Legea nr. 12/2015 - modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii
| Comentarii |
|
PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAȚILOR, SENATUL
LEGENr. 12/2015
pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii
Monitorul Oficial nr. 52 din 22.01.2015
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I.
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 16, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (5) și (6), cu următorul cuprins:
"(5) Absențele nemotivate și concediile fără plată se scad din vechimea în muncă.
(6) Fac excepție de la prevederile alin. (5) concediile pentru formare profesională fără plată, acordate în condițiile art. 155 și 156."
2. La articolul 56 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
"c) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parțiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; la data comunicării deciziei medicale asupra capacității de muncă în cazul invalidității de gradul I sau II;"
3. La articolul 92, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) și (4), cu următorul cuprins:
"(3) Salariul primit de salariatul temporar pentru fiecare misiune nu poate fi inferior celui pe care îl primește salariatul utilizatorului, care prestează aceeași muncă sau una similară cu cea a salariatului temporar.
(4) În măsura în care utilizatorul nu are angajat un astfel de salariat, salariul primit de salariatul temporar va fi stabilit luându-se în considerare salariul unei persoane angajate cu contract individual de muncă și care prestează aceeași muncă sau una similară, astfel cum este stabilit prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul utilizatorului."
4. La articolul 145, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește în contractul individual de muncă, cu respectarea legii și a contractelor colective de muncă aplicabile."
5. La articolul 145, după alineatul (3) se introduc trei noi alineate, alineatele (4)-(6), cu următorul cuprins:
"(4) La stabilirea duratei concediului de odihnă anual, perioadele de incapacitate temporară de muncă și cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal și concediului pentru îngrijirea copilului bolnav se consideră perioade de activitate prestată.
(5) În situația în care incapacitatea temporară de muncă sau concediul de maternitate, concediul de risc maternal ori concediul pentru îngrijirea copilului bolnav a survenit în timpul efectuării concediului de odihnă anual, acesta se întrerupe, urmând ca salariatul să efectueze restul zilelor de concediu după ce a încetat situația de incapacitate temporară de muncă, de maternitate, de risc maternal ori cea de îngrijire a copilului bolnav, iar când nu este posibil urmează ca zilele neefectuate să fie reprogramate.
(6) Salariatul are dreptul la concediu de odihnă anual și în situația în care incapacitatea temporară de muncă se menține, în condițiile legii, pe întreaga perioadă a unui an calendaristic, angajatorul fiind obligat să acorde concediu) de odihnă anual într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care acesta s-a aflat în concediu medical."
6. Articolul 146 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 146.
(1) Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an.
(2) În cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parțial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual.
(3) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă."
Art. II.
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:
a) art. 22 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 29 ianuarie 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, cu modificările ulterioare;
b) art. 23 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 1 februarie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 177/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA
PREȘEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
| ← HG nr. 17/2015 - modificarea anexei nr. 43 la HG nr. 978/2002... |
|---|
Astfel, prin această iniţiativă legislativă se are în vedere continuarea transpunerii în legislaţia internă a Directivei nr. 2008/104/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă temporară. Modificările şi completările propuse au avut în vedere faptul că dispoziţiile
Citește mai mult
directivei nu disting cu privire la natura contractului de muncă temporară respectiv, nu se face deosebirea cu privire la durata determinată sau nedeterminată a acestuia. De asemenea, prevederile art. 3 alin. (1) lit. b) şi c) din directivă, care definesc agentul de muncă temporară şi lucrătorul temporar, stabilesc că lucrătorul lucrează temporar numai la intreprinderea utilizatoare.Prin textul propunerii legislative, se propune modificarea şi completarea dispoziţiilor Codului muncii cu privire la munca prin agent de muncă temporară, în sensul asigurării convergenţei sociale şi economice în cadrul Uniunii Europene. Prin modificările din conţinutul art. 94 propunem redefinirea contractului de muncă temporară în acord cu legislaţia europeană, în sensul posibilităţii încheierii acestuia, de regulă pe durată nedeterminată, în mod corespunzător acestei noi viziuni legislative, şi am avut în vedere modificarea şi completarea prevederilor art. 92, art. 94, art. 95 şi ale art. 97 din Codul muncii. Astfel, se stabileşte că salariul primit de salariatul temporar pentru fiecare misiune nu poate fi mai mic decât cel al salariatului utilizatorului care desfăşoară aceeaşi activitate sau una similară. Pentru protejarea salariatului se prevede forma scrisă a contractului de muncă, care, de regulă, trebuie să fie pe durată nedeterminată, şi acordarea unei indemnizaţii de 75% din salariul minim brut pe ţară pentru perioada dintre două misiuni, când salariatul temporar rămâne la dispoziţia agentului de muncă temporară. De asemenea, se propune reconfigurarea perioadelor de probă pentru salariatul temporar din perspectiva duratei acestora.
Propunerile de completare a dispoziţiilor din Codul muncii privind munca prin agent de muncă temporară sunt în concordanţă cu practica europeană în acest domeniu.
O altă problemă pe care am avut-o în vedere o reprezintă condiţiile de acordare a concediilor de odihnă anuale în situaţia în care salariatul s-a aflat o perioadă de timp în concediu medical, cu luarea în considerare a dispoziţiilor Directivei nr. 2003/88/CEE a Parlamentului European si a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind unele aspecte ale organizării timpului de lucru, respectiv a articolului 7 privind concediul anual. Art. 7 alin. (1) din directivă dispune că „Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de un concediu anual plătit de cel puţin patru săptămâni în conformitate cu condiţiile de obţinere şi de acordare a concediilor prevăzute de legislaţiile şi practicile naţionale”. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene statuat prin mai multe hotărâri că dreptul la concediu anual plătit „trebuie considerat un principiu al dreptului social al Uniunii Europene de o deosebită importanţă de la care nu se poate deroga şi a cărui punere în aplicare de către autorităţile naţionale competente poate fi efectuată numai în limitele prevăzute în mod expres de directivă” precizând că norma europeană „nu face nicio distincţie între lucrătorii care în perioada de referinţă sunt absenţi de la serviciu pentru că se află în concediu medical şi cei care au lucrat efectiv în perioada menţionată” şi că Directiva „nu permite statelor membre să excludă naşterea unui drept acordat în mod expres tuturor lucrătorilorîn consecinţă, statele membre sunt obligate să interpreteze aceste norme şi să îşi organizeze ordinea juridică internă astfel încât absenţele de la muncă pentru caz de boală să nu aducă atingere dreptului la o perioadă minimă de concediu anual plătit.
Luând în considerare hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene date în interpretarea dispoziţiilor art. 7 din Directivă respectiv, pronunţate în cauzele C-350/06 şi C-520/06-Gerhard Schultz-Hoff, C-282/10-Maribel Dominguez, C-78/11 ANGED şi FASGA şi C-214/10 - KHS am propus următoarele modificări şi completări: durata concediului de odihnă anual să nu fie diminuată de concediul medical; în situaţia în care concediul medical a intervenit în timpul concediului de odihnă anual salariatul are dreptul de a recupera ulterior perioada de concediu cu o durată echivalentă aceleia a concediului său medical; stabilirea unei perioade de report de 18 luni de la expirarea căreia dreptul la concediu de odihnă anual se stinge în situaţia cumulului de drepturi la un astfel de concediu ale unui salariat aflat în concediu medical mai multe perioade de referinţă consecutive.
La stabilirea perioadei de report de 18 luni am avut în vedere dispoziţiile alin. (3) al art. 13 din Ordonanţa de urgenţă nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, care stabilesc că durata de acordare a concediului şi a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă este mai mare faţă de durata de 183 de zile la finalul cărora persoana se pensionează pentru incapacitate temporară de muncă, şi se diferenţiază în funcţie de anumite boli speciale precizate în textul legii, precum: tuberculoză meningeală, peritoneală şi urogenitală, inclusiv a glandelor suprarenale, SIDA şi neoplazii, tuberculoză pulmonară operată şi osteoarticulară, alte forme de tuberculoză extrapulmonară.
Prin urmare, faţă de toate argumentele menţionate, am elaborat prezenta propunere legislativă de modificare şi completare a Legii nr. 53/2003 Codul muncii pe care, în conformitate cu prevederile art. 74 şi art. 75 din Constituţie, republicată, o supunem Parlamentului spre dezbatere şi adoptare.