Decizia CCR nr. 365 din 14.05.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 15 alin. (2) din Legea nr. 185/2013 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, excepție ridicată de Societatea "49 Padme" - S.R.L. în Dosarul nr. 10.824/271/2014 al Judecătoriei Oradea - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.395D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a arătat, în mod constant, că legiuitorul poate aprecia, în funcție de nevoia reală a comunității, cu privire la măsuri de limitare a folosinței bunului. În cauză sunt îndeplinite imperativele de interes public, măsura legislativă instituită asigurând un standard de urbanism care corespunde cerințelor esteticii clădirilor.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 17 noiembrie 2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Încheierea din 16 decembrie 2014, pronunțate în Dosarul nr. 10.824/271/2014, Judecătoria Oradea - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate. Excepția a fost ridicată de Societatea "49 Padme" - S.R.L. într-o cauză având ca obiect, în principal, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției și a amenzii în cuantum de 500 lei, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment. În motivarea acțiunii a arătat că textul în baza căruia a fost sancționat, respectiv art. 10 alin. (2) din Hotărârea Consiliului Local nr. 975/2013 privind Regulamentul de organizare și desfășurare a activității de publicitate, reclamă și afișaj în municipiul Oradea, potrivit căruia se interzice acoperirea cu orice mijloc de publicitate a suprafețelor vitrate ale clădirilor, "este generic și de largă interpretare, întrucât interpretat în mod strict ar interzice orice drept al oricărui producător la un minim material publicitar pe un spațiu care nu aparține nici Primăriei Oradea, nici statului și niciunei alte instituții publice și încalcă dreptul de proprietate privată“.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă în mod grav dreptul de proprietate, întrucât vitrinele acoperite de inscripția Petru sunt proprietatea sa privată și nu sunt amplasate pe domeniul public și, prin urmare, nu se justifică interdicția instituită de textul de lege criticat.

6. Judecătoria Oradea - Secția civilă nu își exprimă opinia asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 5 iulie 2013, cu următorul cuprins: "Se interzice acoperirea cu orice mijloace de publicitate a suprafețelor vitrate ale clădirilor."

11. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 44 alin. (1) și (2) - Dreptul de proprietate privată.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că scopul Legii nr. 185/2013, potrivit art. 1, este acela de a asigura condițiile pentru un cadru construit coerent, armonios, sigur și sănătos, pentru protecția valorilor mediului natural și antropic, pentru prezervarea calității peisajului și a cerințelor privind asigurarea calității în construcții. Potrivit expunerii de motive a legii, actul normativ stabilește cadrul prin care autoritățile administrației publice locale vor elabora regulamentul local privind amplasarea mijloacelor de publicitate, în baza cadrului general stabilit, precum și o serie de reguli privind amplasarea diferitelor tipuri de mijloace de publicitate.

13. Potrivit Legii nr. 185/2013, dispozițiile sale se aplică autorităților administrației publice centrale și locale, precum și tuturor persoanelor fizice și juridice implicate în activitatea de publicitate. Aprobarea executării lucrărilor pentru amplasarea mijloacelor de publicitate se realizează prin autorizația de construire, emisă în condițiile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar proprietarii imobilelor pe care sunt amplasate mijloace de publicitate sunt obligați să permită executarea lucrărilor pentru amplasarea acestora numai în baza autorizației de construire.

14. De asemenea, autoritățile administrației publice locale din municipii și orașe, precum și din comunele cu monumente înscrise în Lista patrimoniului mondial - UNESCO vor aproba, prin hotărâre a consiliului local, respectiv a Consiliului General al Municipiului București, regulamentul local de publicitate, cuprinzând delimitarea în cadrul teritoriului administrat a zonelor de publicitate lărgită și, respectiv, a zonelor de publicitate restrânsă, în corelare cu documentațiile de urbanism aprobate, va stabili, pentru fiecare categorie de zonă, amplasamentele și categoriile de mijloace de publicitate admise, precum și regulamentele locale privind amplasarea mijloacelor de publicitate proprii sau pot controla această activitate, în baza prevederilor Legii nr. 185/2013. Categoriile de mijloace de publicitate permise sunt stabilite prin regulamentul local de publicitate, astfel încât prin dimensiuni, formă sau amplasare să nu altereze caracteristicile arhitecturale și ambientale ale zonei.

15. Legea nr. 185/2013, prin art. 3 lit. j), stabilește că mijloacele de publicitate reprezintă ansamblul de elemente constructive folosite în scopul prezentării unei activități comerciale, industriale, artizanale sau liber-profesioniste ori a unui eveniment, iar art. 13 alin. (1) din aceeași lege prevede că publicitatea este permisă atât pe domeniul public sau privat al statului și al unității administrativ-teritoriale, cât și pe proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

16. Cât privește critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea dreptului de proprietate privată, Curtea nu o poate reține, deoarece, în jurisprudența sa, a statuat că, potrivit art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală, dreptul de proprietate este garantat, iar conținutul și limitele acestui drept sunt stabilite de lege. Aceste dispoziții constituționale, în deplin acord cu cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, permit posibilitatea instituirii unor limite legale de exercitare a dreptului de proprietate, pentru protejarea unor interese publice: în interes economic general sau fiscal, în interes edilitar, în interes de salubritate și sănătate publică, în interes social, cultural istoric, urbanistic și arhitectural, în interesul siguranței și apărării naționale etc., cu condiția ca aceste limitări legale să nu atingă însăși substanța dreptului de proprietate. În acest sens este Decizia nr. 469 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 6 iulie 2011.

17. Mai mult, Curtea observă că, potrivit art. 19 din Legea nr. 185/2013, autorizația de construire nu este necesară în cazul firmelor inscripționate pe vitrinele și ușile de acces, în condițiile legii, iar firmele inscripționate pe vitrinele/ușile de acces se pot amplasa în baza avizului emis de autoritățile administrației publice, după achitarea taxelor de publicitate prevăzute de legislația în vigoare.

18. Având în vedere cele de mai sus, Curtea nu poate reține critica potrivit căreia art. 15 alin. (2) din Legea nr. 185/2013 încalcă grav dreptul de proprietate privată întrucât vitrinele acoperite de inscripții sunt proprietate privată și nu sunt amplasate pe domeniul public. Curtea constată că reglementarea supusă controlului de constituționalitate se circumscrie scopului legii, astfel cum acesta este enunțat în art. 1.

19. Jurisprudența constantă a Curții Constituționale a statuat că legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat, în acest sens fiind Decizia nr. 612 din 15 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.117 din 12 decembrie 2005.

20. În consecință, Curtea constată că, prin reglementarea criticată, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele și potrivit competenței sale constituționale, textul de lege criticat nefiind în contradicție cu dispozițiile invocate din Legea fundamentală.