Decizia CCR nr. 407 din 3.07.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 194 şi art. 200 alin. (2) din C. pr. civ.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 194 și art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Teodora Gh. Pavăl, prin mandatar Marcel Savin, în Dosarul nr. 5.533/314/2013/a1 al Judecătoriei Suceava și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 114D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părții, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată și menținerea jurisprudenței Curții în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 4 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 5.533/314/2013/a1, Judecătoria Suceava a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 194 și art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Teodora Gh. Pavăl, prin mandatar Marcel Savin, într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de reexaminare a unei încheieri prin care a fost anulată cererea de chemare în judecată având ca obiect reziliere contract.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât termenul de 10 zile este un termen scurt, reclamantul neavând posibilitatea să-și spună poziția referitor la cererea formală a instanței, fiind discriminat în raport cu celelalte părți care nu sunt afectate de termenul de 10 zile. Astfel, reclamantul se află în imposibilitatea absolută de a indica elementele enumerate de art. 194 din Codul de procedură civilă, ceea ce contravine art. 21 din Constituție, cu consecința restrângerii accesului la justiție deschis unui justițiabil într-o asemenea manieră încât dreptul este atins în însăși substanța lui. A mai arătat că elementele cerute de art. 194-200 alin. (2) din codul de procedură civilă impun un formalism excesiv, aducând atingere accesului liber la justiție, iar sancțiunea anulării cererii îl lipsește pe reclamant de posibilitatea de a i se examina pe fond pretenția. Mai susține că, de multe ori, când cererea este afectată de un termen de prescripție, acesta se pierde prin aplicarea sancțiunii nulității cererii corelativ cu pierderea taxelor, ceea ce încalcă art. 21 și art. 24 alin. (1) din Constituție.

6. Judecătoria Suceava apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece procedura prevăzută de dispozițiile legale criticate reprezintă opțiunea legiuitorului și are drept scop remedierea unor lipsuri ale acțiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. Legiuitorul a dorit disciplinarea părților dintr-un proces și, în acest fel, respectarea principiului celerității și a dreptului la un proces echitabil. Procedura criticată nu este de natură să afecteze însăși substanța dreptului protejat, având în vedere că este însoțită de garanția conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Instanța de judecată se pronunță asupra unei probleme care privește exclusiv buna administrare a justiției.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin, (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. În sensul constituționalității prevederilor legale criticate menționează jurisprudența Curții în materie, respectiv Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013 și Decizia nr. 31 din 21 ianuarie 2014.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art, 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 194 și art, 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul cuprins:

-Art. 194: Cuprinsul cererii de chemare în judecată

"Cererea de chemare în judecată va cuprinde:

a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoane juridice, denumirea și sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde și codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar ale reclamantului, precum și ale pârâtului, dacă părțile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant. Dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile. Dacă reclamantul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;

b) numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia și sediul profesional. Dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile în mod corespunzător. Dovada calității de reprezentant, în forma prevăzută la art. 151, se va alătura cererii;

c) obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. Pentru imobile, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 104. Pentru identificarea imobilelor se vor arăta localitatea și județul, strada și numărul, iar în lipsă, vecinătățile, etajul și apartamentul, precum și, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară și numărul cadastral sau topografic, după caz. La cererea de chemare în judecată se va anexa extrasul de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru și publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat emis de același birou, care atestă acest fapt;

d) arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea;

e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispozițiile art. 150. Când reclamantul dorește să își dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfățișarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. În cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi atașat cererii de chemare în judecată. Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele și adresa martorilor, dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a ll-a fiind aplicabile în mod corespunzător;

f) semnătura."

- Art. 200 alin. (2): "Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3)."

12. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale prezentate încalcă prevederile din Constituție ale art. 16 privind egalitatea în drepturi și art. 21 privind accesul liber la justiție, art, 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 24 privind dreptul la apărare. De asemenea, invocă și art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Din examinarea excepției de neconstituționalitate, se reține și invocarea art. 53 din Constituție privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea Constituțională reține că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, în acest sens fiind Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2014, Decizia nr. 31 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 14 februarie 2014, Decizia nr. 26 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 4 aprilie 2014, sau Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 17 aprilie 2014.

14. Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că procedura prevăzută de art. 200 din Codul de procedură civilă are drept scop remedierea unor lipsuri ale acțiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. Legiuitorul a dorit disciplinarea părților din proces și, în acest fel, respectarea principiului celerității și a dreptului la un proces echitabil. O astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăși esența dreptului protejat, având în vedere că este însoțită și de garanția conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Mai mult, instanța de judecată se pronunță asupra unei probleme care privește exclusiv buna administrare a justiției. Atât timp cât procedura criticată nu privește însăși judecarea pe fond a cererii introductive, dispozițiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor, respectiv la drepturile civile, cum prevede art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părților (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013). Totodată, prin Decizia nr. 31 din 21 ianuarie 2014, Curtea a reținut că procedura regularizării cererii introductive are rolul de a degreva instanțele de judecată de cereri incomplete, fiind de natură a pregăti judecata sub toate aspectele sale. Prin această procedură se realizează și o protecție a pârâtului, căruia i se comunică o cerere de chemare în judecată completă, față de care va putea formula apărări prin întâmpinare. Spre deosebire de reglementarea art. 200 din actualul cod de procedură civilă, vechea reglementare din Codul de procedură civilă din 1865 presupunea, în vederea remedierii cererilor incomplete, acordarea de noi termene, care, de cele mai multe ori, conduceau la prelungirea procesului, afectându-se astfel termenul optim și previzibil. Totodată, atrăgea angajarea de noi cheltuieli atât ale părților, cât și din partea instanței. Procedura regularizării cererii introductive se întemeiază și pe soluția de principiu consacrată de art. 14 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit căreia părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin intermediul instanței, după caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea.

15. Distinct de cele arătate, prin Decizia nr. 670 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 16 iunie 2011, Curtea a statuat că principiul accesului liber la justiție implică și adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, care să cuprindă cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale.

16. În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 16 din Constituție referitor la egalitatea în fața legii, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate se aplică în aceeași măsură persoanelor aflate în aceeași situație juridică, neputându-se reține încălcarea dispozițiilor constituționale menționate.

17. De asemenea, Curtea a considerat că, prin comunicarea reclamantului de către instanță a lipsurilor cererii introductive, judecătorul își manifestă rolul activ în asigurarea accesului efectiv la justiție al titularului cererii, instanța nerestituind cererea de chemare în judecată, ci doar pune în vedere reclamantului să completeze lipsurile în termenul prevăzut de lege. Instanța, potrivit art. 200 alin. (1) din Codul de procedură civilă, face aprecieri formale referitoare la întocmirea cererii de chemare în judecată, care trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de lege

18. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 194 și 197 din Codul de procedură civilă, Curtea, prin Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014, a constatat că acestea instituie condiții de formă ale cererii de chemare în judecată, reglementând cuprinsul acesteia (art. 194), precum și cerința timbrării acesteia (art. 197). Astfel, cerințele reglementate prin art. 194-197 din Codul de procedură civilă au rolul de a identifica părțile, de a asigura drepturile substanțiale și procedurale ale acestora, celeritatea procedurii, administrarea suficientă a probelor și evitarea abuzului de drept.

19. În ceea ce privește aspectele privind îndeplinirea cerințelor prevăzute de art, 194 și 197 din Codul de procedură civilă și care pot conduce la anularea cererii de chemare în judecată, Curtea a reținut că aceste susțineri privesc interpretarea și aplicarea legii de către instanțele de judecată, singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată (cum ar fi neindicarea codului numeric personal, sau, după caz, a contului bancar al părților, "în măsura în care acestea sunt cunoscute", astfel cum precizează în mod expres art. 194 din Codul de procedură civilă) au o suficientă gravitate, în sensul imposibilității complinirii acestora din actele depuse la dosar, pentru a justifica anularea cererii în procedura regularizării.

20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.