Decizia CCR nr. 469 din 16.06.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Asociația Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut (M.I.S.A.) în Dosarul nr. 39.919/299/2014 al Judecătoriei Sectorului 1 București, judecătorul de cameră preliminară, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 213D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Arată că prezența părților într-o astfel de procedură a fost deja soluționată de Curte prin Decizia nr. 599/2014, în care s-a stabilit că este nevoie de o procedură orală și contradictorie pentru soluționarea plângerilor de către judecătorul de cameră preliminară. Cât privește invocarea dublului grad de jurisdicție, apreciază că acesta nu este incident în cauză, întrucât nu se judecă o acuzație în materie penală, iar, în ceea ce privește administrarea probelor, nu se încalcă niciun text constituțional invocat, întrucât soluția procurorului poate fi criticată în fața judecătorului, inclusiv din perspectiva refuzului de a administra probe, iar decizia pe care o ia judecătorul este obligatorie pentru organul de urmărire penală.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din data de 27 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 39.919/299/2014, Judecătoria Sectorului 1 București, judecătorul de cameră preliminară, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepția a fost invocată de Asociația Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut (M.I.S.A.) într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate de către autorul excepției împotriva ordonanței prin care Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a dispus clasarea cauzei privind pe numiții Radu Banciu și B1 TV, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de instigare la discriminare și instigare publică.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea arată că, în procedura de soluționare a plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, atât faptul de a nu putea fi prezent pentru a lua cunoștință de apărările și susținerile persoanelor cercetate, de a nu-și putea susține punctul de vedere, de a nu putea administra probe (în special probe pe care organul de cercetare penală refuză să le administreze), cât și faptul de a nu putea exercita calea legală de atac împotriva sentinței pronunțate, respectiv de a beneficia de dublul grad de jurisdicție, determină încălcarea dreptului la un proces echitabil și egalitatea în fața legii în raport cu procedura de drept comun care beneficiază de toate garanțiile procesului penal.

6. Judecătoria Sectorului 1 București, judecătorul de cameră preliminară, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Cât privește criticile autoarei potrivit cărora în susținerea plângerii nu poate propune probe, judecătorul de cameră preliminară arată că nimic nu împiedică partea interesată să solicite în cursul urmăririi penale administrarea oricărui probatoriu pe care îl cunoaște și îl apreciază ca fiind necesar a fi administrat în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele. În acest context, reține că, potrivit art. 289 alin. (1) din Codul de procedură penală, plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, precum și indicarea făptuitorului și a mijloacelor de probă dacă sunt cunoscute. Ulterior, cu privire la probatoriul solicitat, organele judiciare se vor pronunța apreciind în funcție de utilitatea, pertinența și concludența acestuia în cauză. Având în vedere că plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 340 din Codul de procedură penală reprezintă o cale de atac împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, legiuitorul a dorit să limiteze sau chiar să excludă probatoriul ce poate fi administrat în cadrul acestei proceduri, pentru a asigura astfel soluționarea cauzei cu celeritate. Potrivit art. 341 alin. (2) din același cod, părțile pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii, iar persoana care a avut calitatea de inculpat poate formula cereri și ridica excepții și cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. Acest fapt nu exclude însă posibilitatea ca organele de cercetare penală să administreze probatoriul propus de către părți și eventual respins inițial, în ipoteza în care judecătorul de cameră preliminară apreciază că acesta este necesar a fi administrat în cauză, procedând potrivit dispozițiilor art. 341 alin. (6) lit. b) din Codul de procedură penală. Totodată, având în vedere că nu are loc o judecată de fond a cauzei, probele pe care părțile le propun se administrează de către organele de cercetare penală, nefiind necesar să fie administrate, în acest context, în mod nemijlocit de către instanță. În ceea ce privește exercitarea căilor de atac, judecătorul de cameră preliminară arată că este dreptul exclusiv al organului legislativ de a stabili care dintre hotărârile pronunțate de către instanțe sunt supuse căilor de atac și care sunt acestea.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise transmise de autoarea excepției la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală, având denumirea marginală Soluționarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară, care au următorul conținut:

"Judecătorul de cameră preliminară stabilește termenul de soluționare, care este comunicat, împreună cu un exemplar al plângerii, procurorului și părților, care pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii. Petentului i se va comunica termenul de soluționare. Persoana care a avut în cauză calitatea de inculpat poate formula cereri și ridica excepții și cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale."

11. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiție și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, cât și prevederilor art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 42 din 17 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 25 martie 2015, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală, prin raportare la critici identice cu cele din prezenta cauză.

13. Curtea a reținut că, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală și a constatat că soluția legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii "fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților" este neconstituțională. În motivarea soluției de admitere a excepției de neconstituționalitate, Curtea a reținut că judecarea plângerii fără participarea părților, subiecților procesuali principali și a procurorului contravine dreptului la un proces echitabil în componentele sale referitoare la contradictorialitate și oralitate, întrucât norma legală nu permite comunicarea către aceștia a documentelor care sunt de natură să influențeze decizia judecătorului și nu prevede posibilitatea de a discuta în mod efectiv observațiile depuse în fața instanței. Odată citate însă, toate părțile, inclusiv petentul, au posibilitatea să ia cunoștință despre desfășurarea procedurii în fața judecătorului de cameră preliminară și au dreptul să consulte toate documentele existente în dosarul cauzei, fiindu-le asigurate în acest fel toate drepturile și garanțiile procesuale pe care dreptul la un proces echitabil le presupune în faza procesuală analizată.

14. Cât privește critica autoarei excepției potrivit căreia nu poate exercita calea de atac împotriva sentinței [încheierii] pronunțate în această procedură și, totodată, nu beneficiază de dublul grad de jurisdicție, Curtea observă că aceasta privește, în realitate, prevederile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală potrivit cărora "Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă", cu privire la care Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, și prin Decizia nr. 58 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015, respingând ca neîntemeiate excepțiile de neconstituționalitate având acest obiect.

15. Prin deciziile menționate Curtea a constatat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului. De asemenea, Curtea a constatat faptul că stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac este atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit art. 129 și art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, iar dispozițiile constituționale și convenționale referitoare la dreptul la apărare, accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, Curtea a reținut că prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt aplicabile în cauză.

16. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudența Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor anterior citate sunt aplicabile și în prezenta cauză.

17. Pentru aceleași motive, Curtea nu poate reține nici încălcarea, prin textul criticat, a prevederilor art. 16 din Constituție referitor la egalitatea în drepturi și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.