Decizia CCR nr. 368 din 26.06.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 109 alin. (5) din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 109 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Societatea Comercială "Icom Serv" - S.R.L. din Eforie Nord în Dosarul nr. 9.433/2/2012 al Judecătoriei Constanța - Secția civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 654D/2013 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Apreciază că nu se pune problema existenței unei discriminări între persoanele fizice și cele juridice sub aspectul plății amenzii contravenționale. Arată că atât din jurisprudența Curții Constituționale, cât și a Curții Europene a Drepturilor Omului se desprinde ideea că egalitatea nu presupune uniformitate. Apreciază că este valabilă și în cauza de față observația reținută de Curtea Constituțională în Decizia nr. 359 din 30 septembrie 2003 în sensul că nu toate contravențiile prezintă același grad de pericol social și aceeași frecvență, astfel că este firesc să se poată stabili și un regim diferențiat în legătură cu aplicarea sau neaplicarea unor facilități în executarea amenzilor, cum este cel prevăzut de textul criticat pentru neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 11 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 9.433/2/2012, Judecătoria Constanța - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 109 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Societatea Comercială "Icom Serv" - S.R.L. din Eforie Nord într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții la regimul circulației pe drumurile publice.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că, spre deosebire de art. 28 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, care nu distinge între persoanele fizice și cele juridice când se referă la înjumătățirea cuantumului amenzii dacă aceasta este achitată pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la încheierea procesului-verbal, textul de lege criticat limitează sfera celor care pot beneficia de această înjumătățire doar la persoanele fizice, creând un regim discriminatoriu între persoanele fizice și cele juridice. Susține că, de vreme ce persoana juridică este o entitate fictivă, poate fi sancționată contravențional în domeniul circulației pe drumurile publice doar pentru faptele unuia dintre reprezentanți, astfel că "a-i nega dreptul de a achita amenda la nivelul a jumătate din cuantumul stipulat reprezintă o breșă a legii".

6. Judecătoria Constanța - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Apreciază că autorul excepției se află în eroare cu privire la existența discriminării, nefiind vorba despre subiecți asemănători, aflați în situații comparabile. Consideră, totodată, că nu sunt formulate veritabile argumente care să motiveze neconstituționalitatea prevederilor criticate, ci este relevată o simplă contrarietate între norme legale din același domeniu sau din domenii pe care autorul excepției le apreciază ca fiind similare. Or, coordonarea legislației în vigoare este de competența autorității legiuitoare, iar critica nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci vizează o completare a acestora, ceea ce nu intră în competența Curții Constituționale, ci a Parlamentului ca unică autoritate legiuitoare a țării.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicata președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 109 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, care au următoarea redactare: "Contravenientul, cu excepția persoanei juridice, poate achita, în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenției, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege."

11. Din motivarea excepției de neconstituționalitate, rezultă că autorul acesteia își raportează critica la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că textul de lege criticat stabilește că, în cazul săvârșirii unei contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, contravenientul persoană fizică poate achita, în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenției, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege. Critica de neconstituționalitate vizează exceptarea expresă a persoanelor juridice de la această prevedere de favoare, în beneficiul cărora legiuitorul nu a instituit aceeași facilitate ca aceea acordată persoanelor fizice prin textul supus controlului de constituționalitate. Autorul excepției invocă, în motivarea acesteia, principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Încălcarea acestei norme constituționale ar proveni, în opinia sa, din neconcordanța existentă între textul de lege ce formează obiectul prezentei excepții și felul în care Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor reglementează modalitatea în care contravenientul poate achita amenda aplicată. Astfel, potrivit art. 28 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, fără să se facă distincție după calitatea contravenientului de persoană fizică sau juridică.

13. Curtea observă că autorul excepției argumentează pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 109 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 rezultată din diferența de tratament juridic aplicabil persoanelor fizice și celor juridice prin compararea celor două norme legale. Or, în jurisprudența sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 44 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 10 iunie 2013, sau Decizia nr. 33 din 28 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 5 iunie 2003, Curtea a statuat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției.

14. Mai mult, egalitatea consacrată de art. 16 alin. (1) din Constituție are în vedere cetățenii, aceștia fiind cei cărora Legea fundamentală le recunoaște și garantează dreptul la un tratament juridic nediscriminatoriu. Din interpretarea dispozițiilor constituționale amintite rezultă că acestea nu consacră egalitatea de tratament între persoanele fizice și cele juridice. Textul constituțional evocat le este aplicabil acestora din urmă doar în măsura în care persoanele fizice care constituie respectivele persoane juridice sunt afectate prin instituirea unui tratament discriminatoriu în ce privește exercitarea unor drepturi sau libertăți fundamentale. Or, înjumătățirea cuantumului amenzii în cazul achitării acesteia în intervalul de timp specificat de textul de lege criticat nu reprezintă un drept fundamental, consacrat la nivel constituțional.

15. Curtea reține că, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context (în acest sens, a se vedea hotărârile din 23 iulie 1968,16 septembrie 1996 și 6 iulie 2004, pronunțate, respectiv, în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în școlile belgiene" împotriva Belgiei, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Bocancea și alții împotriva Moldovei, paragraful 24).

16. Textul de lege criticat reflectă, însă, opțiunea legiuitorului cu privire la reglementarea modalității de plată a amenzilor aplicate la regimul circulației pe drumurile publice. Exceptarea expresă a persoanelor fizice de la facilitatea plății amenzii reduse la jumătate se justifică prin intenția de responsabilizare a acestora cu privire la săvârșirea, de către prepușii lor, a contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice. Și câtă vreme acesta nu nesocotește principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, Curtea nu poate cenzura modalitatea în care legiuitorul a înțeles să reglementeze situația prezentată. Ca atare, instanța de contencios constituțional nu poate impune legiuitorului o anumită concepție legislativă, controlul său rezumându-se exclusiv la conformitatea constituțională a legii.