HG nr. 598/2014 - înfiinţarea pe lângă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii, precum şi pt. modificarea şi completarea HG nr. 1.380/2009 - înfiinţarea,...

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRENr. 598/2014

privind înființarea pe lângă Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale a unei activități finanțate integral din venituri proprii, precum și pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.380/2009 privind înființarea, organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale

Monitorul Oficial nr. 549 din 24.07.2014

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 8 alin. 1 și art. 13 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 67 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, al art. 22 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1.

(1) Se aprobă înființarea pe lângă Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, denumită în continuare Administrația Națională, a unei activități finanțate integral din venituri proprii pentru intervenții operative și reîntregirea stocurilor diminuate, denumită în continuare Activitate.

(2) Din veniturile proprii realizate prin Activitate se asigură:

a) cheltuielile pentru reîntregirea în condițiile legii a stocurilor de produse rezervă de stat diminuate, din cauzele prevăzute la art. 11 lit. k) din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

b) cheltuielile pentru intervențiile operative ale Administrației Naționale și ale unităților sale teritoriale, precum și pentru susținerea capacității de administrare a stocurilor rezervă de stat aferente Activității, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(3) Veniturile proprii ale Activității se constituie din:

a) sumele încasate din executarea garanțiilor pentru produsele scoase la împrumut pe bază de împrumut de consumație ori scoase la împrospătare pe bază de contracte de vânzare sau de schimb, nerestituite la scadență;

b) sumele încasate din realizarea programelor anuale de împrospătare a stocurilor rezervă de stat;

c) sumele încasate din activități cu caracter comercial, valorificări de stocuri disponibile și de conjunctură, cota prevăzută la art. 5 alin. 4 din Legea nr. 82/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, contravaloarea încasărilor pentru produsele diminuate, furate ori a lipsurilor din gestiunile de produse, penalitățile și dobânzile contractuale, inclusiv cele din contractele de împrumut, daunele-interese și sumele provenind din cheltuieli de judecată admise de instanțe;

d) dobânzi la disponibilul din venituri proprii păstrat la Trezoreria Statului, în condițiile legii.

Art. 2.

(1) Cheltuielile curente și de capital care se efectuează pentru realizarea Activității se finanțează integral din veniturile proprii prevăzute la art. 1 alin. (3).

(2) Bugetul de venituri și cheltuieli pentru Activitate se întocmește la venituri pe surse de proveniență, iar la cheltuieli după natura și destinația acestora, potrivit clasificației bugetare.

(3) Excedentul anual rezultat din execuția bugetului de venituri și cheltuieli se reportează în anul următor și se utilizează cu aceleași destinații.

(4) Execuția de casă a bugetului de venituri și cheltuieli al Activității se realizează prin Trezoreria Statului, conform prevederilor legale în vigoare.

(5) Raportarea execuției de casă a bugetului de venituri și

cheltuieli al Activității se efectuează în conformitate cu instrucțiunile emise de Ministerul Finanțelor Publice.

(6) Activitatea se încadrează la același capitol bugetar în care este încadrat și ordonatorul de credite.

Art. 3.

(1) În relațiile contractuale, pentru realizarea Activității, unitățile teritoriale acționează pentru îndeplinirea obiectului contractelor, potrivit mandatului acordat prin ordin al președintelui Administrației Naționale, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(2) Contractele aflate în derulare la nivelul unităților teritoriale la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, care au ca obiect operațiuni ce se desfășoară în cadrul Activității, se derulează în continuare, până la finalizare, conform legislației în vigoare la data încheierii lor.

Art. 4.

Sumele provenite și/sau încasate de unitățile teritoriale ale Administrației Naționale în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.411/2002 privind aprobarea înființării pe lângă Administrația Națională a Rezervelor de Stat a unei activități finanțate integral din venituri proprii, aflate în sold la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se virează de către acestea în conturile deschise pe seama aparatului propriu al Administrației Naționale la Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București.

Art. 5.

La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.411/2002 privind aprobarea înființării pe lângă Administrația Națională a Rezervelor de Stat a unei activități finanțate integral din venituri proprii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 17 decembrie 2002.

Art. 6.

Hotărârea Guvernului nr. 1 380/2009 privind înființarea, organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 27 noiembrie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 3 litera A, după punctul 6 se introduce un nou punct, punctul 61, cu următorul cuprins:

"61. pentru operațiunile din domeniul activității finanțate integral din venituri proprii, deleagă, în condițiile legii, către unitățile teritoriale efectuarea în calitate de administratori a operațiunilor comerciale privind stocurile păstrate în rezervele de stat, unitățile teritoriale urmând a acționa în numele și pentru Administrația Națională, potrivit dispozițiilor legale în vigoare;".

2. La articolul 3 litera A, punctul 29 se abrogă.

3. La articolul 3 litera A, punctul 30 se modifică și va avea următorul cuprins:

"30. atribuie, în calitate de unitate de achiziții centralizată, ta numele și pentru unitățile teritoriale subordonate, acorduri - cadru/contracte de achiziție publică pentru produsele rezervă de stat prevăzute în programele anuale, cele pentru serviciile auxiliare necesare administrării și păstrării îndelungate a stocurilor rezervelor de stat, precum și pentru lucrările și serviciile prevăzute în programele anuale de investiții sau în programele de reparații ale activelor fixe corporale, în condițiile legii;".

4. La articolul 11 alineatul (2), după punctul 1 se introduce un nou punct, punctul 11, cu următorul cuprins:

"11. pentru domeniul activității finanțate integral din venituri proprii, contractele se încheie în numele Administrației Naționale, unitățile teritoriale răspund de derularea acestor contracte, iar aparatului propriu îi revine încasarea, respectiv plata prețului contractului;".

5. La articolul 11 alineatul (2), punctele 2,3,5,15,17 și 22 se modifică și vor avea următorul cuprins:

"2. urmăresc și răspund de derularea contractelor încheiate, scop ta care întreprind următoarele operațiuni: emit și primesc facturi, predau și recepționează produse și servicii, îndeplinesc sarcinile de constituire în conturile corespunzătoare ale Administrației Naționale a garanțiilor reale constituite în temeiul contractelor, inclusiv prin instrumente financiare de tip depozit bancar, iau măsuri de încasare în conturile corespunzătoare ale Administrației Naționale a sumelor reținute din facturi, participă cu acordul Administrației Naționale la procedurile de executare sau restituire, potrivit prevederilor legale în vigoare;

3. controlează și răspund de activitatea de recepție la primirea și livrarea produselor, lucrărilor sau serviciilor, asigurând faza lichidării cheltuielilor, corespunzător reglementărilor din domeniul execuției bugetare;

5. desfășoară activități economico-financiare și comerciale, în condițiile reglementărilor legale aplicabile, atât pentru activitățile finanțate de la bugetul de stat, cât și pentru cele din cadrul activității finanțate integral din venituri proprii;

15. răspund de întocmirea documentelor și aprobă scăderea din contabilitate, pe baza aprobării ordonatorului secundar de credite, a pagubelor, nedatorate culpei unei persoane, înregistrate la produsele aflate în administrare, apărute ca urmare a unor situații neprevăzute sau de forță majoră, potrivit legii;

17. răspund de întocmirea documentelor și de veridicitatea datelor înscrise în acestea și efectuează scăderea din gestiune, pe baza aprobării ordonatorului secundar de credite, a perisabilităților legale și a cantităților de produse ce fac obiectul programului anual de analize;

22. organizează procedurile legale pentru atribuirea acordurilor-cadru/contractelor de achiziții publice, cu excepția celor prevăzute la art. 3 lit. A pct. 30;".

6. La articolul 11 alineatul (2), punctele 16 șl 26 se abrogă.

7. La articolul 11 alineatul (2), după punctul 18 se introduce un nou punct, punctul 181 cu următorul cuprins:

"181. răspund de recuperarea sumelor ce provin din operațiuni în cadrul activității finanțate integral din venituri proprii;".

8. La articolul 11 alineatul (2), după punctul 22 se introduce un nou punct, punctul 221, cu următorul cuprins:

"221 prin excepție de la prevederile art. 3 lit. A pct. 30, achizițiile de produse, lucrări sau servicii din domeniul activității finanțate integral din venituri proprii se pot efectua de unitățile teritoriale numai în condițiile delegării de competență a ordonatorului secundar de credite către ordonatorii terțiari de credite, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare;".

9. La articolul 11, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(4) Directorii executivi ai unităților teritoriale subordonate aprobă, cu avizul ordonatorului secundar de credite, închiderea prin scăderea din contabilitate a creanțelor nerecuperate ca urmare a finalizării procedurii insolvenței, potrivit prevederilor legale."

Art. 7.

(1) Prevederile art. 3 lit. A pct. 61 și 30 și ale art. 11 alin. (2) pct. 11, 2, 3, 5, 15, 17, 181 22, 221 și alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.380/2009, cu modificările ulterioare, se aplică pentru contractele încheiate după data intrării ta vigoare a prezentei hotărâri.

(2) Hotărârea Guvernului nr. 1.380/2009 privind înființarea, organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, publicată ta Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 27 noiembrie 2009, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica ta Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Gabriel Oprea

Președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat

și Probleme Speciale,

Dan Cornel Baranga

p. Ministrul finanțelor publice,

Dan Manolescu,

secretar de stat

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre HG nr. 598/2014 - înfiinţarea pe lângă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii, precum şi pt. modificarea şi completarea HG nr. 1.380/2009 - înfiinţarea,...