Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 1.571 Şedinţa publică din data de 20.05.2015

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta Moise Elena Daniela, cu domiciliul procesual la Cabinet de Avocat Hânsu Bogdan Marian, cu sediul în Târgoviște, bd. I.C. Brătianu, bl. 23, sc. C, ap. 2, județul Dâmbovița, împotriva Sentinței civile nr. 1.653 din 20 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-pârâtul Consiliul Local Târgoviște, cu sediul în Târgoviște, Str. Revoluției nr. 1-3, județul Dâmbovița.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 13 mai 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Curtea, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la data de 20 mai 2015, când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA,

deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 1.653 din 20 noiembrie 2014 Tribunalul Dâmbovița a respins cererea formulată de reclamanta Moise Elena Daniela în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Târgoviște.

Împotriva sentinței tribunalului a formulat recurs reclamanta Moise Elena Daniela, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, rejudecarea în fond a procesului de către instanța de recurs și admiterea cererii de anulare a H.C.L. nr. 108/2010, H.C.L. nr. 11/2012, H.C.L. nr. 391/2013

În motivarea recursului recurenta a arătat că, în mod greșit, în sentința atacată se menționează faptul că a cerut prin acțiune restituirea sumelor de bani plătite cu titlu de taxă de habitat; în realitate, a cerut doar anularea hotărârilor de consiliu local prin care a fost instituită această taxă.

Cu privire la H.C.L. nr. 108/2010, în mod greșit, instanța de fond a respins cererea ca rămasă fără obiect, motivând că hotărârea de consiliu local a fost deja anulată prin Sentința nr. 122/2011 a Tribunalului Dâmbovița.

În opinia recurentei, hotărârea judecătorească - Sentința civilă nr. 122/2011 a Tribunalului Dâmbovița, invocată de instanță - nu îi este opozabilă, întrucât nu a fost parte în acel dosar.

Potrivit art. 23 din Legea nr. 554/2004, hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu după motivare, la solicitarea instanțelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale județelor ori al municipiului București, fiind scutite de plata taxelor de publicare.

Astfel, pentru a fi general obligatorie, Sentința nr. 122/2011 a Tribunalului Dâmbovița trebuia publicată în monitoarele oficiale specificate de legiuitor, însă, cum nu există dovada publicării acestei sentințe în Monitorul Oficial al României, hotărârea judecătorească nu îi este opozabilă.

După anularea H.C.L. nr. 108/2010 prin Sentința nr. 122/2011, pronunțată în Dosarul nr. 5.063/120/2010, alte persoane care nu au fost părți în acest dosar au promovat o nouă acțiune pentru anularea H.C.L. nr. 108/2010, formându-se Dosarul nr. 1.597/120/2010, iar prin Sentința nr. 3.542 din 25 octombrie 2012, pronunțată în acest dosar, tribunalul a apreciat că nu poate fi primită teza pârâtei în sensul respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect în condițiile în care Sentința nr. 122 din 17 ianuarie 2011 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, însă, fiind în prezența autorității de lucru judecat, a anulat Hotărârea nr. 108 din 24 iunie 2010.

Cu privire la nelegalitatea H.C.L. nr. 108/2010, H.C.L. nr. 11/2012, H.C.L. nr. 391/2013 Tribunalul Dâmbovița, în mod eronat, a concluzionat că aceste acte normative respectă prevederile Legii nr. 101/2006.

Prin H.C.L. nr. 108/2010/24.06.2010 a fost instituită, începând cu 1 iulie 2010, pe raza municipiului Târgoviște, taxa de habitat în cuantum de 16 lei/gospodărie, așa cum a fost stabilită prin Hotărârea nr. 11 din 15 iunie 2010 a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară "Reabilitarea colectării, transportului, dezvoltării, prelucrării deșeurilor solide în județul Dâmbovița".

La data de 15 iunie 2010, prin Hotărârea nr. 11, A.D.I. stabilește taxa de habitat la 16 lei/gospodărie, având în vedere, printre altele, și hotărârile consiliilor locale privind mandatarea A.D.I. pentru stabilirea taxei de habitat cu destinație specială de salubrizare.

Abia la data de 24 iunie 2010, prin H.C.L. nr. 110/2010, Consiliul Local al Municipiului Târgoviște mandatează A.D.I. cu privire la stabilirea taxei de habitat. Este evident că H.C.L. nr. 108/2010/24.06.2010, act administrativ normativ, este adoptat cu încălcarea legii.

Astfel, Consiliul Local al Municipiului Târgoviște a stabilit cuantumul taxei de habitat ținând de Hotărârea nr. 11 din 15 iunie 2010 a A.D.I., încă aceasta, la acel moment, nu avea mandatul unităților administrativ-teritoriale membre pentru a fixa această taxă.

Deși în Hotărârea nr. 11 din 15 iunie 2010 a A.D.I., aceasta fixează taxa de habitat invocând, printre altele, hotărârile consiliilor locale care îi dăduseră mandat în acest sens, în mod evident, cel puțin în cazul Consiliul Local Târgoviște, acest mandat lipsea la acel moment, fiind dat abia la 24 iunie 2010 prin H.C.L. nr. 110/2012.

Dată fiind această stare de fapt, în mod legal Consiliul Local Târgoviște, prin H.C.L. nr. 108/24.06.2010, trebuia să stabilească taxa de habitat fără să țină cont de Hotărârea nr. 11 din 15 iunie 2010 a A.D.I., care nu era opozabilă autorității deliberative.

Transpunând în hotărârea adoptată taxa stabilită de A.D.I., fără a proceda potrivit art. 5 alin. (1) lit. і) și art. 6 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 101/2006, Consiliul Local Târgoviște încalcă actele normative menționate.

Mai mult, procedând de această manieră, Consiliul Local Târgoviște a încălcat și dispozițiile art. 2, 7 și 8 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, întrucât nu a respectat reguli procedurale minimale pentru a asigura transparența decizională prin informare prealabilă, consultarea cetățenilor și publicitatea dezbaterilor, anterior adoptării acestei hotărâri.

O altă critică de nelegalitate a H.C.L. nr. 108/2010 vizează încălcarea de către autoritatea deliberativă a dispozițiilor Legii nr. 101/2006,art. 3 lit. f), g) și h), prin aceea că taxa de habitat a fost stabilită de gospodărie, și nu pe numărul de persoane. Date fiind principiile stabilite prin art. 3 lit. f) și g) din Legea nr. 101/2006 a serviciilor de salubrizare a localităților, care impune o tarifare echitabilă, corelată cu cantitatea și calitatea serviciilor prestate, nediscriminarea și egalitatea de tratament a utilizatorilor, aprobarea taxei de salubritate pe gospodărie, indiferent de numărul de persoane ce o compun, nu e conformă cu principiile taxării echitabile și nici cu cel al nediscriminării utilizatorilor, fiind evidentă încălcarea acestor principii, atâta vreme cât gospodăriile pot avea un număr diferit de persoane în compunere, iar cantitatea serviciului prestat este, astfel, diferită, în funcție de numărul persoanelor ce compun respectivele gospodării.

O justificare în plus este și contractul-cadru aprobat prin Ordinul nr. 112/2007 al Autorității Naționale de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice și prevederile Regulamentului-cadru, aprobat prin Ordinul nr. 110/2007 al aceleiași autorități, acte normative ce se referă la tarifele ce urmează a fi stabilire în contractele încheiate între operatorii de servicii și utilizatorii persoane fizice sau juridice, și nu la taxele speciale.

Au fost nesocotite și dispozițiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 101/2006, potrivit cărora relațiile dintre operatorii serviciului de salubrizare și utilizatorii individuali se desfășoară pe baze contractuale, cu respectarea prevederilor Regulamentului serviciului de salubrizare și ale contractului-cadru de prestare a serviciului, fiind clar că instituirea taxei de habitat trebuia făcută în subsidiar, numai în cazul producătorilor de deșeuri individuale, care nu au contract de prestări de servicii cu operatorul.

Și H.C.L. nr. 11/2012 și H.C.L. nr. 391/2013 sunt, în opinia recurentei, nelegale, fiind adoptate cu încălcarea acelorași dispoziții legale ca și H.C.L. nr. 108/2010, deși H.C.L. nr. 108/2010 a fost anulată de către instanțele de judecată prin două hotărâri judecătorești succesive.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Consiliul Local Târgoviște a arătat că soluția pronunțată în cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr. 5.063/120/2010 are putere de lucru judecat asupra cererii ce vizează anularea H.C.L. nr. 108/2010, întrucât, deși nu există tripla identitate (de obiect, părți și cauză), pentru a se reține existența autorității de lucru judecat, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a Hotărârii nr. 122/2011 a Tribunalului Dâmbovița, pronunțată în Dosarul nr. 5.063/120/2010, obligă instanțele învestite ulterior cu cereri privind constatarea nulității H.C.L. nr. 108/2010 să ignore soluția anterior pronunțată și intrată în puterea lucrului judecat (funcția negativă a efectului autorității de lucru judecat constă în interzicerea unei noi judecăți asupra chestiunilor litigioase tranșate, pentru a se evita contradicțiile dintre considerentele și dispozitivele hotărârilor în condițiile în care în al doilea proces se pune o problemă de drept identică celei soluționate anterior, în vreme ce funcția pozitivă dă posibilitatea oricărei părți să se folosească și să opună lucrul judecat anterior într-un alt litigiu, în măsura în care ar avea legătură cu soluționarea pricinii ulterioare).

De altfel, aceste funcții ale efectelor autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești sunt consacrate legislativ în noul Cod de procedură civilă, la art. 431.

Susținerea recurentei-reclamante în sensul că nu îi este opozabilă Sentința nr. 122/2011 a Tribunalului Dâmbovița, definitivă și irevocabilă, nu poate fi primită de instanță, întrucât publicarea în Monitorul Oficial al României a sentinței de anulare a H.C.L. nr. 108/2010 presupune inopozabilitatea hotărârii judecătorești de anulare față de terții care nu au fost părți în dosar, ca sancțiune ce lipsește actul jurisdicțional de aptitudinea de a fi opus, ca existență și ca efecte substanțiale, terțelor persoane, fie pentru că îi lipsește o condiție de integrare în ordinea juridică, fie pentru că actul îi prejudiciază.

Or, în cauza de față recurenta-reclamantă nu este un terț prejudiciat prin hotărârea de anulare a H.C.L. Târgoviște nr. 108/2010, dimpotrivă, urmărește același efect; în plus, sancțiunea inopozabilității Hotărârii nr. 122/2011 a Tribunalului Dâmbovița, pronunțată în Dosarul nr. 5.063/120/2010 față de recurenta-reclamantă, este împiedicată de efectul art. 435 alin. 2 din codul de procedură civilă (hotărârea pronunțată este opozabilă oricărei terțe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condițiile legii, dovada contrară) și, văzând și prevederile art. 431 alin. 1, potrivit cărora nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori, în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, instanța de fond, în mod corect, a respins cererea de constatare a nulității H.C.L. nr. 108/2010, dată fiind intervenirea efectului judecat al Sentinței nr. 122/2010 a Tribunalului Dâmbovița, pronunțată în Dosarul nr. 5.063/120/2010.

Lipsa din dispozitivul acestei hotărâri a dispoziției instanței cu privire la publicarea în Monitorul Oficial al României sau în monitorul oficial al județului, conform art. 23 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, poate fi remediată, eventual, de către persoanele interesate de acest fapt pe calea lămuririi dispozitivului sentinței, și nu prin introducerea unor noi cereri de anulare a H.C.L. nr. 108/2010.

Privitor la celelalte hotărâri atacate, pe care instanța de fond le-a apreciat ca fiind legale, motivele de recurs invocate nu fac dovada nelegalității soluției pronunțate, reluându-se motivele invocate prin cererea introductivă.

Unitățile administrativ-teritoriale pot mandata asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice, în condițiile stabilite prin actul constitutiv și statutul asociației, să exercite, în numele și pe seama lor, atribuțiile, drepturile și obligațiile prevăzute la art. 8 alin. (3), la art. 9 și la art. 32 din Legea nr. 51/2006, cu excepția celor prevăzute la art. 8 alin. (3) lit. c), d), f), g) și h), la art. 9 alin. (1) lit. d), respectiv alin. (4) lit. d) și la art. 32 alin. (4).

Exercitarea atribuțiilor, drepturilor și obligațiilor este condiționată de primirea în prealabil a unui mandat special din partea autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale membre ale asociației.

Or, stabilirea taxei de habitat nu este exclusă de la posibilitatea mandatării de către unitatea administrativ-teritorială către asociația de dezvoltare intercomunitară, aceasta fiind prevăzută la art. 8 alin. (3) lit. k) din Legea nr. 51/2006 (aprobarea stabilirii, ajustării sau modificării prețurilor și tarifelor pentru serviciile de utilități publice, după caz, pe baza avizului de specialitate emis de autoritățile de reglementare competente).

Cu privire la criticile recurentei-reclamante ce vizează modalitatea de stabilire a taxei de habitat și invocarea încălcării principiilor stabilite la art. 3 lit. f), g) și h) din Legea nr. 101/2006, așa cum, în mod corect, a stabilit instanța de fond, acestea nu fac dovada nelegalității actelor administrative contestate, întrucât stabilirea taxei de habitat și metodologia de instituire și colectare a acesteia au fost aprobate prin hotărâri ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară, devenite obligatorii pentru toate unitățile administrativ-teritoriale.

Modul de calcul al taxei de habitat a fost însușit de toți membrii asociației, fiind adoptate în aceste sens hotărârile nr. 5/2009, respectiv 7/2010, în conformitate cu dispozițiile Codului fiscal și ale Ordinului nr. 101/2007 emis de președintele A.N.R.S.C. privind Regulamentul-cadru al serviciului de salubrizare a localităților.

Prin urmare, toate motivele ce vizează pretinsa nelegalitate a modalității de calcul al taxei de habitat cu destinația specială de salubrizare pot fi invocate numai cu privire la hotărârile A.D.I. prin care a fost adoptată metodologia de instituire și colectare a taxei de habitat la nivel județean, devenită obligatorie pentru fiecare membru al asociației, dar nu pot face dovada nelegalității unor hotărâri de consilii locale prin care se aprobă cuantumul acestei taxe, deja instituită și stabilită în sumă minimă de către Asociația de Dezvoltare Comunitară.

Cât privește motivul de recurs prin care se invocă nerespectarea dispozițiilor art. 2, 7 și 8 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională, acesta nu poate fi reținut, urmând a se constata că raportul de specialitate care a stat la baza adoptării H.C.L. nr. 11/2012 face referire la îndeplinirea obligației instituite de art. 7 din Legea nr. 52/2003.

În preambulul H.C.L. nr. 391 din 16 decembrie 2013 este făcută mențiunea îndeplinirii obligației instituite de Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională, motivul astfel invocat neputând fi reținut ca motiv de nelegalitate a hotărârii pronunțate de instanța de fond cât privește motivul de recurs, reluat de către recurentă, prin care se susține încălcarea prevederilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 101/2006, potrivit cărora "relațiile dintre operatorii serviciului de salubrizare și utilizatorii individuali se desfășoară pe baze contractuale, cu respectarea prevederilor regulamentului de salubrizare și ale contractului-cadru de prestare a serviciului, adoptate de autoritățile administrației publice locale pe baza legislației în vigoare, aplicabilă acestui serviciu".

Între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară reprezentată de Consiliul Județean Dâmbovița și S.C. Supercom - S.A. a fost încheiat contractul de delegare prin concesionare a gestiunii serviciilor publice de colectare și transport al deșeurilor în județul Dâmbovița, devenind astfel incidente dispozițiile art. 19 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 101/2006 potrivit cărora operatorul are dreptul la exclusivitatea prestării serviciului de salubritate pe raza unităților administrativ-teritoriale, acordată în baza hotărârii de atribuire și a contractului de delegare a gestiunii.

Prin urmare, în relația cu utilizatorii, drepturile și obligațiile operatorului serviciului de salubrizare rezultă din contractul de delegare a gestiunii serviciului public de colectare și transport al deșeurilor, instituirea taxei de habitat cu destinația specială de salubrizare fiind făcută în acord cu dispozițiile legale în materie.

Pentru motivele anterior expuse, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:

În ceea ce privește critica recurentei privind greșita respingere a cererii de anulare a Hotărârii nr. 108/2010 a Consiliului Local al Municipiului Târgoviște de către instanța de fond, Curtea constată că este neîntemeiată și, în consecință, o va înlătura.

Sub acest aspect Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ se publică obligatoriu, după motivare, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale județelor ori al municipiului București, chiar dacă în dispozitivul hotărârii nu a fost menționată publicarea.

Obligația de publicare rezultă din dispozițiile art. 23 din Legea nr. 554/2004, care se referă la solicitarea instanței de publicare, și nu este condiționată de menționarea publicării în dispozitivul hotărârii.

Ca o consecință a faptului că actele administrative normative conțin reglementări cu caracter general, care produc efecte erga omnes, dispozițiile art. 23, prin derogare de la dispozițiile art. 435 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora, prevăd că hotărârea judecătorească de anulare a unui act administrativ normativ produce efecte erga omnes, iar opozabilitatea față de toți subiecții de drept este asigurată prin publicarea în Monitorul Oficial al României a acestor hotărâri judecătorești.

Publicarea hotărârii judecătorești nu reprezintă un element constitutiv al caracterului obligatoriu al efectelor hotărârii, aceasta vizând doar opozabilitatea lor față de terțele persoane care nu au avut calitatea de parte în litigiul în care s-a pronunțat hotărârea.

Curtea consideră, chiar în situația în care hotărârea definitivă sau irevocabilă de anulare a actului administrativ normativ nu este publicată, că în condițiile în care este invocată sau cunoscută în cauza având ca obiect anularea aceluiași act, acțiunea în anulare este lipsită sau rămasă fără obiect, în funcție de momentul rămânerii definitive sau irevocabile a hotărârii judecătorești prin care actul administrativ normativ a fost anulat.

Or, în speță, Sentința nr. 122 din 17 ianuarie 2011 a Tribunalului Dâmbovița, prin care a fost anulată de instanță Hotărârea nr. 108 din 24 iunie 2010 a Consiliului Local al Municipiului Târgoviște, a rămas irevocabilă prin respingerea recursului potrivit deciziei pronunțate de Curtea de Apel Ploiești la data de 17 mai 2011 în Dosarul nr. 5.063/120/2010, astfel că în mod corect tribunalul a respins ca rămasă fără obiect cererea recurentei de anulare a aceleiași hotărâri a consiliului local.

În ceea ce privește însă soluția tribunalului dată cererii reclamantei cu privire la hotărârile nr. 11/2012 și 391/2013 ale intimatului-pârât, Curtea constată că sunt fondate criticile recurentei.

Astfel, prin Hotărârea nr. 11 din 27 ianuarie 2012 pârâtul a aprobat taxa de habitat cu destinație specială de salubrizare în cuantum de 18 lei/lună/gospodărie, aprobând o reducere de 8 lei/lună/gospodărie pentru gospodăriile cu o singură persoană, începând cu data de 1 februarie 2012, și stabilind că pentru gospodăriile care au achitat în avans taxa de habitat pentru anul 2012, înainte de 1 februarie 2012, aceasta rămâne la nivelul la care a fost achitată.

Prin Hotărârea nr. 391 din 16 decembrie 2013 pârâtul, în art. 1, a hotărât menținerea pentru anul 2014 a cuantumului taxei de habitat la nivelul anului 2013, respectiv 16 lei/lună/gospodărie, iar pentru gospodăriile cu o singură persoană aplicându-se o reducere de 7 lei/lună/gospodărie. Gospodăriile care dețin două sau mai multe contoare electrice la aceeași adresă și deservesc o singură familie s-a stabilit că vor datora o singură taxă de habitat.

Curtea consideră că, în mod greșit, instanța de fond a înlăturat argumentele reclamantei referitoare la stabilirea taxei în sumă fixă, care se aplică nediferențiat și la încălcarea regulii tarifării echitabile, în funcție de calitatea și cantitatea serviciului prestat.

Din analizarea hotărârilor contestate Curtea constată că reiese, în mod neechivoc, faptul că taxa de habitat a fost stabilită de intimat în funcție de gospodărie, iar nu de numărul de persoane care beneficiază de serviciul de salubritate și care fac parte din acea gospodărie.

Or, în aceste condiții, date fiind principiile prevăzute de art. 3 lit. f) și g) din Legea nr. 101/2006 a serviciilor de salubrizare a localităților, care impun o tarifare echitabilă, corelată cu cantitatea și calitatea serviciului prestat, nediscriminarea și egalitatea de tratament a utilizatorilor, instanța de recurs reține că aprobarea taxei de salubrizare pe gospodărie, indiferent de numărul de persoane care o compun, nu este conformă cu principiile taxării echitabile, corelate cu cantitatea serviciului prestat, și nici cu cel al nediscriminării utilizatorilor, fiind evident că se încalcă aceste principii, de vreme ce locuințele pot avea număr diferit de persoane în compunere, iar cantitatea serviciului prestat diferă în funcție de persoanele din compunerea gospodăriilor respective din aria deservită.

Astfel, conform dispozițiilor art. 3 lit. f) și g) din Legea nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităților, serviciul de salubrizare se organizează și funcționează pe două principii de bază, respectiv tarifarea echitabilă, corelată cu calitatea și cantitatea serviciului prestat, nediscriminarea și egalitatea de tratament al utilizatorilor.

Este evident că normele juridice stabilesc, pe de o parte, că în cazul colectării deșeurilor menajere prețul se stabilește pe numărul de persoane și nu pe "gospodărie", iar, pe de altă parte, numai prin această modalitate de contractare pot fi respectate principiile sus-amintite.

În caz contrar se produce un dezechilibru profund în ceea ce privește suportarea prețului prestației, raportat la contraprestația operatorului, cu grave consecințe în ceea ce privește respectarea principiului nediscriminării și al egalității de tratament al utilizatorilor.

Pentru aceste considerente, Hotărârea nr. 11 din 27 ianuarie 2012 și Hotărârea nr. 391 din 16 decembrie 2013 - art. 1 privind stabilirea și calculul taxei de habitat apar ca nelegale și vor fi, în consecință, anulate de Curte, fiind încălcate dispoziții legale imperative care reglementează serviciul de salubrizare a localităților.

În ceea ce privește însă art. 2 din Hotărârea nr. 391 din 16 decembrie 2013 a intimatului-pârât, Curtea reține că recurenta-reclamantă nu a invocat și nici nu a dovedit o vătămare a drepturilor sale, prin articolul menționat fiind stabilite cuantumul și modul de suportare pentru cotizația pe anul 2014 pentru membrii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară "Reabilitarea colectării, transportului, depozitării, prelucrării deșeurilor solide în județul Dâmbovița" (A.D.I.)

În consecință, nefiind incidență ipoteza prevăzută de art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea va menține dispozițiile articolului menționat din Hotărârea nr. 391/2013.

Pentru considerentele și în limitele expuse, Curtea, în baza dispozițiilor art. 496 alin. 2, art. 498 alin. 1, raportat la art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă, va admite recursul și va casa în parte sentința, în sensul că va admite, în parte, acțiunea și va anula hotărârile nr. 11/2012 și nr. 391/2013 ale intimatului, aceasta din urmă numai pentru art. 1, și va menține în rest dispozițiile sentinței.

În baza dispozițiilor art. 453 din Codul de procedură civilă, intimatul-pârât va fi obligat la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată la instanța de fond către reclamantă, onorariu de avocat, și a sumei de 100 lei cheltuieli de judecată la instanța de recurs, constând în taxă judiciară de timbru, cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. 2 din Codul de procedură civilă în ceea ce privește onorariul apărătorului ales al reclamantei.

Astfel, Curtea consideră că reclamanta este îndreptățită să obțină plata cheltuielilor ocazionate de proces pentru apărător într-un cuantum rezonabil raportat la obiectul, complexitatea cauzei și activitatea apărătorului ales, în speță suma de 800 lei întrunind toate aceste cerințe - cheltuieli de judecată reale, necesare și rezonabile pentru reclamată, în prezentul proces, pentru apărătorul ales.