Decizia CCR nr. 475 din 21.11.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 389, 403 şi 405 din C. pr. civ. din 1865

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 389, 403 și 405 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Virgil Vieru în Dosarul nr. 4.307/291/2012 al Judecătoriei Roman, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 355D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 14 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. 4.307/291/2012, Judecătoria Roman a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 389, 403 și 405 din Codul de procedură civilă din 1865.

Excepția a fost invocată de Virgil Vieru într-un dosar având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât, în practică, au permis instanțelor judecătorești ce au soluționat cauza sa să interpreteze și să aplice greșit regulile referitoare la contestația la executare. S-a ajuns la o schimbare a obiectului cauzelor asupra cărora instanțele s-au pronunțat.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului, citând jurisprudența Curții Constituționale în materie, consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Acesta apreciază că autorul excepției nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate prin care să argumenteze încălcarea, prin textele de lege ce formează obiectul excepției, a dreptului la muncă și a protecției sociale a muncii, a exercitării căilor de atac, a accesului liber la justiție, a dreptului la apărare sau la instanțele judecătorești. Examinarea și aprecierea aspectelor de fapt învederate de aceasta revin instanței învestite cu soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2/3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 389, 403 și 405 din Codul de procedură civilă din 1865, dispoziții ce au următoarea redactare:

- Art. 389:"Dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perima de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei.

În caz de suspendarea executării, termenul de perimare curge de la încetarea suspendării.

Dacă se face o nouă cerere de executare, se va face mai întâi, o nouă somație, la care nu se va mai alătura titlul ce se execută.“;

- Art. 403:"Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel.

Dacă bunurile urmărite sunt supuse stricăciunii, pierii sau deprecierii, se va suspenda numai distribuirea prețului.

Asupra cererii de suspendare formulate potrivit alin. 1 și 2 instanța, în toate cazurile, se pronunță prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat.

În cazuri urgente, dacă s-a plătit cauțiunea, președintele instanței poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare de către instanță. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Cauțiunea care trebuie depusă este în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 5 milioane lei pentru cererile neevaluabile în bani. Cauțiunea depusă este deductibilă din cauțiunea stabilită de instanță, dacă este cazul.“;

- Art. 405:"Dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia acțiunilor reale imobiliare, termenul de prescripție este de 10 ani.

Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.

Prin împlinirea termenului de prescripție orice titlu executoriu își pierde puterea executorie.“

Curtea observă că la data de 15 februarie 2013, au intrat în vigoare majoritatea dispozițiilor din noul Cod de procedură civilă. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dar și dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale criticate din Codul de procedură civilă din 1865.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 privind liberul acces la justiție, art. 24 alin. (1) și (2) privind dreptul la apărare, art. 41 alin. (1) și (2) privind munca și protecția socială a muncii, art. 126 alin. (1), (2) și (3) privind instanțele judecătorești și în art. 129 privind folosirea căilor de atac.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, pe de o parte, aspectele semnalate de autorul excepției privesc chestiuni de interpretare și aplicare a legii de către instanța de judecată. Pe de altă parte, din examinarea excepției de neconstituționalitate, rezultă că autorul acesteia solicită modificarea și completarea dispozițiilor legale criticate, în sensul în care terții ar trebui să aibă posibilitatea de a ataca în fața justiției hotărâri ale unor asociații la ale căror ședințe nu au avut dreptul să participe. Or, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Așadar, Curtea constată că aspectele criticate nu reprezintă o problemă de constituționalitate, soluționarea acestora excedând competenței Curții Constituționale.