de achiziție a motorinei care este depozitată în rezervoarele proprii nu pot constitui prin ele însele o justificare a consumului pentru restituirea de accize.

Art. 14

(1) Pentru a fi înregistrate, cererile de restituire trebuie să fie corect și complet întocmite, să fie depuse în termenele stabilite, să fie semnate de către operatorul economic solicitant sau de reprezentantul acestuia și să fie însoțite de documentele justificative prevăzute la art. 13.

(2) Cererile care nu corespund condițiilor prevăzute la alin. (1) se returnează solicitanților pentru a fi completate corespunzător. Cererea se consideră valabil depusă în momentul în care operatorul economic furnizează toate informațiile și documentele prevăzute la art. 13.

(3) Înregistrarea cererii de restituire angajează responsabilitatea solicitantului sau a reprezentantului acestuia cu privire la toate informațiile prezentate în cerere.

(4) În vederea soluționării cererii de restituire, Administratorul schemei are obligația să acceseze Registrul și să verifice dacă în perioada pentru care solicită restituirea operatorul economic este eligibil în Registru, precum și dacă fiecare vehicul pentru care se solicită restituirea de accize este eligibil în Registru.

(5) De asemenea, Administratorul schemei trebuie să verifice documentele și informațiile prevăzute de prezenta hotărâre, precum și dacă:

a) baza de restituire prevăzută la art. 6 alin. (4) este corect determinată, prin confruntarea datelor și informațiilor din borderouri cu celelalte documente și informații prevăzute la art. 13;

b) suma de restituit înscrisă în cererea solicitantului este corect determinată, potrivit algoritmului prevăzut la art. 7, și se referă numai la alimentări efectuate în perioada în care operatorul economic, precum și vehiculele sunt eligibile în Registru.

(6) Cererile de aprobare sau de respingere se soluționează în ordinea înregistrării acestora.

(7) Suma de restituit determinată conform alin. (5) nu poate depăși suma solicitată prin cerere.

(8) După aprobarea legilor bugetare anuale și a celor de rectificare, Ministerul Finanțelor Publice transmite Administratorului schemei plafoane trimestriale, în termenele prevăzute de legislația în vigoare. Administratorul schemei emite decizii în limita plafoanelor trimestriale comunicate de Ministerul Finanțelor Publice.

(9) Deciziile care nu se încadrează în plafonul trimestrial se reportează în trimestrele următoare, în limita bugetului anual alocat schemei.

(10) Plafonul trimestrial alocat și neconsumat se reportează în trimestrul următor în cadrul aceluiași an calendaristic.

Art. 15

(1) Decizia de aprobare a cererii de restituire se întocmește în 3 exemplare, dintre care un exemplar rămâne la Administratorul schemei, un exemplar se comunică solicitantului și un exemplar se transmite ordonatorului de credite, în termen de două luni de la data înregistrării cererii, sub rezerva respectării prevederilor art. 14 alin. (8).

(2) Decizia de respingere a cererii de restituire se întocmește în două exemplare, dintre care un exemplar rămâne la Administratorul schemei și un exemplar se comunică solicitantului în termen de două luni de la data înregistrării cererii.

(3) Restituirea sumelor aprobate conform deciziei emise de Administratorul schemei este efectuată de ordonatorul principal de credite cel târziu în termen de 10 zile lucrătoare de la data comunicării deciziei de aprobare a restituirii.

(4) În situația în care operatorii economici stabiliți în România înregistrează obligații restante de plată la bugetul general consolidat la momentul restituirii de accize, restituirea sumelor aprobate se efectuează la data la care aceștia nu mai înregistrează astfel de obligații.

(5) Restituirea se efectuează în lei într-un cont bancar din România sau, la cererea solicitantului, într-un cont bancar din alt stat membru. În acest al doilea caz, eventualele comisioane bancare de transfer sunt reținute din suma care urmează a fi plătită solicitantului.

(6) Restituirea prevăzută la alin. (4) se realizează de ordonatorul de credite exclusiv în baza deciziei de aprobare a cererii de restituire emise de către Administratorul schemei.

(7) În cazul în care cererea de restituire este respinsă, Administratorul schemei comunică solicitantului decizia de respingere, împreună cu motivele care au stat la baza emiterii acestei decizii.

(8) Deciziile emise de Administratorul schemei pot fi contestate potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

(9) Prin ordin al ministrului finanțelor publice se stabilește procedura de punere în aplicare a prevederilor prezentului articol.

Art. 16

(1) În cazul în care operatorul economic constată existența în cererea sa a unor inexactități care ar conduce la diminuarea ori majorarea sumelor de restituit, acesta depune la Administratorul schemei o cerere rectificativă, la care anexează documentele justificative aferente.

(2) Cererea rectificativă se depune nu mai târziu de un an de la data încheierii trimestrului pentru care se solicită rectificarea cererii de restituire.

Art. 17

(1) În vederea efectuării controlului ulterior momentului restituirii de accize, operatorii economici au obligația să păstreze documentele prevăzute la art. 8 și 13, precum și:

a) fișele de magazie pentru fiecare rezervor pentru consum propriu deținut la punctele sale de alimentare, precum și bonurile de consum întocmite la fiecare alimentare a vehiculelor eligibile din rezervorul respectiv, pe care în mod obligatoriu să fie înscrise cel puțin următoarele informații: data alimentării, numărul de înmatriculare al vehiculului alimentat, cantitatea de motorină alimentată exprimată în litri pe fiecare vehicul, numărul de kilometri înregistrați la bordul vehiculului la momentul alimentării;

b) înregistrările tahografului din prima și din ultima zi a trimestrului pentru care se depune cererea de restituire;

c) documentele de transport prevăzute la art. 3 pct. 14 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare, cum ar fi, dar fără a se limita la scrisoarea de transport CMR, avizele de transport, foile de parcurs, care atestă faptul că vehiculele au fost efectiv utilizate pentru transportul de mărfuri, respectiv pentru transportul de persoane, regulat sau ocazional, exclusiv transportul public local de persoane;

d) documentele care atestă dreptul de deținere a vehiculelor pentru care se acordă dreptul de restituire;

e) documentele de vânzare, distrugere, export, pentru toate vehiculele ale căror consumuri sunt incluse în cerere;

f) anexele la facturile de achiziție a carburanților;

g) unitățile electronice de stocare prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. f).

(2) Documentele menționate mai sus se arhivează pentru o perioadă de 10 ani de la data depunerii cererii de restituire.

(3) Controlul ulterior al prezentei scheme de ajutor de stat se efectuează potrivit Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin organele Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Art. 18

(1) În cazul în care în urma controlului ulterior se constată că restituirea a fost obținută prin fraudă, aceasta constituie ajutor de stat utilizat în mod abuziv și se aplică în mod corespunzător procedurile de recuperare prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007, precum și de Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 1.133/2008 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea de către Ministerul Economiei și Finanțelor a prevederilor art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007.

(2) Ajutorul de stat care trebuie recuperat include și dobânda aferentă, datorată de la data plății până la data recuperării. Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită potrivit prevederilor Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 83 din 27 martie 1999, cu modificările ulterioare.

(3) Recuperarea ajutorului de stat, precum și a accesoriilor aferente se realizează cum urmează:

a) în cazul operatorilor economici licențiați în România, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

b) în cazul operatorilor economici licențiați în alte state membre, potrivit prevederilor referitoare la asistența reciprocă în materie de colectare.

Art. 19

Constituie contravenție nerespectarea de către operatorul economic a obligațiilor de păstrare a documentelor prevăzute la art. 17 alin. (1) în termenul prevăzut la art. 17 alin. (2) și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

Art. 20

Prevederile art. 19 se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 21

(1) Administratorul schemei trebuie să păstreze înregistrări detaliate referitoare la ajutoarele de stat acordate în cadrul schemei pe o perioadă de 10 ani de la data acordării ultimului ajutor de stat.

(2) Administratorul schemei are obligația să raporteze anual Consiliului Concurenței date și informații privind ajutoarele de stat acordate, în conformitate cu Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 175/2007 pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat.

Art. 22

Administratorul schemei va informa prin site-ul său data de la care va pune la dispoziția operatorilor economici un sistem informatizat de administrare a schemei, precum și manualul de utilizare a acestuia. De la data respectivă operatorii economici nu vor mai transmite documentele prevăzute de prezenta hotărâre pe suport hârtie.

Art. 23

Textul prezentei scheme de ajutor de stat se publică pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, împreună cu rezumatul informațiilor legate de aceasta, conform anexei nr. 3 la Regulamentul (CE) al Comisiei de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața comună în aplicarea art. 107 și 108 din Tratat, aprobat în data de 21 mai 2014.

Art. 24

Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 25

Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 15 iulie 2014.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul finanțelor publice,

Ioana-Maria Petrescu

p. Ministrul delegat pentru buget,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

Ministrul transporturilor,

Ioan Rus

Ministrul economiei,

Constantin Niță

Ministrul delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediul de afaceri și turism,

Florin Nicolae Jianu

p. Ministrul afacerilor externe,

George Ciamba,

secretar de stat