Decizia CCR nr. 361 din 25.06.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 38 alin. (2) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

DECIZIA

Nr. 361

din 25 iunie 2014

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (2) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionița Cochințu - magistrat-asistent

Cu participarea, în ședința publică din 24 iunie 2014, a reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (2) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, excepție ridicată de Cornel Calistru în Dosarul nr. 3.881/226/2012 al Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 104D/2014.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 24 iunie 2014, în prezența reprezentantului părții Societatea Comercială Ecoterm - S.A. din Făgăraș, precum și a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, în temeiul prevederilor art. 57 și ale art. 58 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru data de 25 iunie 2014, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 21 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 3.881/226/2012, Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (2) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, excepție ridicată de Cornel Calistru într-o cauză având ca obiect pretenții, respectiv obligarea la plata unor sume reprezentând contravaloarea energiei termice.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că Ordinul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 343/2010 este:

- injust, deoarece obligația de protecție socială este transferată vecinilor între ei înșiși;

- discriminatoriu, întrucât tratează diferențiat proprietarii dintr-un condominiu, respectiv îi împarte în două categorii distincte - proprietari branșați la rețeaua de centrale electrice de termoficare (CET) cu drepturi asupra vecinilor și proprietari nebranșați cu obligații față de prima categorie;

- incoerent și injust, pentru că are ca efect introducerea obligativității pentru persoanele care locuiesc în condominiu a suportării între 30%-40% din factura energiei termice, chiar dacă sunt debranșați de la rețeaua de centrale electrice de termoficare (CET).

5. Se mai susține că ordinul este în contradicție cu dispozițiile art. 48 alin. (1) și (2) din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.

6. Totodată, arată că, potrivit art. 73 din Constituție, un act normativ de rang inferior nu poate să contravină sau să instituie obligații suplimentare, altele decât cele prevăzute într-o lege de rang superior.

7. Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

8. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 38 alin. (2) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 27 iulie 2006, care au următorul cuprins: "(2) Proprietarii apartamentelor individuale situate în imobile de locuit tip condominiu, care sunt deconectate de la rețeaua de alimentare cu energie termică, plătesc o cotă-parte din cheltuielile cu energia termică consumată pentru încălzirea spațiilor aflate în proprietate indiviză, proporțională cu cota indiviză.“

12. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt menționate prevederile constituționale ale art. 73 referitor la categoriile de legi.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

14. Din economia prevederilor art. 38 din Legea nr. 325/2006 reiese că acestea stabilesc, în concret, care sunt obligațiile utilizatorilor de energie termică, statuând, totodată, că proprietarii apartamentelor individuale situate în imobile de locuit tip condominiu, care sunt deconectate de la rețeaua de alimentare cu energie termică, plătesc o cotă-parte din cheltuielile cu energia termică consumată pentru încălzirea spațiilor aflate în proprietate indiviză, proporțională cu cota indiviză.

15. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că motivarea pretinsei neconstituționalități a dispozițiilor art. 38 alin. (2) din Legea nr. 325/2006 se întemeiază pe critica adusă Ordinului Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, respectiv Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 343/2010 pentru aprobarea Normei tehnice privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominiu, în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire și apă caldă de consum, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 20 iulie 2010.

16. Curtea reține că autorul prezentei excepții de neconstituționalitate nu aduce critici, în concret, prevederilor art. 38 alin. (2) din Legea nr. 325/2006 în raport de prevederile constituționale, ci are în vedere legalitatea actelor normative subsecvente legii. Or, în acest context, Curtea observă că, potrivit prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituție, controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat.

17. Autorul prezentei excepții de neconstituționalitate mai arată că, potrivit art. 73 din Constituție, un act normativ de rang inferior nu poate să contravină sau să instituie obligații suplimentare, altele decât cele prevăzute într-o lege de rang superior, referindu-se în mod special la Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 343/2010, ordin care a fost emis avându-se în vedere prevederile art. 14 alin. (2) lit. h) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, potrivit cărora Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice elaborează și aprobă, prin ordin al președintelui, norme tehnice privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominiu, în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire și apă caldă de consum. Or, Curtea constată că textul criticat nu creează premisele necesare ca printr-un act normativ de reglementare inferioară să se aducă modificări sau completări la cadrul normativ primar în domeniu, art. 38 alin. (2) din Legea nr. 325/2006 fiind suficient de clar, precis și previzibil.

18. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cornel Calistru în Dosarul nr. 3.881/226/2012 al Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 38 alin. (2) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 iunie 2014.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ionița Cochințu

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Decizia CCR nr. 361 din 25.06.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 38 alin. (2) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006