Decizia CCR nr. 302 din 5.06.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 1 alin. 2, art. 4 teza a doua, art. 21 alin. (6), art. 22,art. 27,art. 31-33 şi ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (2), art. 4,art. 21 alin. (6), art. 22,art. 27,art. 31-33 și ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Grigore Popescu în Dosarul nr. 7.179/2/2011* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 746D/2013 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent învederează Curții faptul că autorul excepției a transmis la dosarul cauzei concluzii scrise prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate și judecata în lipsă. De asemenea, părțile Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor au comunicat la dosarul cauzei câte un înscris prin care argumentează soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 32,art. 33 și ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 - criticate - nu au incidență asupra soluționării litigiului în fond, astfel că excepția de neconstituționalitate are caracter inadmisibil. În ce privește criticile de neconstituționalitate referitoare la art. 21 alin. (6) și ale art. 27 din lege, consideră că acestea sunt neîntemeiate, deoarece, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, stabilirea modalităților concrete prin care sunt acordate despăgubirile intră în marja de apreciere a statului, în funcție de posibilitățile sale economice și cu păstrarea justului echilibru între interesul individual și interesul general al societății (în acest sens, sunt menționate Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României și Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Preda și alții împotriva României). Mai menționează că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013 se justifică a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, în considerarea Deciziei Curții Constituționale nr. 88 din 27 februarie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Decizia civilă nr. 4.212 din 17 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 7.179/2/2011*, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (2), art. 4,art. 21 alin. (6), art. 22,art. 27,art. 31-33 și ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Grigore Popescu într-o cauza civilă aflată în recurs având ca obiect, la fond, solicitarea acestuia de a obliga pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să repartizeze dosarul său (privind notificarea adresată Primăriei Municipiului București, finalizată cu o dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în bani) unui consilier, în vederea analizării acestuia pentru a fi adusă la îndeplinire dispoziția entității publice și să emită, în consecință, titlul de despăgubire. Împotriva sentinței instanței de fond, prin care acțiunea reclamantului a fost admisă în parte, în sensul că pârâtele au fost obligate să desemneze un evaluator și să emită apoi titlul de despăgubire, instituțiile publice au declarat recurs. Instanța de recurs, prin aceeași decizie (irevocabilă) prin care a sesizat și Curtea Constituțională cu prezenta excepție de neconstituționalitate, a admis recursul și a modificat sentința atacată în sensul că a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, hotărând, totodată, că Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților nu are calitate procesuală pasivă.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că principiul neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, este încălcat de art. 4, prin aceea că se referă și la cauzele aflate pe rolul instanțelor, dar și de art. 22 din Legea nr. 165/2013, care prevede că dispozițiile legii se aplică și deciziilor anterioare legii atacate, emise în temeiul art. 6 alin. (4) și al art. 31 din Legea nr. 10/2001, în sensul că Secretariatul Comisiei Naționale propune Comisiei Naționale validarea sau invalidarea măsurilor reparatorii stabilite anterior.

7. De asemenea, se arată și că principiul egalității în drepturi a cetățenilor, prevăzut de art. 16 din Constituție, este nesocotit de art. 1 alin. (2), art. 21 alin. (6), art. 27 și art. 31 din Legea nr. 165/2013. Astfel, până la apariția acestui act normativ, despăgubirile se acordau în numerar sau acțiuni; or, ulterior acestui moment, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, "cetățenii fiind obligați să participe la licitații". La stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite anterior reglementării legii atacate se aplica principiul restitutio in integrum, imobilele fiind evaluate la valoarea de piață, în timp ce legea nouă prevede că valoarea imobilelor se stabilește în funcție de grila notarială, persoanele îndreptățite fiind, așadar, discriminate în funcție de momentul soluționării notificărilor sub aspectul cuantumului și naturii reparației acordate. O nouă situație discriminatorie este generată de perioada în care persoanele îndreptățite trebuie să aștepte pentru valorificarea, în tranșe, a punctelor, la care fac referire art. 27 și art. 31 din Legea nr. 165/2013.

8. Art. 32 din Legea nr. 165/2013 contravine, în opinia autorului excepției, art. 44 din Constituție, deoarece condiționează valorificarea dreptului de proprietate (ca urmare a dobândirii calității de persoană îndreptățită) de depunerea într-un termen de decădere de 90 de zile a unor înscrisuri aflate în posesia autorităților publice, care nu au niciun interes să le elibereze, chiar dacă sunt obligate în acest sens și este prevăzut termenul de 30 de zile pentru eliberare. Dacă acestea nu eliberează înscrisurile necesare, termenul de decădere "se poate prelungi", deci, în funcție de latitudinea și aprecierea "conducătorului entității", care nu are, însă, niciun interes în acest sens.

9. Art. 33 din actul normativ criticat încalcă, potrivit motivării excepției, dreptul de acces liber la justiție, garantat de art. 21 din Constituție, deoarece prevede termene cuprinse între 1 și 3 ani pentru soluționarea unor notificări/cereri depuse de 12 ani la entitățile deținătoare, timp în care persoana îndreptățită nu se poate adresa justiției, fiindu-i opusă "prematuritatea" cererii sale de chemare în judecată. Același mecanism este prevăzut și de art. 35 pentru ca persoana îndreptățită să-și poată exercita dreptul de acces la justiție, adică numai după intervale de ani de zile, timp în care aceasta nu își poate valorifica dreptul de proprietate.

10. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

11. În acest sens, arată că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 nu sunt contrare art. 15 alin. (2) din Constituție, având în vedere că acestea se aplică exclusiv de la data intrării în vigoare a legii. De asemenea, este invocată și Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2011, prin care Curtea Constituțională a statuat că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

12. Nici art. 16 din Constituție nu este încălcat, deoarece aceeași lege este aplicată tuturor persoanelor aflate în situații identice, statul român luând în considerare modalități de asigurare a unor posibilități reale de achitare a despăgubirilor, în acord cu jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului.

13. De asemenea, prin această lege nu se contestă existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și nici nu se neagă existența și întinderea despăgubirilor stabilite prin hotărâri judecătorești, măsurile legale criticate fiind de natură să asigure obținerea despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptățite, chiar dacă într-o perioadă mai lungă de timp. De altfel, chiar Curtea Europeană, în Hotărârea-pilot Maria Atanasiu și alții împotriva României, face referire la măsura eșalonării ca fiind una acceptabilă.

14. În privința pretinsei încălcări a dreptului de acces liber la justiție, instanța judecătorească susține că aceasta nu poate fi reținută, deoarece legiuitorul, în virtutea art. 126 alin. (2) din Constituție, poate institui reguli speciale de procedură, inclusiv prin stabilirea unor termene de sesizare a instanțelor judecătorești.

15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18. Obiectul excepției de neconstituționalitate îi constituie prevederile art. 1 alin. (2), art. 4 teza a doua, art. 21 alin. (6), art. 22,art. 27,art. 31-33 și ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, modificată și completată prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 819 din 21 decembrie 2013, Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va examina textele de lege menționate în redactarea în vigoare la data sesizării sale, acestea având următorul conținut;

- Art. 1 alin. (2): "În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III";

- Art. 4 teza a doua: "Dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi";

- Art. 21 alin. (6): "Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.";

- Art. 22:"Prin excepție de la procedura de evaluare prevăzută de art. 21 alin. (6) și (7), Secretariatul Comisiei Naționale analizează dosarele care conțin decizii emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și propune Comisiei Naționale validarea sau invalidarea măsurilor reparatorii la nivelul stabilit prin decizia entității învestite de lege.";

-Art. 27:"(1) Punctele acordate prin decizia de compensare pot fi valorificate prin achiziționarea de imobile din Fondul național la licitația publică națională, începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) Licitațiile de imobile se organizează săptămânal la sediul central al Agenției Naționale de cadastru și Publicitate Imobiliară și se desfășoară în regim de videoconferință.

(3) Participarea la licitație a deținătorilor de puncte este gratuită, cu condiția înscrierii prealabile la sediile teritoriale ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

(4) Regulamentul de organizare a licitației se aprobă de către Comisia Națională până la data de 1 iulie 2015 și se publică pe pagina de internet a Agenției Domeniilor Statului, a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară și a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(5) Comisia de licitație va fi compusă din 7 membri, astfel:

a) 2 reprezentanți ai Agenției Domeniilor Statului;

b) 2 reprezentanți ai Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară;

c) 3 reprezentanți ai Autorități Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(6) În vederea evitării unor posibile fraude sau tentative de corupere, membrii comisiei de licitație beneficiază de o indemnizație lunară reprezentând 50% din indemnizația lunară a președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

-Art. 31:"(1) În termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deținătorul poate opta pentru valorificarea punctelor și în numerar.

(2) În aplicarea alin. (1), deținătorul poate solicita, anual, după 1 ianuarie 2017, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților emiterea unui titlu de plată pentru cel mult 14% din numărul punctelor acordate prin decizia de compensare și nevalorificate în cadrul licitațiilor naționale de imobile. Ultima tranșă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate.

(3) Sumele cuprinse în titlurile prevăzute la alin. (2) se plătesc de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

(4) Punctele netransformate în numerar se pot valorifica în continuare în cadrul licitațiilor naționale de imobile.

(5) Modalitatea de valorificare în numerar se stabilește prin normele de aplicare a prezentei legi.

- Art. 32:"(1) Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluționării cererii sale.

(2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptățită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entității învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situația în care persoana care se consideră îndreptățită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituții.

(3) Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) și va fi însoțită de dovada demersurilor întreprinse.

(4) Instituțiile deținătoare au obligația de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate.";

- Art. 33:"(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).";

- Art. 35:"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art: 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

19. Curtea constată că, ulterior invocării excepției, dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 au fost modificate prin art. I pct. 1 din Legea nr. 368/2013, astfel că aceste prevederi au, în prezent, următorul conținut: "(2) În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III."

20. Comparând soluțiile legislative reglementate de aceste dispoziții în vechea și actuala redactare, Curtea reține că, pe lângă compensarea prin puncte, au fost introduse și compensarea cu bunuri, precum și măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991 și de Legea nr. 1/2000, ca modalități suplimentare de acordare a despăgubirilor prin echivalent. Așadar, Curtea nu poate reține că, în noua sa redactare, textul legal examinat preia soluția juridică anterioară, pe care autorii excepției au avut-o în vedere la formularea criticilor de neconstituționalitate. Prin urmare, obiect al excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 în forma lor inițială.

21. În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate normele constituționale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, ale art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție și dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și ale art. 44 alin. (1) potrivit cărora dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate.

(1) Admisibilitatea excepției de neconstituționalitate

22. Litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are ca obiect finalizarea procesului de despăgubire, autorul excepției solicitând instanței judecătorești să oblige entitățile învestite de lege - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - să evalueze cuantumul despăgubirilor cuvenite și să emită titlul de despăgubire, în considerarea dispoziției emise de Primăria Municipiului București prin care se propune acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în bani pentru un imobil ce nu poate fi restituit în natură și un alt imobil - construcție demolată. Prin urmare, admisibilitatea excepției de neconstituționalitate este stabilită, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în funcție de incidența textelor legale criticate pentru soluționarea cauzei sau de îndeplinirea altor condiții de admisibilitate specifice excepției de neconstituționalitate prevăzute de același text de lege menționat.

23. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din lege, Curtea reține că acestea sunt criticate prin raportare la forma lor inițială, înainte însă de a-și produce efectele juridice în cauză în acea redactare. Aceasta deoarece la momentul pronunțării sentinței instanței de fond, favorabilă autorului excepției, dar ulterior recurată de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, aceste norme juridice nu făceau parte din fondul activ al legislației, legislația în materie fiind guvernată de Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficia! al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Dispozițiile art. 1 alin. (2) din lege au activat, în redactarea lor inițială, în perioada dintre intrarea în vigoarea Legii nr. 165/2013, respectiv 20 mai 2013, și intrarea în vigoare a Legii nr. 368/2013, respectiv 24 decembrie 2013. Or, în acest interval de timp, instanța de judecată nu a pronunțat o hotărâre care să se întemeieze pe acest text, deci acesta nu și-a produs, în cauza de față, efectele juridice. Dispozițiile art. 1 alin. (2) au fost modificate tocmai în sensul criticilor de neconstituționalitate formulate de autorul excepției, astfel că, într-o eventuală cale extraordinară de atac, acesta va fi aplicat în noua sa redactare, care satisface nemulțumirile autorului excepției. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.

24. În privința prevederilor art. 4 teza a doua, Curtea reține că sunt criticate sub aspectul încălcării principiului neretroactivității legii datorate aplicabilității dispozițiilor Legii nr. 165/2013, inclusiv cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a acestei legi. Față de modalitatea de aplicare a dispozițiilor art. 4 teza a doua, Curtea reține că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, a admis excepția și a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii; totodată, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, încă nepublicată, că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Din perspectiva susținerilor de neconstituționalitate privind încălcarea, prin art. 4 teza a doua din lege, a principiului neretroactivității legii, Curtea reține că autorul nu face niciun fel de referire însă la art. 34, care reglementează termenele aplicabile procedurii administrative în care acesta se află, ci critică dispozițiile art. 33 din lege, care se referă la anumite termene ce nu îi sunt însă aplicabile. Rezultă, raportat la cele două decizii menționate ale Curții, că niciuna dintre acestea nu sunt incidente în cauză (pentru a se justifica o soluție de respingere ca devenită inadmisibilă), astfel că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

25. Totodată, prin Decizia nr. 177^**) din 1 aprilie 2014, încă nepublicată la data pronunțării deciziei de față, Curtea a arătat că Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, cuprinde atât prevederi cu caracter procedural, ce instituie anumite termene, precum și prevederi cu caracter substanțial, referitoare la cuantumul și modalitatea de acordare a măsurilor compensatorii instituite, astfel că, având în vedere existența unor proceduri diferite de restituire, în cadrul cărora pot fi incidente atât dispoziții cu caracter procedural, cât și dispoziții cu caracter substanțial, analiza constituționalității prevederilor art. 4 teza a doua cuprinsă în acest act normativ, potrivit cărora "Dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.", nu poate fi disociată de indicarea expresă a prevederilor legale cuprinse în acest act normativ, incidente în soluționarea litigiului aflat pe rolul instanței de judecată, în cadrul căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate. Curtea Constituțională nu se poate substitui autorului excepției de neconstituționalitate în formularea unor critici de neconstituționalitate relevante, cu atât mai mult cu cât acestea nu pot fi desprinse, în mod rezonabil, nici din motivarea excepției de neconstituționalitate și nici din cuprinsul încheierii de sesizare a instanței constituționale. Procedând de o asemenea manieră, Curtea ar exercita, practic, un control ex officio, inadmisibil, însă, în condițiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora "Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți."

26. Analizate prin prisma obiectului litigiului cauzei în care a fost invocată excepția și a stadiului său procesual, nici dispozițiile art. 21 alin. (6) - referitoare la modalitatea de evaluare a imobilului prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, ale art. 22 - potrivit cărora, prin excepție de la procedura de evaluare prevăzută de art. 21 alin. (6) și (7), Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor analizează dosarele care conțin decizii emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001 și propune Comisiei Naționale validarea sau invalidarea măsurilor reparatorii la nivelul stabilit prin decizia entității învestite de lege, precum și ale art. 27 și ale art. 31 - referitoare la modalitatea și termenele de valorificare a punctelor acordate prin decizia de compensare, nu îndeplinesc condiția legăturii lor cu soluționarea cauzei, deoarece Curtea constată că, în acest moment procesual, nu poate aprecia incidența lor în cauza în care a fost invocată excepția. În acest sens, Curtea reține că acțiunea autorului excepției a fost respinsă în recurs ca neîntemeiată, urmând ca dosarul său, înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (devenită Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor), să parcurgă procedura administrativă specifică acestei etape, și anume: verificarea legalității deciziei entității învestite de lege prin care se propune acordarea de măsuri compensatorii în echivalent, calitatea de persoană îndreptățită a solicitantului și, în funcție de rezultat, să se acorde sau nu despăgubiri fie prin compensare cu alte bunuri, fie în echivalent. Așadar, incidența textelor legale criticate poate fi apreciată abia ulterior emiterii deciziei Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la finalul acestei proceduri. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (6), art. 22,art. 27 și ale art. 31 din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

27. Pentru același raționament, Curtea constată că și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 și ale art. 35 din legea examinată urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

Prevederile art. 33 instituie în favoarea entităților învestite de lege noi termene de soluționare a notificărilor; or, în prezenta cauză a fost epuizată prima etapă a procedurii administrative, derulată în fața entității deținătoare a bunului obiect al cererii de restituire, cauza aflându-se în faza următoare, desfășurată în fața Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, astfel că acest text nu are incidență în litigiu. Pe de altă parte, art. 35 reglementează căile de atac împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 și ale art. 34 din Legea nr. 165/2013, sau a refuzului entității învestite de lege de a emite această decizie; or, de vreme ce autorul excepției încă nu a epuizat ultima procedură administrativă, în urma căreia Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor va emite o decizie, este prematur, la acest moment procesual al cauzei, a se stabili interesul autorului excepției de a o contesta în justiție.

(2) Analiza pe fond a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 165/2013

28. Întrucât autorul excepției se află în procedura administrativă derulată în fața Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, Curtea constată că au incidență în cauză doar dispozițiile art. 32 din Legea nr. 165/2013, referitoare la instituirea unui termen de decădere (inițial de 90 de zile, prelungit ulterior la 120 de zile) în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege. În opinia autorului excepției, acestea încalcă dreptul de proprietate, deoarece autoritățile statului "nu au niciun interes" să elibereze actele solicitate, iar prelungirea acestui termen depinde exclusiv de voința conducătorului unității, care, de asemenea, "nu are niciun interes" să-l acorde. Față de aceste critici, Curtea observă că, potrivit art. 32 alin. (4) din Legea nr. 165/2013,"Instituțiile deținătoare au obligația de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate". În plus, art. 36 lit. h) coroborat cu art. 37 din aceeași lege arată că "nerespectarea termenelor prevăzute de prezenta lege" constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei. Curtea constată, așadar, că legiuitorul a stabilit suficiente garanții care să protejeze dreptul persoanei care se consideră îndreptățită de a obține, în termenul de 30 de zile, actul doveditor solicitat în vederea completării dosarului. Din această perspectivă, pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 din legea examinată față de garanțiile dreptului de proprietate privată prevăzute de art. 44 alin. (1) din Constituție se bazează doar pe ipoteza relei-credințe sau a abuzului de putere a autorității publice, situație ce este însă sancționată legal, astfel că aceste critici de neconstituționalitate nu pot fi reținute.