Decizia CCR nr. 382 din 26.06.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 650 alin. (1) şi ale art. 713 alin. (1) din C. pr. civ.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 650 alin. (1) și ale art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gheorghe Breazu în Dosarul nr. 1.956/301/2014 al Judecătoriei Sectorului 3 - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 194D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă. De asemenea, se mai arată că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 713 alin. (1) este neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 11 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1.956/301/2014, Judecătoria Sectorului 3 - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 650 alin. (1) și ale art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost invocată de Gheorghe Breazu într-un dosar având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul excepției arată, în esență, că este încălcată egalitatea în drepturi prin lăsarea la latitudinea creditorului a dreptului de a-și alege instanța (orice judecătorie de pe raza curții de apel), prin alegerea executorului judecătoresc din circumscripția unei anumite judecătorii. De asemenea, se stabilește o discriminare nu numai în raport cu debitorul, ci și cu un terț ale cărui drepturi sunt încălcate. Așadar, neconstituționalitatea acestor texte de lege are în vedere faptul că se stabilește un criteriu subiectiv atunci când se decide cu privire la competența teritorială a instanțelor judecătorești să soluționeze contestațiile la executare în materie civilă.

6. Dacă, de regulă, art. 107 din codul de procedură civilă stabilește competența de judecată în favoarea instanței domiciliului pârâtului (de necontestat, criteriul ales de legiuitor), în materie de executare silită, legiuitorul a înțeles să instituie o excepție de la regulă, excepție nejustificată în niciun mod. Această modalitate este contrară Codului de procedură civilă anterior (Codul de procedură civilă din 1865), cod care stabilea că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea (art. 373 alin. 2), criteriul fiind unul obiectiv, și nu subiectiv, ca în noua reglementare.

7. Judecătoria Sectorului 3 - Secția civilă și-a exprimat opinia potrivit căreia excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Instanța arată că executarea silită este o fază a procesului civil, garanțiile procesuale referitoare la dreptul la un proces echitabil și accesul la justiție impunându-se a fi respectate atât pentru creditor, cât și pentru debitor, până la momentul finalizării procesului civil. Câtă vreme art. 713 alin. (1) și art. 650 alin. (1) din Codul procedură civilă impun aplicarea unui criteriu subiectiv în alegerea instanței de executare de către creditor, debitorul nu mai beneficiază de aceste garanții procesuale instituite prin art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, arătând că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituția României,"În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie“, și că normele juridice nu există izolat, ele trebuind raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte. În acest context, dispozițiile art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă trebuie corelate cu prevederile art. 651 din același act normativ, care reglementează competența executorului judecătoresc stabilită concret în funcție de obiectul executării silite. Ca atare, nu pot fi reținute argumentele potrivit cărora textele de lege criticate ar impune un criteriu subiectiv în alegerea biroului executorului judecătoresc competent să realizeze executarea.

10. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a art. 650 alin. (1) și art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă, față de art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, Avocatul Poporului apreciază că textele criticate nu contravin prevederilor constituționale care consacră dreptul la un proces echitabil, întrucât împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, debitorul beneficiind astfel de toate garanțiile procesuale pentru realizarea deplină a acestor drepturi, putând supune cenzurii instanței actul de executare, în cadrul unei proceduri contradictorii.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 650 alin. (1) și ale art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, prevederi care au următorul conținut:

- Art. 650 alin. (1): "Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.“

- Art. 713 alin. (1): "Contestația se introduce la instanța de executare.“

14. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că acest text de lege aduce atingere dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind principiul egalității în fața legii și ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, constatând neconstituționalitatea acestora prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, nepublicată la data pronunțării prezentei decizii. Curtea observă că în această împrejurare devin incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“. Având în vedere și faptul că actele de sesizare ale Curții Constituționale sunt anterioare deciziei de constatare a neconstituționalității, prezenta excepție urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

16. Prin decizia menționată, Curtea a constatat că prevederile art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu întrunesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate și sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție. Așa fiind, Curtea nu a putut decât să concluzioneze în sensul că textul de lege supus controlului de constituționalitate permite un criteriu subiectiv de apreciere din partea uneia dintre părțile în litigiu, ceea ce echivalează cu lipsa stabilirii cu precizie a instanței de executare competente, respectiv cu imposibilitatea cunoașterii de către debitor, în cauza dată, a acestei instanțe.

17. În ceea ce privește dispozițiile art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea s-a pronunțat prin aceeași decizie, constatând că sunt constituționale.

18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în această decizie își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.