Decizia CCR nr. 485 din 21.11.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 8 alin. 2 din Legea nr. 61/1991 pt. sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice
Comentarii |
|
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
DECIZIA
Nr. 485
din 21 noiembrie 2013
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, excepție ridicată de Societatea Comercială "Privileg Catering“ - S.R.L. din Pantelimon în Dosarul nr. 10.338/94/2011 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului nr. 476D/2013 al Curții Constituționale.
La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepției, avocat Claudia Apostol, cu împuternicire depusă la dosar, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul părții prezente pentru susținerea excepției de neconstituționalitate.
Aceasta arată că, ulterior invocării excepției, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia nr. 174 din 28 martie 2013, prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991. În aceste condiții, reprezentantul convențional al autoarei excepției menționează că excepția se justifică a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, și nu ca inadmisibilă, această precizare fiind importantă pentru exercitarea, în condițiile legii, a căii de atac a revizuirii în cauza supusă soluționării, în cadrul căreia s-a invocat prezenta excepție de neconstituționalitate.
Având cuvântul pentru a pune concluzii asupra excepției de neconstituționalitate, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca devenită inadmisibilă, a acesteia, indicând, în acest sens, Decizia nr. 174 din 28 martie 2013, prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor legale criticate și în prezenta cauză.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 28 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. 10.338/94/2011, Tribunalul Ilfov - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, excepție ridicată de Societatea Comercială "Privileg Catering“ - S.R.L. din Pantelimon, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții reglementate de Legea nr. 61/1991.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că dispozițiile de lege criticate, prin care este eliminată singura cale de atac în materia contravențiilor, sunt neconstituționale pentru aceleași motive ce au justificat pronunțarea Deciziei nr. 500 din 15 mai 2012, prin care Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 118 alin. (31) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care reglementau aceeași soluție juridică de principiu, sunt neconstituționale, întrucât prin eliminarea controlului judiciar al hotărârilor pronunțate de judecătorie se aduce atingere principiului accesului liber la justiție, dreptului la un proces echitabil, dreptului la apărare, unicității, imparțialității și egalității justiției, golindu-se astfel de conținut principiul exercitării căilor de atac.
Întrucât identitatea raționamentului impune identitatea soluției (ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet), rezultă că menținerea dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 contravine tuturor principiilor de drept enumerate de Curtea Constituțională ca fiind intrinseci liberului acces la justiție și exercitării dreptului la apărare în materie contravențională.
Se mai arată că, față de soluțiile de respingere din jurisprudența Curții Constituționale cu referire la textul de lege examinat, Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 reprezintă un element de noutate ce justifică revirimentul și în această materie. O soluție contrară ar da naștere unei discriminări nejustificate între persoanele ce își întemeiază acțiunea în justiție pe dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și au dreptul de a exercita o cale de atac împotriva hotărârii primei instanțe și persoanele cărora, potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991, le este suprimat acest drept, deși se înscriu, sub aspect normativ, tot în sfera materiei contravenționale.
De altfel, în considerarea Deciziei Curții Constituționale nr. 967 din 20 noiembrie 2012, se observă schimbarea opticii legiuitorului în privința exercitării căilor de atac, în sensul că dispozițiile noului Cod de procedură civilă prevăd posibilitatea de a ataca cu apel inclusiv hotărârile privind cereri având ca obiect sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv.
În concluzie, textul de lege criticat contravine normelor constituționale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare și ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac. De asemenea, autoarea excepției mai invocă și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Tribunalul Ilfov - Secția civilă, în opinia sa exprimată în cuprinsul încheierii din data de 28 mai 2013, arată, mai întâi, că excepția de neconstituționalitate este admisibilă, întrucât, deși dispozițiile legale criticate au fost declarate neconstituționale, decizia Curții Constituționale nu s-a publicat până la acel moment în Monitorul Oficial al României, Partea I, și nu poate produce efecte juridice.
Pe fond, apreciază că inexistența unei căi de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care judecătoria soluționează plângerea contravențională echivalează cu imposibilitatea exercitării controlului judecătoresc garantat de art. 129 din Constituție și golește de conținut principiul liberului acces la justiție și al dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Legea fundamentală.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a rămas fără obiect, invocând, în acest sens, prevederile art. 147 din Constituție.
Astfel, se arată că, prin Decizia nr. 174 din 28 martie 2013, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991. Decizia a fost pronunțată la o dată anterioară sesizării Curții cu prezenta excepție, însă a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la o dată ulterioară, respectiv la data de 31 mai 2013.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 31 ianuarie 2011. Textul de lege criticat are următorul cuprins:
- Art. 8 alin. (2): "(2) Hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluționează plângerea este definitivă și irevocabilă.“
În susținerea neconstituționalității dispozițiilor legale menționate, autoarea excepției invocă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare și ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 174 din 28 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 31 mai 2013, pentru motive similare celor invocate în susținerea excepției de față.
În această situație devin incidente prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept“.
Curtea constată că, în lipsa intervenției legislative asupra dispozițiilor de lege criticate în termenul de 45 de zile prevăzut de norma constituțională, acestea și-au încetat, în prezent, efectele juridice.
Pe de altă parte, Curtea observă că excepția de neconstituționalitate ce formează obiectul dosarului de față a fost invocată ulterior pronunțării deciziei menționate (la 28 mai 2013), însă la o data anterioară publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 31 mai 2013. Deoarece art. 147 alin. (4) din Constituție prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării lor, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, rezultă că dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, în temeiul căreia o excepție, al cărei obiect îl constituie prevederi constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții, este respinsă ca inadmisibilă, nu pot fi opozabile autoarei excepției. Soluția consacrată în jurisprudența Curții pentru astfel de situații este cea de respingere ca devenită inadmisibilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 262 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 2 iulie 2013, sau Decizia nr. 287 din 23 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 27 iunie 2013).
În cauză se impune precizarea că, întrucât deciziile Curții produc efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, cele stabilite prin acestea urmează a se aplica de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I; totodată, instanțele judecătorești vor aplica decizia de admitere a Curții Constituționale numai în cauzele pendinte la momentul publicării acesteia, cauze în care dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 sunt aplicabile, precum și în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data sus-menționată, în această ultimă ipoteză, dacă litigiul a fost soluționat în mod irevocabil, deciziile pronunțate de Curtea Constituțională constituind temei al revizuirii potrivit art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă din anul 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz (a se vedea jurisprudența Curții Constituționale în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, sau Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2013).
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, excepție ridicată de Societatea Comercială "Privileg Catering“ - S.R.L. din Pantelimon în Dosarul nr. 10.338/94/2011 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 21 noiembrie 2013.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi
← Decizia CCR nr. 477 din 21.11.2013 privind excepţia de... | Decizia Primului Ministru nr. 11/2014 - eliberarea dl. Valentin... → |
---|