Decizia CCR nr. 259 din 6.05.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 30 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 263/2010 - sistemul unitar de pensii publice, precum şi a disp. pct. 7 din anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum și a dispozițiilor pct. 7 din anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010, excepție ridicată de Aristide Haidău în Dosarul nr. 12.046/95/2012 al Curții de Apel Craiova - Secția I civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 885D/2013.

2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției. Lipsește partea Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF Craiova - Secția L6 CF Craiova, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că, după anul 2001, numai o parte din fostele locuri de muncă încadrate în grupa I a fost asimilată condițiilor speciale de muncă, în timp ce alte locuri de muncă ce aparțineau grupei I nu au beneficiat de această asimilare, deși îndeplineau aceleași criterii. Astfel, s-a creat o discriminare între persoane aflate în situații identice.

4. Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 31 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 12.046/95/2012, Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum și a dispozițiilor pct. 7 din anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010.

6. Excepția a fost ridicată de Aristide Haidău cu prilejul soluționării recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 1.415 din 14 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 12.046/95/2012, dosar în care autorul excepției a solicitat instanței să constate că în perioada 1 aprilie 2001-31 decembrie 2010 și-a desfășurat activitatea în cadrul grupei I de muncă (condiții speciale), să fie înscrise aceste constatări în carnetul de muncă și să fie acordată o pensie corespunzătoare acestor condiții de muncă.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt discriminatorii. În acest sens, arată că, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, a fost încadrat în grupa I de muncă, întrucât avea funcția de revizor de cale. Ulterior, s-a creat un tratament discriminator între diferiții salariați ai CFR, în sensul că funcțiile de mecanic de locomotivă și ajutor mecanic de locomotivă, care aparținuseră grupei I de muncă, au fost încadrate în condiții speciale, în timp ce alte funcții, așa cum este și cea de revizor de cale, nu au fost asimilate acestor condiții.

8. Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Astfel, faptul că argumentul potrivit căruia activitatea desfășurată de autorul excepției ar fi asemănătoare atribuțiilor și activităților desfășurate de personalul din siguranța circulației încadrat în condiții speciale nu este suficient pentru a include, prin interpretare și asimilare în cadrul acestor condiții, și funcția de revizor de cale, întrucât s-ar adăuga la lege, ceea ce este inadmisibil. Legiuitorul are libertatea să stabilească activitățile ce se încadrează în condiții speciale de muncă și această prerogativă nu poate fi considerată ca o încălcare a principiului egalității în fața legii.

9. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

10. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum și dispozițiile pct. 7 din anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010.

14. Textele de lege criticate din Legea nr. 263/2010 au următorul conținut:

- Art. 30 alin. (1) lit. e): "(1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din: [_]

e) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3.“;

- Pct. 7 din anexa nr. 2: "Lista cuprinzând locurile de muncă încadrate în condiții speciale, în care se desfășoară următoarele activități: [_]

7. Activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației, care îndeplinește funcția de mecanic de locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor.“

15. Deși autorul excepției de neconstituționalitate nu indică prevederile Legii fundamentale pretins a fi încălcate, din motivarea excepției de neconstituționalitate reiese că este avut în vedere art. 16 din Constituție referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia invocă existența unui tratament diferențiat sub aspectul încadrării locurilor de muncă în condiții speciale între categorii profesionale care, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, au beneficiat de un tratament unitar, fiind deopotrivă încadrate în grupa I de muncă.

17. Față de aceste critici, Curtea reține că legislația anterioară Legii nr. 19/2000 a clasificat locurile de muncă pe grupe, în funcție de complexitatea activității, gradul de expunere la risc și de solicitare la care era supusă persoana care efectua munca. Astfel, dispozițiile succesive ale art. 10 din Decretul nr. 92/1959 privind dreptul la pensie în cadrul Asigurărilor Sociale de Stat, publicat în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 august 1959, ale art. 6 din Legea nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat și pensia suplimentară, publicată în Buletinul Oficial al României nr. 17-18 din 1 februarie 1969, și ale Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, publicată în Buletinul Oficial al României nr. 82 din 6 august 1977, au stabilit o divizare a locurilor de muncă pe grupe de muncă, grupele superioare referindu-se la activități cu un grad sporit de solicitare și de risc.

18. În acest sens, de exemplu, art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 3/1977 a prevăzut că "pensia se stabilește în raport de contribuția adusă de fiecare om al muncii la dezvoltarea societății, potrivit principiului socialist al retribuirii după cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii și se diferențiază în funcție de vechimea în muncă, retribuția avută și grupa de muncă“, precum și că, "în raport de condițiile, complexitatea și importanța muncii, locurile de muncă se încadrează în grupa I, II sau III de muncă, prin decret al Consiliului de Stat.“

19. Abrogând Legea nr. 3/1977, Legea nr. 19/2000 a propus o nouă clasificare a locurilor de muncă în funcție de condițiile în care s-a desfășurat activitatea, reglementând astfel în art. 19 și art. 20 locurile de muncă în condiții deosebite și cele în condiții speciale, distinct de locurile de muncă în condiții normale.

20. Prin dispozițiile art. 15 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 martie 2001, s-a prevăzut că "Locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale încadrate în grupele I și a II-a de muncă până la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri sunt considerate activități desfășurate în condiții deosebite, cu excepția celor care, conform prevederilor Legii nr. 19/2000, sunt prevăzute ca fiind activități desfășurate în locuri de muncă în condiții speciale.“

21. În ceea ce privește condițiile speciale de muncă, art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 10 septembrie 2003, a prevăzut că "(1) Criteriile pentru încadrarea persoanelor în locurile de muncă în condiții speciale sunt următoarele:

a) încadrarea locurilor de muncă în grupa I de muncă, anterior datei de 1 aprilie 2001;

b) desfășurarea activității în condiții speciale pe durata programului normal de lucru din luna respectivă numai în locurile de muncă definite la art. 1 lit. a);

c) existența la locurile de muncă în condiții speciale a unor factori de risc care nu pot fi înlăturați, în condițiile în care s-au luat măsurile tehnice și organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea acestora, în conformitate cu legislația de protecție a muncii în vigoare;

d) efecte asupra persoanelor din punct de vedere al securității și sănătății în muncă, datorate în exclusivitate unor cauze profesionale și înregistrate pe perioada ultimilor 15 ani;

e) efecte asupra capacității de muncă și stării de sănătate, evaluate în baza datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, de structurile medicale de medicina muncii sau la comisiile de expertizare a capacității de muncă, pe perioada ultimilor 15 ani.

(2) Încadrarea persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale se va realiza în condițiile îndeplinirii tuturor criteriilor menționate la alin. (1).“

22. Curtea observă că, deși încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale sau deosebite a avut ca temei rațiuni asemănătoare divizării activității în grupele I și a II-a de muncă, rațiuni ce țin de gradul de solicitare, precum și de factorii de risc prezenți și expunerea la aceștia, totuși, în urma aplicării metodologiilor de încadrare stabilite prin hotărârile Guvernului mai sus amintite, nu s-a realizat o suprapunere perfectă între locurile de muncă încadrate anterior Legii nr. 19/2000 în grupele I și a II-a de muncă cu cele încadrate ulterior în condiții speciale ori deosebite. Astfel, unele activități și unități care anterior se regăseau în grupa I de muncă au fost încadrate în activități și unități în care se desfășoară activitatea în condiții speciale, în timp ce altele au fost încadrate în condiții deosebite, dacă au îndeplinit condițiile stabilite de art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001.

23. Locurile de muncă încadrate în condiții speciale, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003, au fost enumerate în cuprinsul Legii nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 13 iunie 2006, fiind preluate aproape identic în cuprinsul Legii nr. 263/2010. Astfel, dispozițiile pct. 7 din anexa nr. 1 la Legea nr. 226/2006 se regăsesc în mod identic în cuprinsul pct. 7 din anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010.

24. Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea reține că, din cauza condițiilor diferite impuse de reglementarea ulterioară Legii nr. 19/2000 față de legislația anterioară, precum și a procedurilor de încadrare în condiții speciale de muncă, în practică nu se poate pune un semn de egalitate între persoanele care anterior au lucrat în grupa I de muncă și cele care au fost încadrate ulterior în condiții speciale, iar încadrarea în trecut a unor locuri de muncă în grupa I nu a atras automat un tratament juridic unitar în prezent sub aspectul încadrării în condiții speciale. Astfel, Curtea apreciază că diferența de tratament juridic criticată de autorul excepției nu aduce atingere principiului egalității în drepturi, care, așa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale, presupune un tratament egal pentru situații egale, dar nu exclude instituirea unei reglementări diferențiate pentru situații obiectiv diferite. În acest sens este Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.