Decizia CCR nr. 405 din 28.05.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 72 alin. (1) teza a doua şi art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 alin. (1) teza a doua și art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Doina Buțiu în Dosarul nr. 1.874/246/2014/a1 al Judecătoriei Ineu și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.2560/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală, deoarece dispozițiile legale astfel criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei. În ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, întrucât instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 29 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1.874/246/2014/a1, Judecătoria Ineu a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 alin. (1) teza a doua și art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Doina Buțiu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva soluției de netrimitere în judecată dispuse de procuror.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece nu permit nicio cale de atac împotriva încheierii pronunțate potrivit dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală.

6. Cât privește prevederile art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală, autorul excepției susține că acestea sunt neconstituționale, deoarece, deși a solicitat recuzarea unui judecător într-un proces civil, în revizuire, același judecător a soluționat calea extraordinară de atac.

7. Judecătoria Ineu opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

9. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală este neîntemeiată, dar nu și-a exprimat punctul de vedere și cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 72 alin. (1) teza a doua cu denumirea marginală Cererea de strămutare și efectele acesteia și art. 341 alin. (8) cu denumirea marginală Soluționarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

- Art. 72 alin. (1): "[_] În cursul procedurii de cameră preliminară nu se poate face cerere de strămutare.“

- Art. 341 alin. (8): "(8) Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă.“

13. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției și art. 129 referitor la Folosirea căilor de atac.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale ale art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului Curții Constituționale din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 139 din 12 martie 2015, paragrafele 15 și 16, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2015, s-a statuat că "stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului“. Astfel, atât art. 129, cât și art. 126 alin. (2) din Constituție fac referire la "condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată, urmând a fi prevăzute "numai prin lege“. Dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiție consacrat de art. 21 din Constituție, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituție stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

15. În ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală, se constată că obiectul dosarului în care a fost invocată îl reprezintă soluționarea unei plângeri formulate împotriva soluției de netrimitere în judecată dispuse de procuror și, prin urmare, nu are în vedere procedura camerei preliminare la care fac trimitere dispozițiile legale contestate, respectiv art. 342-348 din Codul de procedură penală. Totodată, așa cum rezultă din documentele atașate încheierii de sesizare a Curții Constituționale, autorul excepției nu a formulat in termins vreo cerere de strămutare, dar a apreciat că ar putea fi posibilă o astfel de cerere în măsura în care judecătorul care s-a pronunțat anterior - într-o cauză civilă având ca obiect obligarea membrilor comisiei locale de fond funciar să întocmească și să înainteze comisiei județene documentația necesară eliberării titlului de proprietate - nu s-ar abține (dacă i-ar fi repartizat dosarul) de la judecarea plângerii penale formulate împotriva soluției de netrimitere în judecată dispuse de procuror cu privire la membrii celor două comisii de fond funciar. Așa fiind, ținând seama de exigențele dispozițiilor art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora instanța de contencios constituțional decide asupra dispozițiilor legale "care au legătură cu soluționarea cauzei“, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală este inadmisibilă și urmează a fi respinsă ca atare.