Decizia CCR nr. 320 din 10.06.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent,...

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Azzola Edit, Azzola Nándor-György, Azzola Ludovic Bruno, Azzola Leonardo Christian, Azzola Elise-Gabrielle, Azzola Ludwig Mario și Azzola Katalin în Dosarul nr. 7.260/117/2013 al Tribunalului Cluj - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 769D/2013.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că nu există un drept sau o speranță legitimă în privința aplicării unei forme sau alta de măsuri reparatorii în echivalent. În acest sens sunt invocate hotărârile din 9 decembrie 2008, 3 martie 2009, 12 mai 2009, pronunțate în cauzele Viașu împotriva României, Deneș și alții împotriva României și Elias împotriva României. Se mai invocă și Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Preda și alții împotriva României, paragraful 131, prin care s-a stabilit că termenele prevăzute de Legea nr. 165/2013 nu sunt contrare art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, acestea reprezentând o amânare rezonabilă a procedurii de restituire. Mai mult, se mai apreciază că măsurile reparatorii în privința imobilelor prevăzute de Legea nr. 10/2001 se pot dispune numai în condițiile în care a fost depusă notificarea prevăzută de această lege, în caz contrar Legea nr. 165/2013 nefiind aplicabilă rationae materiae.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Sentința civilă nr. 520 din 22 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 7.260/117/2013, Tribunalul Cluj - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Azzola Edit, Azzola Nándor-György, Azzola Ludovic Bruno, Azzola Leonardo Christian, Azzola Elise-Gabrielle, Azzola Ludwig Mario și Azzola Katalin într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii privind acordarea unor despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se apreciază că textul legal criticat încalcă principiul neretroactivității legii. În acest sens se arată că legea civilă nu poate avea putere retroactivă și, deci, nu poate avea efecte asupra unui proces în curs de judecată. De aceea, procesele aflate în curs de judecată în materia restituirii imobilelor preluate în mod abuziv trebuie să fie finalizate conform legii în vigoare la data formulării acțiunii.

6. Tribunalul Cluj - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens se arată că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013, fiind norme de procedură, sunt de imediată aplicabilitate. Se mai apreciază că, prin textul criticat, s-a urmărit eficientizarea procedurii de restituire pornind de la necesitatea stabilirii unei balanțe cu privire la numărul notificărilor soluționate și al celor nesoluționate, precum și al bunurilor care pot fi restituite în natură sau date în compensare, pentru ca, de abia apoi, să se continue procedura. Se evită, astfel, posibilitatea de a se dispune "restituirea în compensare“ a aceluiași bun de către instanțe mai multor proprietari.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din actul de sesizare, îl reprezintă dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Curtea, analizând actul de sesizare, constată că instanța judecătorească a respins acțiunea reclamanților, autori ai excepției de neconstituționalitate, pe de o parte, pentru că art. 33 din Legea nr. 165/2013 ar obliga entitățile învestite de lege să soluționeze, în termenele prevăzute de acest text, cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, categorie de cereri care ar cuprinde și cererile nesoluționate aflate în curs de judecată, iar, pe de altă parte, pentru că art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în forma în vigoare la momentul pronunțării sentinței, nu prevedea măsuri reparatorii constând în compensarea cu bunuri. Curtea observă, de asemenea, că la data formulării cererii de chemare în judecată nu existau nici condiționările procedurale menționate și nici limitarea măsurilor reparatorii numai la compensarea prin puncte, toate acestea fiind introduse ulterior prin Legea nr. 165/2013. În consecință, Curtea, având în vedere și Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, reține că, în realitate, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2) în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013, precum și ale art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013. Aceste texte aveau, la data sesizării Curții Constituționale, următorul cuprins:

- Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013:"(2) În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III.“;

- Art. 4 din Legea nr. 165/2013:"Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

- Art. 33 din Legea nr. 165/2013:"(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1)“.

11. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, a admis excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la art. 33 din Legea nr. 165/2013 și a constatat că acestea sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Întrucât autorii excepției formulează critici de neconstituționalitate care vizează dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 în interpretarea ce a fost exclusă, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, cadrului constituțional, precum și faptul că decizia menționată a fost pronunțată la un moment ulterior sesizării instanței constituționale în prezenta cauză, Curtea, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor a devenit inadmisibilă.

13. Curtea mai reține că, prin Decizia nr. 210 din 8 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 5 iunie 2014, a admis excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013, și a constatat că acestea sunt neconstituționale, astfel încât, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a devenit inadmisibilă.

14. În aceste condiții, deciziile de constatare a neconstituționalității anterior menționate reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, după caz, în cauza în care a fost invocată prezenta excepție (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014).