Decizia CCR nr. 301 din 5.06.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 1 alin. 2, art. 4 teza a doua raportat la art. 33-35, precum şi ale art. 21 alin. (6), art. 41 alin. 1 şi (5) şi ale art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013 -...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4,art. 33-35, art. 41 și ale art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Constantin Oprea si Silvia Georgeta Oprea în Dosarul nr. 15.806/3/2008*(2.510/2012) al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie și care constituie obiectul Dosarului nr. 745D/2013 al Curții Constituționale

2. La apelul nominal se constată lipsa părților Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Având cuvântul asupra excepției de neconstituționalitate, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, în acest sens, arată că nu mai subzistă interesul autorului excepției în susținerea și admiterea acesteia, întrucât, ulterior sesizării Curții Constituționale, instanța de apel a pronunțat o sentință favorabilă acestuia, prin care a admis acțiunea de restituire în natură și a dispus restituirea prin compensare a terenului imposibil de restituit în natură și a construcției demolate cu un alt teren. Așa fiind, instanța de judecată nu a făcut aplicarea textelor de lege în sensul criticilor de neconstituționalitate formulate de autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 23 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 15.806/3/2008*(2.510/2012), Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4,art. 33-35, art. 41 și ale art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Constantin Oprea și Silvia Georgeta Oprea într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea, după casare, a apelului prin care aceștia solicitau acordarea de măsuri compensatorii (sub forma compensării cu un alt bun sau prin echivalent) pentru un teren imposibil de restituit în natură și a unui imobil construcție demolată.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile art. 4 și ale art. 41 alin. (1) și (5) din Legea nr. 165/2013 încalcă în mod flagrant principiul neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, deoarece înlătură, în timpul soluționării procesului, efectele juridice ale legii aplicabile la momentul sesizării instanței judecătorești cu acțiunea judiciară, îngrădind părților dreptul născut sub imperiul acesteia și câștigat irevocabil.

6. Principiul egalității cetățenilor în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție, este de asemenea încălcat prin art. 33 alin. (1) și (2), art. 34 alin. (1) și (2), art. 1 alin. (2) și art. 21 alin. (6) din aceeași lege, aceste texte dând naștere anumitor tipuri distincte de discriminări ale persoanelor aflate în situații asemănătoare. Astfel, art. 33 și 34 instituie termene diferite de soluționare (de la 12 la 36 de luni), pe criterii ce nu țin de conduita persoanelor îndreptățite, ci de gradul de încărcare și de numărul cererilor rămase nesoluționate de către autoritățile publice ce au această atribuție legală. Totodată, sunt instituite termene diferite de soluționare a cererilor în funcție de destinația imobilelor, în sensul că, din rațiuni politice, pentru cererile întemeiate pe legile fondului funciar termenele de soluționare sunt reduse la jumătate față de cele aplicabile cererilor formulate în baza Legii nr. 10/2001. Un alt tip de discriminare este generat de faptul că persoanele care au dosare înregistrate în baza Legii nr. 247/2005 și care nu au fost soluționate încă, așteptând 8 ani până la apariția legii noi - nr. 165/2013 -, vor fi obligate să mai aștepte încă 5 ani în baza acesteia, în timp ce persoanele cărora le vor fi trimise dosarele la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în anul 2014 vor aștepta doar cei 5 ani prevăzuți de noua lege. Dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 21 alin. (6) instituie o situație discriminatorie și între persoanele care au obținut restituirea în natură sau măsuri reparatorii la adevărata lor valoare de piață până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 și persoanele care nu au obținut restituirea în natură sau măsurile reparatorii cuvenite în baza legii vechi, deși sunt în procedura de judecată pentru obținerea acestora și ambele categorii de persoane au notificat entitățile prevăzute de lege simultan și în același termen de 1 an de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

7. Invocând jurisprudența Curții Constituționale în privința principiului egalității în drepturi (Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008 și nr. 1.354 din 20 octombrie 2010), autorii excepției susțin că este "profund discriminatoriu ca două persoane aflate într-o situație juridică identică să obțină măsuri reparatorii diferite ca formă și întindere doar pentru că una a notificat un imobil situat într-o localitate unde justiția avea termene mai lungi, iar cealaltă într-o localitate unde procedurile administrative și judiciare s-au derulat mai repede."

8. În continuare, autorii excepției arată că dispozițiile art. 4,art. 21 alin. (6) și ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (1)-(3), art. 44 alin. (1) și ale art. 53 alin. (2), prin aceea că aduc atingere dreptului de acces la justiție câștigat în baza legii vechi, exercitarea lui fiind permisă după 6 luni de la expirarea unor termene apreciate ca fiind discriminatorii. O atare restrângere a exercițiului dreptului amintit are loc în afara condițiilor stricte cuprinse la art. 53 alin. (2) din Constituție, fiind de natură să afecteze termenul rezonabil și efectivitatea care potrivit normelor convenționale, caracterizează dreptul de acces la instanță.

9. Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie consideră că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituționale, în măsura în care ar presupune ca instanțele să le aplice retroactiv, adică și în procesele începute anterior intrării sale în vigoare. De asemenea, apreciază că și dispozițiile art. 33-35, art. 41 și art. 50 lit. b) din aceeași lege contravin normelor constituționale invocate în excepția de neconstituționalitate.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum si Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 4,art. 33-35, art. 41 și ale art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, modificată și completată prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013. Examinând motivarea scrisă a autorului excepției, Curtea observă că acesta a avut în vedere și prevederile art. 1 alin. (2) - în redactarea sa inițială - și ale art. 21 alin. (6) din aceeași lege - texte aplicabile în cauză, față de care instanța judecătorească nu s-a exprimat în niciun fel, deci nici în sensul respingerii acestei excepții ca fiind inadmisibilă, și în privința cărora autorul excepției formulează critici de neconstituționalitate. În plus, autorul excepției nu se referă la art. 41 în întregul său, ci doar la alin. (1) și (5) ale acestuia. Având în vedere lipsa de identitate la nivelul indicării dispozițiilor legale criticate, raportat la practica instanței constituționale în situații asemănătoare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 205 din 8 aprilie 2014^*, încă nepublicată), rezultă că obiectul real al prezentei excepții de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (2), ale art. 4 teza a doua raportat la art. 33-35, ale art. 21 alin. (6), art. 41 alin. (1) și (5) și ale art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013, care, la momentul invocării excepției, aveau următorul conținut:

-Art. 1 alin. (2): "(2) În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III";

-Art. 4 teza a doua: "Dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 21 alin. (6): "Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.";

- Art. 33:"(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile Investite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile Investite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).

- Art. 34: "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar; care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și se comunică, la cerere, persoanelor îndreptățite.";

- Art. 35: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În căzui în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute ia alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.";

- Art. 41 alin. (1) și (5): "(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. (...)

(5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21."

- Art. 50 lit. b): "La data intrării în vigoare a prezentei legi: (...)

b) orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare și la măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.“

14. Curtea constată că, ulterior invocării excepției, dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 au fost modificate prin art. I pct. 1 din Legea nr. 368/2013, astfel că aceste prevederi au, în prezent, următorul conținut: "(2) În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum si măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III."

15. Comparând soluțiile legislative reglementate de aceste dispoziții în vechea și actuala redactare, Curtea reține că, pe lângă compensarea prin puncte, au fost introduse și compensarea cu bunuri, conform Legii nr. 10/2001, precum și măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991 și de Legea nr. 1/2000, ca modalități suplimentare de acordare a despăgubirilor prin echivalent. Așadar, Curtea nu poate reține că, în noua sa redactare, textul legal examinat preia soluția juridică anterioară, pe care autorii excepției au avut-o în vedere la formularea criticilor de neconstituționalitate. Prin urmare, obiect al excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 în forma lor inițială.

16. În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate normele constituționale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la accesul liber la justiție și dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (1) potrivit cărora dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate și ale art. 53 alin. (2), care prevăd condițiile în care poate fi dispusă restrângerea exercițiului unui drept sau al unei libertăți. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

17. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea constată că aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă; în temeiul prevederilor art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, din interpretarea coroborată a cărora rezultă că este inadmisibilă o excepție de neconstituționalitate al cărei obiect îl constituie prevederi constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

18. Astfel, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, Curtea, constatând, pentru argumentele acolo arătate, că aceste prevederi încalcă atât principiul neretroactivității legii, cât și dreptul de acces liber la justiție, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.

19. Dată fiind identitatea dintre criticile cu privire la dispozițiile art. 4 teza a doua raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013, formulate în prezenta cauză, și motivele pentru care Curtea a pronunțat, la o dată ulterioară însă sesizării cu prezenta excepție, o decizie de admitere, sub rezervă de interpretare, rezultă că soluția ce se justifică, potrivit dispozițiilor art. 29 alin, (3) din Legea nr, 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, conform cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale", dar și jurisprudenței sale în materie, este cea de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013.

20. Deși în cauza de față Curtea va pronunța o soluție procedurală de respingere ca devenită inadmisibilă a excepției, se impune precizarea că decizia de admitere constituie și în prezenta cauză motiv de revizuire a hotărârii instanței judecătorești, dacă litigiul a fost definitiv soluționat în timp ce excepția de neconstituționalitate se afla, spre soluționare, pe rolul Curții Constituționale, deoarece aceasta a fost ridicată anterior publicării Deciziei nr. 88 din 27 februarie 2014 în Monitorul Oficial al României, Partea I. în consecință, soluția procedurală în cauza de față nu împiedică, ci, din contră, dă posibilitatea valorificării deciziei de admitere menționate în condițiile arătate.

21. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că acestea - atât în vechea, cât și în noua redactare - se referă la măsuri de finalizare a procesului de restituire, în natură sau echivalent, diferența dintre aceste două forme de redactare ale normei juridice fiind esențială, constând în introducerea unor modalități suplimentare de reparație prin echivalent, și anume compensarea cu bunuri, conform Legii nr. 10/2001, precum și măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991 și de Legea nr. 1/2000 Având de stabilit incidența în cauză a acestor norme - în forma lor inițială, Curtea constată că, reglementând măsurile de finalizare ale procesului de restituire, acestea nu au fost aplicate în litigiu în forma supusă controlului de constituționalitate și deci nu au produs efecte juridice. Cercetând stadiul procesual al prezentei cauze în care excepția de neconstituționalitate a fost invocată, Curtea observă că aceasta se află, la momentul pronunțării deciziei de față, în faza de rejudecare a apelului după casare cu trimitere, obiectul cererii de chemare în judecată introduse din anul 2008 vizând stabilirea modalității de compensare (prin acordarea de bunuri sau prin echivalent, în bani) pentru un imobil teren imposibil de restituit în natură și a unui imobil construcție demolată. În acest context și având în vedere că dispozițiile art. 1 alin. (2) din lege au fost modificate în sensul mai sus arătat la scurtă vreme după invocarea excepției, rezultă, așadar, că producătoare de efecte juridice nu pot fi decât dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 în noua lor redactare, ca urmare a modificării legislative intervenite prin art. I pct. 1 din Legea nr. 368/2013, act normativ ce a intrat în vigoare, potrivit art. 78 din Constituție, în data de 24 decembrie 2013. În concluzie, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 368/2013, urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deoarece acestea nu au incidență (în această redactare) în cauza în care a fost invocată excepția, în sensul producerii de efecte juridice.

22. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 34, Curtea reține că și aceasta urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, deoarece autorii excepției nu se află în ipoteza acestei norme, în sensul că dosarul nu a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (sau al Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor); chiar dacă prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014¹, încă nepublicată, Curtea a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, această soluție nu este aplicabilă prezentei cauze, deoarece excepția inadmisibilității pe motivul lipsei legăturii textului legal criticat cu soluționarea litigiului prevalează, având caracter peremptoriu.

23. Curtea constată că și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportat la art, 35 din Legea nr. 165/2013 se justifică a fi respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Astfel, textul legal criticat nu este aplicabil în cauză, deoarece în beneficiul autorilor excepției nu a fost emisă vreo decizie cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013, adică după parcurgerea primei sau celei de-a doua etape administrative, astfel încât această decizie să fie atacată ulterior în justiție.

24. Nici dispozițiile art. 21 alin. (6) - de asemenea criticate - nu au incidență asupra litigiului în care excepția de neconstituționalitate a fost invocată, având în vedere că în cauză nu a fost emisă o decizie de către Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor prin care să fie evaluat un anumit imobil. Prin urmare, se impune respingerea ca inadmisibilă și a acestei excepții.

25. În privința prevederilor art. 41 alin. (1) și (5) din Legea nr. 165/2013, Curtea constată că nici acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei, deoarece în favoarea autorilor excepției nu au fost acordate despăgubiri aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 și nici nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească, rămasă definitivă și irevocabilă la data intrării în vigoare a aceleiași legi, prin care să fie stabilite sume acordate cu titlu de despăgubiri. Așa fiind, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

26. În sfârșit, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că autorii excepției nu au formulat critici distincte care să demonstreze pretinsa lor neconstituționalitate, astfel că, din această perspectivă, excepția este inadmisibilă. În plus, Curtea observă că normele criticate sunt de abrogare și conțin două teze: prima, referitoare la abrogarea oricărei dispoziții referitoare la "evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare", și a doua, privind abrogarea oricărei dispoziții referitoare la "măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare", Or, abrogarea la care face referire prima teză a textului este rezultatul firesc și impus de tehnica legislativă a corelării cu prevederile art. 21 alin. (6), de asemenea criticate, excepție în privința căreia s-a arătat mai sus că este inadmisibilă; iar în privința celei de-a doua teze, referitoare la abrogarea modalităților de compensare, Curtea observă că legiuitorul a intervenit asupra acestora ulterior, prin Legea nr. 368/2013, în sensul că art. 1 alin. (2) prevede, în prezent, nu doar modalitatea de compensare prin puncte (unică până la acel moment), ci și compensarea cu bunuri și măsuri prevăzute de Legea nr. 10/2001, Legea nr. 18/1991 și de Legea nr 1/2000. Or, în privința excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2), s-a arătat în precedent că aceasta este inadmisibilă. În plus, între actuala redactare a art. 1 alin. (2) și art. 50 lit. b) teza a doua din lege, Curtea remarcă o lipsă de corelare ce nu a fost avută în vedere la momentul adoptării Legii nr. 368/2013, aspect care însă nu este de natură a afecta constituționalitatea normei juridice în sine.