Decizia CCR nr. 372 din 26.06.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 2781alin. 4 şi art. 386 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală din 1968

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278¹alin. 4 și art. 386 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală din 1968, excepție ridicată de Minei Popescu în Dosarul nr. 5.896/204/2013 al Judecătoriei Câmpina și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 20D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 10 decembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 5.896/204/2013, Judecătoria Câmpina a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278¹alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, excepție ridicată de Minei Popescu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare formulate împotriva unei sentințe pronunțate în temeiul art. 278¹alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală din 1968.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece, deși se poate dispune începerea urmăririi penale față de o persoană, aceasta nu se poate apăra, întrucât s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta, nefiind citată. Mai arată că este nemulțumit și de împrejurarea că nu poate exercita calea de atac extraordinară a contestației în anulare împotriva sentinței pronunțate potrivit dispozițiilor art. 278¹alin. 8 din Codul de procedură penală din 1968, întrucât alin. 10 al aceluiași articol impune caracterul definitiv și irevocabil al hotărârilor astfel pronunțate.

6. Judecătoria Câmpina opinează că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, dispozițiile art. 278¹alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968. Însă, ținând seama de notele autorului excepției, de considerentele încheierii de sesizare, de adresa de înaintare a actelor de sesizare a Curții Constituționale, precum și de Decizia nr. 766/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011 rezultă că, în realitate, obiect al excepției îl constituie art. 278¹alin. 4 și art. 386 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală din 1968, Curtea urmând să se pronunțe asupra acestor dispoziții. Textele criticate au următorul conținut:

- Art. 278¹alin. 4: "Persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum și persoana care a făcut plângerea se citează. Neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu împiedică soluționarea cauzei. Când judecătorul consideră că este absolut necesară prezența persoanei lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia.“

- Art. 386 alin. 1 lit. a): "(1) Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;“.

12. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi,art. 21 referitor la Accesul liber la justiție și art. 24 referitor la Dreptul la apărare, precum și prevederile art. 6 referitoare la Dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prezenta excepție a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare. Astfel, prin Sentința penală nr. 341 din 4 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 4.289/204/2013, Judecătoria Câmpina a admis plângerea formulată împotriva soluției de netrimitere în judecată dispusă de procuror și a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de autorul excepției din prezenta cauză. Întrucât acesta din urmă apreciază că la un termen anterior nu a fost citat, a înțeles să formuleze contestație în anulare împotriva hotărârii mai sus menționate, prilej cu care a invocat și excepția de neconstituționalitate.

14. Așa fiind, ținând seama de criticile formulate de autor, Curtea constată că dispozițiile art. 278¹alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968 sunt menite să înlăture eventualele abuzuri în justiție, în sensul tergiversării soluționării cauzelor, dând expresie dreptului la un proces echitabil și principiilor înfăptuirii justiției în statul român de drept. Astfel, judecata cauzei în lipsa părții care a fost citată în condițiile legii este o soluție care decurge în mod firesc din natura procesului judiciar menit să pună capăt conflictului juridic dedus judecății și să restabilească ordinea de drept, fără întârzieri datorate dezinteresului sau relei-credințe a părților în litigiu. De asemenea, prevederile legale criticate nu încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii, întrucât nu creează privilegii sau discriminări pe criterii arbitrare și nu aduc nicio atingere dreptului la apărare al părților, care își pot angaja apărător, pot propune probe și, în general, se pot prevala, fără nicio îngrădire, de toate garanțiile procesuale prevăzute de lege.

15. În plus, ca o garanție suplimentară a exercitării drepturilor mai sus arătate, legiuitorul a prevăzut, în alin. 4 ultima teză a art. 278¹din Codul de procedură penală, posibilitatea judecătorului de a lua măsuri pentru prezentarea persoanei lipsă, atunci când consideră că este absolut necesară prezența acesteia.

16. În acest sens, Curtea Constituțională s-a pronunțat în Decizia nr. 837 din 16 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 22 ianuarie 2007, a cărei soluție de respingere a excepției de neconstituționalitate, precum și considerentele care au fundamentat-o sunt valabile și în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții.

17. Distinct de aceste argumente, Curtea mai constată că autorul excepției este nemulțumit de modul în care s-a desfășurat cercetarea penală, precum și judecata, în cauza în care a avut calitatea de intimat. Astfel, acesta susține că nu a avut posibilitatea unor dezbateri în contradictoriu și nu i s-a asigurat dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. Asemenea critici nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“.

18. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 386 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală din 1968, Curtea constată că acestea reglementează cu privire la calea de atac a contestației în anulare. Astfel, aceasta este o cale extraordinară de atac, care, în acord cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, este stabilită prin lege și se exercită în limitele acesteia. Împrejurarea că art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală impune caracterul definitiv al soluțiilor pronunțate de judecător cu prilejul dezlegării pricinilor privitoare la plângerile formulate împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror nu conferă dispozițiilor procedural penale referitoare la contestația în anulare caracter neconstituțional. Astfel, critica formulată nu se întemeiază pe contrarietatea dispozițiilor legale atacate cu prevederile ori principiile constituționale, ci vizează aspecte ce țin de domeniul autorității legiuitoare, în sensul modificării și completării prevederilor legale în sensul dorit de autor. O omisiune de reglementare de felul aceleia nu ar putea fi remediată pe calea contenciosului constituțional, deoarece, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta se pronunță "fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.

19. În concluzie, Curtea urmează a respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278¹alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968 și, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 386 alin. 1 lit. a) din același cod.