Decizia CCR nr. 363 din 25.06.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 138 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

Cu participarea, în ședința publică din 24 iunie 2014, a reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 138 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița -Administrația Finanțelor Publice Slobozia în Dosarul nr. 2.893/98/2012/a1 (număr în format vechi 2.449/2013) al Curții de Apel București - Secția a V-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 124D/2014.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 24 iunie 2014, în prezența reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, în temeiul prevederilor art. 57 și ale art. 58 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru data de 25 iunie 2014, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin încheierea din 28 ianuarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 2.893/98/2012/a1 (număr în format vechi 2.449/2013), Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 138 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița - Administrația Finanțelor Publice Slobozia într-o cauză întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2006.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că prevederile criticate sunt neconstituționale, întrucât exercitarea căii de atac împotriva hotărârii judecătorului-sindic prin care s-a respins acțiunea în răspundere patrimonială, întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este atributul exclusiv al practicianului în insolvență, chiar și în condițiile în care cererea este formulată de creditorul care deține mai mult de 50% din masa credală sau de către președintele comitetului creditorilor ori de către creditorul desemnat de adunarea creditorilor. Astfel, dacă practicianul în insolvență "nu înțelege să formuleze această cale de atac", deși, potrivit legii, creditorii îi solicită acest fapt, acestora le este îngrădit dreptul constituțional privind accesul liber la justiție, iar exercitarea căii de atac este iluzorie. De asemenea, arată că, în condițiile în care procedura de insolvență este închisă și practicianul în insolvență este descărcat de responsabilități, iar pe rolul instanței se află încă acțiunea de atragere a răspunderii patrimoniale, care se soluționează ulterior în sensul respingerii, creditorii nu mai pot solicita exercitarea căii de atac, dar nici ei înșiși nu o pot utiliza

5. Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă opinează în sensul că dispozițiile art. 138 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 sunt neconstituționale, fiind contrare art. 16 și art. 21 din Constituție, în măsura în care se interpretează că recurenta, deși a avut calitatea de reclamant în proces în primă instanță, nu este îndreptățită să formuleze recurs împotriva sentinței pronunțate de judecătorul-sindic prin care i-a fost respinsă cererea de atragere a răspunderii. În acest sens arată că, în ceea ce privește garanțiile unui proces echitabil, acestea presupun și dreptul la un tribunal și respectarea principiului egalității armelor, iar accesul la justiție privește nu numai accesul la prima instanță, ci și accesul la toate etapele procesului civil, în susținerea acestora, menționează jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

6. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

7. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

8. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

9. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 138 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins: "(6) În cazul în care s-a pronunțat o hotărâre de respingere a acțiunii introduse în temeiul alin. (1) sau, după caz, alin. (3), administratorul judiciar/lichidatorul care nu intenționează să formuleze apel împotriva acesteia va notifica creditorii asupra intenției sale. În cazul în care adunarea generală sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanțelor decide că se impune introducerea apelului, administratorul judiciar trebuie să formuleze calea de atac, potrivit legii."

10. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție.

11. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

12. Asupra prevederilor art. 138 din Legea 85/2006, în ansamblu, Curtea s-a mai pronunțat, în raport cu prevederi constituționale similare, însă dintr-o altă perspectivă, sens în care a pronunțat, spre exemplu, Decizia nr. 1.312 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 21 decembrie 2011, prin care a constatat că acestea sunt constituționale.

13. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 138 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, astfel cum este formulată în prezenta cauză, Curtea observă că prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, din care fac parte și dispozițiile criticate, stabilesc în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare, care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere dacă au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvență, iar stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a societății comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile și în dreptul comun.

14. În procedura de antrenare a răspunderii, titularii acțiunii sunt, potrivit art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar și lichidatorul, care acționează în interesul creditorilor, iar în situația în care nu au indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și/sau au hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea, aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală, în virtutea art. 138 alin. (3) din legea menționată.

15. Potrivit alin. (6) din Legea nr. 85/2006, în cazul în care s-a pronunțat o hotărâre de respingere a acțiunii prin care s-a solicitat antrenarea răspunderii reprezentantului legal al persoanei juridice [introduse în temeiul alin. (1) sau, după caz, alin. (3) ale art. 138 din Legea 85/2006], administratorul judiciar/lichidatorul care nu intenționează să formuleze apel împotriva acesteia va notifica creditorii asupra intenției sale. în cazul în care adunarea generală sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanțelor decide că se impune introducerea apelului, administratorul judiciar trebuie să formuleze calea de atac, potrivit legii.

16. Critica autoarei prezentei excepții de neconstituționalitate se bazează pe faptul că, deși prevederile art. 138 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 stabilesc în sarcina administratorului judiciar utilizarea căilor de atac în ipoteza în care adunarea generală sau creditorul îndreptățit consideră că se impune introducerea apelului, totuși acesta ar putea să nu se achite de această sarcină.

17. Administratorul judiciar este persoana fizică sau juridică, practician în insolvență, autorizat în condițiile legii, desemnat să exercite atribuțiile prevăzute de Legea nr. 85/2006, în principal cele prevăzute la art. 20, în perioada de observație și pe durata procedurii de reorganizare [art. 3 pct. 27 din Legea nr. 85/2006]. Astfel, printre aceste atribuții se regăsește și "examinarea activității debitorului și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, și asupra existenței premiselor angajării răspunderii acestora, în condițiile art. 138, precum și asupra posibilității reale de reorganizare efectivă a activității debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea și supunerea acelui raport judecătorului-sindic, intr-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăși 40 de zile de la desemnarea administratorului judiciar" [art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006].

18. Ca atare, critica de neconstituționalitate are în vedere o ipoteză ce ține de un eventual refuz al administratorului judiciar/lichidatorului în cazul în care adunarea generală sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanțelor decide că se impune introducerea apelului, iar acesta trebuie să formuleze calea de atac, potrivit legii. Or, textul criticat în cauza de față este imperativ, impunându-se introducerea apelului în situația în care subiecții îndrituiți hotărăsc să solicite utilizarea căilor de atac. În caz contrar, administratorului judiciar sau lichidatorului, se poate antrena răspunderea administrativă, disciplinară și chiar penală, astfel cum este prevăzut de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 13 octombrie 2011.

19. De altfel, dispozițiile art. 22 din Legea nr. 85/2006 prevăd măsurile și sancțiunile pe care judecătorul-sindic le poate aplica administratorului judiciar în cazul în care acesta nu își îndeplinește sau își îndeplinește defectuos ori cu întârziere sarcinile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic, una dintre aceste măsuri fiind înlocuirea administratorului judiciar de către judecătorul-sindic. Astfel, în orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice.

20. În ceea ce privește problema ridicată de autoarea prezentei excepții de neconstituționalitate referitor la faptul că procedura de insolvență este închisă, iar acțiunea de atragere a răspunderii patrimoniale este nefinalizată, situație în care creditorii nu mai pot solicita exercitarea căii de atac, Curtea observă că aceasta este neîntemeiată.

21. Potrivit dispozițiilor cuprinse în cap. III secțiunea a 8-a din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii de insolvență are loc în următoarele ipoteze:

- în orice stadiu al procedurii judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare [art. 131 alin. (1)];

- procedura de reorganizare prin continuarea activității sau lichidare pe bază de plan va fi închisă, prin sentință, în urma îndeplinirii tuturor obligațiilor de plată asumate în planul confirmat. Dacă o procedură începe ca reorganizare, dar apoi devine faliment, aceasta va fi închisă în conformitate cu dispozițiile alin. (2). [art. 132 alin. (1)];

- procedura de faliment va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă. În urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul-sindic va pronunța o sentință, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunând și radierea acestora [art. 132 alin. (2)];

- potrivit art. 133,dacă creanțele au fost complot acoperite prin distribuirile făcute, judecătorul-sindic va pronunța o sentință de închidere a procedurii falimentului și de radiere a debitorului din registrul în care este înmatriculat, astfel:

a) chiar înainte ca bunurile din averea debitorului să fi fost lichidate în întregime, în cazul în care toți asociații persoanei juridice sau persoana fizică, după caz, solicită acest lucru în termen de 30 de zile de la notificarea lichidatorului făcută administratorului special, urmând ca bunurile să treacă în proprietatea indiviză a asociaților/acționarilor, corespunzător cotelor de participare la capitalul social;

b) în toate celelalte cazuri, procedura se închide numai după lichidarea completă a activului, eventualele sume reziduale ultimei distribuiri urmând a fi depuse într-un cont la dispoziția asociaților sau persoanei fizice, după caz.

- în cazul procedurii deschise în urma formulării cererii introductive de către debitor, dacă judecătorul-sindic constată, la expirarea termenului pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor, că nu s-a depus nicio cerere, va pronunța o sentință de închidere a procedurii și de revocare a hotărârii de deschidere a procedurii [art. 134 alin. (1)];

22. Potrivit art. 135 din Legea nr. 85/2006, sentința de închidere a procedurii va fi notificată de judecătorul-sindic direcției teritoriale a finanțelor publice și oficiului registrului comerțului sau, după caz, registrului societăților agricole unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea mențiunii. Or, împotriva hotărârii judecătorului-sindic de închidere a procedurii [art. 11 alin. (1) lit. n)] se poate utiliza calea de atac, respectiv apelul, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 35/2006.

23. Întrucât, potrivit dispozițiilor art. 136 din Legea nr. 85/2006, prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, toate acțiunile șl cererile formulate în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006 se soluționează înainte de închiderea procedurii.