HG nr. 611/2015 - modificarea pct. 8.2 nr. 149 din Planul naţional de alocare - certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pt. perioadele 2007 şi 2008-2012, aprobat prin HG nr. 60/2008
Comentarii |
|
GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRENr. 611/2015
pentru modificarea pct. 8.2 nr. 149 din Planul național de alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 și 2008-2012, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 60/2008
Monitorul Oficial nr. 569 din 29.07.2015
Având în vedere Sentința civilă nr. 69/CA din 28 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Constanța - Secția Comercială, Maritimă și Fluvială, contencios Administrativ și Fiscal în Dosarul nr. 1.292/36/2008, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4.399 din 30 octombrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. I.
La punctul 8.2 din Planul național de alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 și 2008-2012, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 60/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 și 126 bis din 18 februarie 2008, numărul 149 se modifică și va avea următorul cuprins:
"149 | S.C. «Rompetrol Rafinare» - S.A. | S.C. «Rompetrol Rafinare» - S.A. | Constanța | Industria petrolieră | Rafinare produse petroliere | 5.956.405" |
Art. II.
Măsurile necesare pentru aplicarea prezentei hotărâri se realizează în termen de 120 de zile de la primirea avizelor favorabile necesare de la Comisia Europeană, cu respectarea legislației în vigoare în domeniul ajutorului de stat.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Grațiela Leocadia Gavrilescu Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
Ministrul energiei, întreprinderilor mici și mijlocii și mediului de afaceri,
Andrei Dominic Gerea
← HG nr. 591/2015 - modificarea anexei nr. 10 la HG nr.... |
---|