Legea nr. 167/2022 pentru completarea art. 224 din Legea educației naționale nr. 1/2011

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAȚILOR

SENATUL

LEGE

pentru completarea art. 224 din Legea educației naționale nr. 1/2011

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. — La articolul 224 din Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (6) și (7), cu următorul cuprins:

„(6) Cuantumul minim al burselor românilor de pretutindeni prevăzute la alin. (1) este egal cu valoarea burselor sociale acordate studenților români de la ciclurile de studii universitare de licență și masterat, respectiv cu valoarea bursei pentru studii doctorale pentru studenții de la ciclul de studii universitare de doctorat.

(7) Bursele românilor de pretutindeni se acordă pe toată durata anului calendaristic, inclusiv pe perioada vacanței de vară, iar beneficiarii acestora pot primi și burse pentru performanțe academice, în aceleași condiții cu studenții cetățeni români.”

Art. II. — Prezenta lege intră în vigoare începând cu anul universitar 2023—2024.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,

VASILE-DANIEL SUCIU 

PREȘEDINTELE SENATULUI

FLORIN-VASILE CÎȚU

București, 2 iunie 2022.

Nr. 167.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Legea nr. 167/2022 pentru completarea art. 224 din Legea educației naționale nr. 1/2011




Expunere motive initiator 3.06.2022
EXPUNERE DE MOTIVE
Propunere legislativă privind actualizarea burselor acordate românilor de pretutindeni
Statul român are datoria morală de a sprijini comunitățile de români din afara granițelor, dar și obligația constituțională asumată prin art. 7 din Constituția României, republicată.
în momentul de față, numărul românilor de pretutindeni este de aproximativ 9,7 milioane. Conform unui raport guvernamental din iulie 2019, 5,6 milioane dintre aceștia sunt în diaspora, iar 4,1 milioane în comunitățile istorice din vecinătatea României. Comunitățile istorice din vecinătatea României sunt acelea
Citește mai mult care au ajuns sub conducerea altor state ca urmare a situației geopolitice din secolul XX.
Studenții etnici români reprezintă o categorie importantă în sistemul național de învățământ superior din România. Aceștia contribuie la diversitatea corpului studențesc, prin aportul cultural și lingvistic. Conform prevederilor Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, republicată, cu modificările și completările ulterioare, studenții sau elevii etnici români de pretutindeni sunt cei care își asumă în mod liber identitatea culturală română, sunt de origine română, aparțin filonului lingvistic și cultural românesc, locuiesc în afara frontierelor României, indiferent de modul în care aceștia sunt apelați. Din categoria românilor de pretutindeni fac parte persoanele aparținând minorităților naționale, minorităților lingvistice sau grupurilor etnice autohtone române sau care aparțin filonului cultural și etnic românesc, existente în statele din vecinătatea României și alte state, care își asumă identitatea etnică, lingvistică și culturală română față de autoritățile române, indiferent de etnonimul folosit, românii emigranți, fie că au păstrat sau nu cetățenia română, descendenții acestora, precum și cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate, etnicii care se recunosc de origine română, aflați în afara granițelor țării, înregistrați ca altă minoritate în statul de reședință, care își asumă, prin auto identificare, apartenența la spațiul cultural și identitar românesc.
în prezent, 4.843 de români de pretutindeni sunt înscriși în învățământul universitar din România, din care 2.979 Ia studii de licență, 1.683 la master, 44 la doctorat, 137 în anul pregătitor, majoritatea dintre aceștia fiind din comunitățile istorice. în momentul de față, bursele acordate acestora sunt în cuantum de 65 euro/lună pentru studenții de licență, 75 euro/ lună pentru masteranzi și 85 euro/lună pentru doctoranzi, cuantumul fiind sub nivelul celor acordate studenților români cu cetățenie și domiciliul în România. Totodată, trebuie menționat că românii de pretutindeni nu primesc burse pe perioada de vară, precum studenții români cu cetățenie și domiciliul în România.
Majoritatea beneficiarilor acestei oportunități oferite de statul român sunt tineri români din Republica Moldova, Ucraina, Serbia și alte țări din Peninsula Balcanică, al căror nivel de dezvoltare economică este inferior celui din România. Impactul financiar al prevederilor propuse este calculat la aproximativ 15 milioane de lei, o sumă modică raportată la întregul Bugetul de stat care poate fi disponibilă prin realocare sau transfer de la alte unități ale administrației publice.
Având în vedere elementele de inechitate menționate anterior, în concordanță cu datoria morală a statului român și spiritul Constituției, prin prezenta motivare și inițiativa legislativă aferentă, se propune completarea legislației primare pentru acordarea burselor românilor de pretutindeni în aceleași condiții precum cele acordate studenților români cu cetățenie și domiciliul în România.
în numele inițiatorilor,
Natalia-EIena Intotero
Deputat PSD Hunedoara
Răspunde